ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 969/2003

Deliberând asupra recursului de

față:

Prin cererea de chemare în judecată,

înregistrată sub nr. 2386/2000 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul

Fondul Proprietății de Stat a chemat în judecată pârâta SC S. SRL, solicitând

instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000.000.000 lei, reprezentând

penalități pentru nerespectarea obligației de efectuare a investițiilor,

conform contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni cu nr. 1261 din 5

septembrie 1997. S-a arătat, în motivarea cererii, că părțile au încheiat un

contract de vânzare–cumpărare având ca obiect 39,96% din capitalul deținut de

A.P.A.P.S. în numele statului la SC C. SA Constanța.

Prin contract, cumpărătorul s-a

obligat să realizeze un volum de investiții de 190.000.000.000 lei în 4 ani,

conform programului de investiții.

Această obligație nu a fost

îndeplinită, în conformitate cu art. 7.6, pârâta datorând penalități de

întârziere de 30% din investiția aferentă anului 1998.

Prin sentința civilă f.n./2000,

Curtea de Apel București a admis excepția de necompetență materială a

instanței. A declinat competența soluționării în favoarea Tribunalului București.

După declinare pricina a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 7473/2000.

Prin sentința civilă nr. 6738/2000,

Tribunalul București a admis excepția necompetenței instanței. A admis dosarul

Curții de Arbitraj București, constatând că părțile au stipulat clauză

compromisorie în contractul de vânzare–cumpărare.

Pe rolul Curții de Arbitraj

Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României,

pricina a fost înregistrată sub nr. 442/2000.

Prin sentința civilă nr. 27 din 8

februarie 2001, Curea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a României a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că investiția în numerar, pentru anul 1998, a avut loc la 21 decembrie

1998, însumând 1.023.000 dolari S.U.A., echivalentul a 10.859.145.000 lei, suma

fiind plătită pentru achitarea cu echipamente noi a S.C. C. SA, fiind

respectată de către pârâtă clauza conținută în art. 7.6 din contract.

S-a apreciat ca irelevant faptul că

societatea a intrat în posesia utilajelor ulterior.

Nemulțumită de această soluție, a

formulat acțiune în anulare, reclamanta A.P.A.P.S. București, criticând soluția

curții de arbitraj comercial pentru încălcarea art. 364 pct. 1 C. proc. civ.

coroborat cu dispozițiile art. 69 din Regulamentul privind organizarea și

funcționarea Curții de Arbitraj și interpretarea dată de tribunalul arbitral

clauzelor contractului cu încălcarea prevederilor art. 969 C. civ., în sensul

că, potrivit art. 7.6. din contract, cumpărătorul avea dreptul să opteze fie

între o obligație investițională în natură, fie numerar și odată ce a hotărât

ca investiția să fie realizată în natură, această obligație trebuia îndeplinită

în întregime în cursul anului 1998.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia nr. 124 din 28 ianuarie 2002, a respins acțiunea

în anulare formulată de A.P.A.P.S. București, cu motivarea că, în cauză, nu au

fost încălcate dispozițiile imperative, invocate de reclamantă, și convenția

părților a fost interpretată corect de către instanța arbitrală în raport de

dispozițiile art. 969 C. proc. civ., iar împrejurarea că investiția a constat

în achiziționarea de utilaje și bunuri ce au fost livrate ulterior, nu intră

sub incidența prevăzută de art. 364 pct. 1 C. proc. civ., pentru a fi cenzurat

de către instanță. De asemenea, curtea de apel a constatat că intimata și-a

îndeplinit obligațiile contractuale.

În contra celei din urmă hotărâri,

reclamanta a declarat recurs, criticând, pentru nelegalitate și netemeinicie,

hotărârea pronunțată în apel și solicitând admiterea recursului, modificarea

deciziei atacate, admiterea acțiunii în anulare, în sensul schimbării arbitrale

cu obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000.000.000 lei cu titlu de penalități

pentru neexecutarea obligațiilor investiționale asumate de aceasta, la nivelul

anului 1998, prin contractul de vânzare–cumpărare acțiuni nr. 1261/1997 și

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 75.000.000 lei,

reprezentând taxă arbitrală achitată de ea pentru soluționarea în fond a

litigiului.

