ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 306/2003

Deliberând asupra recursului de față constată: Prin sentința penală nr. 592 din 13 iunie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul G.M. împotriva sentinței penale nr. 129 din 17 martie 1999 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia Curții Supreme de Justiție nr. 978 din 9 martie 2000. S-a dispus obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 129/1999 a Tribunalului București, G.M.

a fost condamnat la o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) și i) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966 și la 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., dispunându-se conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., să se execute în final pedeapsa de 11 ani închisoare. S-a mai reținut că prin O.U.G. nr. 207/2000 aprobată prin Legea 456/2001 au fost modificate dispozițiile art. 146 C. pen., cu privire la înțelesul expresiei „consecințe deosebit de grave„ în sensul că s-a majorat cuantumul pagubei materiale produse prin infracțiune de la 50.000.000 lei la 2.000.000.000 lei.

Așa fiind, s-a apreciat că întrucât pe parcursul executării pedepsei au fost modificate dispozițiile legii penale care are consecințe asupra încadrării juridice a faptei în sensul înlăturării agravantei prevăzută la alin. (3) al art. 209, cererea este în principiu admisibilă având în vedere dispozițiile art. 14 și art. 15 C. proc. pen. S-a constatat însă, că cerea este nefondată, întrucât pedeapsa de 11 ani aplicată contestatorului este mai mică decât maximul de pedeapsă prevăzut de art. 209 alin. (1) C. pen., iar în raport de săvârșirea infracțiunii în formă continuată și în stare de recidivă nu se impune reducerea pedepsei. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 508/ A din 22 august 2002, a respins ca nefondat apelul condamnatului și l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare reținând că în mod justificat s-a apreciat că nu se impune reducerea pedepsei.

Condamnatul a declarat recurs solicitând admiterea contestației și reducerea pedepsei. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 15 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, cum este cazul în speță, aplicarea legii penale mai favorabile este facultativă. Astfel „ținând seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune menținerea fie reducerea pedepsei”.

În speță s-a apreciat că gravitatea faptelor și starea de recidivă a condamnatului impun menținerea pedepsei și nu reducerea acesteia. O astfel de soluție corespunde dispozițiilor legale privind aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile și nu există nici un motiv care să ducă la concluzia că aprecierea instanței este greșită. Așa fiind și reținând că nu există nici un motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul ca nefondat conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat,recursul declarat de condamnatul G.M. împotriva deciziei penale nr. 508 din 22 august 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul la 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 150.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2003.