ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 693/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie a României și a municipiului București reclamanta SC R.T. SRL a

chemat în judecată pe pârâta SC C.A. SA solicitând să se dispună rezilierea

contractului de închiriere din 23 aprilie 2001 încheiat între părți și

obligarea pârâtei să restituie suma de 60.203,38 dolari S.U.A. inclusiv T.V.A.

în echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea serviciilor de

cazare plătită în avans și neutilizată până la data formulării acțiunii.

Prin sentința arbitrală nr. 198 din

15 iunie 2004, tribunalul arbitral a admis acțiunea astfel cum a fost formulată

cu plata cheltuielilor de judecată în sumă de 64.445.962 lei.

În motivarea soluției, tribunalul

arbitral a reținut că deși reclamanta și-a respectat obligațiile asumate prin

contractul încheiat de a plăti în avans contravaloarea serviciilor de cazare

pârâta în mod culpabil nu și-a îndeplinit obligațiile, refuzul de a primi și

caza în hotelul său clienții reclamantei nefiind rezultatul unei cauze fortuite

și nici a unei împrejurări mai presus de voința sa.

A mai reținut că în ce privește

referirile din întâmpinare cu privire la restituirea unor echipamente de aer

condiționat, pârâta nu a formulat o cerere expresă sub forma unei cereri

reconvenționale, neputând fi luată în discuție.

Împotriva acestei hotărâri pârâta a

formulat acțiune în anulare fiind invocate dispozițiile art. 364 lit. b) și i) C.

proc. civ.

Astfel se susține că, clauza

cuprinsă de părți în cap. VII art. 1 din contract este inoperantă întrucât nu

cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 343

1

C. proc. civ.,

situație în care lipsește clauza compromisorie, iar Curtea de arbitraj nu avea

competența să soluționeze cauza.

Hotărârea arbitrală încalcă și

dispozițiile imperative ale legii, întrucât înainte de sesizarea instanței

arbitrale se impunea ca reclamanta să încerce soluționarea prin conciliere

directă în condițiile art. 720

1

C. proc. civ.

De asemenea se susține că prin

întâmpinare s-a învederat că utilajele livrate de M.A.C. în baza addendumului la

contract nu corespund calitativ, motiv pentru care a solicitat ridicarea lor de

către finanțator, respectiv reclamanta, iar asupra acestei solicitări care are caracterul

unei cereri reconvenționale, instanța arbitrală nu s-a pronunțat și nu a pus-o

în discuția părților.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială prin decizia nr. 541 din 13 mai 2005 a respins ca nefondată

acțiunea în anulare.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că în contractul de închiriere din 23 aprilie 2001 părțile

au convenit că orice neînțelegere decurgând din interpretarea sau executarea

contractului său în legătură cu acesta, și care nu poate fi soluționat pe cale

amiabilă, să fie soluționate de către Comisia de arbitraj a C.C.I.B. Aceasta

este o clauză compromisorie conform art. 343 și art. 343

1

C. proc.

civ. spre deosebire de art. 343

2

care arată în mod expres că prin

compromis, părțile trebuie să arate, sub sancțiunea nulității, obiectul

litigiului și numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor, iar art. 343

1

C. proc. civ. nu cuprinde o sancțiune pentru lipsa mențiunilor privind numele

arbitrilor sau modalitatea de numire a lor, ceea ce înseamnă că în această situație,

arbitrii sunt desemnați potrivit regulilor de procedură arbitrală ale

instituției pentru care părțile au optat neîndoielnic.

În ceea ce privește procedura

concilierii directe, dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. trebuie

respectate numai atunci când litigiul se judecă de către o instanță de judecată

nu și în cazul arbitrajului.

