Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2005
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4284/2005

HOTĂRÂRE
27.09.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4284/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 ianuarie 2003, reclamanta A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) a solicitat obligarea pârâtei S.I.F.

M. la plata sumei de 527.337,34 euro la data de 31 decembrie 1999, reprezentând echivalentul sumei de 1.031.370 mărci germane, cu titlu de penalități calculate conform clauzei 7.7.1 datorate pentru neîndeplinirea integrală a obligației contractuale cu scadența 31 decembrie 1999, prevăzută la clauza 7.7 din contractul de vânzare – cumpărare acțiuni din 23 martie 1998. Curtea de Apel București, secția comercială, prin sentința nr. 75 din 4 mai 2004, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 262.468,28 euro cu titlu de penalități datorate pe anul 1999, respingând capătul de cerere privind obligarea pârâtei la îndeplinirea obligației de efectuare a investițiilor precum și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la daune cominatorii, ca nefondate.

În contra deciziei a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ. La termenul din 17 mai 2005, Înalta Curte a pus în dezbaterea părților excepțiile de necompetență materială a curții de apel ca instanță de fond și deci a Înaltei Curți de a soluționa în fond recursul de față, în raport de art. II alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 58/2003, privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă coroborat cu art. 725 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și a sistemului căilor de atac la care este supusă hotărârea în speță. Excepțiile invocate sunt întemeiate. I. Cu privire la sistemul căilor de atac 1. Potrivit art. II alin. (1) din O.U.G.

nr. 58/2003, dispozițiile ordonanței se aplică și proceselor în curs de judecată începute sub legea anterioară. Se afirmă, astfel, regula aplicării imediate a legii noi actelor de procedură efectuate după intrarea ei în vigoare și în procesele în curs de judecată începute sub legea anterioară. Aplicând această regulă, hotărârile judecătorești sunt supuse sub aspectul condițiilor de fond și formă legii în vigoare la momentul pronunțării lor. Cu privire la aceste acte de procedură, art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 dispune fără echivoc: „Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate.

Cum în speță, la data intrării în vigoare a ordonanței menționate, procesul era în curs de soluționare, hotărârea în primă instanță se pronunță, inevitabil, sub incidența art. 720 8 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. nr. 58/2003, și prin care s-a reintrodus în materie comercială apelul. Prin urmare, hotărârea ce se pronunță beneficiind de un dublu grad de jurisdicție: apel și recurs, în mod greșit Curtea de apel care, prin aceiași ordonanță, a pierdut competența de a soluționa în primă instanță litigii în materie comercială, a continuat judecata și a pronunțat o hotărâre în primă instanță, supusă numai recursului, în loc de a scoate cauza de pe rol și a o trimite tribunalului, devenit competent după legea nouă, pentru a face posibilă aplicarea prevederilor acesteia cu privire la sistemul căilor de atac.

II. Cu privire la competența de soluționare în primă instanță: 2. Art. I pct. 5 din O.U.G. nr. 58/2003 a restrâns competența curții de apel în sensul că, reformulând art. 3 C. proc. civ., a înlăturat fostul pct. 1 cu privire la competența de primă instanță în materie comercială pentru litigiile al căror obiect au o valoare de peste 10 miliarde lei, competență pe care au atribuit-o tribunalelor, curțile de apel rămânând instanțe de control judiciar sub aspectul apelului în privința acestor litigii. În atare situație, Curtea de apel, în cauza de față, în mod greșit a continuat judecata în primă instanță, după cum s-a arătat deja, deoarece în materie de competență nu era aplicabil art. II alin. (2) teza 1 care afirmă regula păstrării competenței ci art. 725 alin. (3) C. proc.

civ., aplicabil prin analogie, și care prevede că, în cazul în care instanța este desființată, dosarele se vor trimite din oficiu instanței competente potrivit legii noi de procedură. De altfel, în acest sens este și modificarea, ulterioară pronunțării sentinței atacate, a alin. (2) al art. II din O.U.G. nr. 58/2003 prin art. I pct. 11 din Legea nr. 195 din 26 mai 2004, pentru aprobarea acestei ordonanțe, prin care se exceptează expres de la regula păstrării competenței instanțelor legal investite, procesele și cererile în materie comercială aflate pe rolul curților de apel, în primă instanță, al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei. III. Aplicarea normei tranzitorii cuprinsă în art. II din Legea nr. 195/2004 3. Oricum, normele tranzitorii ale art. II alin. (1) și (2) din Legea nr. 195/2003 de aprobare a O.U.G.

nr. 58/2003, de imediată aplicare, obligă Înalta Curte să păstreze pentru soluționare numai recursuri împotriva deciziilor prin care curțile de apel au soluționat apeluri și să trimită recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel și împotriva deciziilor prin care tribunalele au soluționat apeluri, instanțelor devenite competente prin această lege. Este de observat, că recursul de față nu se încadrează în ipoteza alin. (1) al art. II din Legea nr. 195/2004, el nefiind un recurs împotriva unei hotărâri dată fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunțării ei, pentru bunul motiv că la data pronunțării ei de curtea de apel, hotărârea era supusă apelului, caz în care se impune casarea acesteia și trimiterea cauzei la instanța competentă să judece în fond pricina, pentru a da eficiență legii noi.

IV. Așa fiind, Înalta Curte, va admite recursul declarat sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, va casa sentința atacată și va trimite cauza la Tribunalul București pentru soluționarea pricinii în primă instanță.

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. București și pârâta S.I.F. M. București. Casează decizia nr. 75 din 4 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 27 septembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-17
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2896/2005
între părți, pârâta cumpărătoare și-a asumat obligația de a efectua în societate pe o perioadă de un an, începând cu 28 decembrie 2000 o investiție în valoare de 18.171 dolari S.U.A., pentru realizarea măsurilor cuprinse în programul de con
ÎCCJ 2005-05-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2970/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 12688/2003 reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în judecată pe pârâ
ÎCCJ 2010-02-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 475/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 10857 din 20 octombrie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins excepția necompetenței teritoriale invocată de pâ
ÎCCJ 2009-01-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 234/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 11461 din 6 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost admisă în parte acțiunea A.P.A.P.S., de
ÎCCJ 2005-06-03
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3388/2005
plinirea acesteia, cumpărătorul se obligă să plătească penalitățile de întârziere prevăzute la art. 7.10 în termen de 90 zile calendaristice de la notificarea de către vânzător”. Recurenta mai menționează că motivarea instanței de apel că „
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă