ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3935/2003

Plt. maj. rez. B.C. la: - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.; - un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.; - un an închisoare, pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 25, un an închisoare, pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - 2 ani închisoare, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

S.N.;

D.T. și

G.V.O. la câte: - 2 ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), cu aplicarea art. 13 C. pen.

I.I. la: - un an închisoare, pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și - 2 ani închisoare, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. Instanța de fond a constatat că, potrivit prevederilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997, pedepsele aplicate inculpaților B.C. și I.I., pentru infracțiunile de uz de fals și instigare la fals materiale în înscrisuri oficiale sunt grațiate în întregime. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului B.C. pentru infracțiunile de înșelăciune și complicitate la înșelăciune și a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen., a dispus ca executarea pedepselor aplicate inculpaților B.C., S.N., D.T., G.V.O. și I.I. de câte 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, și, respectiv, complicitate la infracțiunea de înșelăciune să fie suspendate condiționat pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit potrivit prevederilor art. 82 C. pen. S-a dispus anularea actelor false. S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Regională Vamală Interjudețeană Arad și inculpații au fost obligați, în solidar, la plata despăgubirilor civile solicitate. S-a dispus înființarea unui sechestru asigurator pe bunurile inculpaților în vederea recuperării prejudiciului cauzat părții civile. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată. În esență, s-a reținut că, la începutul anului 1996, martorul N.A. i-a solicitat inculpatului B.C., la acea dată subofițer în cadrul Serviciului de Poliție Rutieră din județul Hunedoara, să-l ajute în vederea înmatriculării unui autoturism cumpărat din străinătate, mai vechi de 8 ani, care nu avea taxele vamale plătite. Subofițerul a fost de acord și a apelat la inculpatul I.I., care i-a adus o adeverință falsă de repatriere, completată pe numele lui N.A., pe care ar fi procurat-o de la o persoană neidentificată din zona Ministerului Afacerilor Externe. Întrucât martorul N.A. a renunțat la înmatricularea autoturismului său, subofițerul a păstrat adeverința de repatriere falsă, prin folosirea căreia și-a înmatriculat propriul autoturism MERCEDES, mai vechi de 8 ani, achiziționat din străinătate, evitând astfel plata taxelor vamale. După aceea, a încheiat un contract fictiv de vânzare-cumpărare cu titularul adeverinței de repatriere, devenind proprietarul de drept al autoturismului respectiv. S-a mai reținut că, în cursul anilor 1995 și 1996, inculpatul B.C. a fost solicitat de inculpații S.N., D.T. și G.V.O. pentru a-i ajuta să-și înmatriculeze autovehiculele achiziționate din străinătate, mai vechi de 8 ani și subofițerul a apelat de fiecare dată la inculpatul I.I., care i-a adus adeverințele de repatriere necesare pentru înscrierea în circulație a autovehiculelor respective fără plata taxelor vamale. Prin decizia nr. 54 din 28 februarie 2002, Tribunalul Militar Teritorial a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B.C., D.T. și G.V.O. împotriva sentinței nr. 177 din 26 noiembrie 2001 a Tribunalului Militar Timișoara. Curtea Militară de Apel, prin decizia nr. 225 din 25 iunie 2002, a respins, ca nefondate recursurile declarate de inculpații B.C., D.T. și G.V.O. În baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I punctul 3 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor, pe cale le consideră pronunțate cu încălcarea legii, deoarece inculpații au fost condamnați și pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală. Curtea Supremă de Justiție examinând hotărârile atacate în raport de cazul de recurs în anulare invocat, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este fondat, urmând a fi admis. Potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 87/1994 privind evaziunea fiscală „nerespectarea reglementărilor fiscale în domeniul vamal, prin sustragerea bunurilor de la operațiile de vămuire, în scopul neachitării taxelor vamale sau al diminuării acestora, se sancționează potrivit legii.” Legea specială