ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.09.2003

ÎCCJ, Decizia nr. 257/2003

HOTĂRÂRE
29.09.2003
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 257/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 7 din 29

martie 2002, Tribunalul Covasna a condamnat, printre alții, pe inculpatul B.G.

la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. a), e) și b) C. pen.

Apelurile declarate de către

inculpații B.G. și V.C. împotriva hotărârii primei instanțe au fost respinse,

ca nefondate, de către Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin decizia

penală nr. 117/Ap din 19 iunie 2002.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

inculpații B.G. și V.C. au declarat recurs, pentru judecarea cărora s-a fixat

termen la 21 ianuarie 2003, când cauza a fost amânată la 1 aprilie 2003 și

apoi, pe rând la 24 iunie 2003 și respectiv 7 octombrie 2003.

La data de 22 iulie 2003 s-a fixat,

din oficiu, termen pentru verificarea legalității măsurii arestării preventive

a inculpaților menționați.

Având în vedere că măsura arestării

preventive a fost dispusă legal, în baza unui mandat emis de procuror și

prelungită de instanțe, că a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de

condamnare, care a fost menținută în apel și observând prevederile art. 5 pct.

1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, precum și dispozițiile art. 160

d

a constatat că măsura arestării inculpaților este legală și a dispus

prelungirea acesteia cu 30 zile, până la 20 august 2003, inclusiv. Totodată,

s-a fixat termen pentru verificarea legalității deținerii la 19 august 2003.

La data de 19 august 2003, secția

penală a Curții Supreme de Justiție a constatat din nou legalitatea măsurii

arestării preventive și, prin încheierea din acea zi, a dispus prelungirea

acestei măsuri până la 19 septembrie 2003, fixând totodată un nou termen pentru

verificarea legalității măsurii la 16 septembrie 2003 când, completul de judecată

legal constituit a constatat că se impune prelungirea arestării preventive, în

continuare.

În consecință, prin încheierea din

16 septembrie 2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a dispus

prelungirea duratei arestării inculpaților de la 20 septembrie 2003 până la 7

octombrie 2003, inclusiv.

Împotriva încheierii din 19 august

2003, inculpatul B.G. a declarat recurs, invocând ca temei al căii de atac

exercitate prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Recursul nu este admisibil.

Prin art. 160

d

alin. (1)

fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea

ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375

alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 385

12

alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu,

legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau

revocarea acestei măsuri".

Dar, în timp ce prin alin. (2) din

același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea

preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod

corespunzător dispozițiile art. 160

b

și ale art. 160

c

alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate

cu recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160

d

revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.

Așa fiind, și cum prin art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10

iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe

prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru

încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau de aceea de

recurs legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a

considerat necesară această cale de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac,

în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie

o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

De altfel, o încheiere a instanței

de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu

recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanțe

ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi

inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la

competența instanțelor.

În fine, inadmisibilitatea unei alte

interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160

d

,

corelate cu cele ale art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., mai este

impusă și de reglementarea de ansamblu din același cod, din care se degajă

principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța

firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată

separat sau numai odată cu fondul.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căii de atac exercitate de către

inculpat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va

respinge recursul ca inadmisibil.

Totodată, în temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., Curtea va obliga pe recurent, potrivit dispozitivului, la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de

avocat cuvenit apărătorului din oficiu, care se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Respinge recursul declarat de

inculpatul B.G. împotriva încheierii din 19 august 2003, pronunțată de Curtea

Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2826/2002, ca inadmisibil.

Obligă pe inculpat să plătească

statului suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din

care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie

2003, în ședință publică.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-09-15
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 216/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 58 din 29 noiembrie 2002, Tribunalul Covasna a condamnat, între alții, pe inculpatul R.S.Z. la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infrac
ÎCCJ 2003-08-25
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 130/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 258 din 25 iulie 2002, Tribunalul Brașov a condamnat, între alții, pe inculpatul B.G. la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiuni
ÎCCJ 2003-11-10
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 449/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 503 din 22 mai 2003, Tribunalul București, secția a II–a penală, a condamnat, printre alții, pe inculpatul P.J. la 8 ani și 6 luni închi
ÎCCJ 2003-10-13
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 343/2003
, secția I penală, prin decizia penală nr. 330 din 16 iunie 2003, a respins apelurile declarate de inculpații V.V., Do.D. și A.T.M. împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondate. Prin aceeași decizie, instanța de control judiciar a admi
ÎCCJ 2003-11-17
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 482/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 503 din 22 mai 2003, Tribunalul București, secția a II–a penală, a condamnat, printre alții, pe inculpatul P.J. la 8 ani și 6 luni închi
Sursă