ÎCCJ, decizie (scj.ro #83645)

Acțiune în anularea hotărârii

arbitrale. Condiții  de  admisibilitate

C.proc.civ.,art..118,

art129 alin(5), art.364 lit.i)

Instanța a reținut că motivele invocate de reclamantă în vederea

anulării hotărârii arbitrale nu sunt întemeiate și nu se încadrează în

dispozițiile art.364 lit.i) C.proc.civ., că nu s-a pronunțat o soluție cu

încălcarea art.118 C.proc.civ., pentru  decăderea pârâtei din dreptul de a

depune întâmpinare și de a invoca excepții, iar dreptul la apărare al

reclamantei  nu a fost încălcat din moment ce aceasta a avut cunoștință

atât de termenul  fixat pentru  soluționarea litigiului (după

repunerea pe rol) cât și  de termenul  la care a fost amânată

pronunțarea și ca atare, avea posibilitatea  de a se apăra, încât,

în mod corect, a fost admisă  excepția inadmisibilității

acțiunii în

anulare, fiind  respectate  prevederile  art.129 alin.(5)

C.proc.civ.

(Secția comercială,

decizia nr.4393 din13 noiembrie 2003)

Prin sentința civilă nr.223

din 20 aprilie 2002, Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a României, a respins acțiunea formulată de reclamanta

APAPS București împotriva pârâtei SC T. M. SA București, pentru plata

penalităților.

Tribunalul arbitral a reținut că față de clauza compromisorie inclusă în

contract și faptul că încercarea de conciliere nu a dat rezultat, reclamanta a

sesizat în primă instanță Curtea de Arbitraj.

Pe fondul cauzei, Tribunalul arbitral a reținut că probele dosarului confirmă

că pârâta a realizat în întregime, pentru anul 1998, programul investițional la

SC M. SA Simeria, așa cum s-a obligat prin contractul de vânzare – cumpărare de

acțiuni, modificat și completat prin mai multe acte adiționale succesive,

situație în care, acțiuna, având ca obiect plata penalităților, este nefondată

și a fost respinsă ca atare.

În temeiul art.364 lit.i) Cod procedură civilă, reclamanta a atacat sentința cu

acțiune în anulare, susținând că hotărârea arbitrală ar încălca ordinea

publică, bunele moravuri și dispozițiile imperative ale legii. Dacă pârâta nu a

depus întâmpinare, Tribunalul arbitral, în conformitate cu dispozițiile art.118

C.proc. civ.,  trebuia să o decadă din dreptul de a mai produce probe și a

mai invoca excepții, dar a admis cererea acesteia după ce a rămas în pronunțare

și a repus cauza pe rol, situație care justifică, în opinia reclamantei,

legalitatea acțiunii în anulare.. De asemenea, este justificată acțiunea în

anulare împotriva aceleiași sentințe, în raport cu faptul că, deși reclamanta a

solicitat un termen după repunerea cauzei pe rol pentru a-și formula apărarea,

față de întâmpinarea depusă de pârâtă, totuși Tribunalul arbitral a procedat la

amânarea pronunțării, timp insuficient pentru formularea unei apărări

corespunzătoare și, în aceste circumstanțe, prin hotărârea dată în cauză i s-a

încălcat dreptul la apărare, situație care atrage desființarea hotărârii

atacate în baza textului legal menționat.

Curtea de Apel București , Secția a VI-a Comercială, (investită cu soluționarea

cauzei prin hotărâre declinatorie de competență), prin decizia nr.116 din 28

ianuarie 2003, a admis excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, invocată

de pârâtă împotriva sentinței nr.223 din 29 aprilie 2002, pronunțată de Curtea

de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

României, în contradictoriu cu reclamanta APAPS București, și pe cale de

consecință a respins acțiunea în anulare formulată de reclamantă, ca

inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că motivele invocate

de reclamanta APAPS nu se încadrează în dispozițiile art.364 lit.i) C. proc.

civ. și ca urmare a admis excepția și a respins acțiunea în anulare ca

inadmisibilă, apreciind totodată că este  de prisos să mai fie examinate

și celelalte susțineri care vizează fondul cauzei.

Reclamanta a declarat recurs, invocând dispozițiile art.304

1

și

art.364 lit.i) C. proc. civ. precum și cele ale art.1128 alin.(2)și art.1361

C.civ., reluând susținerile din acțiunea în anulare, precizând că, în mod

greșit, Curtea de Apel București a reținut excepția inadmisibilității acțiunii

în anulare, pe considerentul că motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile

art.364 lit.i) C. proc. civ., deși,prin repunerea cauzei pe rol, la cererea

pârâtei, au fost încălcate dispozițiile art.118 C. proc. civ. precum și cele

ale art.39 și art.40 din Regulamentul Curții de Arbitraj, care impuneau

decăderea pârâtei din dreptul de a mai depune întâmpinare și înscrisuri

doveditoare, din moment ce aceste drepturi nu au fost exercitate în termenul

prevăzut de lege. Tribunalul arbitral  trebuia să pronunțe soluția în baza

dovezilor existente la dosar,iar nu să repună cauza pe rol pentru continuarea

judecății.

