ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4003/2003

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 13 iulie

1999 reclamanta C.N.C.F. C.F.R., regionala CFR Iași, a chemat în judecată S.C.

M. SRL Câmpulung Moldovenesc solicitând ca în baza sentinței civile ce se va

pronunța să fie obligată la plata sumei de 206.429.131,84 lei reprezentând

contravaloare chirie spațiu închiriat, contravaloare chirie obiecte inventar,

contravaloare energie electrică, penalități de întârziere cu cheltuieli de

judecată aferente.

În susținerea pretențiilor reclamanta a arătat

că în baza contractului de închiriere nr. 2373 din 1 octombrie 1998, pârâta a

ocupat o suprafață de 58,3 mp în stația CF Câmpulung Moldovenesc, cu obligația

plății chiriei. De asemenea s-au închiriat și o serie de obiecte de inventar și

i-a predat marfă în scopul vânzării, dar pârâta nu și-a respectat obligația de

plată a chiriei și a prețului mărfii vândute.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a confirmat

faptul că a deținut spațiul comercial proprietatea reclamantei, însă a

contestat sumele pretinse de aceasta.

Tribunalul Suceava, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei astfel cum a fost

formulată, conform sentinței civile nr. 483 din 1 iunie 2000.

În motivarea soluției date, instanța de fond a

reținut culpa contractuală a pârâtei, care nu și-a onorat obligațiile de plată

asumate, obligațiile derivând din convențiile încheiate, respectiv contractul

de închiriere nr. 2373/1998 și contractul de vânzare cumpărare nr. 306/1998,

motiv pentru care datorează și penalități de întârziere, conform clauzelor

penale stipulate.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel

pârâta criticile vizând modul eronat în care instanța de fond a reținut

situația de fapt care a condus la pronunțarea soluției atacate.

Se susține astfel că, în mod eronat a fost

obligată la plata sumei de 1.129.770 lei, întrucât obiectele de inventar,

mijloacele fixe și alte bunuri erau în custodia sa încă înainte de încheierea

contractului de închiriere, pe baza unor liste de inventar i-au fost vândute

fiindu-i emisă factura din 29 septembrie 1998 și achitate cu O.P. nr. 48 din 12

noiembrie 1998 în valoare de 5.707.560 lei, astfel că în mod nejustificat

reclamanta a continuat să emită facturi pretinzând plata chiriei.

Se contestă și suma de 1.376.648 lei motivat de

faptul că nu s-a procedat la încheierea proceselor verbale de citire a

contoarelor. De asemenea se susține că chiria aferentă lunii ianuarie 2000 a

fost achitată integral, iar cu privire la contravaloarea produselor în sumă de

89.164.132 lei se susține că facturarea mărfii s-a făcut anterior încheierii

contractului.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de

contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 33 din 12 decembrie 2002 a

respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control

judiciar, a avut în vedere pe de o parte procesul verbal încheiat la data de 28

ianuarie 2000 și adresa nr. 9/1999 din care rezultă fără echivoc că datorează

suma de 1.129.770 lei contravaloare chirie iar pe de altă parte art. 16 din

contract privind imobilizările corporale, listele de inventar fiind semnate de

apelantă.

Faptul neîncheierii procesului verbal de citire

a contoarului nu exonerează pârâta - apelantă de plata contravalorii energiei

electrice consumată, iar mărfurile vândute fac obiectul altui raport

obligațional ce nu are legătură cu contractul de închiriere.

De asemenea instanța de apel a reținut că

justificat s-au acordat penalități de întârziere având în vedere clauza penală

stipulată în contractul încheiat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta, criticile vizând aspecte de nelegalitate și netemeinicie fără a indica

temeiul legal în susținerea acestora.

Astfel recurenta consideră că în mod greșit

instanțele nu au avut în vedere expertizele efectuate în cauză din concluziile

cărora rezultând netemeinicia pretențiilor reclamantei, în ce privește chiria

solicitată pentru lunile ianuarie, februarie, aprilie și mai 1999.

De asemenea susține încălcarea clauzelor

contractului de furnizare energie – electrică în sensul că nu s-au încheiat

procese verbale de citire a contoarului.

