ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4242/2003

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea Supremă de Justiție, prin decizia penală nr. 5366 din 5 decembrie 2002, a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva sentinței nr. 208 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial și a deciziei nr. 202 din 7 iunie 2001 a Curții Militare de Apel, hotărâri pe care le-a casat și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaților T.G.V. și T.V., pentru infracțiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 213 C. pen. Totodată, a înlăturat dispoziția privind obligarea în solidar a inculpaților la restituirea către părțile civile S.M.

și S.D. a bunurilor menționate în hotărârea instanței de fond. S-a reținut, în esență, că nu există certitudine asupra raportului juridic patrimonial între părți, cu privire la bunurile mobile din inventarul fermei, dacă bunurile respective, a căror restituire este refuzată de către inculpați, sunt ale acestora ori, dimpotrivă, ale părților vătămate. S-a conchis, față de această situație, că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere, anume certitudinea că bunurile sunt ale părților vătămate. Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare părțile civile S.D. și S.M., susținând că la termenul la care s-a judecat recursul în anulare nu au fost citați și au luat cunoștință de hotărârea pronunțată de Curtea Supremă de Justiție la data de 13 februarie 2003, când au primit citații de la Tribunalul București în dosarul nr. 506/2003.

Prin încheierea din 11 aprilie 2003 a fost admisă în principiu contestația în anulare, întrucât a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., iar motivul invocat, este cel prevăzut de art. 386 lit. a) din același cod, respectiv, procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, nu a fost îndeplinită conform legii. Examinându-se acest ultim aspect se constată că, în adevăr, procedura de citare a părților civile S.D. și S.M. la termenul din 5 decembrie 2002, (primul termen de judecată) când a fost soluționat recursul în anulare, nu a fost legal îndeplinită. Astfel, părțile civile S.D. și S.M. au fost citate la adresa din București, așa cum rezultă din declarațiile pe care le-au dat în cursul urmăririi penale, precum și din încheierea din 17 noiembrie 1999 a Tribunalului Militar Teritorial.

Ca atare, contestația în anulare este întemeiată și va fi admisă, cu consecința desființării deciziei atacate și a fixării termenului de judecare a recursului în anulare, pentru data de 12 decembrie 2003, cu citarea tuturor părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de contestatorii S.D. și S.M., împotriva deciziei penale nr. 5366 din 5 decembrie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosar nr. 3513/2002. Desființează decizia atacată. Fixează termen pentru judecarea recursului în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiției, împotriva sentinței nr. 208 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial București și deciziei nr. 202 din 7 iunie 2001 a Curții Militară de Apel, privind pe inculpații T.G.V. și T.V. la data de 12 decembrie 2003, cu citarea părților. Pronunțată în ședință publică, azi 3 octombrie 2003.