În motivarea recursului, reclamanta

a susținut că:

obligația de a efectua investițiile asumate la nivelul anului 1998, aceasta

datorând penalități de 30% din contravaloarea investițiilor (neefectuate),

situație ce rezultă clar din documentația transmisă intimatei și din

certificatul emis de cenzuri, potrivit cărora reiese clar că intimata nu a

făcut investiții la societatea cumpărată, iar tribunalul nu a ținut seama de

art. 969 C. civ., ce cuprinde dispoziții legale imperative pentru părțile

contractante, așa încât, greșit s-a considerat că, investiția este valabil

făcută prin plata unei sume de bani efectuate în acest scop, consecință

irelevantă în raport de împrejurarea că societatea privatiză nu a beneficiat,

în cursul anului 1998, de utilajele achiziționate în acest sens, recurenta a

precizat că intimata a încheiat un contract de achiziționare utilaje (nr. 12

din 15 decembrie 1998) în valoare de 1.023.000 dolari S.U.A. cu firma M.C.

L.T.D., însă, conform acestui contract, prima livrare urma să fie făcută la 12

săptămâni, iar ultima la 22 săptămâni, iar potrivit raportului comisiei de

cenzori, primul utilaj a fost livrat de abia la 7 aprilie 1999, după data

scadenței, nefăcând dovada că celelalte utilaje au fost livrate ulterior;

efectueze investiții în natură, aspect relevant prin încheierea contractului de

achiziționare a utilajelor de firma londoneză, situație în care intimata avea

obligație de a pune la dispoziția societății utilaje în valoare de

5.000.000.000 lei, (restul de investiții de 5.000.000.000 lei, trebuiau

investite în protecția mediului) până la data scadenței 31 decembrie 1998, ceea

ce nu a făcut.

- instanțele nu au examinat

obligația privind investițiile pentru protecția mediului la nivelul anului

1998, intimata nefăcând nici o dovadă în acest sens.

- greșit instanța de apel a

considerat achitat prețului contractului de furnizare utilaje încheiat cu firma

londoneză cu o investiție în numerar valabilă, deoarece corespunde aceluiași

scop și, prin urmare, a considerat îndeplinită obligația investițională la

nivelul anului 1998, întrucât, în realitate, în anul 1998 nu a fost făcută nici

o investiție de către intimată.

În consecință, recurenta a mai

susținut că dispozițiile art. 969 C. civ. au fost eludate, în sensul că au

interpretat eronat clauzele contractului de vânzare–cumpărare acțiuni nr.

1261/1997.

Examinând global criticile formulate

de reclamantă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Din examinarea actelor și lucrărilor

de la dosar rezultă că investiția în numerar, ce trebuia efectuată de pârâtă în

anul 1998, a avut loc la data de 21 decembrie 1998, însumând 1.023.000 dolari

S.U.A., corespunzător cu suma de 10.859.145.000 lei, fiind neîndoielnic că suma

arătată a fost achitată la nivelul anului 1998 de către pârâtă pentru dotarea

cu echipamente noi a societății C. SA, în beneficiul acesteia, ceea ce înseamnă

că prevederile clauzei din art. 7.6 ale contractului încheiat cu reclamanta au

fost aduse la îndeplinire.

În atare condiții, este lipsit de

consecințe juridice faptul că SC C. SA a intrat efectiv în posesia noilor

echipamente mai târziu, atâta vreme cât executarea plății a fost făcută de

către pârâtă la 21 decembrie 1998 și, aceasta cu atât mai mult, cu cât art. 7.6

din contractul de vânzare–cumpărare acțiuni încheiat de părțile din proces au

convenit că „investițiile se vor face în numerar și/sau în natură, din surse

externe ale societății”, deci fiind valabilă o plată în numerar efectuată în

acest sens.

