ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3396/2003

Asupra recursurilor de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 4 iulie 2003, Curtea de Apel Pitești,

secția penală, a admis cererile formulate de apărătorii inculpaților privind

studierea raportului de expertiză contabilă.

A respins excepția de necompetență materială și cererea de

restituire a cauzei la Parchetul Național Anticorupție – Serviciul Anticorupție

Pitești, formulată de inculpații I.G. și A.D. și însușită de ceilalți

inculpați.

A respins cererea inculpatului D.I.D. privind încetarea de

drept a măsurii arestării preventive și a amânat discutarea cererilor privind

nerespectarea dreptului la apărare în cursul urmăririi penale, formulate de

inculpații I.R. și Z.N. la data de 29 iulie 2003.

Prin aceeași încheiere a fost prelungită durata arestului

preventiv pentru inculpații arestați, până la data de 5 august 2003. Cauza a

fost amânată la data de 29 iulie 2003, pentru când s-a dispus citarea

inculpaților la Penitenciarul Colibași și a martorilor lipsă.

În motivarea acestei încheieri, Curtea a reținut

netemeinicia cererii de constatare a încetării de drept a măsurii arestări

preventive, formulată de inculpatul D.I.D., reținând că nu sunt incidente în

cauză nici dispozițiile art. 140 alin. (2) C. proc. pen. și nici cele ale art.

159 alin. (13) din același cod, deoarece pe de o parte durata arestării

preventive a acestui inculpat nu a atins ½ din maximul de pedeapsă (18

ani închisoare) prevăzut de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) și

alin. (3) lit. a) C. pen., iar pe de altă parte, durata maximă a arestării

preventive prevăzută de art. 159 alin. (13) se referă la faza de urmărire

penală, iar nu la aceea de judecată, fază în care se află cauza.

Cu privire la prelungirea arestării preventive a

inculpaților arestați, Curtea de Apel a apreciat că se impune a fi dispusă,

deoarece cercetarea judecătorescă este în curs de desfășurare, urmând a fi

studiat raportul de expertiză contabilă, a fi ascultați martorii și a se

verifica apărările inculpaților, care în instanță au revenit asupra

declarațiilor date la urmărirea penală. Instanța a mai reținut că modalitatea

în care au fost săvârșite faptele, în grupuri organizate, în mod repetat,

valoarea mare a prejudiciului, calitatea de polițiști pe care o aveau unii

dintre inculpați la data comiterii faptelor, încercarea unor inculpați de a

părăsi țara, încercare nereușită întrucât au fost prinși la frontieră,

constituie elemente de natură a prelungi arestarea preventivă a inculpaților,

fiind îndeplinite cerințele art. 148 lit. h) C. proc. pen., modificat.

Împotriva acestei încheieri, inculpații O.I., Ș.I., V.I.,

D.M., I.R., Z.N., I.G., D.I.D., A.D., D.M. și C.B.D. au declarat recurs,

susținând, în esență că prelungirea arestării preventive este contrară

prevederilor art. 160 alin. (2) cu referire la art. 140 alin. (2) și art. 159

alin. (13) C. proc. pen., modificat, inculpații trebuind să fie puși în

libertate întrucât arestarea preventivă a încetat de drept prin împlinirea

duratei maxime de 2 ani prevăzută de art. 159 alin. (13) din același cod. S-a

mai susținut că lăsarea în libertate a inculpaților nu prezintă un pericol

social concret pentru ordinea publică.

De asemenea, s-au invocat prevederile art. 5 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale precum și ale

art. 9 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Recursurile au vizat și aspectul competenței materiale a

instanței civile în raport cu calitatea de militari a unora dintre inculpați și

neregularitatea sesizării instanței de către un parchet necompetent, precum și

încălcarea dreptului la apărare al inculpaților, aspecte care nu pot fi

rezolvate în cadrul acestor recursuri ci doar odată cu recursul împotriva

sentinței ce se va pronunța în cauză de instanța de fond, neexistând calea

recursului separat împotriva acestor măsuri.

În prezentele recursuri, Curtea Supremă de Justiție va

examina doar aspectele privind prelungirea arestării preventive a inculpaților

(recurenți), precum și dacă, în cauză, a intervenit încetarea de drept a

măsurii arestării preventive.

Examinând actele dosarului, dispozițiile procedurale penale

invocate de instanță și de inculpați, precum și reglementările internaționale

referitoare la drepturile omului, invocate de recurenți, Curtea constată că

recursurile declarate împotriva încheierii din 4 iulie 2003 a Curții de Apel

Pitești sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul

la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu

excepția cazurilor prevăzute la lit. a) și f) al pct. 1 menționat. Recurenții

inculpați arestați au invocat regula cuprinsă în acest text, fără a observa că

situația lor se află în cazul de excepție prevăzut la lit. c) al pct. 1 al art.

