ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4688/2003

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 99 din 3 aprilie 2003, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpatul: P.S.E. la 6 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsă durata arestării preventive începând cu 21 martie 2002. Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile O.T. suma de 60 milioane lei daune materiale și 50 milioane lei daune morale. Inculpatul a mai fost obligat să plătească pentru fiecare minor câte 25.000.000 lei daune morale și câte 500.000 lei prestație periodică lunară de la decesul victimei până la majoratul lui O.I.

și O.A. Inculpatul a fost obligat și la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în seara de 20 martie 2002, în jurul orei 18,00, victima O.G. s-a deplasat la locuința inculpatului din cartierul Micalaca din Arad unde împreună au consumat băuturi și mâncare. La orele 19,00, victima a plecat de la locuința inculpatului. Și inculpatul a plecat la un local unde a consumat băuturi alcoolice. A revenit la aceiași locuință în stare de ebrietate și s-a culcat. După circa două ore la ușa garsonierei a bătut victima O.G. Inculpatul a ieșit pe palier. Între inculpat și victimă a avut loc o discuție aprinsă, inculpatul a amenințat cu moartea, iar în cele din urmă a împins victima peste balustrada de la etajul 4. Victima a căzut printre scări până la parter suferind leziuni traumatice care i-a determinat moartea.

Prin decizia penală nr. 213/2003, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul inculpatului care a susținut că nu a comis fapta din cauză. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care susține că nu este autorul faptei ce a cauzat moartea victimei, că aceasta fiind sub influența alcoolului s-a dezechilibrat și a căzut de la etajul 4 fără nici o altă contribuție. În subsidiar a cerut reducerea pedepsei. Motivele invocate sunt cazuri de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen. Recursul nu este fondat. În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut în două declarații succesive fiind asistat de apărător că a împins victima peste balustradă. Aceste declarații se coroborează cu declarația martorului M.I.

care la momentul incidentului se afla în garsoniera inculpatului și care după ce a reintrat în garsonieră a afirmat din ușă „l-am omorât”. Cât privește cearta premergătoare dintre inculpat și victimă aceasta a fost auzită de mai mulți locatari din bloc, așa cum rezultă din declarațiile lor aflate la dosarul cauzei. Prin urmare este neîndoielnic că inculpatul este cel care a determinat căderea victimei de la etaj și decesul acesteia. Pedeapsa aplicată de 6 ani închisoare este apropiată de limita minimă de 5 ani prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită. Or, în lipsa unor împrejurări de natură a atenua răspunderea sa penală, o reducere sub acest minim ar fi nelegală. Pe de altă parte, totala lipsă de sinceritate a inculpatului care a revenit la primele declarații, ceea ce dovedește și absența oricărui regret pentru uciderea victimei nu îndreptățesc reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea lui.

Așa fiind, Curtea, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului și-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul P.S.E. împotriva deciziei penale nr. 213 din 2 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara, ca nefondat. Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 22 octombrie 2003.