ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6531/2004

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1720

din 26 iunie 2003 reclamantul P.T. a chemat în judecată pârâtele Primăria

Ialomița și Prefectura Județului Caraș-Severin solicitând repunerea în termenul

privind formularea notificării prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În motivarea cererii, reclamantul a

susținut că a fost în imposibilitate de a formula cererea de restituire în

termenul legal, întrucât a fost bolnav, netransportabil.

Prin întâmpinare, pârâta Prefectura

Județului Caraș-Severin a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a

acesteia.

Judecătoria Caransebeș, prin sentința

civilă nr. 1752 din 16 septembrie 2003, a declinat competența soluționării

cererii în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Astfel investit, Tribunalul Caraș-Severin,

prin sentința civilă nr. 3475 din 20 noiembrie 2003, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a Prefecturii Județului Caraș-Severin și a respins

acțiunea civilă formulată de către reclamantul P.T. împotriva pârâtelor

Prefectura Județului Caraș-Severin și Primăria Iablanița.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a

reținut în esență, referitor la excepția invocată, faptul că aceasta este

întemeiată, întrucât reclamantul a solicitat restituirea în natură și nu plata

unor despăgubiri bănești, iar cu privire la fondul cauzei, faptul că

reclamantul a adresat o cerere pârâtei Primăria Iablanița, la data de 7

februarie 2003 și ulterior, o notificare prin executorul judecătoresc, Primăria

Iablanița restituind actele anexe și notificarea cu motivarea că a fost depășit

termenul legal de depunere a acestora.

Astfel, a reținut prima instanță,

termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, a

fost depășit cu mai mult de 1 an, iar reclamantul nu a făcut dovada

imposibilității formulării notificării în acest termen.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și susținând că prin cererea

de chemare în judecată a solicitat repunerea în termenul prevăzut de Legea nr.

10/2001 pentru depunerea notificării privind acordarea de despăgubiri bănești,

menționând că nerespectarea termenului de notificare prevăzut de Legea nr.

10/2001 s-a datorat unor cauze precum necunoașterea legii, starea de boală,

izolarea în care trăiește, problemele familiale.

Apelul a fost respins de Curtea de Apel

Timișoara prin decizia civilă nr. 332 din 8 martie 2004, reținându-se că

termenul prevăzut de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 este unul de

decădere, reclamantul neavând posibilitatea de a fi repus în termen, iar

susținerile sale vizând cauzele nedepunerii în termen a notificării sunt

nejustificate.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs reclamantul, reiterând motivele invocate în cererea de apel.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Este de observat că recursul nu a

fost structurat conform dispozițiilor art. 303 raportat la art. 304 pct. 1-10

C. proc. civ., dar în esență, criticile aduse deciziei atacate sunt formulate

în sensul că aceasta ar fi nelegală.

Se constată că instanțele au făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

raportat la art. 21 din aceeași lege, astfel cum a fost modificat prin O.U.G.

nr.      145/2001.

Termenul prevăzut de aceste

dispoziții este unul de decădere, având în vedere dispozițiile alineatului

ultim al acestui din urmă articol, astfel cum a fost modificat, dispoziții care

prevăd că sancțiunea nerespectării termenului de 12 luni prevăzut pentru

trimiterea notificării este pierderea dreptului de a solicita în justiție

măsuri reparatorii sau prin echivalent.

Termenul de decădere fiind incompatibil

cu măsura repunerii în termen, în mod corect au reținut instanțele că cererea

reclamantului este neîntemeiată, iar susținerile sale vizând fie necunoașterea

legii, fie alte cauze care l-ar fi împiedicat să depună notificarea în termenul

legal, nedovedite în condițiile art. 1169 C. civ. sunt lipsite de relevanță.

Totodată, este justificată și aprecierea

instanței de apel potrivit căreia nici confuzia între deținătorii notificării

reclamantului nu este de natură a conduce la schimbarea hotărârii, câtă vreme

notificarea nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege, iar repunerea în

termen nu este permisă.

Astfel fiind, față de considerentele mai

înainte arătate, constatând neîntemeiate criticile aduse deciziei pronunțate de

instanța de apel, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul P.T. împotriva deciziei civile nr. 332 din 8 martie 2004 a

Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 noiembrie 2004.