ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4131/2004

Asupra recursului

civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin sentința civilă nr. 34 din 22 ianuarie 2003

a Tribunalului Maramureș, s-a respins cererea de repunere în termen formulată

de reclamantul P.T., în contradictoriu cu Statul Român prin Consilul Local

Baia-Mare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut în esență că termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 este

unul de decădere, nerespectarea termenului de 6 luni pentru trimiterea

notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri

reparatorii în natură sau prin echivalent.

S-a mai reținut că necunoașterea legii și starea

sănătății nu constituie motive temeinice care să justifice repunerea în

termenul de prescripție, a reclamantului, acesta având posibilitatea de a

angaja un avocat sau de a împuternici o altă persoană care să-i reprezinte

interesele.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 73

din 17 aprilie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.T.

împotriva sentinței civile nr. 34 din 22 ianuarie 2003 a Tribunalului

Maramureș.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut că și în situația în care s-ar admite că termenul de 6 luni prevăzut de

art. 21 pct. 5 din Legea nr. 10/2001, este unul de prescripție, motivele

invocate de apelant în legătură cu necunoașterea legii și a stării de sănătate

nu sunt de natură a duce la admisibilitatea cererii de repunere în termen în

condițiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată a

declarat recurs reclamantul P.T., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală,

invocând art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., deoarece:

- Normele metodologice pentru aplicarea Legii

nr. 10/2001, nu precizează care este natura juridică a termenului de 6 luni

prevăzut de art. 21 alin. (5) din legea menționată. Că, neexercitarea dreptului

la acțiune în sens material de către reclamant în termenul menționat nu stinge

însuși dreptul de a obține măsuri reparatorii, ci doar dreptul de a obține

protecția Justiției în scopul valorificării acestui drept, respectiv dreptul

material la acțiune.

- Neexercitarea dreptului la acțiune în sens

material în termenul prevăzut de art. 21 pct. 5 din Legea nr. 10/2001, se

datorează faptului că reclamantul nu s-a putut deplasa din cauza stării precare

de sănătate, situație atestată de actele medicale existente la dosarul cauzei.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 21 pct. 5 din Legea nr. 10/2001,

nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării

atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în

natură sau prin echivalent.

Modul de redactare al textului de lege mai sus

enunțat, se constituie într-o dispoziție legală imperativă în sensul că neexercitarea

dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin

echivalent, în termenul de 6 luni, are drept sancțiune însăși stingerea acestui

drept. Fiind un drept de decădere, termenul de 6 luni curge ireversibil

neputând fi suspendat sau întrerupt și este incompatibil cu instituția

repunerii în termen.

Prin urmare, în cauză nu poate fi vorba de o

repunere în termenul de prescripție în condițiile art. 19 din Decretul nr.

167/1958, cu atât mai mult cu cât reclamantul invocă necunoașterea legii și

starea sănătății sale care l-au împiedicat să depună notificarea în termen.

Acestea nu sunt motive temeinice deoarece necunoașterea legii nu constituie o

cauză de exonerare a aplicării sancțiunii specifice stării de pasivitate iar

din actele medicale, invocate nu rezultă starea gravă a reclamantului, acesta

având posibilitatea de a angaja un avocat sau a împuternici o persoană care

să-i reprezinte interesele.

De altfel, repunerea în termen are un caracter

excepțional și nu poate fi acordată dacă titularul dreptului la acțiune, a fost

în măsură să înlăture cauza de împiedicare a depunerii notificării în termen,

dar n-a făcut-o din culpa sa.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte

reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., și pe cale de consecință, se

va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva deciziei

civile nr. 73 din 17 aprilie 2003 a Curții de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamantul P.T.

împotriva deciziei civile nr. 73 din 17 aprilie 2003 a Curții de Apel Cluj, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 iunie 2004.