ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2548/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 357 din 3 decembrie 2003, Tribunalul Mehedinți a condamnat pe inculpatul B.C. la: - 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul reținerii și al arestării preventive de la 5 august 2003, la zi.

Prin aceeași sentință, a fost admisă acțiunea civilă formulată de B.A., în sensul că a obligat pe inculpatul B.C. să-i plătească suma de 50.000.000 lei cu titlu de despăgubiri din care 25.000.000 lei reprezentând daune materiale iar restul de 25.000.000 lei daune morale. S-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit corp delict. În final, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 9.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: În seara zilei de 4 august 2003, inculpatul B.C. și victima B.D. se aflau în cafe-barul din satul Greci. Între cei doi a avut loc o altercație, provocată de victimă care avea la bază o afirmație făcută de inculpat cu mai multă vreme în urmă, conform căreia era acuzat că a furat o sacoșă cu prune din livada acestuia din urmă.

În cadrul acestei altercații, victima l-a lovit pe inculpat cu palmele și pumnii, după care a pus mâna pe un scaun, cu care, de asemenea, l-a lovit. Încercând să se apere de atacul victimei, inculpatul a luat și el un scaun, pentru a se apăra. Întrucât victima a continuat să se manifeste agresiv, inculpatul a scos din teacă un cuțit pe care îl avea asupra sa, somând-o să-l lase în pace. Victima nu numai că nu a dat curs somației inculpatului, dat a continuat exercitarea de acte de violență, împrejurare în care acesta i-a aplicat o lovitură de cuțit în partea stângă a toracelui, în zona inimii, cauzându-i moartea. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel partea civilă B.A. și inculpatul B.C.

Partea civilă a criticat hotărârea primei instanței cu privire la cuantumul daunelor materiale și morale acordate, solicitând majorarea acestora astfel cum au fost formulate la instanța de fond: respectiv, 50.000.000 lei cu titlu de daune materiale și 100.000.000 lei cu titlu de daune morale. Inculpatul a criticat aceeași hotărâre, în principal, cu privire la greșita sa condamnare, solicitând a se dispune achitarea, întrucât fapta a fost comisă în condițiile legitimei apărări iar, în subsidiar, cu privire la greșita individualizare a pedepsei pe care o consideră prea severă care, prin reținerea de circumstanțe atenuante (art. 74 și art. 76 C. pen.) să fie redusă către minimul general prevăzut de lege.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 95 din 23 februarie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă B.A. și inculpatul B.C., pe care i-a obligat să plătească statului câte 200.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus detenția de la 3 decembrie 2003 până la 23 februarie 2003. Cu privire la motivele de casare invocate de inculpat, instanța de apel a arătat că „în mod corect prima instanță a constatat că inculpatul a săvârșit infracțiunea în stare de provocare, întrucât din probele administrate a rezultat o comportare necorespunzătoare a victimei, care a generat în psihicul inculpatului o puternică tulburare, reducându-i acestuia posibilitățile de autocontrol și de evaluare exactă a gravității faptei, stare în care acesta a acționat cu precizarea că „Susținerea apelantului inculpat, în sensul că fapta a fost săvârșită în stare de legitimă apărare este nefondată, întrucât din probe nu rezultă existența unui atac material direct, imediat și injust, condiție obligatorie pentru existența stării de legitimă apărare”.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului s-a arătat că „hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, întrucât au fost avute în vedere la individualizarea judiciară criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și care se referă la gradul de pericol social al faptei săvârșite, dat de împrejurările și modalitatea de săvârșire a faptei, precum și de persoana inculpatului, acesta fiind infractor primar, de împrejurările care atenuează răspunderea penală, în cauză fiind reținută scuza provocării.” ceea ce a avut drept consecință aplicarea unei pedepse situată sub minimul prevăzut de lege, apreciindu-se în mod corect că executarea acesteia în regim de detenție, va contribui la realizarea prevederilor art. 52 C. pen.

Referitor la apelul declarat de partea civilă, s-a arătat că este nefondat, deoarece „prima instanță a reținut în mod corect că în raport de natura infracțiunii comise de inculpat, partea civilă este îndreptățită, atât la repararea prejudiciului patrimonial dovedit cu probele administrate, cât și la repararea prejudiciului nepatrimonial constând în lezarea puternică a sentimentelor părții civile, defunctul fiind soțul său, cu reducerea acestora raportat la starea de provocare în care a fost săvârșită fapta”. Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel au declarat recurs partea civilă B.A. și inculpatul B.C. Partea civilă a criticat hotărârea instanței de apel pentru același motiv invocat și la judecata în calea de atac a apelului și anume, neacordarea daunelor materiale și morale în cuantumul solicitat la judecata în fond și anume 50.000.000 lei și respectiv 100.000.000 lei.

Prin recursul declarat inculpatul a criticat hotărârea instanței de apel numai cu privire la greșita individualizare a pedepsei pe care o consideră prea severă, solicitând că, prin reaprecierea criteriilor de individualizare, să fie redusă la minimul special permis de textul incriminator, motiv, de asemenea invocat și la judecata în calea de atac a apelului. Recursurile declarate de partea civilă și inculpat sunt nefondate. Verificând actele și lucrările de la dosar se constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, încadrând fapta comisă de inculpat în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen., în măsură să satisfacă cerințele art. 52 C. pen.

Și în ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, se constată că instanțele au apreciat în mod corect atât cuantumul daunelor materiale, cât și al celor morale ce se cuvin părții civile. Întrucât motivele pentru care atât partea civilă, cât și inculpatul, au declarat recurs, au fost invocate și la judecata în apel, cărora instanța competentă le-a dat o motivare corespunzătoare, în acord cu probele de la dosar, expuse pe larg în prezenta decizie, motivare pe care instanța de recurs și-o însușește pe deplin ca fiind în acord cu materialul probator administrat în cauză, cu respectarea prevederilor legale, aplicabile în cauză, se constată că reluarea lor nu se mai impune. În consecință, pentru considerentele arătate, având în vedere că verificând decizia atacată în raport și de prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de partea civilă B.A. și inculpatul B.C. sunt nefondate și a fi respinse ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă B.A. și de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 95 din 23 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 5 august 2003, la 11 mai 2004. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe recurenta parte civilă la plata, cu același titlu, a sumei de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2004.