Reclamanta a mai susținut că soluția de respingere a acțiunii este criticabilă

și sub aspectul dreptului la apărare, deoarece a solicitat la primul termen,

după repunerea cauzei pe rol , acordarea unui nou termen pentru a-și formula

apărarea în raport cu motivele invocate de pârâtă în întâmpinare, iar instanța

arbitrală i-a respins cererea,  încălcându-i dreptul la apărare.

În cele din urmă, reclamanta a susținut că instanța arbitrală a dispus, la cererea

pârâtei, repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății, în loc să constate

că, aceasta a decăzut din dreptul de a formula întâmpinare și a propune probe

iar împrejurarea că, prin soluția adoptată i s-a încălcat dreptul la apărare,

constituie, contrar celor reținute de curtea de apel, motive care se încadrează

în dispozițiile art.364 lit.i) C. proc. civ. și ca atare, acțiunea în anulare

trebuia admisă cu consecința desființării hotărârii arbitrale iar nu respinsă

ca inadmisibilă.

Reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor, și pe fond,

admiterea acțiunii cu consecința obligării pârâtei la plata penalităților

datorate, ca urmare a nerespectării obligației investiționale din contractul de

vânzare – cumpărare de acțiuni, astfel cum acesta a  fost modificat prin

actele adiționale ulterioare.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar rezultă că, Tribunalul arbitral a fixat

termen pentru soluționarea pricinii la data de 29 martie 2002, când procedura

de citare a fost legal îndeplinită și pentru studierea actelor de la dosar a

dispus amânarea pronunțării la data de 2 aprilie 2002.

La data de 1 aprilie 2002, în termenul de pronunțare, pârâta a depus o serie de

acte, inclusiv actul adițional din care a rezultat că aceasta a realizat

programul investițional și a solicitat repunerea cauzei pe rol.

Prin încheierea din 2 aprilie 2002, Tribunalul arbitral a admis cererea pârâtei

și a repus cauza pe rol, fixând termen pentru soluționarea litigiului la 23

aprilie 2002, și a dispus totodată comunicarea actelor către reclamantă, iar

pârâtei i-a pus în vedere să depună întâmpinare, astfel că, instanța arbitrală

a respectat dreptul la apărare al părților, urmând să se discute în

contradictoriu toate actele depuse în termenul de pronunțare de către pârâtă.

La data de 23 aprilie

2002, deși procedura de citare a fost legal îndeplinită, reclamanta nu s-a

prezentat dar, în respectarea dreptului la apărare al acesteia, instanța arbitrală

a amânat pronunțarea hotărîrii, pentru ca părțile să depună concluzii scrise

pentru data de 29 aprilie 2002 .

Or, în contextul în care, reclamanta nu a depus actul adițional din 17

decembrie 2001, care a fost depus de pârâtă înăuntrul termenului de pronunțare

și care avea o strânsă legătură cu litigiul dedus judecății, Tribunalul

arbitral, care este îndriduit, în baza art.129 alin.(5) C. proc. civ., să

ordone chiar din oficiu efectuarea unor probe, a dispus,  în mod

justificat, repunerea pe rol a cauzei, și ca atare în mod neîntemeiat,

reclamanta a susținut că adoptarea acestei măsuri nu este legală si că instanța

arbitrală era datoare, în conformitate cu art.118 C. proc. civ., să constate că

pârâta a decăzut din dreptul de a mai depune întâmpinare și a propune probe în

apărare și să nu procedeze la repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății.

Dacă ar fi procedat astfel, Tribunalul arbitral ar fi pronunțat o soluție cu

încălcarea dreptului la apărare al pârâtei, care din motive obiective

confirmate de probele existente la dosar, nu a putut să-și formuleze apărarea

și să depună întâmpinarea în termenul prevăzut de lege.În ceea ce privește

susținerile reclamantei, în sensul că i s-ar fi încălcat dreptul la apărare,

acestea nu sunt întemeiate, deoarece nu se află nici o cerere, prin care

reclamanta să solicite, pentru data de 23 aprilie 2002 ( când a fost fixat

termen după repunerea pe rol a cauzei) termen pentru a-și formula apărarea față

de motivele invocate de pârâtă.

Pe de altă parte, rezultă că reclamanta s-a prezentat prin consilier juridic,

căruia i s-a adus la cunoștință atât termenul la care s-a amânat pronunțarea

cât și faptul că poate pune concluzii scrise.

Așadar, în acest context, se constată că în mod formal, reclamanta a susținut

că,  prin hotărârea Curții de Arbitraj Comercial Internațional, i s-ar

fi  încălcat dreptul la apărare, din moment ce aceasta a avut cunoștință

atât de termenul fixat pentru soluționarea litigiului (23 aprilie 2002) cât și

de termenul la care a fost amânată pronunțarea soluției (29 aprilie 2002) și

avea posibilitatea, așa cum bine a reținut Curtea de Apel București, să-și

formuleze o apărare corespunzătoare.

În consecință, recursul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat.