ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5065/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 186 din 20

aprilie 2001, dosar nr. 1761/2000, Tribunalul Constanța a dispus condamnarea

inculpatei la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de

art. 215

1

alin. (1) C. pen., schimbând încadrarea conform art. 334

C. proc. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 215

1

alin. (1) și

(2) C. pen.

Curtea de Apel Constanța, a admis

apelul inculpatei M.E., a desființat sentința penală nr. 186/2001, a dispus

rejudecarea de către prima instanță în vederea soluționării fondului cauzei și

a revocat măsura arestării preventive, decizia penală nr. 206/ P din 13 iulie

2001, dosar nr. 458/P/2001.

Instanța de apel a apreciat că prima

instanță nu a rezolvat fondul cauzei, deoarece nu au fost verificate apărările

formulate de către inculpată.

Rejudecând, conformându-se hotărârii

instanței de apel, Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr. 663 din 18

noiembrie 2003, pronunțată în dosarul penal nr. R 1717/2001, în baza art. 334

C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută

de art. 215

1

alin. (1) și (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de

art. 215

1

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 215

1

alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnată inculpata M.E. la

pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 4 din Legea nr.

543/2002 și art. 1 din O.U.G. nr. 18/2003, s-a constatat grațiată pedeapsa

aplicată.

În baza art. 88 C. pen., s-a

computat durata arestului preventiv de la 19 septembrie 2000 la 13 iulie 2001.

S-a atras atenția inculpatei asupra

dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

S-a constatat că partea vătămată

S.C. T.S. SRL nu a formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

s-a confiscat de la inculpată în folosul statului suma de 700.833.458 lei.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

fost obligată inculpata la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 6.000.000

lei.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Din luna decembrie 1998, în baza

unei procuri autentificate, inculpata M.E. avea calitatea de administrator al

SC T.S. SRL înmatriculată la C.C.I. Constanța, în anul 1993 și care avea drept

obiect de activitate, printre altele, de comercializare de mărfuri generale

prin intermediul a trei magazine și a unui depozit en-gros. În fiecare seară,

inculpata se prezenta la punctele de lucru și încasa pe bază de monetar

(întocmit de vânzători, semnat de către predător și de către primitor) sumele

de bani rezultate din vânzările zilnice. Apoi, inculpata înregistra monetarele

în registrul de casă. Însă, menționând sume mai mici decât cele reale, în

perioada decembrie 1998 – august 1999, inculpata și-a însușit suma de

700.833.458 lei.

Prejudiciul nu a fost recuperat, dar

societatea nu s-a constituit parte civilă pentru acoperirea acestuia.

Împotriva hotărârii, în termen

legal, inculpata M.E. a declarat apel, motivând că este nevinovată, deoarece nu

există un prejudiciu, nu era înregistrată ca administrator la Camera de Comerț,

neprimind astfel calitatea de funcționar, în sensul art. 147 alin. (2) C. pen.,

răspunderea penală aparține patronului societății, P.K., care a determinat-o pe

inculpată să comită fapta penală fără vinovăție și nu există vreo infracțiune

care să fie imputată acesteia, nu se putea dispune confiscarea sumei de bani,

aceasta având componente care de drept aparțin statului, respectiv TVA,

impozite, alte taxe, în condițiile în care, cauza este disjunsă cu privire la

asociatul turc, sub aspectul infracțiunilor de evaziune fiscală, fals

intelectual și uz de fals.

Prin decizia penală nr. 58 din 12

martie 2004, Curtea de Apel Constanța a admis apelul formulat de inculpată, a

desființat hotărârea atacată și a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatei,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 215

1

alin. (1) C. pen., a

înlăturat dispozițiile art. 4 și art. 7 din Legea nr. 543/2002, art. 118 C.

pen. și art. 191 C. proc. pen.

Pentru a pronunța astfel, s-a

reținut că inculpata nu și-a însușit, nu a folosit vreo sumă de bani din sumele

încasate și predate la societate, nu a produs vreo pagubă acesteia, așa încât

nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.

215

1

C. pen.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța care a criticat-o sub

următoarele aspecte:

- nelegalitatea și netemeinicia

instanței de apel prin aceea că a procedat la judecarea apelului fără citarea

părții civile;

- greșita achitare a inculpatei sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.;

- în subsidiar, schimbarea

încadrării juridice și condamnarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de

gestiune frauduloasă.

Examinând cauza, în raport de

motivele invocate analizate prin prisma dispozițiilor art. 385

9

pct.

17, 17

1

, 21 C. proc. pen., cât și din oficiu, constată că recursul

este nefondat.

Așa cum corect a reținut și instanța

de apel, pe baza probelor administrate în cauză, s-a stabilit că, începând din

decembrie 1998, împuternicită de către unul dintre patroni, dl. P.K. al SC T.S.

SRL, inculpata M.E. ridica sumele de bani rezultate din vânzările zilnice de la

angajații celor patru unități comerciale ale societății, le înregistra în

registrul de casă, predându-le patronului, fratelui acestuia sau îi administra

direct.

Însă, din înscrisurile depuse la

dosar (rapoartele de expertiză grafoscopică, procese-verbale de constatare ale

organelor financiare și poliție) și din declarațiile martorilor I.A., Z.S.,

C.S., Z.R., rezultă că inculpata M.E. venea însoțită de patronul firmei sau de

către fratele acestuia la magazine, ridica sumele de bani de la vânzători pe

bază de monetar și chiar le număra împreună cu însoțitorul; monetarele erau

semnate de către predătorul-vânzător, iar la primitor, de către inculpată.

Martora S.P. a precizat că uneori,

sumele de bani erau ridicate de către patron sau de către martora C.S.

Expertizele contabile efectuate și

rapoartele întocmite de către experții D.C., I.D., M.Z., G.Z., au concluzionat

că nu au putut constata vreun prejudiciu produs SC T.S. SRL, vreo sumă certă

care să fi fost însușită de către inculpată.

Raportul de expertiză efectuat în

cursul urmăririi penale evidențiază nerespectarea legii cu privire la

declararea și înregistrarea veniturilor înscrise în monetar, la evidența

contabilă, dar nu relevă producerea vreunui prejudiciu în patrimoniul SC T.S.

SRL.

Totodată, actul Gărzii Financiare

privind diferența de 700.000.000 lei dintre încasările din vânzările de mărfuri

și sumele înregistrate ca venituri în contabilitate a fost contestat de către

martora N.V., contabila societății și anulat de către organele competente.

De asemenea, patronul societății

P.K. a precizat că inculpata nu a provocat vreo pagubă societății, predându-i

sumele de bani încasate de la vânzători. Declarația acestuia se coroborează cu

declarațiile martorilor I.A., C.S. și a celorlalți vânzători (audiați ca

martori), care au precizat constant că inculpata era însoțită adeseori de

patron sau de fratele acestuia la predarea-primirea banilor.

În consecință, în raport de situația

de fapt reținută potrivit probelor administrate în cauză, latura obiectivă a

infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215

1

C. pen., nu este

îndeplinită, nerezultând însușirea, folosirea sau traficarea de către

inculpată, în interesul său ori pentru altul de bani, valori sau alte bunuri pe

care le gestiona sau administra.

Nu sunt îndeplinite nici elementele

constitutive ale infracțiunii de gestiune frauduloasă, știut fiind că sub

aspectul laturii obiective infracțiunea se realizează prin săvârșirea unor

acțiuni sau inacțiuni păgubitoare pentru proprietarul bunurilor administrate

sau conservate, inculpata nu poate să răspundă pentru săvârșirea infracțiunii

de gestiune frauduloasă atâta timp cât nu s-a constatat nici o pagubă în

patrimoniul societății.

În fine, nici motivul de recurs ce

viza nelegalitatea hotărârii de apel dat fiind lipsa de procedură cu partea

civilă la soluționarea cauzei, nu poate fi primit în raport de dispozițiile

art. 197 C. proc. pen., potrivit cărora încălcările legale care reglementează

desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai când s-a adus o

vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

Ori, în cauză, astfel cum s-a

arătat, inculpata a fost achitată, nu s-a constatat vreun prejudiciu în

patrimoniul părții civile, așa încât nu i s-a adus vreo vătămare acesteia.

Cum, examinând din oficiu cauza, nu

se constată aspecte care să conducă la casarea hotărârilor urmează, ca în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat

recursul declarat de parchet.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 58

din 12 martie 2004 a Curții de Apel Constanța, privind pe inculpata M.E.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

octombrie 2004.