Cu referire la al 3-lea motiv al

acțiunii în anulare, instanța de apel a reținut că în întâmpinarea depusă la

dosarul arbitral, pârâta a arătat că nu înțelege să formuleze cerere

reconvențională, fapt pentru care nu s-a achitat nici o taxă arbitrală și

problema nu a fost luată în discuție.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs pârâta, în termen și legal timbrat criticile vizând aspecte de

nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Se susține că în contractul de

închiriere s-a prevăzut în adevăr că neînțelegerile vor fi soluționate pe calea

arbitrajului numai că această convenție este inoperantă întrucât nu cuprinde

mențiunile obligatorii prevăzute de art. 343

1

C. proc. civ.

De asemenea se susține că în cauză

se impunea ca înaintea sesizării instanței arbitrale reclamanta să încerce

soluționarea litigiului prin conciliere directă în condițiile art. 720

1

C. proc. civ. și ale art. 2 alin. (2) din regulile de conciliere facultativă

ale Curții de Arbitraj, potrivit cărora „părțile pot conveni ca procedura de

conciliere să fie obligatorie”, fapt prevăzut în contractul ce formează

obiectul litigiului.

Instanța în mod greșit, susține

recurenta, nu a analizat cererea reconvențională prin care a solicitat

ridicarea de către finanțator, respectiv reclamanta, a echipamentelor care au

făcut obiectul addendumului la contract.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 364 C. proc. civ.

hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiunea de anulare pentru

motivele enumerate la lit. a) - i).

Acțiunea în anulare în speță face

referire la lit. b) respectiv tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să

existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante;

lit. f) care precizează că tribunalul nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut,

și lit. i), hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori

dispoziții imperative ale legii.

Astfel critica privind clauza

compromisorie nu poate fi reținută întrucât din examinarea clauzelor cuprinse

în contract în ciuda imperfecțiunilor clauzei compromisorii înscrise în

contract exprimă în mod neîndoielnic opțiunea părților de a supune spre

soluționare orice dispută dintre ele arbitrajul și stabilește, chiar într-o

manieră lapidară, instanța arbitrală.

De altfel art. 343

1

C.

proc. civ. nu cuprinde o sancțiune pentru lipsa mențiunilor invocate de

recurentă.

Urmează a fi înlăturată și critica

privind lipsa concilierii prealabile, având în vedere că dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. se referă strict la litigiile ce urmează a fi judecată de

instanțele judecătorești fără nici o referire la procedura arbitrală.

De reținut că, nici prin contract

părțile nu au convenit ca procedura de conciliere să fie obligatorie,

prevederile cap. VII, art. 1 neputând fi interpretate în acest sens, fapt

reținut și de instanța de apel, corespondența purtată între părți și aflată la

dosar reprezentând tocmai încercarea de soluționare amiabilă a litigiului la

care se referă cap. VII.

Cu privire la critica privind

nepronunțarea asupra unui lucru cerut cu referire la art. 364 lit. b) C. proc.

civ. se reține că prin întâmpinarea formulată în fața tribunalului arbitral

(dosar arbitral) pârâta-recurentă a solicitat și insistat în continuarea

contractului de închiriere între părți încheiat pe o perioadă de 5 ani și nu

rezilierea acestuia, cu asigurarea prestărilor de servicii pentru turiștii

individuali și în grupuri, în cadrul clauzelor negociate.

Chiar dacă pârâta a precizat că nu o

face pe cale reconvențională, instanța arbitrală avea obligația să ia în

discuție cererea formulată privind aspectele legate de calitatea utilajelor

livrate de M.A.C. în baza addendumului la contract, finanțator fiind

reclamanta.

S-a susținut că utilajele livrate nu

realizează condițiile înscrise în contract, aceste neajunsuri fiind comunicate

reclamantei conform adresei din 15 mai 2003 cu revenire la 15 iulie 2003.

Cum instanța arbitrală nu a pus în

discuție această cerere, natura ei și temeiul legal, putând avea fie aspect

reconvențional, fie o excepție de neexecutare a contractului care ar fi pus în

discuție cererea principală privind rezilierea contractului, instanța de apel

în mod nelegal a procedat la înlăturarea acestei critici situație în care se

impune discutarea acestei cereri și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ.

cu referire la art. 366 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

SC C.A. SA Bistrița, împotriva deciziei nr. 541 din 13 mai 2005 a Curții de

Apel București.

Modifică decizia Curții de apel în

sensul că admite acțiunea în anulare, anulează în parte sentința arbitrală nr. 198

din 15 iunie 2004 a Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a României și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de

Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

României și a Municipiului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 16 februarie 2006.