ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2006/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2006/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 281 din 18 noiembrie 2002 a Tribunalului Giurgiu în dosarul nr. 2784/2002, definitivă prin neapelare s-a admis cererea de contopire formulată de condamnatul Z.L. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.68 din 10 iulie 2000 a Tribunalului Giurgiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 674 din 9 februarie 2001 a Curții Supreme de Justiție, în următoarele pedepse componente: - pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
( faptă comisă la data de 27 decembrie 1999); - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 201 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. ( faptă comisă la data de 27 decembrie 1999); Totodată, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 734 din 26 septembrie 2000 a Judecătoriei Giurgiu rămasă definitivă prin decizia penală nr.180 din 13 noiembrie 2000 a Tribunalului Giurgiu, în următoarele pedepse componente: - pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. ( fapta săvârșită la data de 1 mai 1998) ; - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.192 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.
( fapta din 1 mai 1998). Deasemenea ,prin această sentință, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1349 din 17 octombrie 1997 a Judecătoriei Giurgiu ( faptă comisă la data de 9 martie 1993) dispunându-se ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de cea de 4 luni închisoare, deci 1 an și 10 luni închisoare. În conformitate cu art. 36 alin. (2) cu aplicarea art.33, 34 C. pen.
a fost contopită pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin sentința nr. 14 din 12 februarie 2001 a Tribunalului Giurgiu, definitivă prin neapelare, cu pedepsele de 4 luni închisoare, 1 an și 10 luni închisoare, 2 ani închisoare ( două pedepse) și 7 ani închisoare stabilite prin sentința penală nr. 734 din 26 septembrie 2000 a Judecătoriei Giurgiu și sentința penală nr. 68 din 10 iulie 2000 a Tribunalului Giurgiu, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare sporită la 7 ani și 6 luni închisoare. A fost dedusă din această pedeapsă perioada executată de la 23 iunie 1999 la 22 iulie 1999, de la 11 martie 1993 la 5 aprilie 1993 și de la 14 ianuarie 2000 la zi. Împotriva acestei sentințe penale a fost declarat recurs în anulare în conformitate cu dispozițiile art. 409, art. 410 alin. (2) pct.7 1 C. proc.
pen. susținându-se că admiterea cererii de contopire formulată de condamnat este contrară legii. S-a motivat că, instanța, în mod greșit a dispus contopirea pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare care de fapt era compusă din pedeapsa de 4 luni închisoare la care a fost adăugată ca urmare a aplicării art. 83 C. pen. pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.Infracțiunile fiind concurente ar fi trebuit să fie contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare sporită la 7 ani și 6 luni închisoare la care trebuia să se adauge potrivit art. 83 C. pen. pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, consideră că recursul în anulare este întemeiat.
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (2) C. pen., prevederile art. 34 C. pen. se aplică și în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise și alte condamnări definitive pentru infracțiuni concurente. Rezultă că premiza de aplicare a dispozițiilor legale menționate o constituie existența unei hotărâri definitive pentru infracțiuni concurente. Pe de altă parte, potrivit art. 83 C. pen., dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată și dispune executarea în întregime a pedepsei care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
În speță, rezultă, că prin sentința penală nr. 1349 din 20 octombrie 1997, definitivă prin neapelare ,inculpatul a fost condamnat, în baza art. 208 alin. (1), art. 209 lit. a), e) și g) C. pen. (faptă comisă la 9 martie 1993) la 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei fixându-se termen de încercare de 3 ani și 6 luni. Din această perspectivă , instanța investită cu cererea de contopire trebuia să aplice regulile concursului de infracțiuni pentru celelalte pedepse și, după repunerea lor în individualitate, prin înlăturarea art. 83 C. pen., să dispună ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, după care să aplice dispozițiile privind revocarea suspendării condiționate.
