ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6930/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 256 din 16

mai 2003, Tribunalul Dolj a respins cererea de repunere în termen și cererea de

acordare a măsurilor reparatorii, formulate de reclamantul L.I., în

contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Craiova.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, potrivit art. 21 alin. (19 din Legea nr.

10/2001, termenul pentru formularea notificărilor a fost de 6 luni de la data

intrării în vigoare a legii, iar, potrivit art. 21 alin. (5), nerespectarea acestui

termen atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii

în natură sau prin echivalent. Acest termen a fost prelungit de două ori cu

câte 3 luni, prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, astfel încât

termenul de un an a expirat la data de 14 februarie 2002.

Reclamantul a formulat notificarea,

prin executorul judecătoresc, la data de 14 aprilie 2003, cu depășirea

termenului legal, care fiind de decădere și nu de prescripție nu este

susceptibil de suspendare sau de întrerupere, iar nerespectarea lui atrage

pierderea dreptului subiectiv la acordarea măsurilor reparatorii.

Reține instanța de fond, că cererea

de repunerea în termen formulată de contestator este inadmisibilă, iar cererea

pentru acordarea de despăgubiri se respinge pentru că, notificarea nefiind

formulată în termenul legal, nu a fost îndeplinită procedura prevăzută de Legea

nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 286 din 22

octombrie 2003, Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de reclamant,

instanța de apel reținând că în mod corect s-a respins contestația formulată de

reclamant, deoarece notificarea a fost expediată la data de 14 aprilie 2003, cu

depășirea termenului legal. Nefiind respectat termenul prevăzut de lege pentru

formularea notificării, corect Judecătoria Craiova a respins cererea formulată

de reclamant.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul care, invocând art. 304 pct. 1–10 C. proc. civ.,

susține că în hotărârea atacată se face o confuzie când se arată că a făcut

cerere de repunere în termen la Judecătoria Craiova. Contestația a fost

înregistrată la Tribunalul Dolj, invocând art. 26 și art. 48 din Legea nr.

10/2001, deoarece a formulat mai multe plângeri, sesizări și notificări la

Primăria Craiova și la Comisia Județeană Dolj, pentru a obține suprafața de

4000 mp teren și construcția aflată pe teren, care i-au fost respinse.

Susține recurentul că, potrivit art.

26 și art. 48 din Legea nr. 10/2001, nu era obligat să formuleze notificare,

pentru că imobilul nu este deținut de o firmă sau o persoană fizică.

Construcția este demolată, pe terenul în suprafață de 4.000 mp s-au construit

blocuri, iar terenul este trecut în proprietatea statului.

Recurentul mai arată, că a fost

îndreptățit să se adreseze primăriei și că art. 48 din Legea nr. 10/2001 îi dă

dreptul să formuleze o asemenea acțiune.

Se mai susține că, potrivit Constituției

și legislației europene, proprietatea fiind inalienabilă poate oricând să

formuleze acțiune în revendicare.

Analizând recursul, în limita

criticilor formulate, se constată că nu este fondat.

Recurentul, în declarația de recurs,

fără să critice soluția respingerii cererii de repunere în termen, în esență, a

susținut că, potrivit art. 26 și art. 48 din Legea nr. 10/2001, nu era obligat

să formuleze notificare.

Susținerea nu este întemeiată,

deoarece art. 26 din Legea nr. 10/2001 prevede ce procedură va urma persoana

îndreptățită atunci când nu cunoaște deținătorul imobilului, stabilind că

notificarea se va trimite primăriei în raza căreia se află imobilul, respectiv

Primăriei Municipiului București, iar art. l 48 prevede posibilitatea

persoanelor cărora până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 li s-au

respins acțiunile având ca obiect bunuri preluate abuziv de stat, de

organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, de a solicita

măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condițiile acestei legi.

Întrucât una din condițiile Legii

nr. 10/2001 este îndeplinirea procedurii prealabile, ca o primă etapă

obligatorie, notificarea persoanei juridice deținătoare a bunului este, de

asemenea obligatorie, pentru că procedura prealabilă începe cu sesizarea

unității deținătoare, prin notificare, așa cum dispune art. 21 din lege.

De altfel, deși în declarația de

recurs se fac referiri la acțiunea în revendicare, reclamantul și-a întemeiat

cererea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Acesta a formulat notificarea,

înregistrată la executorul judecătoresc la nr. 106/N/ din 14 aprilie 2003,

expediată Prefecturii Dolj la data de 16 aprilie 2003, în cuprinsul căreia nu

se arată împrejurarea mai presus de voința sa care l-a împiedicat să o

formuleze în termenul prevăzut de lege.

Conform art. 21 alin. (1), persoana

îndreptățită va notifica, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a

legii, persoana deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.

Dacă se cer despăgubiri bănești,

conform art. 36 alin. (2) din lege, notificările se adresează prefecturii în

raza căreia se află sau s-a aflat imobilul preluat abuziv, în termenul și

condițiile prevăzute de art. 21, iar în situația imobilelor pentru care la art.

10 și art. 11 este stabilită restituirea în echivalent, potrivit art. 33 din

lege, persoana îndreptățită adresează notificarea prevăzută la art. 21 alin. (1)

primăriei în raza căreia s-a aflat imobilul.

Prin urmare, în toate cazurile,

termenul pentru formularea notificării este de 12 luni și se calculează de la

data de 14 februarie 2001, când legea a intrat în vigoare, expirând la data de

14 februarie 2002.

Or reclamantul-recurent a

înregistrat notificarea la executorul judecătoresc la data de 14 aprilie 2003,

după expirarea termenului legal, așa cum corect s-a reținut prin hotărârea

atacată.

Referitor la confuzia din decizia

atacată, se constată că mențiunea din considerentele hotărârii (aliniatul

penultim) că în mod corect judecătoria (în loc de tribunalul) a respins cererea

reclamantului, nu face posibilă încadrarea într-unul din motivele de recurs,

deoarece în dispozitivul hotărârii s-a respins apelul declarat împotriva

hotărârii apelate, sentința civilă nr. 256 din 16 mai 2003 a Tribunalului Dolj.

Prin urmare, pentru considerentele

expuse, va fi respins recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamantul L.I. împotriva deciziei nr. 286 din 22 octombrie 2003 a Curții de

Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2004.