ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1432/2004

Deliberând asupra recursului declarat de

reclamanții K.E., J.G.H., S.H. și K.H. împotriva deciziei nr. 26 pronunțate de

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă la 9 iunie 2003, în dosarul nr.

3616/C/2003, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 13 august 2002,

reclamanții K.E., K.H., J.G. și J.H. au revendicat imobilul situat în

Timișoara, Bd. Revoluției 1989 (fost Bd. 23 august) și au solicitat ca acel bun

să le fie restituit în natură în forma în care acesta a fost dobândit de

antecesorii lor J.P. și J.M., cerând totodată să se constate inexistenta unui

titlu legal de natură a justifica preluarea imobilului de către statul roman în

condițiile unei aplicări abuzive a prevederilor Decretului nr. 92/1950.

În cuprinsul acțiunii au fost, de

asemenea, formulate cereri prin care, în esență se invoca lipsa de validitate a

actelor materiale sau juridice intervenite ulterior preluării imobilului de

către stat, fiind menționate în acest sens operațiunile de împărțire în mai

multe apartamente a clădirii unitare existente inițial, acte de vânzare sau de

închiriere a spațiilor astfel rezultate, certificate de moștenitor care atestau

transmiterea unor asemenea spații pe cale succesorală, precum și operațiuni de

carte funciara care corespundeau acestor acte.

Acțiunea a fost formulată în

contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE (pentru statul roman),

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, SC

O. SA, SC A.D.P. SA - Timișoara, P.M., C.S., T.L.V., T.M., T.E., V.N., P.I.,

D.M., H.M.N., H.M., R.O.B.R., R.I.I., M.M., F.P., F.C., P.V., P.T., D.S.V.G.,

V.D., C.D., N.O., H.I.K., H.I. și C.L.L. și a fost înregistrată inițial pe

rolul Tribunalului Timiș cu numărul de dosar 8989/C/2002.

La 23 octombrie 2002, în cauză a fost

formulată o cerere de intervenție în interes propriu de către P.M.L., iar prin

sentința civilă nr. 1106, pronunțată la 20 noiembrie 2002, Tribunalul Timiș,

secția civilă, a declinat în favoarea Judecătoriei Timișoara competenta de

soluționare a acțiunii și a cererii de intervenție în interes propriu.

Ca urmare cauza a fost înregistrată pe

rolul Judecătoriei Timișoara cu numărul de dosar 795/2003, iar prin sentința

civilă nr. 1909 pronunțată la 27 februarie 2003, instanța astfel sesizată a

declinat la rândul său competența de soluționare a acțiunii și a cererii de

intervenție în favoarea Tribunalului Timiș.

Prin aceeași sentință s-a dispus

trimiterea dosarului la Curtea de Apel Timișoara în vederea soluționării

conflictului de competență intervenit între judecătorie si tribunal.

Prin sentința civilă nr. 26, pronunțată la

9 iunie 2003 în dosarul nr. 3616/C/2003 Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, a stabilit în favoarea Judecătoriei Timișoara competența de soluționare

a cauzei.

În considerentele sentinței astfel

pronunțate s-a reținut în esență că „valoarea de peste doua miliarde lei a

întregului imobil litigios nu poate opera în mod automat ca unic criteriu de

atribuire a competenței de primă instanță în favoarea tribunalului, întrucât

posibilitatea revenirii întregului corp imobiliar în patrimoniul reclamanților

depinde de analizarea situației fiecărui contract de vânzare cumpărare pentru

apartamentele care compun acest imobil și care, individual determinate, se

situează valoric sub limita de doua miliarde lei, care ar atrage competenta

tribunalului conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.”

Tot în considerentele deciziei au fost

menționate și argumentele pentru care s-a apreciat că dispozițiile Legii nr.

10/2004, care dau în competenta tribunalelor anumite acțiuni, nu își găsesc

nici ele aplicarea în cauza de fată.

