ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6531/2004

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1720 din 26 iunie 2003 reclamantul P.T. a chemat în judecată pârâtele Primăria Ialomița și Prefectura Județului Caraș-Severin solicitând repunerea în termenul privind formularea notificării prevăzute de Legea nr. 10/2001. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că a fost în imposibilitate de a formula cererea de restituire în termenul legal, întrucât a fost bolnav, netransportabil. Prin întâmpinare, pârâta Prefectura Județului Caraș-Severin a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia. Judecătoria Caransebeș, prin sentința civilă nr. 1752 din 16 septembrie 2003, a declinat competența soluționării cererii în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Astfel investit, Tribunalul Caraș-Severin, prin sentința civilă nr. 3475 din 20 noiembrie 2003, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii Județului Caraș-Severin și a respins acțiunea civilă formulată de către reclamantul P.T. împotriva pârâtelor Prefectura Județului Caraș-Severin și Primăria Iablanița. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut în esență, referitor la excepția invocată, faptul că aceasta este întemeiată, întrucât reclamantul a solicitat restituirea în natură și nu plata unor despăgubiri bănești, iar cu privire la fondul cauzei, faptul că reclamantul a adresat o cerere pârâtei Primăria Iablanița, la data de 7 februarie 2003 și ulterior, o notificare prin executorul judecătoresc, Primăria Iablanița restituind actele anexe și notificarea cu motivarea că a fost depășit termenul legal de depunere a acestora.

Astfel, a reținut prima instanță, termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, a fost depășit cu mai mult de 1 an, iar reclamantul nu a făcut dovada imposibilității formulării notificării în acest termen. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și susținând că prin cererea de chemare în judecată a solicitat repunerea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificării privind acordarea de despăgubiri bănești, menționând că nerespectarea termenului de notificare prevăzut de Legea nr. 10/2001 s-a datorat unor cauze precum necunoașterea legii, starea de boală, izolarea în care trăiește, problemele familiale.

Apelul a fost respins de Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 332 din 8 martie 2004, reținându-se că termenul prevăzut de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 este unul de decădere, reclamantul neavând posibilitatea de a fi repus în termen, iar susținerile sale vizând cauzele nedepunerii în termen a notificării sunt nejustificate. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul, reiterând motivele invocate în cererea de apel. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Este de observat că recursul nu a fost structurat conform dispozițiilor art. 303 raportat la art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ., dar în esență, criticile aduse deciziei atacate sunt formulate în sensul că aceasta ar fi nelegală.

Se constată că instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 21 din aceeași lege, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 145/2001. Termenul prevăzut de aceste dispoziții este unul de decădere, având în vedere dispozițiile alineatului ultim al acestui din urmă articol, astfel cum a fost modificat, dispoziții care prevăd că sancțiunea nerespectării termenului de 12 luni prevăzut pentru trimiterea notificării este pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent. Termenul de decădere fiind incompatibil cu măsura repunerii în termen, în mod corect au reținut instanțele că cererea reclamantului este neîntemeiată, iar susținerile sale vizând fie necunoașterea legii, fie alte cauze care l-ar fi împiedicat să depună notificarea în termenul legal, nedovedite în condițiile art. 1169 C. civ.

sunt lipsite de relevanță. Totodată, este justificată și aprecierea instanței de apel potrivit căreia nici confuzia între deținătorii notificării reclamantului nu este de natură a conduce la schimbarea hotărârii, câtă vreme notificarea nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege, iar repunerea în termen nu este permisă. Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate, constatând neîntemeiate criticile aduse deciziei pronunțate de instanța de apel, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.T. împotriva deciziei civile nr. 332 din 8 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2004.