ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 265/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 4 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 1161/P/Ap/2005, s-a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpatului M.I., în temeiul dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Brașov a reținut că, verificând legalitatea arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, impunându-se menținerea, în continuare, a stării de arest. Împotriva încheierii din 4 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.I.

solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 506/ S din 4 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr. 2931/P/2004, inculpatul M.I., a fost condamnat, la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În sarcina acestuia s-a reținut că, în seara zilei de 9 noiembrie 2004, în jurul orei 19,00, inculpatul M.I. împreună cu coinculpatul N.D. având fața acoperită cu o cagulă, au pătruns în locuința părților vătămate P.E.C. și P.F., pe care le-au lovit, sustrăgându-le bani și bijuterii, în valoare de 109.000.000 lei. Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță, a declarat apel, inculpatul M.I., apel care formează obiectul dosarului nr. 1165/2005 al Curții de Apel Brașov. La termenul din 4 ianuarie 2006, fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Brașov, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. În același text însă, sunt înscrise totodată și excepțiile de la regula generală, anterior invocată. Astfel, potrivit art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., ratificată de România, prin Legea nr. 30/1994, se prevede că o persoană poate fi privată de libertate dacă „a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”.

În această materie Convenția trimite, în esență, la legea națională și consacră necesitatea aplicării normelor acesteia, nefiind însă suficiente. Se impune obligația conformității oricărei măsuri privative de libertate cu scopul prevăzut în art. 5 și anume protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României atunci când există „neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale”. Prin urmare, reglementările cuprinse în art. 5 din C.E.D.O. sunt obligatorii, făcând parte din ordinea de drept internă.

În raport cu reglementările Convenției și cele cuprinse în legea fundamentală, cu referire expresă la arestarea preventivă, respectiv legea procesual penală, măsura arestării preventive trebuie luată și menționată întotdeauna cu respectarea dispozițiilor legii. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept [(art. 148 lit. e) și h)] care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei, inculpatul a săvârșit fapta, în timpul nopții, împreună cu o altă persoană ce avea fața acoperită cu o cagulă, dar și de antecedentele penale ale inculpatului (săvârșind fapta în stare de recidivă postcondamnatorie), lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

De asemenea, faptul că în cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare nu alterează nici prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății inculpatului încadrându-se în dispozițiile legii. Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive, astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva încheierii din 4 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 1161/P/Ap/2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 RON (1.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2006.