ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4688/2003

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 99 din 3 aprilie

2003, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpatul:

P.S.E. la 6 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

computat din pedeapsă durata arestării preventive începând cu 21 martie 2002.

Inculpatul a fost obligat să

plătească părții civile O.T. suma de 60 milioane lei daune materiale și 50

milioane lei daune morale.

Inculpatul a mai fost obligat să

plătească pentru fiecare minor câte 25.000.000 lei daune morale și câte 500.000

lei prestație periodică lunară de la decesul victimei până la majoratul lui

O.I. și O.A.

Inculpatul a fost obligat și la

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că în seara de 20 martie 2002, în jurul orei

18,00, victima O.G. s-a deplasat la locuința inculpatului din cartierul

Micalaca din Arad unde împreună au consumat băuturi și mâncare. La orele 19,00,

victima a plecat de la locuința inculpatului. Și inculpatul a plecat la un

local unde a consumat băuturi alcoolice. A revenit la aceiași locuință în stare

de ebrietate și s-a culcat.

După circa două ore la ușa

garsonierei a bătut victima O.G. Inculpatul a ieșit pe palier. Între inculpat

și victimă a avut loc o discuție aprinsă, inculpatul a amenințat cu moartea,

iar în cele din urmă a împins victima peste balustrada de la etajul 4. Victima

a căzut printre scări până la parter suferind leziuni traumatice care i-a

determinat moartea.

Prin decizia penală nr. 213/2003,

Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul inculpatului care a

susținut că nu a comis fapta din cauză.

Împotriva deciziei a declarat recurs

inculpatul care susține că nu este autorul faptei ce a cauzat moartea victimei,

că aceasta fiind sub influența alcoolului s-a dezechilibrat și a căzut de la

etajul 4 fără nici o altă contribuție.

În subsidiar a cerut reducerea

pedepsei.

Motivele invocate sunt cazuri de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen.

Recursul nu este fondat.

În cursul urmăririi penale

inculpatul a recunoscut în două declarații succesive fiind asistat de apărător

că a împins victima peste balustradă.

Aceste declarații se coroborează cu

declarația martorului M.I. care la momentul incidentului se afla în garsoniera

inculpatului și care după ce a reintrat în garsonieră a afirmat din ușă „l-am

omorât”.

Cât privește cearta premergătoare

dintre inculpat și victimă aceasta a fost auzită de mai mulți locatari din

bloc, așa cum rezultă din declarațiile lor aflate la dosarul cauzei.

Prin urmare este neîndoielnic că

inculpatul este cel care a determinat căderea victimei de la etaj și decesul

acesteia.

Pedeapsa aplicată de 6 ani

închisoare este apropiată de limita minimă de 5 ani prevăzută de lege pentru

infracțiunea săvârșită. Or, în lipsa unor împrejurări de natură a atenua

răspunderea sa penală, o reducere sub acest minim ar fi nelegală. Pe de altă

parte, totala lipsă de sinceritate a inculpatului care a revenit la primele

declarații, ceea ce dovedește și absența oricărui regret pentru uciderea

victimei nu îndreptățesc reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea lui.

Așa fiind, Curtea, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul

inculpatului și-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul P.S.E. împotriva deciziei penale nr. 213 din 2 iunie 2003 a Curții

de Apel Timișoara, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 octombrie 2003.