ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1897/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 10542 din 17 octombrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 14410/C/2005, Judecătoria Craiova a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea SA W. Tuglui în contradictoriu cu intimata A.D.S. BUCUREȘTI în favoarea Curții de Apel București. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Craiova a reținut că dispozițiile cap. 9 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată sunt aplicabile și intimatei în calitate de instituție implicată în procesul de privatizare. Împotriva acestei sentințe contestatoarea a declarat recurs , ce a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 220 din 23 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în dosarul nr. 309/civ/2006.

Contestația la executare a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, sub nr. 4408/2006. Judecând cauza în fond, Curtea de Apel București, prin sentința comercială nr. 159 din 27 iunie 2006, a admis contestația la executare, astfel cum a fost precizată , formulată de contestatoarea SA W. în contradictoriu cu intimata A.D.S. BUCUREȘTI și în consecință a anulat executarea silită începută de intimata A.D.S. BUCUREȘTI odată cu somația înregistrată sub nr. 38739 din 31 august 2005; a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că investiția pentru primul an investițional (16 octombrie 2003 – 16 octombrie 2004) a fost realizată anticipat în condițiile modificării contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 65 din 10 octombrie 2002 prin actul adițional nr. 1 din 19 iulie 2004; că prin înscrisurile depuse la dosar, contestatoarea a probat realizarea unor investiții în SC O. SA ORADEA, capitalul social al acesteia fiind majorat prin aport în natură; că suma de 293.097 Ron pentru care s-a început executarea silită odată cu somația nr. 38739/2005 nu a fost determinată în mod corect, nerezultând din nici un act modul de calcul al acesteia și pentru care obligații investiționale au fost calculate penalități.

S-a concluzionat că în mod întemeiat s-a contestat existența creanței pentru care intimata a început executarea silită în baza contractului de vânzare cumpărare de acțiuni, fiind probată în cadrul contestației îndeplinirea obligațiilor asumate prin acesta. Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs intimata A.D.S. BUCUREȘTI invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în principal în sensul respingerii contestației la executare, ca inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, iar în subsidiar respingerea contestației la executare ca nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea în fapt a motivelor de recurs a susținut că sunt eronate concluziile instanței în ceea ce privește adresa nr. 95741 din 15 octombrie 2003 emisă de A.D.S. BUCUREȘTI și cele în sensul că primul an investițional a fost stabilit pentru perioada 16 octombrie 2003 - 16 octombrie 2004, ca urmare a modificării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 65 din 10 octombrie 2002 prin actul adițional nr. 1 din 19 iulie 2004 în condițiile în care acesta din urmă nu cuprinde nici o mențiune care să conducă la o astfel de interpretare; că adresa nr. 2701 din 16 iunie 2004 prin care S.A. W. solicită A.D.S. BUCUREȘTI modificarea anexei 4 la contract face referire la programul de investiții pentru dezvoltarea societății rămas neexecutat și această adresă a fost transmisă către A.D.S.

BUCUREȘTI la un an de la data la care A.D.S.

BUCUREȘTI a confirmat investiția pentru anul 2002 - 2003 și cu 4 luni înaintea termenului de scadență pentru anul investițional următor 2003 – 2004, an pentru care se realizase o investiție de numai 52.555 dolari S.U.A.; că instanța a apreciat în mod eronat că, contestatoarea a probat realizarea unor investiții în SC O. SA ORADEA întrucât înscrisurile depuse , respectiv facturile, nu au valoare probatorie atâta timp cât nu au fost însoțite de documente care să ateste plata lor de către societate, iar din cuprinsul procesului verbal de compensare din 30 iunie 2005 nu reiese cuantumul creanței contestatoarei față de SC M. SRL; că majorarea de capital social al SC O. SA, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului și pentru care s-a eliberat certificatul de înscriere de mențiuni la data de 18 ianuareie 2005 a avut la bază diferența din reevaluarea patrimoniului și nu surse proprii, așa cum cumpărătorul s-a obligat prin contractul nr. 65/2002 (cap. 9 art. 9.1), și că din concluziile raportului executat de SC E.C.