Or, tribunalul, analizând situația juridică a pedepselor pronunțate prin sentința penală nr. 68 din 10 iulie 2000 a Tribunalului Giurgiu, sentința penală nr. 734 din 26 septembrie 2000 a Judecătoriei Giurgiu și sentința penală nr. 14 din 12 februarie 2001 a Tribunalului Giurgiu, a aplicat corect regulile concursului de infracțiuni contopind pedepsele în pedeapsa cea mai grea pe care a sporit-o cu 6 luni dar a procedat greșit când a hotărât și contopirea pedepsei de 1 an și 6 luni închispare care, în fapt, era compusă conform sentinței penale nr. 734 din 26 septembrie 2000 a Judecătoriei Giurgiu din pedeapsa de 4 luni închisoare, la care a fost adăugată, ca urmare a aplicării art. 83 C. pen., pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată dispusă prin sentința penală nr. 1349 din 20 octombrie 1997 a Judecătoriein Giurgiu.
Instanța trebuia să constate că faptele concurente, comise la 1 mai 1998, 10 iunie 2000, 27 decembrie 1999 și 23 iulie 1999, au fost săvârșite înăuntrul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1349 din 20 octombrie 1997 a Judecătoriei Giurgiu, care se împlinea la 3 mai 2001, în cauză fiind, deci aplicabile dispozițiile art. 83 C. pen. În consecință, ar fi trebuit să se dispună contopirea pedepselor, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită la 7 ani și 6 luni închisoare iar potrivit art. 83 C. pen. la aceasta se adaugă și pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. Fiind întrunite cerințele art. 410 alin. (2) pct.7 1 C. proc.
pen. Curtea , în conformitate cu art. 414 1 alin. (1) C. proc. pen., urmează a admite recursul în anulare, a casa sentința atacată cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 36 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 34 C. pen.; la greșita aplicare a dispozițiilor art. 83 C. pen., precum și cu privire la pedeapsa de executat. Se vor repune în individualitatea lor pedepsele procedându-se la o aplicare corectă a dispozițiilor art. 36 alin. (2) cu aplicarea art. 34 și art. 83 C. pen. Se va computa din pedeapsa rezultantă perioada executată. Se vor anula formele de executare emise în baza vechii sentințe penale și se va dispune emiterea unui nou mandat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 281 din 18 noiembrie 2002 a Tribunalului Giurgiu, privind pe condamnatul Z.L. Casează sentința penală atacată cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 36 alin. (2) C.pen., cu aplicarea art. 34 C.pen.; la greșita aplicare a dispozițiilor art. 83 C.pen., precum și la pedeapsa de executat. Înlătură dispozițiile art. 36 alin. (2) C.pen., cu aplicarea art. 34 C.pen. 1. Repune în individualitatea lor următoarele pedepse aplicate prin sentința penală nr. 68 din 10 iulie 2000 a Tribunalului Giurgiu: a) pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.197 alin. (2) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.pen.; b) pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 201 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.pen.
2. Repune în individualitatea lor următoarele pedepse aplicate prin sentința penală nr. 734 din 26 septembrie 2000 a Judecătoriei Giurgiu: a) pedepasa de 3 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C.pen., cu aplicarea art.41 alin. (2) C.pen. și art. 37 lit. b) C.pen. b) pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.180 alin. (2) C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen. Înlătură dispozițiile referitoare la adăugarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1349 din 17 octombrie 1997 a Judecătoriei Giurgiu la pedeapsa de 4 luni închisoare, prevăzută la pct. 2 lit. b), ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 36 alin. (2) C.pen., cu referire la art. 34 C.pen., contopește pedepsele prevăzute la pct. 1 lit. a) și b) și cele prevăzute la pct. 2 lit. a) și b), precum și pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.14 din 12 februarie 2001 a Tribunalului Giurgiu în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare la care se adaugă sporul de 6 luni închisoare. În baza art. 83 C.pen. adaugă la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare rezultată din revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, urmând ca în final, inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani închisoare.
Compută din pedeapsă perioada arestării preventive de la 23 iunie 1999 la 22 iulie 1999; de la 11 martie 1993 la 5 aprilie 1993 și de la 14 iunie 2000 la 15 aprilie 2004. Anulează mandatul de executare emis în baza sentinței penale nr. 281 din 18 noiembrie 2002 a Tribunalului Giurgiu și dispune emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa de 9 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 281/2202 a Tribunalului Giurgiu. Onorariul, în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 15 aprilie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.