ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1413/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 17 decembrie 2002 pe rolul Judecătoriei Oltenița, I.V. a solicitat, în baza

Legii nr. 10/2001 și în contradictoriu cu Prefectura Călărași, Comisia de

aplicare a Legii nr. 10/2001, repunerea în termenul de formulare a cererii pentru

acordarea despăgubirilor bănești pentru imobilul preluat abuziv de stat. A

arătat că neformularea în termen a cererii s-a datorat unor motive temeinice,

neimputabile, datorate stării sale de sănătate.

Prin sentința civilă nr. 28 din 16

ianuarie 2003, Judecătoria Oltenița a admis excepția de necompetență materială

invocată de pârâta Prefectura județului Călărași, Comisia de evaluare a

despăgubirilor ce urmează a se acorda persoanelor îndreptățite conform

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și a trimis cauza spre competentă soluționare

Secției civile a Tribunalului Călărași. S-a reținut de către judecătorie că

întrucât cererea de repunere în termen are un caracter incidental și accesoriu

față de cererea principală având ca obiect despăgubirile bănești pe care le-ar

putea solicita reclamantul în baza Legii nr. 10/2001, competența soluționării

acesteia aparține tribunalului.

Tribunalul Călărași, secția civilă,

prin decizia nr. 1185 din 12 mai 2003 a respins cererea de repunere în termen

formulată de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că termenul de 12 luni de formulare a notificărilor este un

termen de decădere, care nu este susceptibil de întrerupere, suspendare sau

repunere în termen, neaplicându-se temeiul juridic invocat de reclamant,

respectiv art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Această soluție a fost confirmată de

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 630 a din 8

decembrie 2003, prin care s-a respins ca nefondat apelul reclamantului.

Instanța de apel a reținut că s-a

apreciat corect că termenul prevăzut de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

este un termen de decădere și nu de prescripție, a cărui nerespectare atrage

pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii, în natură sau

prin echivalent.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul, arătând că a fost proprietarul imobilului situat în

Oltenița, expropriat în baza Legii nr. 58/1974. A precizat că a făcut numeroase

demersuri la Primăria Oltenița pentru a i se acorda despăgubiri, care au rămas

fără răspuns, însă la apariția Legii nr. 10/2001 a fost grav bolnav, fiind

internat, împrejurare care a condus la neformularea în termen a notificării.

Recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001,

cu

modificările aduse prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001

referitoare la prelungirea termenului de formulare a notificării, persoana

îndreptățită va notifica în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a

prezentei legi persoana juridică deținătoare. Nerespectarea acestui termen

atrage, conform alin. (5) al aceluiași articol, pierderea dreptului de a

solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Termenul

menționat, prelungit prin ordonanțe de urgență, s-a epuizat la data de 14

februarie 2002.

Din redactarea acestui

text de lege rezultă că termenul de 12 luni pentru notificarea persoanei

juridice deținătoare este un termen de decădere și nu de prescripție. Spre

deosebire de termenele de prescripție, termenele de decădere sunt mai

riguroase, nefiind susceptibile de suspendare, întrerupere sau repunere în

termen.

Astfel, sancțiunea

decăderii constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul

stabilit de lege, pe când prescripția extinctivă stinge dreptul material la

acțiune. Forța majoră, fiind un caz de suspendare a cursului prescripției, nu

poate fi aplicabilă în speța de față. Totodată termenul prevăzut de art. 21 din

Legea nr. 10/2001 este incompatibil cu instituția repunerii în termen.

Pentru aceste motive, în

conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de

reclamantul I.V. împotriva deciziei nr. 630 a din 8 decembrie 2003 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 februarie 2006.