ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4393/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 223 din 20 aprilie 2002, Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a respins acțiunea formulată de reclamanta A.P.A.P.S. București împotriva pârâtei S.C. T.M. S.A. București pentru plata sumei de 3.096.000.000 lei penalități. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arbitral, a reținut că față de clauza compromisorie inclusă în contract și ținând seama de faptul că încercarea de conciliere nu a dat rezultat pozitiv, bine reclamanta a sesizat cu soluționarea litigiului în primă instanță Curtea de Arbitraj. Pe fondul cauzei, Tribunalul Arbitral, a reținut că, probele dosarului confirmă, contrar susținerilor reclamantei, că, pârâta a realizat în întregime, pentru anul 1998, programul investițional la S.C.

M. S.A. Simeria, așa cum s-a obligat prin contractul nr. 258/1998, de vânzare – cumpărare de acțiuni, modificat și completat prin mai multe acte adiționale succesive, situație în care, acțiunea în plata penalităților în sumă de 3.096.000.000 lei este nefondată și a fost respinsă ca atare. În temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ. reclamanta A.P.A.P.S. București, a atacat susmenționata sentință cu acțiune în anulare, susținând în esență că, hotărârea pronunțată, ar încălca ordinea publică, bunele moravuri și dispoziții imperative ale legii, cu referire la faptul că, deși pârâta nu a depus întâmpinare, Tribunalul Arbitral, în loc să o decadă pe aceasta, în conformitate cu dispozițiile art. 118 C. proc.

civ. din dreptul de a mai produce probe și a mai invoca excepții, dimpotrivă, a admis cererea acesteia după ce, pricina a rămas în pronunțare și a repus cauza pe rol, situație, care justifică în opinia reclamantei, introducerea acțiunii în anulare, întemeiată pe dispozițiile legale precizate, cum de asemenea acțiunea în anulare împotriva aceleiași sentințe, este justificată, și în raport de faptul că, deși reclamanta a solicitat termen după repunerea cauzei pe rol pentru a-și formula apărarea față de conținutul întâmpinării depusă de pârâtă, pentru terenul de la 23 aprilie 2002, totuși Tribunalul Arbitral a procedat, ignorând cererea sa la amânarea pronunțării pentru data de 29 aprilie 2002, timp insuficient pentru formularea unei apărări corespunzătoare și deci că, în aceste circumstanțe, prin hotărârea dată în cauză i s-a încălcat dreptul la apărare, situație care atrage desființarea hotărârii atacate, în baza textului legal menționat anterior.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, (investită cu soluționarea cauzei prin hotărâre declinatorie de competență), prin decizia nr. 116 din 28 ianuarie 2003, a admis excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, invocată în apărare de pârâta S.C. T.M. S.A. București împotriva sentinței nr. 223 din 29 aprilie 2002, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. 564/2001, în contradictoriu cu reclamanta A.P.A.P.S. București, și pe cale de consecință a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanta A.P.A.P.S. București împotriva susmenționatei sentințe, ca inadmisibilă. Prin aceeași decizie, reclamanta A.P.A.P.S.

București a fost obligată să plătească pârâtei S.C. T.M. S.A. București suma de 199.640.350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut în esență că, motivele invocate de reclamanta A.P.A.P.S., în sprijinul admiterii acțiunii în anulare, nu se încadrează în dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., și ca urmare a admis excepția inadmisibilității cererii formulată de reclamantă și a respins acțiunea în anulare ca inadmisibilă, apreciind totodată că, din moment ce, în soluționarea pricinii, s-a reținut, excepția inadmisibilității acțiunii în anulare este de prisos să mai fie examinate și celelalte susțineri care vizează fondul cauzei. Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs reclamanta A.P.A.P.S.

București, invocând în sprijinul admiterii cererii, dispozițiile art. 304 1 și art. 364 lit. i) C. proc. civ. precum și cele ale art. 1128 alin. (2) și art. 1361 C. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta, reia sub forma criticilor, susținerile din acțiunea în anulare, precizând, că, în mod greșit, Curtea de Apel București, a reținut în soluționarea pricinii excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, pe considerentul că, motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., deoarece, prin repunerea cauzei pe rol la 2 aprilie 2002, la cererea pârâtei, au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 118 C. proc.

civ., precum și cele ale art. 39 și art. 40 din Regulamentul Curții de Arbitraj, care, impuneau, constatarea decăderii pârâtei din dreptul de a mai depune întâmpinare și înscrisuri doveditoare, din moment, ce aceste drepturi nu au fost exercitate în termenul prevăzut de lege, și ca atare, în loc ca Tribunalul Arbitral să pronunțe soluția în baza dovezilor existente la dosar, a decis greșit repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății. În sfârșit, reclamanta, mai susține că, soluția de menținere a respingerii acțiunii este, criticabilă și sub aspectul că, deși reclamanta a solicitat la primul termen după repunerea cauzei pe rol – 23 aprilie 2002, acordarea unui nou termen pentru a-și formula apărarea în raport de motivele invocate de pârâtă prin întâmpinare, totuși, instanța arbitrală i-a respins cererea, astfel că în acest context i s-a încălcat dreptul la apărare.

În concluzie, reclamanta susține, că faptul că, instanța arbitrală a dispus, la cererea pârâtei, repunerea cauzei pe rol și continuarea judecării, în loc să constate că, aceasta a decăzut din dreptul de a formula întâmpinare și a propune probe, unit și cu împrejurarea că, potrivit celor expuse mai sus, prin soluția adoptată i s-a încălcat dreptul la apărare, constituie, contrar celor reținute de Curtea de apel, motive care se încadrează în dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. și ca atare, acțiunea în anulare trebuia admisă cu consecința desființării hotărârii arbitrale, și nu respinsă ca inadmisibilă. În consecință, reclamanta A.P.A.P.S., solicită, admiterea recursului, casarea hotărârilor, și pe fond, admiterea acțiunii, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 1.039.222.000 lei reprezentând penalități datorate, ca urmare a nerespectării obligației investiționale asumată prin clauza 7.7.

din contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni nr. 258/1999, astfel cum acesta a fost modificat prin acte adiționale ulterioare. Recursul reclamantei nu este fondat. Din examinarea actelor de la dosar rezultă că, Tribunalul Arbitral a fixat termen pentru soluționarea pricinii la data de 29 martie 2002 când procedura de citare a fost legal îndeplinită și că pentru studierea actelor de la dosar a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 2 aprilie 2002. La data de 1 aprilie 2002 adică în termenul de pronunțare, pârâta S.C. T.M. S.A. București, a depus scrisoarea procesuală nr. 2840 din 1 aprilie 2002, la care a anexat o serie de acte, inclusiv actul adițional din 17 decembrie 2001 (pe care reclamanta nu l-a depus la dosar) din care rezultă că aceasta a realizat programul investițional pe perioada 1 iulie – 31 decembrie 1998 și a solicitat repunerea cauzei pe rol.

Prin încheierea din 2 aprilie 2002 Tribunalul Arbitral, a admis cererea pârâtei și a repus cauza pe rol fixând termen pentru soluționarea litigiului la 23 aprilie 2002, și a dispus totodată, comunicarea scrisoarei procesuale către reclamantă, iar pârâtei i-a pus în vedere să depună întâmpinare, astfel că, din cele expuse, rezultă că, instanța arbitrală, a respectat dreptul la apărare al părților, urmând, ca la termenul menționat, să se discute în contradictoriu toate actele depuse în termenul de pronunțare de către pârâtă.

La data de 23 aprilie 2002, deși procedura de citare a fost legal îndeplinită, reclamanta nu s-a prezentat, și cu toate acestea și în respectarea dreptului la apărare al acesteia, instanța arbitrală, a amânat pronunțarea hotărârii, pentru ca părțile să depună concluzii scrise pentru data de 29 aprilie 2002. Or, în contextul, în care, reclamanta nu a depus, anexat acțiunii actul adițional din 17 decembrie 2001, care a fost înfățișat de pârâtă la termenul de pronunțare și care avea o strânsă legătură cu litigiul dedus judecății, evident, că, în mod justificat, Tribunalul Arbitral, care este îndrituit în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să ordone chiar din oficiu efectuarea unor probe, a dispus repunerea pe rol a cauzei, și ca atare în mod neîntemeiat, reclamanta susține că, adoptarea acestei măsuri, ar fi criticabilă, deoarece, instanța arbitrală, era datoare, ca în conformitate cu dispozițiile art. 118 C. proc.

civ. să, constate că, pârâta a decăzut, din dreptul de a mai depune întâmpinare și a propune probe în apărare și nu să procedeze la repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății cu nesocotirea dispozițiilor legale precizate. Or, dacă ar fi procedat astfel, evident că, Tribunalul arbitral, ar fi pronunțat o soluție cu încălcarea dreptului la apărare al pârâtei, care din motive obiective confirmate de probele existente la dosar, nu a putut să-și formuleze apărarea și să depună întâmpinarea în termenul prevăzut de lege. În ce privește susținerile reclamantei, în sensul că prin hotărârea adoptată de instanța arbitrală, i s-ar fi încălcat dreptul la apărare, se constată că nici acestea nu sunt întemeiate, deoarece, la dosar nu se află nici o cerere, prin care aceasta să solicite, așa cum afirmă (pentru data de 23 aprilie 2002, când a fost fixat termen după repunerea pe rol a cauzei) termen pentru a-și formula apărarea față de motivele invocate de pârâtă în apărare.

Pe de altă parte, din nota de la dosarul de fond, rezultă că, după încheierea dezbaterilor, reclamanta s-a prezentat prin consilier juridic, căruia i s-a adus la cunoștință atât termenul la care s-a amânat pronunțarea (29 aprilie 2002) cât și faptul că poate pune concluzii scrise. Or, în acest context, se constată că în mod formal, reclamanta, susține că, prin hotărârea Curții de Arbitraj Comercial Internațional, i s-ar fi încălcat dreptul la apărare, din moment ce aceasta a avut cunoștință atât de termenul fixat pentru soluționarea litigiului (23 aprilie 2002) cât și de termenul la care a fost amânată pronunțarea soluției (29 aprilie 2002) și ca atare, avea posibilitatea, așa cum bine a reținut Curtea de Apel București, să-și formuleze apărare corespunzătoare.

În concluzie, în mod justificat, instanța menționată mai sus, a reținut că motivele invocate de reclamantă în sprijinul admiterii acțiunii în anulare, privind decăderea pârâtei în baza dispozițiilor art. 118 C. proc. civ., din dreptul de a depune întâmpinare și de a invoca excepții, ca și cel prin care se susține că, prin hotărârea arbitrală pronunțată în cauză, s-ar fi încălcat dreptul la apărare al reclamantei, nu pot fi primite, întrucât, în speță, nu s-a constatat încălcarea unor dispoziții imperative ale legii, care să poată fi încadrate în prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ., astfel, că bine, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, invocată de pârâtă în apărare, ca consecința respingerii acțiunii în anulare ca inadmisibilă.

Așa fiind, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat. În ceea ce privește cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, se constată, că aceste pretenții pot fi valorificate printr-o acțiune separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. București, împotriva deciziei nr. 116 din 28 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2003.