ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1325/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 23 decembrie

2002, reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în judecată P.C.L. Nicosia – Cipru, pentru

ca prin hotărârea arbitrală ce se va pronunța în cauză, pârâta să fie obligată

la plata sumei de 1.172,10 dolari S.U.A., cu titlu de penalități.

În motivarea cererii

reclamanta a invocat neîndeplinirea de către pârâtă a obligației privitoare la

realizarea de investiții, asumată de către aceasta prin contractul de vânzare

cumpărare de acțiuni nr. 258/1998.

Prin sentința arbitrală nr. 155

din 30 iulie 2003, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă

Camera de Comerț și Industrie a României și a municipiului București a respins

acțiunea, ca neîntemeiată, cu motivarea că s-a dovedit în cauză realizarea

planului de investiții.

Reclamanta a formulat

acțiune în anulare a sentinței arbitrale menționate, susținând că hotărârea

atacată a fost pronunțată cu încălcarea unor dispoziții imperative ale legii,

cu referire la art. 969 C. civ. și reglementările legale privind urmărirea

executării obligațiilor asumate prin contractele de vânzare-cumpărare de

acțiuni, respectiv prevederile O.G. nr. 25/2002 completată și modificată.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia nr. 407 din 29 martie 2004, a respins acțiunea

în anulare, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de judecată a reținut că reclamanta a sesizat tribunalul arbitral la

data de 30 decembrie 2002, anterior publicării normelor metodologice care

prevedeau o anume formă pentru certificatul de realizare a investițiilor.

Pe de altă parte, în

prezentul litigiu nu sunt aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr.

25/2002, care privesc exclusiv situația în care l-a contractul de

vânzare-acțiuni s-a încheiat un act adițional care să prevadă că obligația de

investiții se consideră realizată numai în baza certificatului întocmit în

forma prevăzută de art. 11 alin. (2), situație ce nu se constată în cauză.

Pe de altă parte, nu s-ar

putea reține încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ., în raport de

împrejurarea că din probatoriul administrat în cauză rezultă respectarea de

către pârâtă a contractului.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri reclamanta a declarat recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

S-a susținut că în mod

greșit s-a apreciat de către instanță cu privire la îndeplinirea obligațiilor

contractuale de către pârâtă, atâta timp cât realizarea planului de investiții,

asumat prin art. 7.3 din contract, nu este atestată de certificatul prevăzut de

art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002.

Prin art. 1 alin. (2) din H.G.

nr. 489/2003 au fost prevăzute contractele care intră sub incidența

dispozițiilor O.G. nr. 25/2002. Ori, acest contract intră în categoria

contractelor supuse controlului portprivatizare, conform actului normativ

menționat.

În concluzie, reclamanta a

solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul

admiterii acțiunii în anulare și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost

formulată.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Legiuitorul, prin art. 364 lit.

a) - f) C. proc. civ., a determinat limitativ cazurile în care poate fi

promovată acțiunea în anulare.

Reclamanta, formulând

acțiunea în anulare, a invocat cazul de desființare prevăzut de art. 364 lit. i)

C. proc. civ., cu referire la încălcarea unor dispoziții imperative ale legii.

Investită cu acțiunea în

anulare, instanța de control judiciar a constatat îndeplinirea de către pârâtă

a obligațiilor asumate prin contract, conform probatoriului administrat și, ca

atare, neîncălcarea normelor imperative invocate de reclamantă.

Drept urmare, instanța a

respins acțiunea în anulare, ca neîntemeiată.

Declarând recurs, reclamanta

nu invocă stabilirea greșită a situației de fapt, în sensul că planul

investițional nu ar fi fost realizat ci împrejurarea că modul de îndeplinire a

obligației contractuale nu a fost stabilit în forma prevăzută de un act

normativ adoptat ulterior încheierii contractului și realizării programului

investițional.

Ca atare, criticile

formulate se constată a fi neîntemeiate, în raport de situația expusă

neexistând temeiuri care să justifice altă soluție acțiunii în anulare.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 407 din 29 martie 2004

a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 24 februarie 2005.