ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3893/2004

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin încheierea din 23 iunie 2004,

pronunțată în dosarul nr. 3944/2004, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a

menținut starea de arest preventiv a apelantului inculpat N.I.

Prin aceeași încheiere s-a acordat

termen la 14 iulie 2004, dată pentru care s-a dispus citarea inculpatului la Penitenciarul

Ploiești.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul N.I. a declarat recurs, neindicând motivele de casare, nici în scris

și nici oral, prin apărător.

Înalta Curte examinând întreaga

cauză sub toate aspectele, potrivit art. 385

10

alin. (3) C. proc.

pen., raportate la art. 385

6

alin. (3) din același cod, constată că

recursul este nefondat, pentru motivele ce urmează:

Potrivit art. 300

2

C.

proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, (M. Of. nr.

748/26,10.2003), în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

.

În conformitate cu prevederile art.

160

b

alin. (3), astfel cum au fost modificate prin aceeași ordonanță

de urgență, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

Prin încheierea atacată, instanța de

apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, a

dispus menținerea arestării preventive a apelantului inculpat N.I.

Înalta Curte verificând cauza sub

toate aspectele, reține că încheierea instanței de apel este legală și

justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de

libertate, inculpatul N.I. a fost inițial arestat în vederea aducerii sale în

fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui

că a săvârșit o infracțiune

[

(lit.

c)].

Ulterior, măsura arestării a fost

menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct.

1 lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul condamnării inculpatului N.I.

la pedeapsa rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare, în baza art. 208 alin.

(1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și alin. (3) C. pen., pronunțată de

Tribunalul Prahova, secția penală, prin sentința penală nr. 385 din 17

septembrie 2003.

Chiar dacă sentința nu a rămas,

încă, definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului este

justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru o infracțiune pentru care

legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existând probe certe

că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Constatând că sunt întrunite atât

cerințele art. 300

2

și ale art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat în sumă de 800.000 lei din care, suma de 200.000 lei, reprezentând

onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.I. împotriva încheierii din 23 iunie 2004 a Curții de

Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 3944/2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

iulie 2004.