La 1 iulie 2003, reclamanții K.E., K.H.,

J.G. și J.H. au declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunțate, cauza

fiind apoi înregistrată pe rolul secției civile a Înaltei Curți de Casație și

Justiție cu numărul de dosar 3958/2003.

În motivarea recursului, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că decizia recurată a

fost pronunțată cu încălcarea normelor legale ce reglementează competenta

materiala de soluționare a acțiunii.

În esență s-a relevat că, pe de-o parte,

în speță sunt întrunite cerințele art. 2 C. proc. civ., valoarea obiectului

acțiunii depășind nivelul de două miliarde de lei si că, pe de altă parte, atât

capătul principal din acțiunea reclamanților, cât si cererile cu caracter

accesoriu cuprinse în aceeași acțiune se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 10/2001

În această ordine de idei s-a subliniat că

sub ambele aspecte menționate competența de judecare a acțiunii aparține

Tribunalului Timiș, iar nu Judecătoriei Timișoara.

În ceea ce îi privește intimații pârâți și

intimata-intervenientă nu s-au prezentat în fata acestei curți și nici nu și-au

făcut cunoscute în scris punctele de vedere referitoare la recursul declarat în

cauză.

Recursul este fondat.

În acest sens, Curtea reține că potrivit

mențiunilor din adresa nr. 2014101 emisă de Primăria municipiului Timișoara la

19 noiembrie 2002 si care a fost depusă în copie în dosarul instanței mai întâi

sesizate un număr de 14 apartamente situate în clădirea revendicată de

reclamanți figurează în evidentele fiscale cu o valoare totală de impunere de

peste 10 miliarde lei.

Chiar în absența unei expertize care să fi

stabilit valoarea totală de circulație a imobilului menționat, această adresă,

ca de altfel și alte înscrisuri care atestă situația faptică a imobilului

litigios, oferă suficiente temeiuri pentru a se prezuma că valoare

respectivului bun depășește nivelul de 2 miliarde de lei. Este, de asemenea, de

amintit că în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ., în forma pe care acest text de lege o avea la data pronunțării deciziei

recurate, competența materială de judecare a proceselor și cererilor în materie

civilă al căror obiect avea o valoare de peste 2 miliarde lei revenea

tribunalelor.

În același timp, curtea are în vedere că,

pe lângă formularea unor capete de cerere care se referă în mod specific la

anumite părți (apartamente) din imobilul aflat în litigiu, prin acțiune

reclamanții au precizat expres că revendică „întreg imobilul” și că solicită

„restituirea integrală” a acestuia.

Potrivit art. 2 C. proc. civ., mai sus

citat judecarea unei acțiuni prin care se revendică un imobil în valoare de

peste 2 miliarde nu poate fi făcută legal de către judecătorie ci de către

tribunal, competența materială a acestuia prorogându-se conform art. 17 C.

proc. civ. și cu privire la soluționarea celorlalte capete de acțiune care, în

contextul analizat, au caracter accesoriu.

Interpretarea contrară dată prin decizia

recurată nu își găsește așadar susținere nici în modul de redactare si de

motivare a acțiunii și nici în textele de lege menționate care au fost așadar

încălcate cu ocazia soluționării în prima instanță a conflictului negativ de

competentă.

În același timp Curtea constată că, deși

au caracterul unor dispoziții speciale, prevederile Legii nr. 10/2001

referitoare la soluționarea anumitor categorii de acțiuni și cereri, sunt

convergente cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în ambele

cazuri competenta materiala fiind conferită tribunalelor.

Reținând deci că în cauză sunt incidente

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va face aplicarea art. 312

alin. (1) și (3) și art. 313 din același cod, în sensul admiterii recursului și

al casării deciziei atacate, stabilind în favoarea Tribunalului Timiș

competenta de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții

K.E., J.G.H., S.H. și K.H. împotriva deciziei nr. 26 din 9 iunie 2003 a Curții

de Apel Timișoara ce care o casează.

Stabilește competenta de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie

2004.