ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3332/2006

Deliberând asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr. 3576 din 3 mai 2004, reclamanta H.C. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, desființarea Dispoziției nr. 1031 din 8 aprilie 2004 emise de Primarul municipiului Rădăuți și acordarea de despăgubiri bănești de 1 miliard de lei pentru imobilul compus din teren în suprafață de 500 mp și construcție, vilă cu etaj și anexe, situat în Rădăuți. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în mod greșit i s-a respins cererea privind acordarea despăgubirilor bănești pentru imobilul pe care l-a avut în proprietate pe considerentul că nu s-ar încadra în dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, întrucât a fost proprietara construcțiilor pe care le-a edificat împreună cu soțul ei, în anul 1958, pe un tren primit de la părinți, iar în anul 1963 a fost forțată să accepte demolarea pentru a se construi un bloc.

Prin sentința civilă nr. 793 din 21 septembrie 2004, Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta H.C. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MUNICIPIUL RĂDĂUȚI PRIN PRIMAR, reținând că imobilul nu a fost preluat abuziv ci cu titlu valabil întrucât din probatoriul administrat în cauză reiese că soții H.G. și C. au declarat că sunt de acord cu demolarea casei lor iar materialele rezultate din demolare au fost cumpărate de familia C. și că reclamanta și soțul său au primit atât o locuință proprietate de stat, pe care au cumpărat-o în 1994, cât și un alt teren în schimbul celui din str. B.V., asupra căruia reclamanta și-a întabulat dreptul de proprietate.

Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 172 din 14 februarie 2005, a admis apelul declarat de reclamanta H.C. împotriva sentinței nr. 793 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Suceava pe care a schimbat-o în sensul că a admis acțiunea reclamantei, a desființat decizia nr. 1031 din 8 aprilie 2004 a Primarului municipiului Rădăuți și l-a obligat pe acesta să emită decizia de ofertă a despăgubirilor conform art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, în principiu, trecerea la stat în baza unui titlu valabil presupune, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998, un fapt sau act juridic în temeiul căruia statul să fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, cu respectarea Constituției din perioada respectivă, a tratatelor internaționale la care România aderase și a legilor în vigoare la acea dată iar în speță nu s-au evocat astfel de acte sau fapte juridice, în realitate având loc o preluare în fapt, fără titlu, prin mijloace de presiune.

Instanța de apel a motivat că este greu de acceptat și de justificat rațional , atitudinea unui proprietar al unei construcții noi, amplasată într-o zonă centrală, de a-și cere demolarea propriei case și de a deveni chiriaș, în absența unei presiuni puternice din partea organelor statului, interesate în construirea unui bloc de locuințe, nefiind de neglijat nici împrejurarea că un astfel de interes ar fi trebuie să fie dublat de un act de expropriere, care nu s-a dovedit a fi emis. Instanța de apel a concluzionat că reclamanta se încadrează în situație prevăzută de art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 iar dacă ar fi existat un act de expropriere s-ar fi putut face aplicarea art. 2 lit. e) din aceeași lege, încât este îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii, într-una din modalitățile alternative prevăzute de art. 1 alin. (2) din lege, pentru cazurile când restituirea în natură nu mai este posibilă.

Reținând că reclamanta a optat pentru despăgubiri bănești și a notificat prefectura în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a statuat că trebuie parcursă procedura prevăzută de art.36 și următoarele din Legea nr. 10/2001, și a dispus în consecință. Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. F. P. SUCEAVA și MUNICIPIUL

RĂDĂUȚI PRIN PRIMAR.

În dezvoltarea motivelor sale de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D.G.F.P. SUCEAVA a criticat decizia pronunțată de instanța de apel, susținând că în mod greșit s-a constatat că preluarea imobilului s-a făcut în mod abuziv întrucât nu s-au administrat dovezi în acest sens iar pct. 1.3 din HG nr. 498/2003 prevede că incidența preluării abuzive nu trebuie prezumată, ci trebuie dovedită.

S-a mai susținut că în condițiile în care instanța a reținut că imobilul „casa” a fost preluat abuziv, pentru teren nefiind dovedită această împrejurare, în speță era incident art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 conform căruia în situațiile prevăzute la alin. (1), alin. (2) și alin. (4) ale aceluiași articol, măsurile reparatorii în echivalent sunt cele prevăzute, expres și limitativ, de art. 9 alin. (2) și care constau, la alegerea persoanei îndreptățite, în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite.

Ca atare, soluția instanței de apel de a obliga Primarul municipiului Rădăuți să emită decizie de ofertă a despăgubirilor conform art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu se justifică, întrucât pentru imobilul în cauză nu se aplică acest text de lege. Pârâtul MUNICIPIUL RĂDĂUȚI PRIN PRIMAR, prin recursul său, a susținut că reclamanta nu a solicitat, prin notificare, restituirea în natură a imobilului, acesta fiind demolat, ci acordarea de despăgubiri bănești și că imobilele demolate intră sub incidența art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prevede că pentru imobilele demolate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent și nu în despăgubiri bănești, cum nelegal a statuat instanța de apel.

Recursurile sunt nefondate pentru considerentele care succed. Conform pct. 1.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, incidența "preluării abuzive" nu este prezumată, ci, în funcție de fiecare situație, entitatea obligată prin lege să soluționeze notificarea, trebuie să aprecieze situația respectivă ca încadrându-se în prevederile legii, cu referire la cazurile enunțate la art. 2 alin. (1) din lege. Pentru cazul special prevăzut la art. 11 din lege, situația respectivă se încadrează atunci când deposedarea s-a făcut prin expropriere, preluarea fiind considerată a fi aprioric abuzivă. În speță, imobilul ce a făcut obiectul notificării a fost expropriat pentru construcția unui bloc de locuințe, fapt necontestat de pârâți, iar scopul exproprierii a fost realizat, pe terenul reclamantei fiind edificat un bloc P + 4 etaje (fila 10 dosar nr. 3576/2004 al Tribunalului Suceava).

Astfel, se constată că instanța de apel, în soluționarea raportului juridic dedus judecății, a făcut o corectă aplicare a textului de lege menționat, motiv pentru care critica recurentului-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE vizând acest aspect este nefondată, imobilul ce a fost proprietatea reclamantei intrând în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001 iar reclamanta fiind o persoană îndreptățită la beneficiul acestui act normativ, cu atât mai mult cu cât punctul 11.1 din norme prevede că prin utilizarea sintagmei generice „imobilele expropriate” legiuitorul a avut în vedere includerea sub incidența legii a tuturor exproprierilor făcute în perioada de referință, indiferent de calificarea titlului în temeiul cărora acestea au fost expropriate (ca fiind valabil sau nu).

Cu privire la criticile ambilor pârâți referitoare la faptul că reclamantei nu i s-ar fi cuvenit despăgubiri bănești ci măsuri reparatorii prin echivalent constând în acordare de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare se constată următoarele: Potrivit art.1 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare la data soluționării apelului), i mobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile prezentei legi iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, ce vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, în acordare de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despăgubiri bănești.

Art. 11 alin. (4) din lege prevedea , în forma în vigoare la data soluționării apelului, că în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil iar conform alin. 8 pentru situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4) ale art. 11, măsurile reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite. Prin art. 1 pct. 1 și pct. 30 ale Titlului I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente publicată în M.Of.

Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, alin. (1)-(2 ) ale art. 1 și alin. (8) al art. 11 au fost modificate.

Astfel, alin. (2) al art. 1 prevede că „m ăsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” iar alin. (8) al art. 11 statuează că „în situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4) ale art. 11, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” (respectiv Titlul VII al Legii nr. 247/2005) Așa fiind, se constată că, deși r aportat strict la conținutul articolelor enunțate, în forma în vigoare la data soluționării apelului, reclamantei i se cuveneau nu despăgubiri bănești, ci măsuri reparatorii prin echivalent constând în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital,

criticile pârâților rămân fără relevanță față de modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 textelor de lege incidente iar admiterea recursurilor nu se mai impune, hotărârea instanței de apel urmând a fi executată potrivit acestui act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D.G.F.P. SUCEAVA și MUNICIPIUL RĂDĂUȚI PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 172 din 14 februarie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 martie 2006.