Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.03.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1462/2004

HOTĂRÂRE
16.03.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1462/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 25 februarie 2004, secția penală a Curții de Apel Brașov a luat în examinare apelul declarat de inculpatul P.I., împotriva sentinței penale nr. 60 din 28 noiembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Covasna. Pentru lipsa apărătorului ales, K.B., cauza a fost luată la ultima strigare când fiind desemnat avocat din oficiu pentru asistarea inculpatului, curtea a verificat legalitatea măsurii arestării preventive. Prin încheierea din aceeași dată pronunțată în dosarul nr. 1607/A, în baza art. 300 2 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest și cauza a fost amânată la termenul din 24 martie și s-a dispus a se face adresă către Baroul de Avocați Covasna pentru atenționarea apărătorului ales al inculpatului; care tergiversează soluționarea apelului.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul care a cerut casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive, menținerea acesteia nemaifiind justificată. Recursul este nefondat. Curtea, având de soluționat apelul declarat de inculpatul, condamnat în primă instanță la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art. 20, raportat la art. 174art. 175 lit. i) C. pen., inculpatul fiind arestat preventiv de la 12 aprilie 2003 a verificat la termenul de judecată, în temeiul art. 160 d C. proc. pen., legalitatea măsurii arestării. Constatând că măsura arestării a fost luată cu respectarea dispozițiilor art. 148 lit. b) C. proc.

pen. și că inculpatul în cursul judecății în primă instanță a avut o comportare nesinceră încercând să prezinte o altă stare de fapt decât cea reală pentru a-și diminua răspunderea, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., a menținut starea de arest. Așa fiind, recursul inculpatului care fără a fi motivat convingător susține că nu se mai justifică menținerea stării de arest apare ca nefondat și urmează a fi respins în conformitate cu dispozițiile art. 385 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva încheierii din 25 februarie 2004 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosar nr. 1607/2003. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-02-10
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 811/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 28 ianuarie 2004, Curtea de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 300 2 C. proc. pen., a dispus menținerea stării de arest a inculpatului
ÎCCJ 2004-01-16
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 275/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 23 decembrie 2003, dosar nr.1607/P/R/2003, Curtea de Apel Brașov, investită cu judecarea apelului declarat de inculpatul P.I. împotriva senti
ÎCCJ 2004-05-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2498/2004
Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin încheierea din 27 aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 671/P/Ap/2004 a Curții de Apel Brașov, s-a luat în discuție din oficiu temeinicia arestării preventive a inculpatului B.S.
ÎCCJ 2003-12-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5705/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 19 noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Brașov s-a dispus, conform art. 300 2, raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen.,
ÎCCJ 2005-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1109/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 1813P/Ap/2004, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă