ÎCCJ, Decizia nr. 296/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 886 din 21

decembrie 2001, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpatul D.M. la patru pedepse de câte 7 ani închisoare pentru săvârșirea a

patru infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209

alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen., prin

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat prevăzută de

art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) și alin. (3) cu aplicarea art.

41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare pentru

infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prevăzută de

art. 279 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele

și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare

și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru

infracțiunile de furt calificat prevăzute de 208 alin. (1), art. 209 alin. (1)

lit. i) cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen., privind părțile

vătămate C.M. și C.R.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen. a obligat pe inculpat să plătească 250.000.000 lei părților civile I.M. și

I.C., precum și 20.000.000 lei părții civile S.I.

A constatat că părțile vătămate C.R.

și C.I. nu s-au constituit părți civile în cauză și a luat act că prejudiciul

produs părții vătămate G.R. a fost reparat integral.

Conform art. 118 lit. d) C. proc.

pen. a confiscat de la inculpat 18 inele din aur, 5 perechi cercei din aur, 3

brățări din aur, 1.100 dolari SUA și 1.600.000 lei, bunuri sustrase de la

partea vătămată C.I., care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. a

confiscat 10 cartușe cu gaze lacrimogene.

S-a reținut că, în perioada

decembrie 1997 – martie 2000, prin efracție, inculpatul a sustras bunuri,

constând în sume de bani în monedă națională și în valută, obiecte de

îmbrăcăminte și bijuterii din aur, din 4 locuințe.

S-a mai reținut și că inculpatul a

deținut, fără drept, 10 cartușe lacrimogene.

Împotriva hotărârii primei instanțe

inculpatul a declarat apel susținând că nu este autorul infracțiunilor de furt

reținute în sarcina sa și a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul a susținut

că încadrarea juridică a faptelor este greșită și a solicitat înlăturarea

dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., întrucât s-a împlinit termenul de

reabilitare pentru condamnarea anterioară.

Totodată, inculpatul a susținut că

în cauză s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 118 C. pen.,

deoarece i-au fost confiscate bunuri despre care nu se poate reține că provin

din comiterea unor infracțiuni.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 164/A din 3 aprilie 2002, a admis apelul

declarat de către inculpat, a desființat în parte sentința atacată, a schimbat

încadrarea juridică pentru cele 4 infracțiuni de furt calificat din

infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) cu aplicarea

art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen. în 4 infracțiuni prevăzute de art. 208 alin.

(1), art. 209 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 13 C. pen. și a condamnat pe

inculpat la 4 pedepse a câte 6 ani închisoare.

De asemenea, a schimbat încadrarea

juridică din infracțiunea prevăzută de art. 279 alin. (1) cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. și a

condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare, a contopit pedepsele aplicate și a

dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

Celelalte dispoziții ale sentinței

atacate au fost menținute.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că, în raport de datele la care au fost săvârșite infracțiunile

reținute în sarcina inculpatului și de condamnarea anterioară, s-a împlinit

termenul de reabilitare, așa încât nu se mai poate reține recidiva

postexecutorie.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul

D.M.

Parchetul a susținut că pedeapsa

aplicată inculpatului nu corespunde cerințelor unei juste individualizări.

Inculpatul a reiterat motivele

apelului privitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 118 C. pen., precum

și la reținerea în sarcina sa a unor infracțiuni pe care nu le-a comis.

Curtea Supremă de Justiție, secția

penală, prin decizia nr. 4394 din 17 octombrie 2002, a respins ambele

recursuri, ca nefondate.

Împotriva tuturor hotărârilor

pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare întemeiat pe dispozițiile art.

409, art. 419 alin. (1) partea I pct. 7

1

teza a II-a C. proc. pen.

S-a susținut că prin omisiunea de a

dispune confiscarea specială a foloaselor dobândite de inculpat, cu referire la

bunurile sustrase de la părțile vătămate G.R. și S.I., instanțele au făcut o

greșită aplicare a legii.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și

rejudecarea cauzei în aceste limite.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din probatoriul administrat în cauză

a rezultat că, la data de 12 ianuarie 2000, inculpatul a sustras din locuința

părții vătămate G.R., printre altele, 2000 dolari SUA.

La data de 15 mai 2000, partea

vătămată G.R. a declarat că nu se constituie parte civilă pentru suma de 2000

dolari SUA, nerecuperată de la inculpat.

