ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3959/2004

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin încheierea din 22 iunie 2004,

pronunțată în dosarul nr. 5633/2003, Curtea de Apel Pitești, secția penală, a

respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul P.C. privind înlocuirea

măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, respectiv

cu obligarea de a nu părăsi țara.

În baza art. 300

2

,

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de

arest a inculpatului P.C.

Prin aceeași încheiere s-a acordat

termen la 8 iulie 2004, dată pentru care s-a dispus citarea inculpatului la

Penitenciarul Spital Colibași. S-au luat măsuri privind fixarea unui termen de

grefă și prezența unui notar la sediul instanței la data de 29 iunie 2004 și

s-a dispus emiterea unei adrese către Institutul Național de Expertize

Criminalistice București pentru depunerea raportului de expertiză tehnică

solicitată de inculpat.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul P.C. a declarat recurs, neindicând, în scris, motivele de casare. În

ședința de astăzi, oral, prin apărător, s-a solicitat casarea încheierii

menționate, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a

recurentului inculpat, apreciindu-se că nu se mai mențin temeiurile avute în

vedere la luarea acestei măsuri preventive și nu s-au ivit altele noi. S-a mai

arătat că expertiza criminalistică admisă în apărare inculpatului poate dura

luni de zile iar lipsirea de libertate, în continuare, a inculpatului nu se

justifică.

Înalta Curte, examinând cauză sub

toate aspectele, potrivit art. 385

10

alin. (3) C. proc. pen.,

raportate la art. 385

6

alin. (3) din același cod, constată că

recursul este nefondat, pentru motivele ce urmează:

Potrivit art. 300

2

C.

proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, (M. Of. nr.

748/26.10.2003), în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

.

În conformitate cu prevederile art.

160

b

alin. (3), astfel cum au fost modificate prin aceeași ordonanță

de urgență, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive.

Prin încheierea atacată, instanța de

fond, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză,

pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis faptele

penale pentru care a fost trimis în judecată, iar lăsarea în libertate a

acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus

menținerea arestării preventive.

Înalta Curte, verificând cauza în

raport cu actele și lucrările dosarului, reține că încheierea instanței de fond

este legală și justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de

libertate, inculpatul P.C. a fost inițial arestat în vederea aducerii sale în

fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui

că a săvârșit o infracțiune

[

(lit.

c)]. Ulterior, măsura preventivă a fost legal și succesiv menținută de instanța

de fond (soluții confirmate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin

numeroasele decizii aflate la dosar).

Evident, ca urmare a menținerii în

condițiile legii și justificat a măsurii arestării preventive, soluția de

respingere a cererii inculpatului de înlocuire a acestei măsuri preventive cu o

alta este, de asemenea, legală.

Constatând că sunt întrunite atât

cerințele art. 300

2

și ale art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat în sumă de 600.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.C. împotriva încheierii din 22 iunie 2004 a Curții de

Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. 5633/2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 iulie 2004.