ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1889/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 116 din 3 decembrie 2004 a Curții Militare de Apel, pronunțată în dosarul nr. 162/2004, a fost admis recursul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București împotriva deciziei nr. 2 din 15 ianuarie 2004 a Tribunalului Militar Teritorial București și în consecință a casat decizia atacată și a desființat în parte sentința nr. 105 din 2 iulie 2003 a Tribunalului Militar Timișoara în sensul că a fost condamnat inculpatul căpitan (rez.) A.D., la câte 3 ani închisoare, pentru două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (3), în referire la art. 215 alin. (2) C. pen.; la câte 3 ani închisoare, pentru două participații improprii la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 31 alin. (1), raportat la art. 215 alin. (3) C. pen., în referire la art. 215 alin. (1) C. pen.; la câte 3 ani închisoare, pentru două infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen., în referire la art. 215 alin. (1) C. pen.; la câte un an închisoare, pentru două infracțiuni de fals în declarații, prevăzute de art. 292 C. pen.

Prin aceeași decizie a fost condamnat inculpatul civil T.C., la câte 3 ani închisoare, pentru două infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen., în referire la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; la câte un an închisoare, pentru două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 modificată prin O.U.G. nr. 18/2003, curtea a constatat că pedepsele de câte un an închisoare stabilite inculpatului căpitan (rez.) A.D. pentru două infracțiuni de fals în declarații sunt grațiate în întregime condiționat.

S-a atras atenția inculpatului căpitan (rez.) A.D. asupra consecințelor nerespectării prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Conform art. 33 și 34 C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpaților căpitan (rez.) A.D. și civil T.C. pedepsele cele mai grele de câte 3 ani închisoare, fiecare.

Totodată s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului T.C. prin sentința nr. 234 din 17 februarie 1997 a Judecătoriei Sebeș și s-a dispus ca această pedeapsă ă fie executată alături de pedeapsa aplicată prin decizia contestată, astfel încât inculpatul să execute 4 ani închisoare.

Pe perioada indicată în art. 71 C. pen., le-au fost interzise inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., și s-a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

Curtea Militară de Apel a trimis cauza la prima instanță pentru soluționarea laturii civile lăsată nesoluționată și au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că prin sentința nr. 105 din 02 iulie 2003 a Tribunalului Militar Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 51/2003 a fost condamnat inculpatul căpitan (rez.) A.D., fost ofițer la U.M. 01719 Deva, la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., și la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, prin O.U.G. nr. 18/2003, modificată s-a constatat că pedepsele aplicate inculpatului sunt grațiate în întregime și condiționat, atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art. 7 din aceeași lege.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., același inculpat a fost achitat pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., două participații improprii la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 31 alin. (2), raportat la art. 215 alin. (3) C. pen., și pentru două infracțiuni de fals în declarații prevăzute de art. 292 C. pen.

Prin aceeași sentință a fost achitat și inculpatul civil T.C. pentru două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen., și două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 290 C. pen., toate în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., prima instanță a lăsat nesoluționată acțiunea civilă pornită de partea civilă M.V. împotriva inculpaților.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului Militar Craiova din 28 februarie 2003 au fost trimiși în judecată inculpatul căpitan (rez.) A.D. și inculpatul civil T.C., primul pentru patru infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen., două participații improprii la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 31 alin. (1), raportat la art. 215 alin. (3) C. pen., și două infracțiuni de fals în declarații prevăzute de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar al doilea inculpat pentru două infracțiuni de fals de înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 290 C. pen., și două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 275 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen.

Prin rechizitoriul din 7 aprilie 2003 al aceluiași parchet militar, inculpatul căpitan (rez.) A.D. a mai fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de sustragere de sub sechestru prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., și fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin încheierea din 7 mai 2003 a Tribunalului Militar Timișoara s-a dispus conexarea dosarului nr. 70/2003 prin care inculpatul căpitan (rez.) A.D. a fost trimis în judecată pentru infracțiunile prevăzute de art. 244 alin. (2) C. pen. și art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., la dosarul nr. 51/2003.

Faptele săvârșite de inculpați au fost pe larg arătate în sentința Tribunalului Militar Timișoara și în decizia nr. 1116 din 3 decembrie 2004 a Curții Militare de Apel.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul Militar Timișoara, cale de atac ce a fost respinsă, ca nefondată, prin decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2004 a Tribunalului Militar teritorial București.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, care printr-un unic motiv de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 16 și 17

1

C. proc. pen. (când în mod greșit inculpatul a fost achitat pentru motivul că fapta săvârșită de el nu este prevăzută de legea penală și, respectiv, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii), a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținându-se că în mod greșit cei doi inculpați au fost achitați pentru infracțiunile de înșelăciune și fals.

Prin decizia nr. 116 din 3 decembrie 2004, Curtea Militară de Apel a decis cele arătate în prima parte a considerentelor prezentei decizii.

Împotriva acestei decizii nr. 116 din 3 decembrie 2004 (dosarul nr. 162/2004 al Curții Militare de Apel) a formulat contestație în anulare inculpatul căpitan (rez.) A.D., solicitând anularea deciziei amintite, potrivit dispozițiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen. și urmare admiterii contestației, să se procedeze în baza art. 392 alin. (1) C. proc. pen., la rejudecarea recursului în condiții de legalitate.

Totodată a cerut și suspendarea executării hotărârii amintite până la soluționarea contestației în anulare.

În fapt, contestatorul a arătat că decizia nr. 116/2004 a Curții Militare de Apel este nelegală și netemeinică, deoarece nu s-a îndeplinit procedura de citare, aceasta fiind viciată nu numai la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, dar și la toate celelalte termene de judecată, de către celelalte instanțe.

A mai arătat că în faza de urmărire penală a adus la cunoștința organelor de cercetare penală, că în fapt locuiește în comuna Brăhășești, județul Galați, pentru a fi citat aici, lucru pe care l-a făcut de două ori, ba, mai mult a lăsat și un număr de telefon unde poate fi găsit.

De la acea dată actele de îndeplinire a procedurii de citare în faza de urmărire penală s-au efectuat pe adresa menționată, dar nu și în faza de judecată.

În dovedirea faptului că a indicat un alt loc pentru a fi citat, decât cel corespunzător adresei din buletin și ca locuit cu părinții timp de doi ani, în comuna Brăhășești, județ Galați, contestatorul a menționat în declarațiile sale de la filele amintite și procesele-verbale întocmite de organele de poliție privind procedura de citare pe baza celor relatate de fosta sa soție, de administratorul blocului, mama sa și chiar el, care a semnat mandatul de aducere, toate înscrisurile menționate aflându-se în dosarul de urmărire penală nr. 70/P/2003.

În iarna anului 2002 contestatorul s-a deplasat la Miercurea-Ciuc să-și caute de lucru și aici s-a întâlnit cu un prieten care i-a adus la cunoștință că pleacă în Italia și că dacă vine cu el îi poate oferi un loc de muncă, A.D. acceptând acest lucru.

Contestatorul a mai arătat că a plecat din România cu acte în regulă și că în Italia, în localitatea Roma, are permis de ședere și drept de muncă.

În aceste condiții A.D. a susținut că trebuia, potrivit dispozițiilor art. 177 alin. (2) C. proc. pen., să fie citat, pe baza celor două declarații din timpul procesului penal, în locul indicat de el, adică în comuna Brăhășești, județ Galați.

Cu toate acestea, prima instanță l-a citat la adresa din localitatea Deva, județul Hunedoara, fără a ține cont de declarațiile sale din faza de urmărire penală.

În continuare și la Tribunalul Militar Teritorial București și la Curtea Militară de Apel, când s-au judecat dosarele nr. 298/2003 și 162/2004 contestatorul a fost citat tot în localitatea Deva.

