ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1031/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1031/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința arbitrală nr. 36 din 22 februarie 2008
pronunțată în dosar nr. 356/2007 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional
de pe lângă C.C.I.R. s-a admis excepția autorității de lucru judecat și în
consecință s-a respins acțiunea arbitrală formulată de reclamanta SC A.C. SA
împotriva pârâtei A.D.S.
Pentru a pronunța această
soluție s-a reținut, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. că raportat la
excepțiile inadmisibilității acțiunii și autorității de lucru judecat, ordinea
de soluționare a acestora, impune analizarea cu prioritate a celei prevăzute de
art. 1201 C. civ.
Din această perspectivă,
Tribunalul arbitral, comparând cererea de arbitrare cu acțiunea înregistrată în
dosar nr. 7429/2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială,
soluționat prin sentința comercială nr. 11481/2004, rămasă irevocabilă, a
constatat că obiectul, deși parțial diferit este identic în privința scopului
urmărit pentru că în ambele cauze, reclamanta solicită modificarea clasei de
calitate a terenului și în mod corespunzător a redevenței, față de prevederile
contractului de concesiune din 2002, cauza fiind deci aceeași și sub acest
aspect. De asemenea, litigiul se desfășoară între aceleași părți, în aceeași
calitate.
Prin urmare, fiind
întemeiată excepția autorității de lucru judecat, aceasta a fost admisă, ca
atare, condiții în care, Tribunalul arbitral nu a mai examinat excepția
inadmisibilității acțiunii și nici fondul acțiunii arbitrale.
Acțiunea în anularea
hotărârii arbitrale, formulată de reclamanta SC A.C. SA a fost respinsă prin
sentința comercială nr. 132 din 2 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția
a VI-a comercială, ca inadmisibilă, ca urmare a admiterii acestei excepții de
către pârâta A.D.S.
Pentru a proceda în acest
mod, instanța a reținut că deși reclamanta și-a întemeiat acțiunea în anulare
pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., a invocat că sentința arbitrală
încalcă în mod vădit dispozițiile imperative ale art. 3433 alin. (1) și (2) C.
proc. civ., dar fără a argumenta pretinsa încălcare a acestor dispoziții
legale, a concluzionat că în mod greșit, Tribunalul arbitral a admis excepția
autorității de lucru judecat.
În raport de aceste motive, Curtea
de Apel a arătat că instanța arbitrală și-a verificat competența conform art. 3433
alin. (1) și (2) C. proc. civ. și dată fiind existența clauzei compromisorii
cuprinsă în contractul de concesiune din 2002 încheiat între părți, cauza a
fost soluționată cu respectarea acestor dispoziții.
De asemenea, în privința
hotărârii pronunțate, s-a constatat că în mod corect a fost admisă excepția
autorității de lucru judecat, cu motivarea că dispozițiile art. 1201 C. civ. nu
permit ca un litigiu soluționat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă să
mai facă obiectul unui nou proces având același obiect, aceeași cauză și
aceleași părți, astfel încât nefiind incidente dispozițiile art. 364 lit. i) C.
proc. civ., acțiunea reclamantei a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a
formulat recurs reclamanta SC A.C. SA criticând-o pentru motivele de nelegalitate
prevăzute de art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor,
după prezentarea stării de fapt, recurenta invocă faptul că în mod greșit
Tribunalul arbitral a admis excepția autorității de lucru judecat, în acest
sens fiind evident îndeplinite condițiile prevăzute de art. 364 lit. i) C.
proc. civ., ca motiv de anulare a hotărârii arbitrale.
Astfel, arată recurenta,
pentru a opera autoritatea de lucru judecat, este necesar, pe lângă existența
tuturor condițiilor impuse de art. 1201 C. civ., ca prin ambele cereri
formulate de părți să fie investită o instanță de același fel, adică fie o
instanță de drept comun, fie una arbitrală, pentru că și legiuitorul a vizat
evitarea pronunțării unor hotărâri judecătorești contradictorii cu privire la
aceleași chestiuni de fapt și de drept, fiind astfel, evident că această
excepție nu este întemeiată în ipoteza în care o hotărâre este pronunțată de
către o instanță de judecată și cealaltă de instanță arbitrală.
Un alt motiv vizează
încălcarea prevederilor art. 3433 alin. (1) și art. 3434 C. proc. civ., în
sensul că față de existența clauzei compromisorii, acțiunea promovată pe calea
dreptului comun trebuia respinsă ca inadmisibilă, mai ales că instanța
judecătorească ce a pronunțat-o este necompetentă absolut.
Analizând recursul formulat
prin prisma motivelor invocate raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 și art.
3041 C. proc. civ., Curtea constată că este nefondat.
Astfel, deși, în speță, sunt
incidente dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., în sensul că hotărârea recurată
nefiind supusă apelului, este permisă examinarea cauzei sub toate aspectele,
aplicabilitatea prevederilor art. 364 C. proc. civ., impune însă examinarea
cauzei din această perspectivă.
În consecință, rezultă că
hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare doar pentru
motivele expres și limitativ prevăzute de art. 364 lit. a) – i) C. proc. civ.
În acest context, motivul de
anulare întemeiat pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., derivat din
greșita soluționare a excepției autorității de lucru judecat a fost justificat
înlăturat de Curtea de Apel, ca nefondat, față de interpretarea corectă de
către Tribunalul arbitral a dispozițiilor art. 1201 C. civ., motiv pentru care
și critica formulată de recurentă, în acest sens va fi respinsă ca nefondată.
De asemenea, este
neîntemeiată și susținerea recurentei conform căreia nu există autoritate de
lucru judecat între o hotărâre pronunțată de o instanță de drept comun și o
instanță arbitrală, deoarece legea permite, în condițiile stabilite de ea, ca
un litigiu să fie soluționat pe calea arbitrajului, astfel că sub aspectul
condițiilor cerute de art. 1201 C. civ., nu se poate face o atare distincție,
consecința fiind că și în fața instanței arbitrale se poate invoca autoritatea
de lucru judecat rezultând dintr-o hotărâre judecătorească.
Aceeași concluzie rezultă și
din dispozițiile art. 3671 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea arbitrală se
investește, la cererea părții câștigătoare, întocmai ca și o hotărâre
judecătorească, de instanță, cu particularitatea că în cazul unei atari
hotărâri competența aparține instanței prevăzută de art. 342 C. proc. civ.
Apoi, în conformitate cu prevederile art. 368 C. proc. civ. „hotărârea
arbitrală învestită cu formulă executorie constituie titlu executoriu și se
execută silit întocmai ca și o hotărâre judecătorească”.
În privința celui de al
doilea motiv referitor la imposibilitatea soluționării cauzei pe calea
dreptului comun, prin sentința comercială nr. 1148/2004 a Tribunalului
București, secția a VI-a comercială, opusă ca având autoritate de lucru judecat
în litigiul arbitral, se impune precizarea, că fiind o hotărâre judecătorească
irevocabilă nu poate fi analizată în acest cadru, care prin limitele stabilite
de art. 364 și respectiv art. 3041 C. proc. civ. poate viza doar legalitatea
sentinței pronunțate în acțiunea în anularea hotărârii arbitrale.
În concluzie, recursul este
nefondat și va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de reclamanta SC A.C. SA Otopeni împotriva deciziei nr. 132
din 2 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință
publică, astăzi 26 martie 2009.