ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5836/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1233 din 12

decembrie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe

inculpatul M.N. la 17 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1),

raportat la art. 209 alin. (1) lit. g) și i) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) din același cod.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a

art. 64 C. pen.

În baza art. 61 C. pen., s-a dispus

revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei de 7 ani închisoare,

aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 211 din 31 martie 2000 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, hotărâre rămasă definitivă, prin

decizia penală nr. 360/2000 a Curții de Apel București și contopirea restului

de pedeapsă, de 874 zile închisoare rămas neexecutat, cu pedeapsa aplicată în

cauză, M.N. având de executat 17 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară

a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

Totodată, s-a făcut și aplicarea

pedepsei complementare a degradării militare, prevăzută de art. 67 C. pen.

Pe latură civilă, s-a constatat

acoperirea parțială a prejudiciilor aduse părților vătămate N.R., N.G., P.M.A.

și P.C.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata de

despăgubiri civile, astfel:

- 180.000.000 lei părții civile

N.R.;

- 15.000.000 lei părții civile S.T.;

- 450.000.000 lei părții civile

G.M.A.;

- 40.000.000 lei părții civile N.G.;

- 170.000.000 lei părții civile

P.M.A.;

- 1.500.000.000 lei părții civile

M.S.S.S.;

- 20.000.000 lei părții civile B.E.;

- 250.000.000 lei părții civile

K.G.;

- 17.000.000 lei părții civile P.C.;

- 70.000.000 lei părții civile M.G.;

- 1.000.000 lei părții civile

B.I.V.;

- 70.000.000 lei părții civile D.M.;

- 3.000.000 lei părții civile B.M.;

- 50.000.000 lei părții civile M.M.;

- 1.000.000 lei părții civile S.G.;

- 100.000.000 lei părții civile

R.I.;

- 250.000.000 lei părții civile

P.I.C.;

- 200.000.000 lei părții civile

R.B.P.E.;

- 100.000.000 lei părții civile K.T.

S-a luat act că partea vătămată Ș.M.

nu s-a constituit parte civilă.

În baza dispozițiilor art. 118 lit.

d) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a sumei de 10.000.000

lei.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul, în perioada ianuarie

2001 – mai 2002, și-a conceput și pus în practică, activitatea de pătrundere,

prin efracție, în locuințele a 20 de părți vătămate, de aici el sustrăgând

aparatură electronică audio și video, parfumuri, materiale textile, bijuterii

din aur sau din alte metale prețioase și semiprețioase, bani românești sau

valută, tablouri, icoane din argint, ceasuri.

Pentru a fi sigur că nu va fi

stingherit în activitatea de sustragere, inculpatul urmărea persoanele în

domiciliile cărora dorea să intre, astfel cunoscându-le modul de viață,

programul zilnic, dacă locuiau singure sau nu, sens în care verifica, prin apeluri

telefonice, prezența în locuință, același deziderat realizându-l și prin

abordarea vecinilor sau responsabililor imobilelor. De multe ori, datele astfel

culese, inculpatul și le-a notat în agenda personală, aceasta conținând și

numerele de telefon ale persoanelor vizate.

În realizarea practică a

activităților de furt, inculpatul a folosit instrumente specifice spargerii

sistemelor de închidere a ușilor de acces.

Prejudiciul adus persoanelor

vătămate prin cele 20 de acțiuni infracționale s-a ridicat la suma de

aproximativ 4.537.500.000 lei, de regulă, inculpatul vânzând personal sau prin

interpuși, bunurile, fie în piețe sau târguri, fie prin consignație.