în vigoare la data săvârșirii faptelor de către inculpați la care face trimitere art. 7 din Legea nr. 87/1994, era Decretul nr. 337 din 26 noiembrie 1981 privind aprobarea Regulamentului vamal. În conformitate cu art. 248 lit. c) din Decretul nr. 337/1981, constituie contravenție „depunerea declarației vamale conținând date nereale privind felul, cantitatea și destinația bunurilor, dacă fapta ar fi dus la perceperea unor taxe vamale mai mici, la scutirea de plata taxelor vamale, la evitarea unor restricții, autorizări sau aprobări”. Potrivit art. 248 lit. d) din același act normativ, constituie contravenție „neîndeplinirea obligației de a declara organelor vamale modificarea destinației bunurilor față de scopul declarat la intrarea în țară.” Conform prevederilor art. 5 din H.G. nr. 594/1991, în vigoare la data săvârșirii faptelor, vehiculele importate sau introduse în România nu puteau fi înmatriculate definitiv dacă aveau o vechime mai mare de 8 ani, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Cazurile la care face trimitere art. 5 din H.G. nr. 594/1991 sunt cele prevăzute în Decretul-lege nr. 7/1989 și H.G. nr. 685/1990, potrivit cărora cetățenii repatriați trebuiau să prezinte organelor vamale dovada că și-au stabilit domiciliul în România, dată de la care puteau introduce bunuri în țară cu scutire de taxe vamale. Până în 1998 persoanelor repatriate li se eliberau de către Ministerul Afacerilor Externe, Direcția Relații Consulare, adeverințe de repatriere în baza cărora cei care dețin calitatea de repatriat pot beneficia de scutirea plății taxelor vamale pentru 2 autoturisme. Așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, inculpații au reușit să evite plata taxelor vamale la autovehiculele cumpărate din străinătate și mai vechi de 8 ani, prin folosirea unor adeverințe de repatriere false, ce purtau antetul Ministerului Afacerilor Externe, în baza cărora s-au completat declarațiile vamale necesare înmatriculării respectivelor autovehicule, documente care conțineau date nereale cu privire la calitatea posesorilor acestora, fapte prevăzute și calificate contravenții de art. 248 lit. c) din Decretul nr. 337/1981, la care face trimitere art. 7 din Legea nr. 87/1994, ambele cu statut de legi speciale în raport cu art. 215 C. pen., ce reprezintă dreptul comun în materie. Ulterior, prin încheierea fictivă a unor acte de vânzare-cumpărare cu titularii adeverințelor de repatriere, s-a schimbat destinația bunurilor respective, fapte prevăzute și calificate contravenții de art. 248 lit. d) din Decretul nr. 337/1981. Potrivit principiului legalității incriminării (nullum crimen sine lege) pentru a putea fi calificată ca infracțiune, o faptă trebuie să fie expres prevăzută ca atare în legea penală. Nefiind calificate ca infracțiuni, sancționarea faptelor în domeniul vamal, reținute în sarcina inculpaților, trebuia făcută conform reglementărilor vamale și a altor norme speciale în vigoare la data săvârșirii lor. Fapta inculpaților de a se sustrage de la plata taxelor vamale datorate bugetului de stat prin respectarea reglementărilor fiscale în domeniul vamal, respectiv prin sustragerea autovehiculelor achiziționate din străinătate de la operațiunile de vămuire, folosind în acest scop adeverințe de repatriere emise pe numele altor persoane, constituie contravenții prevăzute de art. 248 lit. c) și art. 248 lit. d) din Decretul nr. 337/1981 și nu infracțiunea de înșelăciune în forma autoratului sau complicității, așa cum greșit au reținut instanțele de judecată. În consecință secția penală a Curții Supreme de Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs în anulare invocat, în baza art. 414 1 alin. (1), raportat la art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa deciziile și sentința atacate și rejudecând, va dispune achitarea inculpaților S.N., D.T., G.V.O. și I.I., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod. În temeiul acelorași texte, va fi achitat și inculpatul B.C., pentru infracțiunile de înșelăciune și complicitate la înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 41 alin. (2) C. pen. Consecință achitării inculpaților, va fi înlăturată și obligarea acestora din sentința casată la plata despăgubirilor către partea civilă Direcția Regională Vamală Interjudețeană Arad. Se va dispune sesizarea Direcției Regionale Vamale Interjudețene Arad pentru constatarea contravențiilor la care s-a făcut referire în cele ce preced, săvârșite de inculpați și stabilirea măsurilor legale.