Prin sentință, prima instanță a

reținut că partea vătămată menționată nu s-a constituit parte civilă în

procesul penal și că prejudiciul a fost acoperit.

Or, suma de 2000 dolari SUA nu a

fost restituită acestei părți vătămate.

În raport de această împrejurare,

constatând că suma de 2000 dolari SUA, dobândită prin infracțiune, nu a fost

restituită părții vătămate, care nu s-a constituit parte civilă în procesul

penal, instanța avea obligația aplicării dispozițiilor art. 118 lit. d) C.

pen., potrivit cărora sunt supuse confiscării speciale lucrurile dobândite în

mod vădit prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite părții

vătămate.

Pe de altă parte, a mai rezultat că,

la data de 1 martie 2000, inculpatul a sustras mai multe bunuri din locuința

părții vătămate S.I., evaluate de acesta la 20.000.000 lei.

La data de 30 mai 2001, partea

vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

Cu toate acestea, în soluționarea

laturii civile, instanța a obligat pe inculpat la acoperirea prejudiciului, în

cuantum de 20.000.000 lei, către partea vătămată S.I.

Or, dispozițiile art. 15 C. proc.

pen., precum și cele ale art. 14 din același cod, cu trimitere la legea civilă,

sub aspectul reparării pagubei, obligă la soluționarea acțiunii civile,

alăturată acțiunii penale în procesul penal, având ca obiect tragerea la

răspundere civilă a inculpatului, numai în măsura constituirii persoanei

vătămate ca parte civilă în contra inculpatului.

Așadar, în măsura neconstituirii ca

parte civilă, instanța de judecată nu este investită cu o acțiune civilă alăturată

acțiunii penale.

Este de reținut, cu referire la

trimiterea la legea civilă, prin art. 14 C. proc. pen., privitor la partea

vătămată S.I., că aceasta, în raport de principiul disponibilității, a înțeles

să nu sesizeze instanța penală cu o acțiune civilă alăturată celei penale.

În concluzie, cum una din

prerogativele intrând în conținutul principiului disponibilității, privește

dreptul părții de a promova sau nu acțiunea civilă, instanța nu poate soluționa

latura civilă decât pe baza cererii părții interesate și numai în limitele

sesizării.

Așa fiind, instanțele au greșit

dispunând obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000.000 lei către această

parte vătămată.

Cum și în acest caz lucrurile

sustrase nu servesc la despăgubirea părții vătămate, instanțele trebuiau să

dispună confiscarea sumei de 20.000.000 lei, în temeiul art. 118 lit. d) C.

pen.

Neprocedând astfel, prin hotărârile

pronunțate „s-a făcut o greșită aplicare a legii de natură să influențeze

soluția procesului”, așa încât acestea sunt supuse cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., corespunzător

cazului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

teza a II-a

din același cod, invocat prin recursul în anulare.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate

numai cu privire la soluționarea acțiunii civile față de partea vătămată S.I.

și omisiunea de a dispune confiscarea foloaselor dobândite de inculpat. În

consecință, va înlătura obligarea inculpatului la despăgubiri civile către

partea vătămată S.I. și, în baza art. 118 lit. d) C. pen., va dispune

confiscarea sumelor de 2.000 dolari SUA și 20.000.000 lei. Totodată, onorariul

de avocat, potrivit dispozitivului, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 886 din 21 decembrie 2001 a Tribunalului

București, deciziei penale nr. 164/A din 3 aprilie 2002 a Curții de Apel

București și deciziei nr. 4394 din 17 octombrie 2002 a Curții Supreme de

Justiție, secția penală, privind pe inculpatul D.M.

Casează hotărârile atacate numai cu

privire la soluționarea acțiunii civile față de partea vătămată S.I. și

omisiunea de a dispune confiscarea foloaselor dobândite de inculpat.

Înlătură obligarea inculpatului la

despăgubiri civile către partea vătămată S.I.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.

obligă pe inculpatul D.M., cu titlu de confiscare în favoarea statului, la

plata sumei de 20.000.000 lei și echivalentul în lei, la data executării

hotărârii, a 2000 dolari SUA.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Suma de 400.000 lei, reprezentând

onorariu de avocat, cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului D.M., se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică azi, 6

octombrie 2003.