Astfel, la data de 24 mai 2002,

inculpatul a pătruns în locuința părții vătămate P.C., la 22 mai 2002, a

pătruns în locuința lui N.G., la 2 ianuarie 2001, în locuința lui N.R., la 29

ianuarie 2001, în locuința lui B.E., la 1 februarie 2001, în locuința lui M.G.,

la 4 iunie 2001, în locuința lui B.I.V., la 21 iunie 2001, în locuința lui

S.T., la 25 iulie 2001, în locuința lui D.M., la 8 octombrie 2001, în locuința

lui K.T., la 14 octombrie 2001, în locuința lui M.S.S., la 15 noiembrie 2001,

în locuința lui K.G., la 1 februarie 2002, în locuința lui R.B.P.E., la 5

februarie 2002, în locuința lui Ș.M.G., la 20 martie 2002, în locuința lui

P.I.C., la 26 martie 2002, în locuința lui R.I., la 24 aprilie 2002, în

locuința lui S.G. la 8 mai 2002, în locuința lui P.M.A., la 20 mai 2002, în

locuința lui B.M., la 25 mai 2002, în locuința lui M.M. și la 27 mai 2002, în

locuința lui G.M.A.

Împotriva sentinței, inculpatul a

declarat apel, motivele invocate fiind greșita stabilire a situației de fapt

și, implicit, și a vinovăției sale, greșita încadrare juridică a faptei în

alin. (4) al art. 209 C. pen., în cauză nefiind legală stabilirea prejudiciului

prin însumare, ci fiind vorba de mai multe acte de sustragere, acestea au fost

săvârșite în concurs, precum și netemeinicia pedepsei aplicată.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 203 din 19 martie 2004, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat.

Nemulțumit și de hotărârea

pronunțată de instanța de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat

recurs, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 385

9

pct. 17, 17

1

și 14 C. proc. pen., respectiv faptei săvârșite i s-a

dat o greșită încadrare juridică, prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a

legii și s-a aplicat pedeapsă greșit individualizată în raport de prevederile

art. 72 C. pen.

Recursul declarat de inculpat este

fondat pentru considerentul ce se va detalia.

Pentru existența infracțiunii unice

continuate, este necesar ca toate acțiunile care prezintă, fiecare în parte,

conținutul aceleiași infracțiuni, să fi fost săvârșite în realizarea aceleiași

rezoluții, deci în momentul luării hotărârii, făptuitorul să-și fi reprezentat

activitatea infracțională pe care urma să o desfășoare ulterior, în ansamblul

său, cel puțin în liniile ei generale.

În cauză, probatoriul administrat a

relevat că inculpatul a săvârșit faptele de furt prin aceeași modalitate,

folosind aceleași instrumente apte să-i faciliteze pătrunderea în locuințe, la

interval de timp apropiat ca date calendaristice, el acționând pe baza

aceleiași hotărâri.

De asemenea, existența rezoluției

unice rezultă, neîndoielnic, din împrejurarea că toate actele de furt au fost

comise în condiții de fapt similare și la scurte intervale de timp, precum și

din împrejurarea că inculpatul, la toate aceste fapte, a practicat aceleași

metode de sustragere.

În raport cu această situație de

fapt, este legală reținerea aplicării art. 41 alin. (2) C. pen.

Critica vizând greșita încadrare

juridică în alin. (4) al art. 209 C. pen., este, de asemenea, nefondată. Cum,

în cauză, s-a reținut că există o unitate legală de acțiune, prejudiciul este

unic, el neputând fi defalcat pe acte infracționale distincte.

În cauză, este însă fondat motivul

de recurs vizând individualizarea pedepsei.

Procedând la aplicarea pedepsei,

instanța de fond, în acord cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

a considerat pericolul social grav, concret al faptei, mărit și de săvârșirea

ei în formă continuată, precum și de prejudiciul ridicat adus părții vătămate,

împrejurările în care fapta s-a comis, respectiv prin modalități de urmărire a

persoanelor, dar, nu a dat suficientă semnificație juridică persoanei

inculpatului, acesta recunoscând faptele și cooperând pentru stabilirea

situației de fapt.

În aceste condiții, se reține că pedeapsa de 14 ani

închisoare, executabilă prin privare de libertate, va fi în măsură să realizeze

scopul ei, așa cum prevede art. 52 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul declarat va fi admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 203/ A din 19 martie 2004 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 1233 din 12 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția

I penală, numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată

inculpatului, pe care o modifică, în sensul că o reduce de la 17 ani

închisoare, la 14 ani închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la 2 iulie 2002, la 9 noiembrie 2004.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

noiembrie 2004.