ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 981/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul A.S.I. împotriva

deciziei penale nr.60/A  din 18 februarie 2002 a Curții de Apel

Timișoara.

S-a

prezentat recurentul, asistat de avocat F.V., apărător ales, lipsind

intimata parte vătămată S.L.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

inculpatului a dezvoltat oral motivele scrise, depuse la dosar, solicitând

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de tăinuire

și reducerea pedepsei.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, susținând că

încadrarea juridică dată faptei este corectă iar pedeapsa este

bine individualizată.

Inculpatul

a fost de acord cu concluziile puse de apărător.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

sentința penală nr.823/P/26 noiembrie 2001 Tribunalul Timiș l-a

condamnat pe inculpatul A.S.I. la 3 ani și 6 luni închisoare pentru

comiterea infracțiunii prevăzută de art.26 Cod penal raportat la

art.208, 209 lit.a,g,i Cod penal cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal și

art.37 lit.b Cod penal.

S-a

computat din pedeapsă durata arestului preventiv și s-a constatat

reparată paguba cauzată părții vătămate S.L.

Inculpatul

a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a hotărî astfel instanța a reținut că în noaptea de 3/4

aprilie 1999 inculpatul la  propunerea  lui  V.D. condamnat în altă

cauză s-a deplasat cu acesta din urmă la domiciliul părții

vătămate  „pentru a face rost de bani” după cum se exprimă

inculpatul.

Cei

doi au plecat spre locuința părții vătămate pentru a

pune planul în practică. V.D. a escaladat  gardul curții părții

vătămate iar inculpatul A.S.I. a rămas de pază la

colțul străzii. V.D. a reușit să pătrundă prin

efracție în locuința părții vătămate de unde a

furat 450 dolari, 10.140 DM, 6.950 forinți, 5.100.000 lei, 6 inele din

aur, 5 lănțișoare, 2 monede, 2 brățări, 1

medalion, toate din aur în valoare de circa 100 milioane lei.

V.D.

a revenit afară din locuință cu banii și bunurile furate

și împreună cu inculpatul A.S.I. le-au împărțit, acestuia

din urmă revenindu-i 5.395 DM, 220 dolari și 1.400.000 lei.

Prin

decizia penală nr.60 din 18 februarie 2002 Curtea de Apel Timișoara a

respins apelul inculpatului care a cerut schimbarea încadrării juridice

dată faptei din infracțiunea de furt în infracțiunea de

tăinuire.

Împotriva

deciziei a declarat recurs inculpatul care critică hotărârile

pronunțate în principal pentru încadrarea juridică pe care o

consideră greșită cerînd schimbarea în infracțiunea de

tăinuire iar în subsidiar a cerut reducerea pedepsei, motive de casare

prevăzute de art.385

9

pct.17 și pct.14 din Codul de

procedură penală.

Recursul

nu este fondat.

Potrivit

art.26 din Codul penal constituie complicitate la săvârșirea unei

infracțiuni, între altele promisiunea unei persoane făcută

înainte sau în timpul săvârșirii faptei că va tăinui

bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor.

Pe

de altă parte costituie infracțiunea de tăinuire, primirea,

dobândirea sau transformarea unui bun ori  înlesnirea  valorificării

acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârșirea unei fapte

prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit

obținerea pentru sine ori pentru altul a unui folos material.

Din

examinarea acestei dispoziții legale, rezultă că esențial

pentru complicitate la comiterea unei fapte penale este împrejurarea că

înțelegerea dintre persoana care promite tăinuirea bunurilor și

persoana care comite nemijlocit fapta din care aceste  bunuri provin este

anterioară sau concomitentă cu fapta autorului spre deosebire de

infracțiunea de tăinuire la care înțelegerea de primire,

dobândire sau transformare a bunurilor provenite din fapta penală este

ulterioară acestei fapte.

Or,

în cauză s-a stabilit neîndoielnic că inculpatul A.S.I. a avut o

înțelegere anterioară cu V.D. de a împărți bunurile și

banii pe care acesta din urmă urma să le fure de la partea

vătămată așa cum s-a și întâmplat.

Prin

urmare încadrarea juridică dată faptelor inculpatului recurent de

către instanță este legală și temeinică.

Pe

de altă parte pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată

inculpatului care a comis infracțiunea în condițiile agravante de la

art.75 lit.c, și în stare de recidivă nu este severă având în

vedere limitele de pedeapsă prevăzute  de lege pentru infracțiunea

comisă, cuprinse între 3 și 15 ani închisoare.

Așa

fiind Curtea, în temeiul art.385

15

pct.1 lit.b din Codul de

procedură penală, va respinge recursul inculpatului și-l va

obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S.I.

împotriva deciziei penale nr.60/A  din 18 februarie 2002 a Curții de Apel

Timișoara.

Obligă pe recurent la 850.000 lei cheltuieli judiciare

către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 februarie 2003.