ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1031/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 36 din 22 februarie 2008 pronunțată în dosar nr. 356/2007 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. s-a admis excepția autorității de lucru judecat și în consecință s-a respins acțiunea arbitrală formulată de reclamanta SC A.C. SA împotriva pârâtei A.D.S. Pentru a pronunța această soluție s-a reținut, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. că raportat la excepțiile inadmisibilității acțiunii și autorității de lucru judecat, ordinea de soluționare a acestora, impune analizarea cu prioritate a celei prevăzute de art. 1201 C. civ.

Din această perspectivă, Tribunalul arbitral, comparând cererea de arbitrare cu acțiunea înregistrată în dosar nr. 7429/2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, soluționat prin sentința comercială nr. 11481/2004, rămasă irevocabilă, a constatat că obiectul, deși parțial diferit este identic în privința scopului urmărit pentru că în ambele cauze, reclamanta solicită modificarea clasei de calitate a terenului și în mod corespunzător a redevenței, față de prevederile contractului de concesiune din 2002, cauza fiind deci aceeași și sub acest aspect. De asemenea, litigiul se desfășoară între aceleași părți, în aceeași calitate. Prin urmare, fiind întemeiată excepția autorității de lucru judecat, aceasta a fost admisă, ca atare, condiții în care, Tribunalul arbitral nu a mai examinat excepția inadmisibilității acțiunii și nici fondul acțiunii arbitrale.

Acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, formulată de reclamanta SC A.C. SA a fost respinsă prin sentința comercială nr. 132 din 2 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca inadmisibilă, ca urmare a admiterii acestei excepții de către pârâta A.D.S. Pentru a proceda în acest mod, instanța a reținut că deși reclamanta și-a întemeiat acțiunea în anulare pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., a invocat că sentința arbitrală încalcă în mod vădit dispozițiile imperative ale art. 3433 alin. (1) și (2) C. proc. civ., dar fără a argumenta pretinsa încălcare a acestor dispoziții legale, a concluzionat că în mod greșit, Tribunalul arbitral a admis excepția autorității de lucru judecat.

În raport de aceste motive, Curtea de Apel a arătat că instanța arbitrală și-a verificat competența conform art. 3433 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și dată fiind existența clauzei compromisorii cuprinsă în contractul de concesiune din 2002 încheiat între părți, cauza a fost soluționată cu respectarea acestor dispoziții. De asemenea, în privința hotărârii pronunțate, s-a constatat că în mod corect a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, cu motivarea că dispozițiile art. 1201 C. civ. nu permit ca un litigiu soluționat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă să mai facă obiectul unui nou proces având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, astfel încât nefiind incidente dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc.

civ., acțiunea reclamantei a fost respinsă. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta SC A.C. SA criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor, după prezentarea stării de fapt, recurenta invocă faptul că în mod greșit Tribunalul arbitral a admis excepția autorității de lucru judecat, în acest sens fiind evident îndeplinite condițiile prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc. civ., ca motiv de anulare a hotărârii arbitrale.

Astfel, arată recurenta, pentru a opera autoritatea de lucru judecat, este necesar, pe lângă existența tuturor condițiilor impuse de art. 1201 C. civ., ca prin ambele cereri formulate de părți să fie investită o instanță de același fel, adică fie o instanță de drept comun, fie una arbitrală, pentru că și legiuitorul a vizat evitarea pronunțării unor hotărâri judecătorești contradictorii cu privire la aceleași chestiuni de fapt și de drept, fiind astfel, evident că această excepție nu este întemeiată în ipoteza în care o hotărâre este pronunțată de către o instanță de judecată și cealaltă de instanță arbitrală. Un alt motiv vizează încălcarea prevederilor art. 3433 alin. (1) și art. 3434 C. proc.

civ., în sensul că față de existența clauzei compromisorii, acțiunea promovată pe calea dreptului comun trebuia respinsă ca inadmisibilă, mai ales că instanța judecătorească ce a pronunțat-o este necompetentă absolut. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că este nefondat. Astfel, deși, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., în sensul că hotărârea recurată nefiind supusă apelului, este permisă examinarea cauzei sub toate aspectele, aplicabilitatea prevederilor art. 364 C. proc. civ., impune însă examinarea cauzei din această perspectivă. În consecință, rezultă că hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 364 lit. a) – i) C. proc.

civ. În acest context, motivul de anulare întemeiat pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., derivat din greșita soluționare a excepției autorității de lucru judecat a fost justificat înlăturat de Curtea de Apel, ca nefondat, față de interpretarea corectă de către Tribunalul arbitral a dispozițiilor art. 1201 C. civ., motiv pentru care și critica formulată de recurentă, în acest sens va fi respinsă ca nefondată. De asemenea, este neîntemeiată și susținerea recurentei conform căreia nu există autoritate de lucru judecat între o hotărâre pronunțată de o instanță de drept comun și o instanță arbitrală, deoarece legea permite, în condițiile stabilite de ea, ca un litigiu să fie soluționat pe calea arbitrajului, astfel că sub aspectul condițiilor cerute de art. 1201 C. civ., nu se poate face o atare distincție, consecința fiind că și în fața instanței arbitrale se poate invoca autoritatea de lucru judecat rezultând dintr-o hotărâre judecătorească.

Aceeași concluzie rezultă și din dispozițiile art. 3671 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea arbitrală se investește, la cererea părții câștigătoare, întocmai ca și o hotărâre judecătorească, de instanță, cu particularitatea că în cazul unei atari hotărâri competența aparține instanței prevăzută de art. 342 C. proc. civ. Apoi, în conformitate cu prevederile art. 368 C. proc. civ. „hotărârea arbitrală învestită cu formulă executorie constituie titlu executoriu și se execută silit întocmai ca și o hotărâre judecătorească”. În privința celui de al doilea motiv referitor la imposibilitatea soluționării cauzei pe calea dreptului comun, prin sentința comercială nr. 1148/2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, opusă ca având autoritate de lucru judecat în litigiul arbitral, se impune precizarea, că fiind o hotărâre judecătorească irevocabilă nu poate fi analizată în acest cadru, care prin limitele stabilite de art. 364 și respectiv art. 3041 C. proc.

civ. poate viza doar legalitatea sentinței pronunțate în acțiunea în anularea hotărârii arbitrale. În concluzie, recursul este nefondat și va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.C. SA Otopeni împotriva deciziei nr. 132 din 2 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 26 martie 2009.