5 din Convenție.

Astfel potrivit acestei situații de excepție o persoană

poate fi lipsită de libertate, dacă a fost arestat sau reținut în vederea

aducerii sale în fața autorității judiciare competente, sau când există motive

verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune, sau când există motive temeinice

de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să

fugă după săvârșirea acesteia.

Toți inculpații au fost arestați preventiv, trimiși în

judecată prin rechizitor, și în privința lor a fost prelungită arestarea

preventivă prin încheierea atacată cu recurs, tocmai pentru că există motive

verosimile de a bănui că au săvârșit, cel puțin, o infracțiune.

Pactul internațional cu privire la drepturile civile și

politice prevede, într-adevăr în art. 9 dreptul oricărui individ la libertate

și la securitatea persoanei sale, dar mai prevede, în continuare, în același

articol că nimeni nu poate fi privat de libertatea sa decât pentru motive

legale și în conformitate cu procedura prevăzută de lege.

Examinând aceste motive legale și procedura prevăzută de

lege, respectiv de Codul de procedură penală, Curtea reține că există

îndeplinite cumulativ ambele cerințe prevăzute de art. 148 lit. h) din acest

cod, respectiv infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în

judecată, prevăd pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în

libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Curtea de Apel a motivat prelungirea arestării preventiv pentru unii dintre

inculpați și având în vedere prevederile art. 148 lit. c) și lit. d) C. proc.

pen., modificat, respectiv au încercat să fugă din țară ori există pericolul de

a influența martorii.

Referitor la chestiunea încetării de drept a măsurii

arestării preventive, Curtea observă că durata maximă a arestării preventive,

de 1 an, ori 2 ani, după caz, prevăzută în art. 159 alin. (13) C. proc. pen.,

modificat, vizează doar arestarea preventivă în timpul urmăririi penale, titlul

acestui articol fiind „Procedura prelungirii arestării dispuse în cursul

urmăririi penale".

Art. 140 alin. (2) C. proc. pen., prevede că măsura

arestării preventive încetează de drept și atunci când, înainte de pronunțarea

unei hotărâri de condamnare în primă instanță, durata arestării a atins

jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face

obiectul învinuirii, fără a se putea depăși, în cursul urmăririi penale,

maximele prevăzute în art. 159 alin. (13), precum și în alte cazuri anume

prevăzute de lege.

Art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., modificat, se

referă la prelungirea arestării în cursul judecății, prevăzând posibilitatea

prelungirii arestării preventive fără a se putea depăși limita prevăzută în

art. 140 alin. (2), respectiv, jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege

pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii, fără a se putea depăși, în

cursul urmăririi penale, maximele prevăzute în art. 159 alin. (13).

Alin. (2) al art. 160

c

C. proc. pen., se referă

la aplicarea dispozițiilor alin. (1) și în cazul în care arestarea s-a dispus

în cursul urmăririi penale și s-a menținut în cursul judecării în fond a

cauzei.

Aceste dispoziții procedurale sunt foarte clare, ele vizând

faze diferite ale procesului, și anume, în faza urmăririi penale, durata maximă

a arestării preventive nu poate depăși 1 an sau 2 ani după caz, iar în faza

judecării cauzei, durata maximă a arestării preventive nu poate depăși jumătate

din maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea ce face obiectul

învinuirii.

Or, cauza se află în faza de judecată în primă instanță, iar

nu în faza urmăririi penale, pentru a se putea invoca prevederile art. 159

alin. (13) C. proc. pen., referitoare la durata maximă a arestării preventive

în cursul urmăririi penale.

Constatând că prima instanță, Curtea de Apel Pitești, a

interpretat corect și în spiritul legii aceste texte procedurale penale, și că

în cauză prelungirea arestării preventive se impunea a fi dispusă în

continuare, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpați.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi

obligați la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 400.000 lei, fiecare,

către stat, cu excepția recurentului I.G., care va fi obligat la 600.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații

O.I., Ș.I., V.I., D.M., I.R., Z.N., I.G., D.I.D., A.D., D.M. și C.B.D. împotriva

încheierii pronunțată la 4 iulie 2003 în dosarul nr. 199/2003 al Curții de Apel

Pitești.

Obligă pe recurenții inculpați O.I., D.M., I.R., D.I.D.,

A.D., D.M., C.B.D., Ș.I., V.I. și Z.N. la plata sumei de 400.000 lei cheltuieli

judiciare către stat și pe inculpatul I.G. la plata cu același titlu a sumei de

600.000 lei, din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariul avocatului din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 iulie 2003.