Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
1607/2004
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
10 februarie 2004

Decizia nr. 811/2004 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 1607/2004 — recurs

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 28 ianuarie 2004, Curtea de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 300 2 C. proc. pen., a dispus menținerea stării de arest a inculpatului P.I., amânând judecarea cauzei la 25 februarie 2004, pentru ca apelantul să-și angajeze un apărător. Inculpatul, în baza art. 20, raportat la art.174 și art.175 lit. i) C. pen., a fost condamnat de Tribunalul Covasna, prin sentința penală nr.60 din 28 noiembrie 2003, la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Instanța de control judiciar, verificând legalitatea luării măsurii arestării preventive în temeiul art .160 b C. proc.

pen., a constatat că, în raport cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat, de prima instanță, temeiurile prevăzute de art. 148 lit. h) din același cod se mențin. Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, recurs prin care a solicitat judecarea lui în continuare în stare de libertate. Examinând recursul inculpatului în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și a dispozițiilor legale în vigoare, Înalta Curte constată recursul nefondat, urmând a fi respins. În acest sens, Curtea de apel, investită cu judecarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr.60 din 28 noiembrie 2003 a Tribunalului Covasna, prin care a fost condamnat la 10 ani închisoare, a constatat în mod corect că temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare privarea de libertate a acestuia „chiar în condițiile menținerii prezumției de nevinovăție până la condamnarea definitivă, față de modul concret de săvârșire a faptei”.

În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva încheierii de menținere a măsurii arestării preventive, din 28 ianuarie 2004 a Curții de Apel Brașov și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

DECIDE : Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva încheierii de menținere a măsurii arestării preventive, din 28 ianuarie 2004 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr.1607/2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 10 februarie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.