ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3646/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3646/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 37 din 27

februarie 2002, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpații:

- T.V.I. la 2 ani închisoare, iar în

temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe durata

unui termen de încercare de 4 ani, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută

de art. 208 alin. (1) și (2) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen.,

cu aplicarea art. 13 C. pen. și a art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. c) din

același cod, prin schimbarea din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1)

și (2) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) C. pen.

- L.C.M. la 2 ani închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării acesteia pe un termen de încercare de 4

ani în condițiile prevăzute de art. 82 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută

de art. 26 teza II, raportat la art. 208 alin. (1) și (2) și art. 209 alin. (1)

lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) din același cod

și a art. 76 lit. c) și art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a

faptei din art. 26 teza II, raportat la art. 208 alin. (1) și (2) și art. 209

alin. (1) lit. a), g) și i), alin. (3) C. pen.

- C.M., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 208 alin. (1) și (2) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i)

C. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și (2) și

art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen., s-a

dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 951 din 16 iunie 1997 a

Judecătoriei Suceava; au fost descontopite pedepsele aplicate în pedepsele de 6

luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (2) din

Decretul nr. 328/1966, 3 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.

35 alin. (1), un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 35 alin.

(2) și un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 38 alin. (1) din

același decret.

În baza art. 1 din Legea nr.

137/1997 s-a constatat grațiate pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 976

din 15 iunie 1997 a Judecătoriei Suceava și s-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 10 alin. (1) din aceiași lege.

În baza art. 83 C. pen., a fost

revocată suspendarea condiționată a pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată

inculpatului prin sentința nr. 976 din 15 iunie 1998 a Judecătoriei Rădăuți și

s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de cea aplicată în

cauză, în total 3 ani și 6 luni închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 C.

pen.

- A.D., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și (2) și art. 209 alin.

(1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 din

același cod, prin schimbarea încadrării juridice din complicitate la

infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208

alin. (1) și (2) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 3 ani închisoare.

Prin aceeași sentință s-a dispus în

temeiul art. 83 C. pen., revocarea suspendării condiționate a executării

pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 478 din 16

martie 1998 a Judecătoriei Suceava, și 2 ani închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 1201 din 8 iunie 1998 a Judecătoriei Suceava.

În baza art. 36 alin. (2), raportat

la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa rezultantă de 2

ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus

ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani, alături de pedeapsa

aplicată în cauză, în total 5 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 C.

pen.

Pe latură civilă inculpații au fost

obligați, în solidar, să plătească părții civile S.S.I. Suceava suma de

61.156.094 lei și părții civile S.C. C.T. S.A. Suceava suma de 2.089.000 lei

despăgubiri.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

În noaptea de 3 mai 1999, în jurul

orei 24,00, inculpații T.V.I. și C.M., după o înțelegere prealabilă cu

inculpatul L.C.M., care le-a promis tăinuirea și A.D., taximetrist ce i-a

transportat și așteptat, la locul faptei, unde cei doi au escaladat zidul

clădirii Centrului de Calcul Suceava și au pătruns în interior prin geamul băii

de la primul etaj, au sustras componente electronice centrale telefonice

digitale, telefoane și un fax, toate în valoare de 221.645.000 lei. Ambii

inculpați s-au folosit de mănuși chirurgicale pentru a nu lăsa urme.

În timp ce se aflau în imobil,

inculpații autori ai furtului au fost sunați pe telefonul mobil al inculpatului

A.D. care i-a asigurat că în exterior totul este în regulă.

Asigurați astfel de lipsa oricărui

pericol, inculpatul T.V.I. a părăsit locul faptei, prin același loc și a luat

bagajele cu bunurile sustrase de la coinculpatul C.M. și le-a coborât de la o

fereastră, cu ajutorul unei frânghii.

Întrucât la ultima sarcină s-a spart

un geam, inculpatul A.D., în autoturismul căruia fusese încărcate bunurile

sustrase, a părăsit imediat zona, întâlnindu-se la scurt timp cu ceilalți și

apoi după avertizarea telefonică a inculpatului L.C.M., la domiciliul acestuia,

unde au lăsat cea mai mare parte din bunurile sustrase, iar celelalte au fost duse

la locuința numitei I.E., mătușa lui C.M.

