ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.06.2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3594/2006

HOTĂRÂRE
05.06.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3594/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 17 mai 2006,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. 356/P/Ap/2006,

s-a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpatului R.I., în

temeiul prevederilor art. 300

2

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea de Apel Brașov a reținut că, verificând legalitatea arestării preventive

a inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei

măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia.

Împotriva încheierii din 17 mai 2006

pronunțată de Curtea de Apel Brașov a declarat recurs, în termen legal,

inculpatul R.I. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat

admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării

preventive.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 6 din 30

ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul nr. 2417/2005,

inculpatul R.I. a fost condamnat, la o pedeapsă de 12 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și

alin. (2

1

)

lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)

și art. 37 lit. b) C. pen.

S-a reținut că, la data de 31

octombrie 2005, în jurul orelor 18,30, aflându-se în locuința părții vătămate G.I.,

inculpatul R.I., prin violență, a deposedat-o pe aceasta de suma de 3.000.000

lei și de un briceag.

În urma loviturilor ce i-au fost

aplicate, partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare a

necesitat 16 zile de îngrijiri medicale.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

a declarat apel inculpatul R.I., apel care formează obiectul dosarului nr. 356/P/Ap/2006

al Curții de Apel Brașov.

La termenul din 17 mai 2006, fixat

pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de

Apel Brașov, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a

menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu

recurs în prezenta cauză.

Cu privire la această dispoziție a

instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Este adevărat că, potrivit art. 5

din C.A.D.O.L.F. și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate

fi privat de libertate.

În aceleași texte însă, sunt

înscrise totodată și excepții de la regula generală mai sus-menționată.

Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit.

c) din C.A.D.O.L.F., ratificată de România, prin Legea nr. 30/1994 se prevede

că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel

care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității

judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit

o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă, după săvârșirea acesteia”.

Pe de altă parte, art. 20 din

Constituția României prevede că „dispozițiile constituționale vor fi

interpretate și aplicate în concordanță cu D.U.D.O., cu pactele și cu celelalte

tratate la care România este parte”, iar „dacă există neconcordanțe între

pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care

România este parte și legile interne, au prioritate reglementările

internaționale”.

Rezultă așadar că reglementările

cuprinse în art. 5 paragraful 3 din Convenție sunt obligatorii, făcând parte

din ordinea de drept internă.

În raport de reglementările

internaționale menționate, cu referire expresă la excepția prezentată de

arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate

trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută în legislația

fiecărui stat, conform Convenției, respectiv, cu respectarea procedurii

prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile

constituționale.

Rezultă așadar că, dispunerea

măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu

respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind

subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.

Potrivit art. 160

b

alin.

(1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. 3 al aceluiași articol,

„când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării

preventive.

În cauză, așa cum rezultă din

încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept [(art. 148 alin. (1) lit. f) și h) C. proc. pen.)] care au stat la baza

luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea

de libertate a inculpatului.

Înalta Curte apreciază că, în raport

de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii

faptei (profitând de starea de întuneric), de importanța relațiilor sociale

încălcate de inculpat prin săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave, ce

vizează simultan atât integritatea fizică a persoanei cât și bunurile acesteia,

de urmările directe păgubitoare și traumatizante asupra părții vătămate, de

circumstanțele personale ale inculpatului (recidivist postcondamnatoriu și

postexecutoriu, fiind condamnat anterior pentru fapte similare), dar și de

conduita inculpatului care a avut o poziție procesuală nesinceră, în pofida

probelor administrate, lăsarea în libertate a acestuia, prezintă pericol

concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și

neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Pe de altă parte, asemenea fapte

neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și

ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Faptul că a fost pronunțată o

hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție,

limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.

Toate aceste aspecte justifică

dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive astfel

că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul R.I.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.I. împotriva încheierii din 17 mai 2006 a Curții de

Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. 356/P/Ap/2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 120 RON (1.200.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

din care, suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

iunie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-06-05
1,00
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3594/2006
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 17 mai 2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. 356/P/Ap/2006, s-a dispus, printre altele, menținerea stării
ÎCCJ 2006-01-16
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 265/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 4 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 1161/P/Ap/2005, s-a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a
ÎCCJ 2005-07-27
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4574/2005
Examinând recursul de față, constată: Prin încheierea din 15 iulie 2005, Curtea de Apel Brașov a menținut starea de arest a inculpatului B.I. reținând că temeiurile de fapt și de drept ale arestării preventive nu s-au modificat și impune în
ÎCCJ 2006-01-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 36/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 14 decembrie 2005, Curtea de Apel Brașov, secția penală, dată în dosarul nr. 1238/P/Ap/2005, s-a menținut arestarea preventivă a i
ÎCCJ 2003-02-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 914/2003
R O M Â N I A S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale nr.126/A din 26 iunie 2002 a Curții de Apel Brașov. S-a prezentat recurentul inculpat B.V., aflat în stare de arest, asistat de avocat G.D.,
Sursă