Potrivit art. 177 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul a susținut că instanța de judecată trebuia s-l citeze la locul pe care el l-a indicat în declarațiile date pe timpul procesului penal și în baza rechizitoriului și cum nu s-a procedat în acest fel, procedura de citare a fost viciată.

Neavând cunoștință de judecată, A.D. a considerat că nu a fost pe deplin asigurat nici dreptul său la apărare, așa încât în aceste condiții posibilitatea sa de a administra probe și de a combate învinuirea care i s-a adus a fost foarte mult diminuată.

În dovedirea acestor susțineri, A.D. a depus copii xerox ale actelor la care a făcut referire în contestația în anulare.

Cu ocazia soluționării contestației în anulare, Curtea Militară de Apel a solicitat relații de la Tribunalul Militar Timișoara sub aspectul modului în care s-a procedat la citarea contestatorului în dosarele nr. 499/P/2000 al Parchetului Militar Craiova, nr. 51/2003 al Tribunalului Militar Timișoara la care a fost conexat dosarul nr. 70/2003 al aceluiași tribunal și nr. 298/2003 al Tribunalului Militar Teritorial București.

Din adresa nr. 51/2003 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului Militar Timișoara a rezultat, sub aspectul domiciliului contestatorului, că acesta a avut ultimul domiciliu cunoscut în municipiul D. până în luna martie 2000.

Din luna aprilie 2000 și până în toamna anului 2000 a locuit în municipiul D., după care s-a stabilit, fără forme legale, la domiciliul părinților săi în comuna B., județul Gi.

Din adresa nr. H.G. nr. 8027/2003 a I.G.P.F. a rezultat că A.D. a ieșit din România, la data de 26 aprilie 2002, prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș, iar de la această dată nu au fost informații referitoare la domiciliul său din străinătate, știindu-se doar că s-a stabilit în Italia.

A.D. a fost dat în urmărire generală prin dispoziția I.G.P.R. nr. S/123824 din 08 octombrie 2002.

La Tribunalul Militar Timișoara, în dosarul nr. 51/2003, inculpatul a fost citat la ultimul domiciliu cunoscut din D., la domiciliul părinților săi din comuna B., județul G. și prin afișare la Primăria municipiului Deva.

În dosarul nr. 298/2003 al Tribunalului Militar Teritorial București în care s-a pronunțat decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2003, A.D. a fost citat la ultimul domiciliu cunoscut din D., cât și prin afișare la Primăria municipiului Deva.

Conform art. 386 lit. a) C. proc. pen., în contestația în anulare se verifică și se analizează procedura de citare numai pentru termenul când cauza a fost judecată în recurs.

Prin decizia nr. 93 din 13 decembrie 2005 a Curții Militare de Apel, pronunțată în dosarul nr. 128/2005, a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A.D. împotriva deciziei nr. 116 din 3 decembrie 2004 a Curții Militare de Apel, fiind obligat contestatorul la 200 lei noi cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, curtea de apel, verificând actele și lucrările dosarului cu referire specială la dosarul nr. 162/2004 al Curții Militare de Apel în care s-a pronunțat decizia nr. 116 din 03 decembrie 2004 împotriva căreia A.D. a formulat prezenta contestație în anulare a constatat că la termenul când s-a pronunțat decizia amintită, recurentul a fost citat în municipiul Deva, str. Mihai Eminescu și prin afișare la Primăria Deva.

Este adevărat că A.D. la urmărirea penală a solicitat să fie citat la adresa din comuna B., județul G., însă la data când s-a soluționat cauza care l-a privit la instanța de fond, în apel și în recurs, inculpatul se afla în străinătate, respectiv în Italia fără ca la acele date să indice instanțelor adresa de domiciliu.

