Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.05.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2800/2004

HOTĂRÂRE
04.05.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2800/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 4 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală, în dosarul nr. 5633/2003 a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului P.C., deținut în Penitenciarul Spital Colibași. A motivat instanța că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului se mențin, impunându-se în continuare arestarea inculpatului. Împotriva acestei dispoziții inculpatul P.C. a declarat recurs solicitând revocarea măsurii arestării preventive, nefiind îndeplinite condițiile de menținere a acesteia. Recursul declarat de inculpat este nefondat. Inculpatul P.C. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul P.N.A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 254 alin. (2), raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Măsura arestării preventive a fost luată în conformitate cu art. 143 și art. 148 lit. h) C. proc. pen., apreciindu-se că sunt probe din care rezultă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, sancționată, o pedeapsă mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate prezintă pericol social pentru ordinea publică. Hotărârea instanței de fond prin care a dispus menținerea stării de arest a inculpatului este legală și temeinică. Măsura arestării a fost luată în conformitate cu dispozițiile legale la care s-a făcut referire, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. Faptele pentru care inculpatul este cercetat au produs o stare de indignare, de dezaprobare publică, în rândul societății și chiar o anumită stare de insecuritate socială.

Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, creând în rândul membrilor colectivității un sentiment de insecuritate socială cu consecința pierderii încrederii în sistemul judiciar, slăbind autoritatea legii, în sensul respectului față de aceasta, pe de o parte, și al fermității aplicării ei, pe de altă parte. În conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat. Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva încheierii pronunțată la data de 04 mai 2004 de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 5633/2003. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-03-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1538/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 2 martie 2004, Curtea de Apel Pitești, secția penală, în complet specializat anticorupție, a luat în discuție pentru soluționare, în primă instanță, cauza pen
ÎCCJ 2004-12-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6456/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 16 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul penal nr. 822/P/2004, Curtea de Apel Pitești a menținut starea de arest preventiv a apelantului incu
ÎCCJ 2004-01-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 223/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 03 decembrie 2003, pronunțată în dosar nr. 3639/2003, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 160 b alin. (3) C. proc. pen
ÎCCJ 2004-01-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 311/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 15 ianuarie 2004, Curtea de Apel Pitești, secția penală, făcând aplicarea art.160 b alin.1 raportat la art.300 1 alin.3 C.proc.pen. a menținu
ÎCCJ 2004-07-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3959/2004
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 22 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 5633/2003, Curtea de Apel Pitești, secția penală, a respins ca nefondată cererea formulată de inculpatu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă