ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4393/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 223 din 20 aprilie 2002,

Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

României, a respins acțiunea formulată de reclamanta A.P.A.P.S. București

împotriva pârâtei S.C. T.M. S.A. București pentru plata sumei de 3.096.000.000

lei penalități.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arbitral, a

reținut că față de clauza compromisorie inclusă în contract și ținând seama de

faptul că încercarea de conciliere nu a dat rezultat pozitiv, bine reclamanta a

sesizat cu soluționarea litigiului în primă instanță Curtea de Arbitraj.

Pe fondul cauzei, Tribunalul Arbitral, a reținut

că, probele dosarului confirmă, contrar susținerilor reclamantei, că, pârâta a

realizat în întregime, pentru anul 1998, programul investițional la S.C. M.

S.A. Simeria, așa cum s-a obligat prin contractul nr. 258/1998, de vânzare –

cumpărare de acțiuni, modificat și completat prin mai multe acte adiționale

succesive, situație în care, acțiunea în plata penalităților în sumă de

3.096.000.000 lei este nefondată și a fost respinsă ca atare.

În temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ.

reclamanta A.P.A.P.S. București, a atacat susmenționata sentință cu acțiune în

anulare, susținând în esență că, hotărârea pronunțată, ar încălca ordinea

publică, bunele moravuri și dispoziții imperative ale legii, cu referire la

faptul că, deși pârâta nu a depus întâmpinare, Tribunalul Arbitral, în loc să o

decadă pe aceasta, în conformitate cu dispozițiile art. 118 C. proc. civ. din

dreptul de a mai produce probe și a mai invoca excepții, dimpotrivă, a admis

cererea acesteia după ce, pricina a rămas în pronunțare și a repus cauza pe

rol, situație, care justifică în opinia reclamantei, introducerea acțiunii în

anulare, întemeiată pe dispozițiile legale precizate, cum de asemenea acțiunea

în anulare împotriva aceleiași sentințe, este justificată, și în raport de

faptul că, deși reclamanta a solicitat termen după repunerea cauzei pe rol

pentru a-și formula apărarea față de conținutul întâmpinării depusă de pârâtă,

pentru terenul de la 23 aprilie 2002, totuși Tribunalul Arbitral a procedat,

ignorând cererea sa la amânarea pronunțării pentru data de 29 aprilie 2002,

timp insuficient pentru formularea unei apărări corespunzătoare și deci că, în

aceste circumstanțe, prin hotărârea dată în cauză i s-a încălcat dreptul la

apărare, situație care atrage desființarea hotărârii atacate, în baza textului

legal menționat anterior.

Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, (investită cu soluționarea cauzei prin hotărâre declinatorie de

competență), prin decizia nr. 116 din 28 ianuarie 2003, a admis excepția

inadmisibilității acțiunii în anulare, invocată în apărare de pârâta S.C. T.M.

S.A. București împotriva sentinței nr. 223 din 29 aprilie 2002, pronunțată de

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie a României în dosarul nr. 564/2001, în contradictoriu cu reclamanta

A.P.A.P.S. București, și pe cale de consecință a respins acțiunea în anulare

formulată de reclamanta A.P.A.P.S. București împotriva susmenționatei sentințe,

ca inadmisibilă.

Prin aceeași decizie, reclamanta A.P.A.P.S.

București a fost obligată să plătească pârâtei S.C. T.M. S.A. București suma de

199.640.350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București

a reținut în esență că, motivele invocate de reclamanta A.P.A.P.S., în

sprijinul admiterii acțiunii în anulare, nu se încadrează în dispozițiile art.

364 lit. i) C. proc. civ., și ca urmare a admis excepția inadmisibilității

cererii formulată de reclamantă și a respins acțiunea în anulare ca

inadmisibilă, apreciind totodată că, din moment ce, în soluționarea pricinii,

s-a reținut, excepția inadmisibilității acțiunii în anulare este de prisos să

mai fie examinate și celelalte susțineri care vizează fondul cauzei.

Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat

recurs reclamanta A.P.A.P.S. București, invocând în sprijinul admiterii

cererii, dispozițiile art. 304

1

și art. 364 lit. i) C. proc. civ.

precum și cele ale art. 1128 alin. (2) și art. 1361 C. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta,

reia sub forma criticilor, susținerile din acțiunea în anulare, precizând, că,

în mod greșit, Curtea de Apel București, a reținut în soluționarea pricinii

excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, pe considerentul că, motivele

invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ.,

deoarece, prin repunerea cauzei pe rol la 2 aprilie 2002, la cererea pârâtei,

au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 118 C. proc. civ., precum și

cele ale art. 39 și art. 40 din Regulamentul Curții de Arbitraj, care,

impuneau, constatarea decăderii pârâtei din dreptul de a mai depune întâmpinare

și înscrisuri doveditoare, din moment, ce aceste drepturi nu au fost exercitate

în termenul prevăzut de lege, și ca atare, în loc ca Tribunalul Arbitral să

pronunțe soluția în baza dovezilor existente la dosar, a decis greșit repunerea

cauzei pe rol și continuarea judecății.

În sfârșit, reclamanta, mai susține că, soluția

de menținere a respingerii acțiunii este, criticabilă și sub aspectul că, deși

reclamanta a solicitat la primul termen după repunerea cauzei pe rol – 23

aprilie 2002, acordarea unui nou termen pentru a-și formula apărarea în raport

de motivele invocate de pârâtă prin întâmpinare, totuși, instanța arbitrală i-a

respins cererea, astfel că în acest context i s-a încălcat dreptul la apărare.

În concluzie, reclamanta susține, că faptul că,

instanța arbitrală a dispus, la cererea pârâtei, repunerea cauzei pe rol și

continuarea judecării, în loc să constate că, aceasta a decăzut din dreptul de

a formula întâmpinare și a propune probe, unit și cu împrejurarea că, potrivit

celor expuse mai sus, prin soluția adoptată i s-a încălcat dreptul la apărare,

constituie, contrar celor reținute de Curtea de apel, motive care se încadrează

în dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. și ca atare, acțiunea în anulare

trebuia admisă cu consecința desființării hotărârii arbitrale, și nu respinsă

ca inadmisibilă.

În consecință, reclamanta A.P.A.P.S., solicită,

admiterea recursului, casarea hotărârilor, și pe fond, admiterea acțiunii, cu

consecința obligării pârâtei la plata sumei de 1.039.222.000 lei reprezentând

penalități datorate, ca urmare a nerespectării obligației investiționale

asumată prin clauza 7.7. din contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni nr.

258/1999, astfel cum acesta a fost modificat prin acte adiționale ulterioare.

Recursul reclamantei nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar rezultă că,

Tribunalul Arbitral a fixat termen pentru soluționarea pricinii la data de 29

martie 2002 când procedura de citare a fost legal îndeplinită și că pentru

studierea actelor de la dosar a dispus amânarea pronunțării soluției la data de

2 aprilie 2002.

La data de 1 aprilie 2002 adică în termenul de

pronunțare, pârâta S.C. T.M. S.A. București, a depus scrisoarea procesuală nr.

2840 din 1 aprilie 2002, la care a anexat o serie de acte, inclusiv actul

adițional din 17 decembrie 2001 (pe care reclamanta nu l-a depus la dosar) din

care rezultă că aceasta a realizat programul investițional pe perioada 1 iulie

– 31 decembrie 1998 și a solicitat repunerea cauzei pe rol.

Prin încheierea din 2 aprilie 2002 Tribunalul

Arbitral, a admis cererea pârâtei și a repus cauza pe rol fixând termen pentru

soluționarea litigiului la 23 aprilie 2002, și a dispus totodată, comunicarea

scrisoarei procesuale către reclamantă, iar pârâtei i-a pus în vedere să depună

întâmpinare, astfel că, din cele expuse, rezultă că, instanța arbitrală, a

respectat dreptul la apărare al părților, urmând, ca la termenul menționat, să

se discute în contradictoriu toate actele depuse în termenul de pronunțare de

către pârâtă.

La data de 23 aprilie 2002, deși procedura de

citare a fost legal îndeplinită, reclamanta nu s-a prezentat, și cu toate acestea

și în respectarea dreptului la apărare al acesteia, instanța arbitrală, a

amânat pronunțarea hotărârii, pentru ca părțile să depună concluzii scrise

pentru data de 29 aprilie 2002.

Or, în contextul, în care, reclamanta nu a

depus, anexat acțiunii actul adițional din 17 decembrie 2001, care a fost

înfățișat de pârâtă la termenul de pronunțare și care avea o strânsă legătură

cu litigiul dedus judecății, evident, că, în mod justificat, Tribunalul

Arbitral, care este îndrituit în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să

ordone chiar din oficiu efectuarea unor probe, a dispus repunerea pe rol a

cauzei, și ca atare în mod neîntemeiat, reclamanta susține că, adoptarea

acestei măsuri, ar fi criticabilă, deoarece, instanța arbitrală, era datoare,

ca în conformitate cu dispozițiile art. 118 C. proc. civ. să, constate că,

pârâta a decăzut, din dreptul de a mai depune întâmpinare și a propune probe în

apărare și nu să procedeze la repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății

cu nesocotirea dispozițiilor legale precizate.

Or, dacă ar fi procedat astfel, evident că,

Tribunalul arbitral, ar fi pronunțat o soluție cu încălcarea dreptului la

apărare al pârâtei, care din motive obiective confirmate de probele existente

la dosar, nu a putut să-și formuleze apărarea și să depună întâmpinarea în

termenul prevăzut de lege.

În ce privește susținerile reclamantei, în

sensul că prin hotărârea adoptată de instanța arbitrală, i s-ar fi încălcat

dreptul la apărare, se constată că nici acestea nu sunt întemeiate, deoarece,

la dosar nu se află nici o cerere, prin care aceasta să solicite, așa cum

afirmă (pentru data de 23 aprilie 2002, când a fost fixat termen după repunerea

pe rol a cauzei) termen pentru a-și formula apărarea față de motivele invocate

de pârâtă în apărare.

Pe de altă parte, din nota de la dosarul de

fond, rezultă că, după încheierea dezbaterilor, reclamanta s-a prezentat prin

consilier juridic, căruia i s-a adus la cunoștință atât termenul la care s-a

amânat pronunțarea (29 aprilie 2002) cât și faptul că poate pune concluzii

scrise.

Or, în acest context, se constată că în mod

formal, reclamanta, susține că, prin hotărârea Curții de Arbitraj Comercial

Internațional, i s-ar fi încălcat dreptul la apărare, din moment ce aceasta a

avut cunoștință atât de termenul fixat pentru soluționarea litigiului (23

aprilie 2002) cât și de termenul la care a fost amânată pronunțarea soluției

(29 aprilie 2002) și ca atare, avea posibilitatea, așa cum bine a reținut

Curtea de Apel București, să-și formuleze apărare corespunzătoare.

În concluzie, în mod justificat, instanța

menționată mai sus, a reținut că motivele invocate de reclamantă în sprijinul

admiterii acțiunii în anulare, privind decăderea pârâtei în baza dispozițiilor

art. 118 C. proc. civ., din dreptul de a depune întâmpinare și de a invoca

excepții, ca și cel prin care se susține că, prin hotărârea arbitrală

pronunțată în cauză, s-ar fi încălcat dreptul la apărare al reclamantei, nu pot

fi primite, întrucât, în speță, nu s-a constatat încălcarea unor dispoziții

imperative ale legii, care să poată fi încadrate în prevederile art. 364 lit.

i) C. proc. civ., astfel, că bine, s-a admis excepția inadmisibilității

acțiunii în anulare, invocată de pârâtă în apărare, ca consecința respingerii

acțiunii în anulare ca inadmisibilă.

Așa fiind, recursul reclamantei urmează a fi

respins ca nefondat.

În ceea ce privește cererea intimatei privind

obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, se constată, că aceste

pretenții pot fi valorificate printr-o acțiune separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.P.A.P.S. București, împotriva deciziei nr. 116 din 28 ianuarie

2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 13 noiembrie 2003.