ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7482/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oltenița la data de 18 august 2004, Prefectura județului Călărași prin Prefect a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Oltenița și B.M., constatarea nulității parțiale absolute a dispoziției nr. 1204 din 19 decembrie 2003 cu privire la oferta acordării de măsuri reparatorii prin echivalent în baza Legii nr. 10/2001. A arătat că s-au acordat despăgubiri bănești, deși Legea nr. 10/2001, pentru imobilele demolate anterior apariției ei, instituie ca despăgubiri numai măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de art. 9 alin. (2), respectiv titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital ori prin compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite.

Prin sentința civilă nr. 1483 din 1 octombrie 2004, Judecătoria Oltenița, în baza art. 20.6 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 raportat la art. 158 și art. 159 pct. 2 C. proc. civ., a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâta B.M. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași. S-a reținut că potrivit textului cuprins la art. 20.6 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, deciziile sau dispozițiile motivate de restituire emise de primar pot fi atacate de prefect pe calea contenciosului administrativ, dacă se constată o încălcare gravă a legii.

Prin încheierea din 11 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. 2238/2004, în baza art. 246 C. proc. civ., s-a luat act de renunțarea reclamantei Prefectura județului Călărași la judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1483 din 1 octombrie 2004 a Judecătoriei Oltenița. Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 1449 din 17 decembrie 2004 a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Prefectura județului Călărași, invocată de pârâtul Primarul municipiului Oltenița. A respins acțiunea formulată de reclamantă privind constatarea nulității absolute parțiale a dispoziției nr. 1214 din 19 decembrie 2003 emisă de pârâtul Primarul municipiului Oltenița în contradictoriu și cu pârâta B.M., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

S-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 20.6 din H.G. nr. 498/2003, calitate procesuală pentru contestarea deciziilor/dispozițiilor emise în baza Legii nr. 10/2001 are exclusiv prefectul și nu prefectura. Soluția tribunalului a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 1265 din 29 iunie 2005, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Prefectura județului Călărași prin Prefect. S-a reținut, cu privire la competența soluționării cauzei, că aceasta aparține în primă instanță tribunalului, conform dispozițiilor exprese ale Legii nr. 10/2001. în ceea ce privește calitatea procesuală activă, instanța de apel a constatat că dispoziția emisă de primar se poate ataca, potrivit prevederilor art. 20 pct. 6 din H.G.

nr. 498/2003, de către prefect deoarece conform art. 134 lit. b) din Legea nr. 215/2001, prefectul ca reprezentant al guvernului are atribuția de a asigura realizarea intereselor naționale, aplicarea și respectarea Constituției și a legilor. împrejurarea că prefectura a formulat cererea de chemare în judecată prin prefect nu este de natură a schimba soluția pronunțată în primă instanță, întrucât prefectul a acționat ca mandatar al prefecturii și nu în nume propriu, așa cum dispune textul de lege menționat. Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs Prefectul județului Călărași solicitând casarea deciziei pronunțată în apel și a hotărârii tribunalului și reținerea cauzei spre rejudecare, urmând a se constata că dispoziția nr. 1204 din 19 decembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Oltenița este lovită de nulitate absolută parțială numai în ceea ce privește despăgubirile bănești.

A arătat că acțiunea introductivă de instanță are ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a unui act și este întemeiată pe dreptul comun, respectiv pe dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958, art. 948 C. civ. și art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 340/2004, motiv pentru care competența soluționării acesteia aparține Judecătoriei Oltenița. A precizat că dispozițiile art. 20 pct. 6 din H.G. nr. 498/2003 nu pot fi reținute ca temei al respingerii acțiunii, întrucât o hotărâre de guvern nu poate fi mai presus de lege, iar Legea nr. 10/2001 nu limitează accesul la instanța de judecată. Totodată, a arătat că acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul demolat s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (8) coroborate cu cele ale art. 18 lit. b) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Obiectul acțiunii introductive de instanță îl reprezintă constatarea nulității absolute parțiale a dispoziției nr. 1204 din 19 decembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Oltenița prin care s-a stabilit în favoarea lui B.M. valoarea echivalentă a imobilului, compus din 240 mp teren și casă de locuit în suprafață de 72,50 mp, în cuantum de 241.537.440 lei reprezentând 99.314.200 lei valoarea terenului și 142.223.240 valoarea construcției care constă în: acordarea de acțiuni la societățile comerciale tranzactionate pe piața de capital, acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare și despăgubiri bănești.

Acțiunea în nulitate a fost promovată de Prefectura județului Călărași prin Prefect, care este terț în raport atât cu emitentul cât și cu beneficiara dispoziției cu privire la oferta acordării de măsuri reparatorii prin echivalent. Se reține că prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 s-a prevăzut și o procedură judiciară derogatorie sub anumite aspecte de la procedurile judiciare comune, dispozițiile ori deciziile date de unitățile deținătoare asupra notificărilor ce le sunt adresate putând fi contestate numai în situațiile prevăzute de lege și numai de către persoanele îndreptățite, categorie de persoane care este definită prin art. 3 din lege. Pentru această categorie de litigii a fost stabilită și o competență materială specială, derogatorie de la cea reglementată prin normele de drept comun, în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare.

Fiind vorba de o lege specială, derogatorie sub aspectul subiectelor de drept și al competenței materiale a instanțelor judecătorești de la legea generală, reprezentată de dreptul comun în materie, ea este de strictă interpretare și își găsește aplicare numai în ipotezele la care se referă, reglementările sale neputând fi extinse, prin analogie, și la alte categorii de litigii. În măsura în care justifică un interes și un drept propriu, terțele persoane, cum este și cazul reclamantului, pot contesta deciziile/dispozițiile emise în favoarea persoanelor îndreptățite în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, în procedura reglementată prin legea generală, care este dreptul comun în materia acțiunilor în constatarea nulităților.

În speță, reclamantul, care nu are calitate de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 a formulat pe calea dreptului comun o acțiune în nulitate a actului, pe care și-a întemeiat-o pe dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958, ale art. 948 și urm. C. civ. și ale art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 340/2004. Se reține că obligația instanței este de a se pronunța asupra obiectului cererii dedusă judecății care constituie garanția aplicării principiului disponibilității, consacrat prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Judecătorul nu poate soluționa un litigiu decât pe baza cererii părții interesate și numai în limitele sesizării, principiul disponibilității cuprinzând în conținutul său prerogativa dreptului reclamantului de a determina limitele acțiunii.

Dacă formulările reclamantului ar fi fost confuze, împiedicând determinarea obiectului cererii de chemare în judecată, instanța avea îndatorirea, respectând regula dezbaterilor contradictorii, să ceară precizările necesare. Or, în speță, obiectul cererii introductive de instanță îl reprezintă fără echivoc o acțiune în constatarea nulității unui act, care este dată, ca regulă generală, în competența materială a judecătoriilor. Astfel, în raport de dispozițiile art. 84 C. proc. civ., instanța poate califica acțiunea, fără a se înfrânge însă principiul disponibilității, cum s-a întâmplat în cauza de față. Pentru cele ce preced, se va admite recursul declarat de reclamant, se vor casa hotărârile pronunțate în cauză și se va trimite cauza pentru rejudecare în primă instanță Judecătoriei Oltenița, care urmează să analizeze, sub formă de apărări și celelalte motive de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de reclamantul Prefectul județului Călărași împotriva deciziei nr. 1265 din 29 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia, sentința civilă nr. 1449 din 17 decembrie 2004 a Tribunalului Călărași și sentința civilă nr. 1483 din 1 octombrie 2004 a Judecătoriei Oltenița și trimite cauza pentru rejudecare în primă instanță la aceeași judecătorie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2006. fl