ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 981/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul A.S.I. împotriva deciziei penale nr.60/A din 18 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara. S-a prezentat recurentul, asistat de avocat F.V., apărător ales, lipsind intimata parte vătămată S.L. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul inculpatului a dezvoltat oral motivele scrise, depuse la dosar, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de tăinuire și reducerea pedepsei. Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, susținând că încadrarea juridică dată faptei este corectă iar pedeapsa este bine individualizată. Inculpatul a fost de acord cu concluziile puse de apărător. C U R T E A Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr.823/P/26 noiembrie 2001 Tribunalul Timiș l-a condamnat pe inculpatul A.S.I.

la 3 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.208, 209 lit.a,g,i Cod penal cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal și art.37 lit.b Cod penal. S-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv și s-a constatat reparată paguba cauzată părții vătămate S.L. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că în noaptea de 3/4 aprilie 1999 inculpatul la propunerea lui V.D. condamnat în altă cauză s-a deplasat cu acesta din urmă la domiciliul părții vătămate „pentru a face rost de bani” după cum se exprimă inculpatul. Cei doi au plecat spre locuința părții vătămate pentru a pune planul în practică.

V.D. a escaladat gardul curții părții vătămate iar inculpatul A.S.I. a rămas de pază la colțul străzii. V.D. a reușit să pătrundă prin efracție în locuința părții vătămate de unde a furat 450 dolari, 10.140 DM, 6.950 forinți, 5.100.000 lei, 6 inele din aur, 5 lănțișoare, 2 monede, 2 brățări, 1 medalion, toate din aur în valoare de circa 100 milioane lei. V.D. a revenit afară din locuință cu banii și bunurile furate și împreună cu inculpatul A.S.I. le-au împărțit, acestuia din urmă revenindu-i 5.395 DM, 220 dolari și 1.400.000 lei. Prin decizia penală nr.60 din 18 februarie 2002 Curtea de Apel Timișoara a respins apelul inculpatului care a cerut schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de furt în infracțiunea de tăinuire.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care critică hotărârile pronunțate în principal pentru încadrarea juridică pe care o consideră greșită cerînd schimbarea în infracțiunea de tăinuire iar în subsidiar a cerut reducerea pedepsei, motive de casare prevăzute de art.385 9 pct.17 și pct.14 din Codul de procedură penală. Recursul nu este fondat. Potrivit art.26 din Codul penal constituie complicitate la săvârșirea unei infracțiuni, între altele promisiunea unei persoane făcută înainte sau în timpul săvârșirii faptei că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor. Pe de altă parte costituie infracțiunea de tăinuire, primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obținerea pentru sine ori pentru altul a unui folos material.

Din examinarea acestei dispoziții legale, rezultă că esențial pentru complicitate la comiterea unei fapte penale este împrejurarea că înțelegerea dintre persoana care promite tăinuirea bunurilor și persoana care comite nemijlocit fapta din care aceste bunuri provin este anterioară sau concomitentă cu fapta autorului spre deosebire de infracțiunea de tăinuire la care înțelegerea de primire, dobândire sau transformare a bunurilor provenite din fapta penală este ulterioară acestei fapte. Or, în cauză s-a stabilit neîndoielnic că inculpatul A.S.I. a avut o înțelegere anterioară cu V.D. de a împărți bunurile și banii pe care acesta din urmă urma să le fure de la partea vătămată așa cum s-a și întâmplat.

Prin urmare încadrarea juridică dată faptelor inculpatului recurent de către instanță este legală și temeinică. Pe de altă parte pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului care a comis infracțiunea în condițiile agravante de la art.75 lit.c, și în stare de recidivă nu este severă având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, cuprinse între 3 și 15 ani închisoare. Așa fiind Curtea, în temeiul art.385 15 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge recursul inculpatului și-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S.I. împotriva deciziei penale nr.60/A din 18 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara. Obligă pe recurent la 850.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2003.