Pe de altă parte consideră că nu au fost probate

pretențiile privind pretinsa marfă livrată aceasta nefăcând obiectul

contractului de închiriere și nu se justifică plata penalităților de

întârziere, cum și faptul că obiectele de inventare le-a avut primite în

custodie pe baza unor fișe de inventar și sunt eferente cantinei CFR, neavând

nici o legătură cu contractul de închiriere a spațiului comercial din gara

Câmpulung Est.

Dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă

încadrarea acestora în cele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Principiului nemijlocirii, unul din principiile

generale ale desfășurării procesului civil constă în obligația instanței de a

cerceta direct și nemediat toate elementele care servesc la dezlegarea

pricinii, instanța trebuind să-și sprijine soluția adoptată pe probe primare,

ceea ce presupune un raport nemijlocit între probă și fapt.

Instanța de judecată este suverană în aprecierea

probelor administrate de părți, făcând o apreciere a acestora care să conducă

la pronunțarea unei soluții legale și temeinice.

Astfel criticile recurentei referitoare la

faptul neînsușirii de către instanță a concluziilor primului raport de

expertiză nu pot fi reținute pentru stabilirea adevărului fiind dispusă

efectuarea unei noi expertize ce a fost coroborată cu celelalte probe.

Din conținutul contractului de închiriere

rezultă că reclamanta – intimată a predat pe bază de proces verbal de predare -

primire spațiul cu toate accesoriile sale în stare corespunzătoare destinației

pentru care a fost închiriat, respectiv bufet și depozit.

În aceste condiții susținerea recurentei

potrivit căreia obiectele de inventar au fost primite în custodie fiind

aferente cantinei CFR nu poate fi primită față de conținutul convenției

intervenite.

Nu s-a reținut concluziile raportului de

expertiză privind contravaloarea chiriei restante întrucât așa cum a reținut și

instanța de apel, în urma verificării comune efectuată la data de 28 ianuarie

2000, cât și din conținutul adresei nr. 9/248 din 2 februarie 1999 rezultă fără

putință de tăgadă că suma real datorată reprezentând restanță chirie este de

1.129.770 lei.

În ce privește contravaloarea energiei electrice

se reține că s-a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor art. 3 din

contractul nr. 306/1998 care stabilește modalitatea de plată a contravalorii

energiei electrice consumate cu factură, pe care o întocmește unitatea

furnizoare pe bază de proces verbal de citire a contoarului și nicidecum

temeiul plății.

Art. 4 din același contract stabilește obligația

consumatorului de a achita contravaloarea energiei consumate în termen de 5

zile de la data emiterii facturii, ori recurenta – pârâtă nu a produs dovezi în

acest sens astfel că se justifică obligația la plata prețului cât și a

penalităților de întârziere conform clauzei penale stipulate în convenția

încheiată.

De asemenea față de acceptarea facturilor emise

în vederea încasării prețului produselor livrate în condițiile art. 46 C. com.

critica recurentei apare nefondată, faptul evacuării din spațiul închiriat

neavând legătură cu raportul obligațional derivând din livrările de marfă

efectuate .

Potrivit art. 16 din contractul de închiriere

„imobilizările corporale care se predau spre închiriere vor fi menținute în

evidența locatorului, iar în cazul dispariției, degradării sau distrugerii

acestora, locatarul va plăti o despăgubire egală cu valoarea reactualizată în

momentul executării contractului”.

Față de obiectul contractului și listele de

inventariere depuse la dosar, urmează a fi înlăturate și criticile potrivit

cărora eronat a fost obligată la plata chiriei pentru obiectele de inventar.

Cum contractele încheiate au avut prevăzute

clauze privind sancționarea debitorului obligației neîndeplinite criticile

privind obligarea la plata penalităților de întârziere sunt nefondate.

În concluzie Curtea apreciază că soluțiile

pronunțate sunt legale și temeinice situație în care văzând dispozițiile art.

312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta

S.C. M. COM SRL Câmpulung Moldovenesc împotriva deciziei nr. 33 din 12

decembrie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 21 octombrie 2003.