Din raportul întocmit de comisia de

cenzori de la SC C., la 26 aprilie 1999, rezultă că, în conformitate cu

obligațiile asumate de pârâtă, aceasta a încheiat contractul nr. 12/1998 cu

firma M.C. L.T.D. pentru furnizarea de graifere tip Peiver, în valoare de

1.023.000 dolari S.U.A., pentru care există confirmarea de plată, iar paritatea

din 21 decembrie 1998 este în suma de 1.023.000 dolari S.U.A., adică 10.859.1998.

De asemenea, Curtea constată că,

prin adresa din 17 februarie 2000, trimisă pârâtei, aflată la dosar arbitral,

rezultă că, în temeiul contractului încheiat cu pârâta, a primit de la aceasta

cu titlu de preț suma de 1.337.000 dolari S.U.A. pentru echipamentul contractat

constând în 3 cupe cu ghiare Peiver, marfa fiind livrată de SC C. SA, conform

instrucțiunilor date de SC S. SA (pârâta), livrarea echipamentelor s-a

încheiat, potrivit adresei menționate, în ianuarie 2000, perioada totală fiind

cuprinsă între 1998 – 2001, iar conform programului de investiții pentru 1998,

pârâta avea obligația de a realiza investiții de 10.000.000.000 lei.

Adresa menționată se coroborează și

cu factura 98 - 352002 din 21 decembrie 1998, emisă de firma M.C. L.T.D. din

Londra, pentru suma de 1.023.000 dolari S.U.A., având ca obiect echipamentul

vândut, cu precizarea că acesta a fost livrat la SC C. SA. Contractul nr.

12/1998 încheiat cu firma londoneză, în art. 4, stipulează că livrarea

echipamentului se va face la SC C. SA, ceea ce și s-a întâmplat

(îndeplinindu-și în acest fel obligațiile de investiții corespunzător anului

1998).

Potrivit

aceluiași contract de furnizare echipamente, SC S. a convenit ca toate

formalitățile necesare pentru importul echipamentelor să fie îndeplinite direct

de societate, pârâta cu obligația de a plăti prețul.

Critica recurentei referitoare la

omisiunea instanțelor de a analiza suma de 5.000.000.000 lei privind protecția

mediului nu este fondată.

Față de considerentele expuse mai

sus, Curtea constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, materialul

probator arătând că pârâta și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau, astfel

că pârâta nu și-a încălcat clauzele contractuale asumate, instanțele dând o

interpretare corectă a dispozițiilor art. 969 C. civ., și, în cauză, nu sunt

incidente cerințele legale, prevăzute de art. 364 alin. (1) C. proc. civ., cu

referire la art. 366 C. proc. civ. și la art. 69 din R.OF. a Curții de Arbitraj

Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Intimata, prin întâmpinarea

formulată și aflată la dosar, a depus P.V. din 8 octombrie 2002, înregistrat la

A.P.A.P.S. la nr. D.P.P./.535. din 8 octombrie 2002, semnat de recurentă și

intimată și potrivit căruia s-au negociat unele prevederi la contractul de

vânzare–cumpărare acțiuni nr. 1261 din 5 septembrie 1997, ce cuprinde

reeșalonarea pe o perioadă de 10 ani a valorii nerealizate a invențiilor

asumate prin contract, pe care, însă, Curtea nu îl poate avea în vedere,

deoarece, considerentele au examinat problema de drept din cauză, referitoare

la respectarea pârâtei a clauzelor contractuale la nivelul anului 1998, or,

actul depus de pârâtă face referiri globale, fără a preciza și menționa în ce

constă valoarea nerealizată a investițiilor (respectiv, ce perioadă îi

corespunde, conform programului de investiții) și, pe de altă parte, recurenta

nu s-a prezentat la acest termen și nici nu a depus înscrisuri privind acest

P.V.

Așa fiind, față de cele ce preced,

Curtea, în raport cu art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 296 C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei, dând o decizie în acest

sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta

A.P.A.P.S. București împotriva deciziei nr. 124 din 28 ianuarie 2002 a Curții

de Apel București, secția VI comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 18 februarie 2003.