Instanțele au fost informate de faptul că inculpatul A.D. este plecat în Italia și nu i se cunoaște domiciliul, împrejurare anunțată de I.G.P.F. cu adresa nr. H.G. nr. 8027/2005 și în această situație, în mod corect, instanța de recurs l-a citat atât la adresa din municipiul D. județul H., cât și la sediul Primăriei Deva, cu toate că în conformitate cu legea era suficientă numai ultima citare. Această măsură a citării la Primăria Deva a fost luată în baza dispozițiilor art. 177 alin. (4) C. proc. pen.

În situația în care inculpatul A.D. nu se afla în țară și nu se cunoștea adresa din Italia, acesta neanunțând-o în timpul judecării recursului, nu se pune problema că trebuia citat în țară la adresa indicată de el în timpul urmăririi penale, nefiind aplicabile în acest caz dispozițiile art. 177 alin. (2) C. proc. pen.

Întrucât decizia nr. 116 din 13 decembrie 2004 a Curții Militare de Apel a fost pronunțată de aceeași instanță în calea de atac a recursului, rămânând definitivă și decizia pronunțată în contestația în anulare este definitivă în conformitate cu dispozițiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat apel contestatorul A.D., fără a arăta în scris motivele.

La termenul de astăzi, procurorul, în concluziile orale, în dezbateri a invocat excepția inadmisibilității recursului, solicitând, în consecință respingerea, ca inadmisibil a recursului declarat de contestator, deoarece decizia prin care a fost soluționată contestația în anulare nu este supusă nici unei căi de atac, nefăcând parte din cele expres arătate în dispozițiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen., iar apărătorul a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului declarat.

Examinând recursul declarat de contestatorul A.D. împotriva deciziei pronunțate de Curtea Militară de Apel, în raport cu excepția invocată de către parchet, Înalta Curte apreciază recursul contestatorului ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta.

În conținutul dispozițiilor art. 392 alin. (1), (3) și (4) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în mod concret procedura de judecare a contestației în anulare, în sensul că „La termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare, instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea recursului, sau la rejudecarea cauzei după casare.

Judecarea contestației prevăzute în art. 386 lit. d) se face cu citarea părților interesate în cauza în care s-a pronunțat ultima hotărâre. Instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie sau, după caz, prin sentință, ultima hotărâre sau acea parte din ultima hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat.

Sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului.”

Din analiza cauzei a rezultat că a fost exercitată de către contestatorul A.D., calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva deciziei nr. 116 din 3 decembrie 2004 pronunțată de Curtea Militară de Apel, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., decizia vizată fiind pronunțată în recursul exercitat de către parchet, hotărâre ce a rămas definitivă.

Contestația în anulare exercitată de către contestatorul A.D. a fost soluționată, în sensul respingerii, ca nefondată, prin decizie, hotărâre ce a fost atacată de către contestator cu apel, cale ordinară de atac, calificată în mod greșit de către acesta.

Înalta Curte consideră că, în raport cu dispozițiile legale mai sus menționate referitoare la procedura de judecare a contestației în anulare, în contextul concret al cauzei, decizia nr. 93 din 13 decembrie a Curții Militare de Apel, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de către contestatorul A.D., nu este susceptibilă exercitării nici unei căi ordinare de atac, deoarece a vizat o hotărâre pronunțată în recurs ce nu face parte din cele expres arătate în art. 392 alin. (4) C. proc. pen.

Așadar, decizia mai sus precizată prin care a fost soluționată contestația în anulare exercitată de către contestatorul A.D. a rămas, la rândul ei definitivă, ceea ce atrage inadmisibilitatea căii ordinare de atac a recursului calificată astfel, în raport cu temeiului invocat, respectiv art. 386 lit. a) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A.D. împotriva deciziei penale nr. 93 din 13 decembrie 2005 a Curții Militare de Apel.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A.D. împotriva deciziei penale nr. 93 din 13 decembrie 2005 a Curții Militare de Apel.

Obligă recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2006.