În ziua de 20 iunie 1999, inculpații

T.V.I. și L.C.M. au fost surprinși de organele de poliție în timp ce încercau

să comercializeze parte din bunurile sustrase.

Sentința a fost apelată de către

toți inculpații, susținându-se de către T.V.I. și C.M. că pedepsele aplicate

lor nu au fost just individualizate, fiind prea aspre, iar de către L.C.M. și

A.D. că nu au avut nici o contribuție la săvârșirea infracțiunii de furt

calificat, ci doar au primit și transportat bunuri sustrase, fără nici o

înțelegere prealabilă cu autorul, solicitând schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen. și reducerea

corespunzătoare a pedepselor.

Apelanții au mai invocat, totodată

și greșita rezolvare a laturii civile, prin obligarea lor la plata unor

despăgubiri mai mari față de paguba nerecuperată.

Prin decizia penală nr. 286 din 16

septembrie 2002, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de cei patru inculpați și ia obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

S-a motivat, în esență, că situația

de fapt și vinovăția inculpaților au fost corect reținute, inclusiv cu privire

la complici, pe baza recunoașterilor inculpaților la urmărirea penală,

coroborate cu procesele verbale de percheziția și procesul-verbal de ridicare

de bunuri.

Retractarea declarațiilor

inculpaților L.C.M. și A.D., în cursul cercetării judecătorești, susținând că

nu au avut nici o înțelegere cu autorul furtului, a fost apreciată ca fiind necorespunzătoare

adevărului, făcute doar în scopul ușurării răspunderii penale.

Se mai motivează, că reținând corect

vinovăția inculpaților, prima instanță a făcut și o justă individualizare a

pedepselor.

Cu privire la latura civilă a

cauzei, s-a motivat că despăgubirile pentru prejudiciile cauzate de inculpați,

au fost corect stabilite pe baza expertizei tehnice și a celorlalte acte ale

dosarului.

Împotriva hotărârii instanței de

apel, au declarat recurs inculpații C.M., A.D. și L.C.M.

Primii doi inculpați au criticat

ambele hotărâri pronunțate în cauză, pentru mai multe motive.

Astfel, printr-un prim motiv

formulat, au susținut că nu au fost respectate dispozițiile privind competența

după materie a instanței.

Se susține că prejudiciul stabilit

(de 61.156.094 lei), apropiat de suma de 50.000.000 lei, prevăzută de art. 146

C. pen., cu privire la înțelesul noțiunii de consecințe deosebit de grave, nu

se poate considera, că data săvârșirii infracțiunii și sesizarea instanței, că

fapta a avut astfel de consecințe.

Pe de altă parte la aceleași date,

considera recurentul, art. 146 C. pen., era căzut în desuetudine, suma de

50.000.000 lei fiind prea mică pentru caracterizarea faptei că a avut

consecințe deosebit de grave, făcând referire la O.U.G. nr. 207/2000 și Legea

nr. 456/2001, prin care, suma de 500.000.000 lei a fost majorată la peste

2.000.000.000 lei.

Se solicită casarea ambelor hotărâri

pronunțate în cauză și trimiterea cauzei la judecătorie pentru rejudecare, pe

care o consideră ca fiind instanța competentă cu soluționarea în fond a cauzei.

Critica este nefondată.

La data comiterii faptei și

sesizării instanței de judecată, prejudiciul stabilit fiind de 187.700.000 lei

s-a considerat corect că fapta a avut consecințe deosebit de gravă, potrivit

art. 146 C. pen., în redactarea acestui text de lege, de la acea dată.

În atare situație, competența de

judecată a revenit corect tribunalului.

Faptul că, ulterior, prin O.U.G.

207/2001 și Legea nr. 456/2001, s-a modificat art. 146 C. pen., în sensul că se

consideră că fapta a avut consecințe deosebit de grave, dacă prejudiciul este

mai mare de 2 miliarde lei, nu este de natură a duce la declinarea competenței

de judecarea cauzei în favoarea judecătoriei, căci potrivit art. 41 alin. ultim

C. proc. pen., schimbarea calificării faptei într-o lege nouă, intervenită în

cursul judecării cauzei (cum a fost cazul în speță), nu atrage incompetența

instanței de judecată (corect sesizate), afară de cazul când prin acea lege

s-ar dispune altfel.

Ori, în cauză, prin O.U.G. nr.

