ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2513/2007

Asupra recursului

de față, constată:

Prin dispoziția nr. 3809 din 3

decembrie 2003 primarul municipiului Caracal a respins notificarea nr. 19 din 4

martie 2003 formulată de petent, motivat de faptul că a fost depusă cu

depășirea termenului prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Prin contestația înregistrată la 16

ianuarie 2004 reclamantul D.V.F. a cerut anularea dispoziției mai sus arătate.

În motivarea cererii reclamantul

susține că nu a avut cunoștință despre faptul că trebuia să formuleze

notificarea într-un termen anume prevăzut de lege, că este o persoană vârstnică

și bolnavă și ca atare nu a putut apela la serviciile unui avocat.

Față de aceste împrejurări de fapt

reclamantul solicită repunerea în termenul de depunere a notificării aceasta cu

atât mai mult cu cât nici pârâta nu a respectat termenul legal în care să-i

răspundă la notificare.

Prin sentința civilă nr. 99 din 2

martie 2004 Tribunalul Olt a respins cererea.

În motivarea sentinței instanța a

reținut că potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a

instituit un termen legal de 6 luni în care persoanele îndreptățite pot

notifica cererea lor entității deținătoare termen care a fost ulterior

prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 și nr. 145/2001.

Cum termenul arătat este, conform

art. 21 alin. (5) din lege, un termen de decădere, nefiind susceptibil de

întrerupere, suspendare și repunere în termen și cum reclamantul a formulat

notificare abia la data de 4 aprilie 2003 instanța a apreciat că se impune

restrângerea contestației.

Sentința a fost comunicată

reclamantului la data de 19 martie 2004 (fila 28).

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamantul D.V.F. la data de 1 iunie 2004.

În motivarea apelului reclamantul a

reiterat aspectele de fapt ale pricinii și a solicitat schimbarea sentinței în

sensul admiterii contestației deduse judecății.

Totodată, reclamantul a cerut

repunerea în termenul de apel susținând că din motive medicale nu a putut

exercita calea de atac în termenul prescris de lege.

Prin decizia civilă nr. 3199 din 4

octombrie 2004 Curtea de Apel Craiova a respins ca tardiv apelul declarat de

reclamant precum și cererea de repunere în termen.

În motivarea cererii instanța a

reținut că reclamantul nu a probat că în perioada martie–aprilie 2004 ar fi

fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa, în sensul art. 103

C. proc. civ., să declare apel împotriva sentinței date în primă instanță, sub

acest aspect fiind irelevante actele medicale emise în perioada 2001–2003.

În consecință, instanța a apreciat

că nu se justifică cererea de repunere în termenul de apel și, pe cale de

consecință, că se impune a se constata că acesta a fost declarat cu depășirea

termenului prescris de lege.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul.

În motivarea recursului reclamantul

susține că în mod greșit prin hotărârea recurată instanța a respins cererea de

repunere în termen deși boala medicală de care suferea constituia o cauză

obiectivă în sensul art. 103 C. proc. civ., mai presus de voința sa, care l-a

împiedicat să solicite în termenul prescris de lege calea de atac dedusă

judecății.

Analizând recursul Înalta Curte

constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 103 alin. (1)

C. proc. civ. neexecutarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt

act de procedură în termenul legal decăderea, afară de cazul când legea dispune

astfel sau când parte dovedește că a fost împiedicată dintr-o împrejurare mai

presus de voința sa.

Potrivit alin. (2) al aceluiași

articol, în ultima ipoteză prevăzută de dispoziția legală menționată, actul de

procedură se va împlini în termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării și

în același termen vor fi arătate motivele împiedicării.

Or, în speță reclamantul nu s-a conformat

dispoziției legale mai sus arătate.

Astfel, așa cum rezultă din

lucrările dosarului hotărârea primei instanțe i-a fost comunicată la data de 19

martie 2004, caz în care, termenul de apel se împlinea la data de 5 aprilie

2004.

Potrivit actele medicale depuse la

dosarul cauzei reclamantul a fost în imposibilitate să declare apel datorită

agravării stării sale de sănătate în cursul lunilor martie-aprilie 2004

(certificatul medical, fila 3 dosar).

Din cuprinsul acelorași înscrisuri

nu rezultă însă că în cursul lunii mai 2004 reclamantul s-ar fi aflat în

aceiași situație, iar prin recursul dedus judecății acesta nu a invocat nici o

împrejurare care să fi fost de natură să îl împiedice ca în termen de 15 zile

de la încetarea împrejurării care l-a împiedicat să exercite apelul, anume în

15 zile de la finele lunii aprilie să formuleze cererea de repunere în termen.

Așa fiind, cum în speță reclamantul

nu a formulat în fața instanței de apel o cerere de repunere în termen cu

respectarea condițiilor prevăzute de art. 103 alin. (2) C. proc. civ., în mod

just, instanța a dispus respingerea acesteia și, pe cale de consecință,

respingerea apelului ca tardiv declarat.

Ca atare, cum hotărârea recurată a

fost dată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte urmează a constata că

recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat

de reclamantul D.V.F. și continuat de moștenitoarele D.M.L.F. și D.C.D.

împotriva deciziei civile nr. 3199 din 4 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 21 martie 2007.