ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.01.2004

ÎCCJ, Decizia nr. 16/2004

HOTĂRÂRE
14.01.2004
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 16/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 49 din 4

noiembrie 2002, Tribunalul Covasna a condamnat, printre alții, pe inculpatul B.C.,

la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 217 alin. (3) și art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a),

g), i) și alin. (3) lit. b) C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art.

37 lit. a) C. pen.

Apelul declarat de inculpat,

împotriva hotărârii primei instanțe, a fost respins, ca nefondat, prin decizia

penală nr. 23/Ap din 5 februarie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Pedepsele aplicate, printre alții,

acestui inculpat, au fost majorate, ca urmare a admiterii apelului declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

inculpatul a declarat recurs, pentru judecarea căruia s-a fixat termen la 11

septembrie 2003.

La data de 4 septembrie 2003, Curtea

Supremă de Justiție, secția penală, ca instanță de recurs în dosarul nr. 851/2003,

când a fost fixat termen pentru verificarea legalității măsurii arestării

inculpatului B.C., a constatat că aceasta a fost dispusă legal, în baza unui

mandat emis de procuror și prelungită de instanțe și că, în primă instanță, a

fost pronunțată o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii. Ca atare,

observând și dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 160

d

și, prin încheierea pronunțată la data menționată, a dispus prelungirea

acesteia cu 30 zile.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul B.C. a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil.

Prin art. 160

d

alin. (1) C.

proc. pen., în vigoare la data pronunțării încheierii atacate, se prevede că,

„dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii

sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea preventivă ori prelungirea

arestării prin hotărâre, la termenul fixat, conform art. 375 alin. (1), pentru

judecarea apelului sau la termenul fixat, conform 385

12

alin. (1),

pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea

arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea

acestei măsuri”.

Dar, în timp ce prin alin. (2) din

același articol se prevede că, „în cazul în care s-a dispus arestarea

preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică, în mod

corespunzător, dispozițiile art. 160

b

și ale art. 160

c

alin.

(1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs,

pentru încheierile menționate în alin. (1) art. 160

d

prin care instanța de apel sau recurs dispune prelungirea sau revocarea

arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.

Așa fiind și cum, prin art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10

iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe,

prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că, pentru

încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau aceea de

recurs, legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a

considerat necesară această cale de atac.

Or, recunoașterea unei căi de atac,

în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie

o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este adevărat că, prin art. I pct. 25

și 26 din O.U.G. nr. 109/2003, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 748 din 26 octombrie 2003, art. 160

d

și art. 160

c

În același sens sunt, însă,

dispozițiile art. 160

b

, cu trimitere la art. 160

a

C.

proc. pen., modificate prin ordonanța de urgență menționată.

Totodată, ordonanța de urgență,

privitoare la modificarea Codului de procedură penală, nu a vizat condițiile de

exercitare a recursului în procesul penal, așa încât, acestea rămân în

continuare așa cum au fost reglementate, prin Cap. III al Titlului II din

Partea specială a acestuia.

Ca atare, chiar și în raport de

modificarea legislativă menționată, calea procesuală aleasă de inculpat nu are

suport legal și, în consecință, în lipsa dreptului de a sesiza instanța de

control judiciar, recursul declarat nu poate declanșa controlul judecătoresc

asupra legalității și temeiniciei încheierii atacate, prin care instanța

competentă, conform normelor legale în vigoare la data pronunțării, a dispus

prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu 30 zile.

Pe de altă parte, în raport de modul

de reglementare, cu referire și la caracterul normelor procedurale, calea de

atac apare ca o calitate a hotărârii judecătorești.

Ca atare, o hotărâre judecătorească,

sentință, decizie sau încheiere, după caz, este supusă căilor de atac prevăzute

de lege, la data pronunțării acesteia.

În consecință, admisibilitatea

recursului declarat de inculpat este examinată, în raport de exercitarea

acestuia, cu respectarea condițiilor prevăzute de legea procesuală penală, la

data pronunțării hotărârii atacate.

De altfel, o încheiere a instanței

de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată

cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei

instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea

ce ar fi inadmisibil, deoarece, în acest mod, s-ar nesocoti normele legale

referitoare la competența instanțelor de judecată.

În fine, inadmisibilitatea unei alte

interpretări, decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160

d

,

corelate cu cele ale art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., mai este

impusă de reglementarea de ansamblu din cod, din care se degajă principiul că

recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de

recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau

numai odată cu fondul.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2)

cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de avocat,

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Respinge recursul declarat de

inculpatul B.C., împotriva încheierii din 4 septembrie 2003, pronunțată de

Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 851/2003, ca inadmisibil.

Obligă pe inculpatul B.C. să

plătească statului 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs,

din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată astăzi, 14 ianuarie 2004,

în ședință publică.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-02-10
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 811/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 28 ianuarie 2004, Curtea de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 300 2 C. proc. pen., a dispus menținerea stării de arest a inculpatului
ÎCCJ 2003-09-08
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 179/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 93 din 30 ianuarie 2003, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul B.C. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calif
ÎCCJ 2003-09-15
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 216/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 58 din 29 noiembrie 2002, Tribunalul Covasna a condamnat, între alții, pe inculpatul R.S.Z. la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infrac
ÎCCJ 2003-07-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3235/2003
stanțe atenuante în raport de situația personală a sa. Se va face aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. Totodată, avându-se în vedere că sunt îndeplinite condițiile
ÎCCJ 2003-09-29
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 257/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 7 din 29 martie 2002, Tribunalul Covasna a condamnat, printre alții, pe inculpatul B.G. la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiun
Sursă