ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 306/2003

Deliberând asupra recursului de față

constată:

Prin sentința penală nr. 592 din 13

iunie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a

respins ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul G.M.

împotriva sentinței penale nr. 129 din 17 martie 1999 a Tribunalului București,

secția a II-a penală, definitivă prin decizia Curții Supreme de Justiție nr. 978

din 9 martie 2000.

S-a dispus obligarea condamnatului

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 129/1999 a

Tribunalului București, G.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 11 ani

închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208

alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) și i) și alin. (3) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; la 2 ani închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966 și la 5 ani închisoare

pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen., dispunându-se conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b)

C. pen., să se execute în final pedeapsa de 11 ani închisoare.

S-a mai reținut că prin O.U.G. nr. 207/2000

aprobată prin Legea 456/2001 au fost modificate dispozițiile art. 146 C. pen.,

cu privire la înțelesul expresiei „consecințe deosebit de grave„ în sensul că

s-a majorat cuantumul pagubei materiale produse prin infracțiune de la 50.000.000

lei la 2.000.000.000 lei.

Așa fiind, s-a apreciat că întrucât

pe parcursul executării pedepsei au fost modificate dispozițiile legii penale

care are consecințe asupra încadrării juridice a faptei în sensul înlăturării

agravantei prevăzută la alin. (3) al art. 209, cererea este în principiu admisibilă

având în vedere dispozițiile art. 14 și art. 15 C. proc. pen.

S-a constatat însă, că cerea este

nefondată, întrucât pedeapsa de 11 ani aplicată contestatorului este mai mică

decât maximul de pedeapsă prevăzut de art. 209 alin. (1) C. pen., iar în raport

de săvârșirea infracțiunii în formă continuată și în stare de recidivă nu se impune

reducerea pedepsei.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 508/ A din 22 august 2002, a respins ca nefondat

apelul condamnatului și l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare

reținând că în mod justificat s-a apreciat că nu se impune reducerea pedepsei.

Condamnatul a declarat recurs

solicitând admiterea contestației și reducerea pedepsei.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 15 C. pen., când după

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a

pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar

sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă,

cum este cazul în speță, aplicarea legii penale mai favorabile este

facultativă.

Astfel „ținând seama de infracțiunea

săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea

hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din

pedeapsă, se poate dispune menținerea fie reducerea pedepsei”. În speță s-a

apreciat că gravitatea faptelor și starea de recidivă a condamnatului impun

menținerea pedepsei și nu reducerea acesteia.

O astfel de soluție corespunde

dispozițiilor legale privind aplicarea facultativă a legii penale mai

favorabile și nu există nici un motiv care să ducă la concluzia că aprecierea instanței

este greșită.

Așa fiind și reținând că nu există

nici un motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea

va respinge recursul ca nefondat conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,recursul declarat

de condamnatul G.M. împotriva deciziei penale nr. 508 din 22 august 2002 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul la 650.000 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 150.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 ianuarie 2003.