ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 265/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 4 ianuarie 2006,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 1161/P/Ap/2005, s-a dispus,

printre altele, menținerea stării de arest a inculpatului M.I., în temeiul

dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

alin.

(1) și (3) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea de Apel Brașov a reținut că, verificând legalitatea arestării preventive

a inculpatului, s-a constatat că aceasta a fost luată cu respectarea

dispozițiilor legale, impunându-se menținerea, în continuare, a stării de

arest.

Împotriva încheierii din 4 ianuarie 2006

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, a declarat recurs, în termen legal,

inculpatul M.I. solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și

revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin.

(1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat

pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 506/ S din 4

octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr. 2931/P/2004,

inculpatul M.I., a fost condamnat, la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), alin.

(2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În sarcina acestuia s-a reținut că,

în seara zilei de 9 noiembrie 2004, în jurul orei 19,00, inculpatul M.I. împreună

cu coinculpatul N.D. având fața acoperită cu o cagulă, au pătruns în locuința

părților vătămate P.E.C. și P.F., pe care le-au lovit, sustrăgându-le bani și

bijuterii, în valoare de 109.000.000 lei.

Împotriva hotărârii pronunțate de

prima instanță, a declarat apel, inculpatul M.I., apel care formează obiectul

dosarului nr. 1165/2005 al Curții de Apel Brașov.

La termenul din 4 ianuarie 2006,

fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, respectiv Curtea

de Apel Brașov, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a

menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu

recurs în prezenta cauză.

Cu privire la această dispoziție a

instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 5

paragraful 1 din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu

poate fi lipsit de libertatea sa.

În același text însă, sunt înscrise

totodată și excepțiile de la regula generală, anterior invocată.

Astfel, potrivit art. 5 paragraful 1

lit. c) din C.E.D.O., ratificată de România, prin Legea nr. 30/1994, se prevede

că o persoană poate fi privată de libertate dacă „a fost arestată sau reținută

în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când

există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există

motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o

infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”.

În această materie Convenția

trimite, în esență, la legea națională și consacră necesitatea aplicării

normelor acesteia, nefiind însă suficiente. Se impune obligația conformității

oricărei măsuri privative de libertate cu scopul prevăzut în art. 5 și anume

protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale.

Pe de altă parte, potrivit

dispozițiilor art. 20 din Constituția României atunci când există

„neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale

ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate

reglementările internaționale”.

Prin urmare, reglementările cuprinse

în art. 5 din C.E.D.O. sunt obligatorii, făcând parte din ordinea de drept

internă.

În raport cu reglementările

Convenției și cele cuprinse în legea fundamentală, cu referire expresă la

arestarea preventivă, respectiv legea procesual penală, măsura arestării

preventive trebuie luată și menționată întotdeauna cu respectarea dispozițiilor

legii.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași

articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din

încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept [(art. 148 lit. e) și h)] care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a

inculpatului.

Înalta Curte apreciază că, în raport

de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii

faptei, inculpatul a săvârșit fapta, în timpul nopții, împreună cu o altă

persoană ce avea fața acoperită cu o cagulă, dar și de antecedentele penale ale

inculpatului (săvârșind fapta în stare de recidivă postcondamnatorie), lăsarea

în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

De asemenea, faptul că în cauză a

fost pronunțată o hotărâre de condamnare nu alterează nici prezumția de

nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen

rezonabil, limitarea libertății inculpatului încadrându-se în dispozițiile

legii.

Toate aceste aspecte justifică

dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive, astfel

că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul M.I.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.I. împotriva încheierii din 4 ianuarie 2006 pronunțată

de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 1161/P/Ap/2005.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 120 RON (1.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

din care, suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 ianuarie 2006.