ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1432/2004

Deliberând asupra recursului declarat de reclamanții K.E., J.G.H., S.H. și K.H. împotriva deciziei nr. 26 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă la 9 iunie 2003, în dosarul nr. 3616/C/2003, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 13 august 2002, reclamanții K.E., K.H., J.G. și J.H. au revendicat imobilul situat în Timișoara, Bd. Revoluției 1989 (fost Bd. 23 august) și au solicitat ca acel bun să le fie restituit în natură în forma în care acesta a fost dobândit de antecesorii lor J.P. și J.M., cerând totodată să se constate inexistenta unui titlu legal de natură a justifica preluarea imobilului de către statul roman în condițiile unei aplicări abuzive a prevederilor Decretului nr. 92/1950.

În cuprinsul acțiunii au fost, de asemenea, formulate cereri prin care, în esență se invoca lipsa de validitate a actelor materiale sau juridice intervenite ulterior preluării imobilului de către stat, fiind menționate în acest sens operațiunile de împărțire în mai multe apartamente a clădirii unitare existente inițial, acte de vânzare sau de închiriere a spațiilor astfel rezultate, certificate de moștenitor care atestau transmiterea unor asemenea spații pe cale succesorală, precum și operațiuni de carte funciara care corespundeau acestor acte. Acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE (pentru statul roman),

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, SC

O. SA, SC A.D.P. SA - Timișoara, P.M., C.S., T.L.V., T.M., T.E., V.N., P.I., D.M., H.M.N., H.M., R.O.B.R., R.I.I., M.M., F.P., F.C., P.V., P.T., D.S.V.G., V.D., C.D., N.O., H.I.K., H.I. și C.L.L. și a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Timiș cu numărul de dosar 8989/C/2002. La 23 octombrie 2002, în cauză a fost formulată o cerere de intervenție în interes propriu de către P.M.L., iar prin sentința civilă nr. 1106, pronunțată la 20 noiembrie 2002, Tribunalul Timiș, secția civilă, a declinat în favoarea Judecătoriei Timișoara competenta de soluționare a acțiunii și a cererii de intervenție în interes propriu. Ca urmare cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara cu numărul de dosar 795/2003, iar prin sentința civilă nr. 1909 pronunțată la 27 februarie 2003, instanța astfel sesizată a declinat la rândul său competența de soluționare a acțiunii și a cererii de intervenție în favoarea Tribunalului Timiș.

Prin aceeași sentință s-a dispus trimiterea dosarului la Curtea de Apel Timișoara în vederea soluționării conflictului de competență intervenit între judecătorie si tribunal. Prin sentința civilă nr. 26, pronunțată la 9 iunie 2003 în dosarul nr. 3616/C/2003 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a stabilit în favoarea Judecătoriei Timișoara competența de soluționare a cauzei.

În considerentele sentinței astfel pronunțate s-a reținut în esență că „valoarea de peste doua miliarde lei a întregului imobil litigios nu poate opera în mod automat ca unic criteriu de atribuire a competenței de primă instanță în favoarea tribunalului, întrucât posibilitatea revenirii întregului corp imobiliar în patrimoniul reclamanților depinde de analizarea situației fiecărui contract de vânzare cumpărare pentru apartamentele care compun acest imobil și care, individual determinate, se situează valoric sub limita de doua miliarde lei, care ar atrage competenta tribunalului conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.” Tot în considerentele deciziei au fost menționate și argumentele pentru care s-a apreciat că dispozițiile Legii nr. 10/2004, care dau în competenta tribunalelor anumite acțiuni, nu își găsesc nici ele aplicarea în cauza de fată.

La 1 iulie 2003, reclamanții K.E., K.H., J.G. și J.H. au declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunțate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu numărul de dosar 3958/2003. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor legale ce reglementează competenta materiala de soluționare a acțiunii. În esență s-a relevat că, pe de-o parte, în speță sunt întrunite cerințele art. 2 C. proc.

civ., valoarea obiectului acțiunii depășind nivelul de două miliarde de lei si că, pe de altă parte, atât capătul principal din acțiunea reclamanților, cât si cererile cu caracter accesoriu cuprinse în aceeași acțiune se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 În această ordine de idei s-a subliniat că sub ambele aspecte menționate competența de judecare a acțiunii aparține Tribunalului Timiș, iar nu Judecătoriei Timișoara. În ceea ce îi privește intimații pârâți și intimata-intervenientă nu s-au prezentat în fata acestei curți și nici nu și-au făcut cunoscute în scris punctele de vedere referitoare la recursul declarat în cauză. Recursul este fondat.

În acest sens, Curtea reține că potrivit mențiunilor din adresa nr. 2014101 emisă de Primăria municipiului Timișoara la 19 noiembrie 2002 si care a fost depusă în copie în dosarul instanței mai întâi sesizate un număr de 14 apartamente situate în clădirea revendicată de reclamanți figurează în evidentele fiscale cu o valoare totală de impunere de peste 10 miliarde lei. Chiar în absența unei expertize care să fi stabilit valoarea totală de circulație a imobilului menționat, această adresă, ca de altfel și alte înscrisuri care atestă situația faptică a imobilului litigios, oferă suficiente temeiuri pentru a se prezuma că valoare respectivului bun depășește nivelul de 2 miliarde de lei. Este, de asemenea, de amintit că în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ., în forma pe care acest text de lege o avea la data pronunțării deciziei recurate, competența materială de judecare a proceselor și cererilor în materie civilă al căror obiect avea o valoare de peste 2 miliarde lei revenea tribunalelor. În același timp, curtea are în vedere că, pe lângă formularea unor capete de cerere care se referă în mod specific la anumite părți (apartamente) din imobilul aflat în litigiu, prin acțiune reclamanții au precizat expres că revendică „întreg imobilul” și că solicită „restituirea integrală” a acestuia. Potrivit art. 2 C. proc. civ., mai sus citat judecarea unei acțiuni prin care se revendică un imobil în valoare de peste 2 miliarde nu poate fi făcută legal de către judecătorie ci de către tribunal, competența materială a acestuia prorogându-se conform art. 17 C. proc.

civ. și cu privire la soluționarea celorlalte capete de acțiune care, în contextul analizat, au caracter accesoriu. Interpretarea contrară dată prin decizia recurată nu își găsește așadar susținere nici în modul de redactare si de motivare a acțiunii și nici în textele de lege menționate care au fost așadar încălcate cu ocazia soluționării în prima instanță a conflictului negativ de competentă. În același timp Curtea constată că, deși au caracterul unor dispoziții speciale, prevederile Legii nr. 10/2001 referitoare la soluționarea anumitor categorii de acțiuni și cereri, sunt convergente cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în ambele cazuri competenta materiala fiind conferită tribunalelor.

Reținând deci că în cauză sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1) și (3) și art. 313 din același cod, în sensul admiterii recursului și al casării deciziei atacate, stabilind în favoarea Tribunalului Timiș competenta de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții K.E., J.G.H., S.H. și K.H. împotriva deciziei nr. 26 din 9 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara ce care o casează. Stabilește competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2004.