207/2001 și Legea nr. 456/2001 nu s-a dispus altfel.

Tribunalul a avut în vedere aceste

două acte normative și a aplicat în baza art. 13 C. pen., legea penală mai

favorabilă, schimbând corect încadrarea juridică a faptei, în sensul care a

fost arătat.

Printr-un alt motiv formulat

inculpatul A.D., a criticat hotărârile pentru greșita încadrare juridică a

faptei în complicitate la infracțiunea de furt calificat, susținând că nu a

avut nici o înțelegere cu autorii furtului, astfel că fapta sa nu constituie

complicitate ci tăinuire, solicitând schimbarea încadrării juridice cu

consecința reducerii pedepsei.

Critica este nefondată.

Această critică a mai fost formulată

și în apel, fiind analizată și respinsă ca o motivare corespunzătoare.

Astfel, așa cum s-a mai arătat,

inculpatul A.D. a recunoscut la urmărirea penală fapta comisă, inclusiv

înțelegerea cu autorul faptei relatând amănunțit derularea fazelor. De asemenea

și ceilalți inculpați au recunoscut la urmărirea penală în fața procurorului și

a apărătorului desemnat, faptele imputate, declarațiile lor coroborându-se

între ele, precum și cu celelalte probe ale dosarului.

În această situație, revenirea

inculpaților la instanța de fond, susținând că nu a existat înțelegere cu

inculpatul A.D., corect a fost apreciată ca nesinceră și înlăturată, ca atare.

Din materialitatea faptelor astfel

cum corect au fost reținute de către instanțele de judecată, în sensul că

inculpații au stabilit să se întâlnească, în jurul orelor 21,00, în apropierea

locului faptei cu A.D. transportându-i la locul faptei, sustragerea operată, în

jurul orelor 24,00, în timp ce același inculpat aștepta și făcea de pază în

autoturismul TAXI, parcat în apropiere, convorbirea acestuia cu ceilalți, pe

telefonul mobil, comunicându-le că în exterior totul este în regulă și că îi

așteaptă, apoi transportarea celorlalți cu bunurile sustrase, atestă faptul că

A.D., a știut ce urmăresc autorii și a voit să-i ajute, aducând deci o

contribuție importantă prin actele exterioare, acțiunii incriminate.

Așa fiind, corect fapta sa, a fost

caracterizată complicitate la infracțiunea de furt calificat.

Inculpatul L.C.M. a criticat și el

hotărârile cu privire la încadrarea juridică a faptei, solicitând schimbarea

acesteia în infracțiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen., dar nu a

motivat critica formulată.

Critica este nefondată în raport de

situația corect reținută de către instanțele de judecată, respectiv

participarea inculpatului L.C.M. la luarea deciziei infracționale, promisiunea

sa de a valorifica prin comercializare bunurile furate, punerea la dispoziția

autorului a unei sume de bani, a două perechi de mănuși chirurgicale și a unei

genți de voiaj necesare furtului și încercarea de a comercializa bunurile

sustrase, a fost caracterizată corect complicitate la infracțiunea de furt

calificat.

Printr-un motiv comun de recurs,

hotărârile au fost criticate și cu privire la individualizarea pedepselor,

solicitându-se reducerea cuantumului.

Și această critică este nefondată.

Pedepsele aplicate acestora, de 2

ani închisoare, cu suspendarea executării, la inculpatul L.C.M., în condițiile

reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. și de câte 3

ani închisoare, aplicate inculpaților C.M. și A.D., acesta din urmă urmând a

executa 5 ani închisoare, iar inculpatul C.M. a executat 3 ani și 6 luni

închisoare, în condițiile reținerii recidivei prevăzute de art. 37 lit. a) C.

pen. și revocării suspendării executării pedepselor anterioare, nu pot fi

considerate ca mari, injust individualizate și nu se impune a fi reduse.

Neconstatându-se nici motive care se

iau în considerare din oficiu, recursurile sunt nefondate, urmând ca în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fi respinse ca atare.

Totodată, urmează a obliga pe

recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat, în suma datorată de

recurentul L.C.M. urmând a se include și onorariul de avocat pentru apărarea sa

din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.M., A.D. și L.C.M. împotriva deciziei penale nr. 286

din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel Suceava.

Obligă pe inculpații C.M. și A.D. la

plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul

L.C.M. la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 septembrie 2003.