SRL privind evaluarea, Amenajare teren Ferma 2 Sere Oradea, rezultă clar că materialele recuperate sunt proprietatea SC O. SA ORADEA și nu pot fi considerate ca fiind aport în natură din partea cumpărătorului pentru a se concluziona că s-a realizat obligația investițională ; că în ceea ce privește majorarea capitalului social al SC O. SA ORADEA înregistrată la data de 15 februarie 2005 conform certificatului de înscriere de mențiuni, față de concluziile raportului de evaluare/2004 executat de SC E.C.

SRL privind evaluarea instalației de irigat cu miniaspersie, contestatoarea avea obligația de a face dovada că investițiile au fost realizate din surse proprii; că aceste mențiuni privind majorarea capitalului social al SC O. SA ORADEA s-au făcut ulterior datei la care contestatoarea avea obligația de a realiza investițiile pentru anul 2003 - 2004; că penalitățile de întârziere de 50 % pe an au fost corect determinate conform clauzelor contractuale, suma facturată fiind certă, lichidă și exigibilă. Recursul este întemeiat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 129 alin. (5) judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.

Textul vizează determinarea adevărului „pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”. Prin modul de soluționare a cauzei instanța de fond a încălcat acest principiu. În virtutea rolului său activ instanța de fond trebuia să stăruie prin toate mijloacele legale pentru stabilirea situației de fapt și de drept care a generat litigiul dintre părți. Aceste demersuri se puteau concretiza în stabilirea exactă a adevăratelor raporturi juridice dintre părți în cadrul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 65 din 10 octombrie 2002, modificat prin actul adițional nr. 1 din 19 iulie 2004 în ceea ce privește cuantumul investiției/aport de capital, perioada de efectuare a investițiilor și sursa acestor investiții.

Instanța de fond era datoare să analizeze și apărările intimatei pentru a stabili exact dacă modificarea contractului de vânzare-cumpărare a privit și cuantumul investiției/aport de capital și dacă modificarea perioadei de efectuare a investițiilor s-a raportat la un nou cuantum sau la diferența aportului ce rămăsese de executat- având în vedere că modificarea a avut loc la 19 iulie 2004, la aproximativ doi ani de la încheierea contractului, că se realizase deja pentru primul an investițional (16 octombrie 2002 – 16 octombrie 2003) o investiție în sumă de 292.759 dolari S.U.A. și urmare a scăderii acestei sume din valoarea de 2.305.311 dolari S.U.A. stabilită inițial prin contract rezultă tocmai valoarea de 2.012.552 dolari S.U.A.

menționată în programul de investiții din actul adițional. De asemenea, instanța trebuia să lămurească legalitatea și temeinicia susținerilor intimatei în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor asumate de contestatoare în termenele și condițiile prevăzute de contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 65/2002, astfel cum a fost modificat, respectiv de a se verifica dacă majorările de capital îndeplinesc cerința de a fi considerate investiții de natura celor la care contestatoarea s-a obligat și dacă investițiile asumate au fost realizate până la data scadenței. În acest sens instanța de fond era în drept să ceară explicații părților cu privire la situația de fapt, la apărările și susținerile acestora și putea ordona administrarea tuturor probatoriilor necesare dezlegării pricinii.

Instanța a reținut că nu se poate determina în mod corect creanța în sumă de 293.097,72 lei Ron pentru care s-a început executarea silită nerezultând din nici un act modul de calcul al acestuia, însă în virtutea dispozițiilor legale menționate instanța era obligată să solicite depunerea acestor acte și să încuviințeze o expertiză contabilă pentru verificarea acestor aspecte. Numai prin stabilirea riguroasă a situației de fapt în contextul drepturilor și obligațiilor asumate prin contract instanța se putea pronunța în limitele sesizării. În raport de cele ce preced, rezultă că în cauză, situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită. Or, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte ca instanță de recurs, hotărăște asupra fondului numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

În consecință, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe, în vederea rejudecării după stabilirea situației de fapt în sensul arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de creditoarea A.D.S. BUCUREȘTI împotriva sentinței nr. 159 din 27 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2007.