ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 673/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 231 din 8 iulie 2004 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. cu sediul social în București împotriva pârâtei SC D.A.R. SA cu sediul social în Craiova, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 600.000 dolari S.U.A. penalități de întârziere, cu 36.950 dolari S.U.A. și 110.000.000 lei cheltuieli de arbitrare.

În fundamentarea acestei soluții s-a reținut că pretențiile reclamantei, așa cum au fost precizate prins scrisoarea procesuală din 11 noiembrie 2003 și reținute prin actul de misiune, pentru obligarea pârâtei la plata penalităților de 30 % din valoarea investițiilor neefectuate până la 31 decembrie 2002 și la efectuarea investițiilor sub sancțiunea plății unor daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere, după devenirea irevocabilă a sentinței arbitrale, se întemeiază pe contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, așa cum a fost modificat prin actele adiționale din 19 mai 1998 și 15 octombrie 1999. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, cu modificările date de actele adiționale, pârâta se obliga să facă investiții în SC M. SA Timișoara în valoare de 4 milioane dolari S.U.A.

în perioada 2000-2002, însă aceasta nu a investit, prin majorarea capitalului social decât 2 milioane dolari S.U.A., rămânând o restanță de alte 2 milioane dolari S.U.A. În această situație, întrucât pârâta nu a investit până la 31 decembrie 2002 suma de 2 milioane dolari S.U.A., fără a justifica neinvestirea prin existența unor motive de natură să o exonereze de răspundere, urmează ca în baza art. 7.6 din contract să fie obligată la plata penalității de 30 % pe an din suma neinvestită, respectiv de 600000 dolari S.U.A. Al doilea capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat, deoarece a adăuga o daună cominatorie de un milion lei pe zi la penalitatea convenită în caz de neexecutare ar însemna să fie modificat ceea ce părțile au convenit ca prejudiciu la încheierea contractului.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială prin decizia comercială nr. 354 din 25 martie 2005 a respins ca nefondate acțiunile în anulare formulate de petentele SC D.A.R. SA și A.V.A.S. împotriva sentinței arbitrale nr. 231 din 8 iulie 2004 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească instanța de apel a stabilit că dezvoltarea în fapt a criticilor de către ambele părți vizează aspecte de netemeinicie, interpretările date de tribunalul arbitral convenției părților și aprecierea probelor, toate acestea reprezentând aspecte ce nu pot face obiectul acțiunii în anulare. În ceea ce privește nerespectarea de către tribunal a art. 27 din regulamentul I.C.C., se constată că acest regulament nu reprezintă dispoziții imperative ale legii în sensul art. 364 lit. i) C. proc.

civ., normă care să protejeze un interes general. Referitor la al 3-lea motiv de desființare invocat de SC D.A.R. SA tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra împrejurărilor legate de aplicarea art. 16 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 prin respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei și prin motivele care au dus la această soluție, cuprinse în chiar hotărârea atacată. Împotriva deciziei comerciale nr. 354 din 25 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială a promovat recurs reclamanta A.V.A.S.

care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea acțiunii în anulare, în sensul desființării în parte a sentinței arbitrale nr. 231 din 8 iulie 2004 pronunțată de Curtea de Arbitral Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, în dosarul nr. 257/2003, iar pe fond admiterea și a capătului de cerere cu privire la obligarea pârâtei la efectuarea investiției asumate prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere în executarea obligației de a face investiția, precum și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor arbitrale efectuate cu acest litigiu, invocând ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de A.V.A.S. București pentru următoarele considerente. Din verificarea întregii documentații existente la dosarul cauzei rezultă neîndoios că instanța arbitrală a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți în cadrul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 februarie 1998 având ca obiect transmiterea unui număr de 1.351.338 acțiuni nominative cu o valoare nominală de 25.000 lei, în sumă totală de 33.783.450.000 lei, reprezentând 51 % din capitalul social al SC M. SA Timișoara, prețul și modalitatea de plată, întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, precum și regimul sancționator care intervine în situația nerespectării clauzelor stabilite.

Amplu documentat și bine argumentat s-a apreciat că obligarea pârâtei la efectuarea investiției restanță, nu se justifică cu daunele cominatorii de un milion lei pe zi întârziere, prin aceea că obligația pârâtei de a efectua investiția rezultată din contract este legea părților conform art. 969 C. civ., iar a o obliga din nou pe pârâtă la executarea respectivei obligații nu ar aduce nici un plus la legătura juridică dintre părți. Invocarea incidenței dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. în sensul că hotărârea arbitrală poate fi desființată atunci când se încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii nu se regăsesc în cauză. Pentru rațiunile juridice expuse toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamanta A.V.A.S.

București urmează a fi înlăturate ca neîntemeiate, iar recursul respins ca nefondat, nefiind îndeplinite nici una din reglementările cuprinse în art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia comercială nr. 354 din 25 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 354 din 25 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 16 februarie 2006.