Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.11.2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5089/2003

HOTĂRÂRE
07.11.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5089/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 957 din 16 aprilie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Strehaia a fost condamnat N.P. la pedeapsa de 3 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 lit. d), art. 3 lit. a) și art. 14 din Legea nr. 284/1947,cu aplicarea art. 157 C. pen. anterior. Totodată, s-a dispus confiscarea a 42 monede din aur predate la Banca R.P.R. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: La data de 10 februarie 1959, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate de organele de miliție s-au găsit mai multe monede din aur, un lănțișor din aur și 169 bucăți de argint, bunuri interzise la deținere conform actelor normative în vigoare la acea dată.

Tribunalul Regional Craiova, colegiul I, prin deciziunea penală nr. 3376 din 20 mai 1959, a respins recursurile declarate de inculpat și partea civilă Banca R.P.R., filiala Strehaia. Împotriva acestor hotărâri procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1), partea I pct. 7 1 teza I C. proc. pen., învederând că instanțele au făcut o greșită aplicare a legii. Recursul în anulare este fondat. Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 284/1947 există obligația cedării aurului sub orice formă, precum și medaliile emise în baza Decretului Lege nr. 656 din 1944, cu următoarele excepții: aurul sub formele prevăzute de art. 6 din Legea nr. 638/1946, salbele confecționate din ducați mari și mici austrieci, mahmudele și icusarii, precum și colecțiile numismatice ce erau recunoscute de B.N.R.

în termenul fixat de lege. De asemenea, conform art. 6 din Legea nr. 638/1946, nu erau supuse aplicării legii obiectele prelucrate din metale prețioase care serveau uzului propriu și anume: obiectele de artă, bijuteriile, obiectele destinate cultelor religioase, lucrările dentare, lucrările chirurgicale, substanțele chimice și farmaceutice, afară de cazurile când se dovedea că acestea au fost fabricate, cumpărate sau deținute în scopul de a eluda legea. Din textele de lege menționate rezultă că persoanele fizice puteau să dețină în mod legal, printre altele, salbe confecționate din ducați austrieci, mahmudele, precum și ducați cu toartă sau găuriți. Or, din actele aflate în dosar se desprinde concluzia că inculpatul a deținut, printre altele, ducați austrieci găuriți, mahmudele și un lănțișor din aur, bunuri legal deținute și care au fost confiscate în mod greșit.

Obiectele din aur descrise la pozițiile 2, 3 și 8 din inventarul cauzei, respectiv 8 monede din aur (ducați mari austrieci), 18 monede din aur (ducați mici austrieci) și un lănțișor din aur, provin dintr-o salbă primită de soția inculpatului ca zestre de nuntă, făcând parte din categoria celor exceptate de la obligația legală de cedare. În consecință, dispunând confiscarea specială a acestor bunuri, deși nu au constituit obiect al infracțiunii, instanțele de judecată au făcut o greșită aplicare a legii, motiv pentru care recursul în anulare va fi admis, se vor casa cele două hotărâri judecătorești și se va dispune restituirea către moștenitorii legali a bunurilor confiscate ilegal, respectiv a celor menționate mai sus.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei penale nr. 957 din 16 aprilie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Strehaia și deciziei penale nr. 3376 din 20 mai 1959 a Tribunalului Regional Craiova, privind pe inculpatul N.P. Casează hotărârile pronunțate numai cu privire la confiscarea unor obiecte din aur de la inculpatul N.P. Dispune restituirea către moștenitorii legali ai inculpatului, numiții N.A., N.F. și N.D., a 8 monede din aur, ducați mari austrieci (dintre care una cu toartă mică, iar 6 găurite) și 18 monede din aur, ducați mici austrieci, găurite, precum și un lănțișor din aur (respectiv obiectele din aur enumerate și descrise la pozițiile 2, 3 și 8 din inventarul întocmit în considerarea valorificării).

Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 noiembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-11-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5894/2004
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Popular al Raionului I.V.S. București, prin sentința penală nr. 1238 din 17 iulie 1958, a condamnat pe inculpatul R.O. la 3 ani închisoare
ÎCCJ 2004-08-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4244/2004
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1322 din 8 septembrie 1959, Tribunalul Popular al Raionului Buzău a condamnat pe inculpatul P.S. la 3 ani și 8 luni de închis
ÎCCJ 2005-06-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5579/2005
ând că actul normativ în baza căruia, autorul a fost condamnat, contravenea Constituției și Declarației Universale a Drepturilor Omului, întrucât suprima dreptul de proprietate al cetățeanului, în acest sens pronunțându-se instanța supremă.
ÎCCJ 2004-06-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3038/2004
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 500 din 4 aprilie 1959, pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Buzău a fost condamnată, printre alții, inculpata I.M.
ÎCCJ 2004-11-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6212/2004
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Popular al Raionului I.V. Stalin București, prin sentința penală nr. 16 din 8 ianuarie 1960 a condamnat pe inculpatul G.M. la 3 ani închiso
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă