ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5079/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Condamnata I.E. a formulat, conform art. 461 lit. c) C. proc. pen., contestație contra executării deciziei penale nr. 403 din 10 mai 2002 a Tribunalului Constanța, susținând că s-a ivit nelămurire cu privire la această hotărâre, care se execută, motivând că i s-a revocat în mod greșit, suspendarea unei pedepse anterioare. Prin sentința penală nr. 733 din 24 decembrie 2003, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată, contestația la executare și a obligat-o pe contestatoare să plătească statului, suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 1069 din 22 iulie 2001 a Judecătoriei Constanța, i s-a aplicat inculpatei I.E., pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, cu executare la locul de muncă.

Deoarece executarea pedepsei nu a fost posibilă, din motive neimputabile inculpatei, judecătoria prin sentința penală nr. 1539 din 6 iulie 1993 a schimbat modalitatea de executare, în suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 4 ani și 6 luni. Prin decizia penală nr. 403 din 19 mai 2003, Tribunalul Constanța a desființat sentința penală nr. 1890/2001 a Judecătoriei Constanța, prin care se aplicase inculpatei I.E., pedeapsa de 8 luni și 21 zile închisoare, pentru infracțiuni ulterioare, și conform art. 83 C. pen., a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, dispunându-se ca să execute 3 ani, 2 luni și 21 zile închisoare.

Această decizie a rămas definitivă prin respingerea recursului condamnatei, de către Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 691 din 5 noiembrie 2002. Potrivit dispozițiilor art. 82 C. pen., termenul de încercare s-a socotit de la data când hotărârea, prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei. În cauză, sentința penală nr. 1539/1993, prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, a rămas definitivă la data de 17 iulie 1993. Deci, termenul de încercare de 4 ani și 6 luni a început să curgă de la această dată și expira în ianuarie 1998. Cum infracțiunile ulterioare au fost săvârșite în aprilie 1996, adică în termenul de încercare, corect instanța a procedat, conform art. 83 C. pen., la revocarea suspendării condiționate a pedepsei închisorii.

Ca urmare, critica formulată pe calea contestației la executare în sensul că termenul de încercare a început să curgă de la data pronunțării hotărârii de condamnare (22 iulie 1991), în raport de care infracțiunile ulterioare au fost săvârșite după expirarea termenului de încercare, a fost considerată nefondată și contestația la executare a fost respinsă ca atare. Împotriva sentinței penale nr. 733 din 24 decembrie 2003, a Tribunalului Constanța, contestatoarea a declarat apel, reiterând motivul invocat în contestația la executare. Prin decizia penală nr. 41 din 20 februarie 2004, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnata contestatoare și a obligat-o să plătească statului suma de 200.000 lei, cheltuieli judiciare.

Condamnata a declarat recurs, susținând că hotărârile sunt contrare legii și se bazează pe o gravă eroare de fapt. Criticile sunt nefondate. Se constată că instanțele de judecată au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 82 și art. 83 C. proc. pen., cu privire la stabilirea termenului de încercare și la revocarea suspendării condiționate a pedepsei. Astfel, au stabilit corect, în baza acestor dispoziții că, în cauză, termenul de încercare de 4 ani și 6 luni a început să curgă de la data de 17 iulie 1993, ca urmare a schimbării modalității de executare, în suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare. Termenul de încercare urma să expire în ianuarie 1998. Infracțiunile anterioare au fost săvârșite în luna aprilie 1996, adică în termenul de încercare.

Așa fiind, corect s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, conform art. 83 C. pen. Susținerea condamnatei, în sensul că termenul de încercare trebuie să se calculeze de la data sentinței penale nr. 1069 din 22 iulie 1999 al Judecătoriei Constanța, prin care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani și 6 luni cu executare la locul de muncă, a fost legal respinsă, în raport de considerentele de mai sus. De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea că soluția se bazează pe o gravă eroare de fapt, deoarece nu s-a arătat în ce constă o astfel de eroare și nici nu se constată un asemenea caz. Pentru aceste considerente și întrucât nu se constată nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursul condamnatei este nefondat, urmând a se respinge, ca atare și a obliga pe recurentă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata I.E., împotriva deciziei penale nr. 41 din 20 februarie 2004 a Curții de Apel Constanța. Obligă recurenta condamnată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 octombrie 2004.