ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5065/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 186 din 20 aprilie 2001, dosar nr. 1761/2000, Tribunalul Constanța a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 1 alin. (1) C. pen., schimbând încadrarea conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 215 1 alin. (1) și (2) C. pen. Curtea de Apel Constanța, a admis apelul inculpatei M.E., a desființat sentința penală nr. 186/2001, a dispus rejudecarea de către prima instanță în vederea soluționării fondului cauzei și a revocat măsura arestării preventive, decizia penală nr. 206/ P din 13 iulie 2001, dosar nr. 458/P/2001.

Instanța de apel a apreciat că prima instanță nu a rezolvat fondul cauzei, deoarece nu au fost verificate apărările formulate de către inculpată. Rejudecând, conformându-se hotărârii instanței de apel, Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr. 663 din 18 noiembrie 2003, pronunțată în dosarul penal nr. R 1717/2001, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 1 alin. (1) și (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 1 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 215 1 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnată inculpata M.E. la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 4 din Legea nr. 543/2002 și art. 1 din O.U.G.

nr. 18/2003, s-a constatat grațiată pedeapsa aplicată. În baza art. 88 C. pen., s-a computat durata arestului preventiv de la 19 septembrie 2000 la 13 iulie 2001. S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002. S-a constatat că partea vătămată S.C. T.S. SRL nu a formulat pretenții civile în cauză. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpată în folosul statului suma de 700.833.458 lei. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 6.000.000 lei. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Din luna decembrie 1998, în baza unei procuri autentificate, inculpata M.E.

avea calitatea de administrator al SC T.S. SRL înmatriculată la C.C.I. Constanța, în anul 1993 și care avea drept obiect de activitate, printre altele, de comercializare de mărfuri generale prin intermediul a trei magazine și a unui depozit en-gros. În fiecare seară, inculpata se prezenta la punctele de lucru și încasa pe bază de monetar (întocmit de vânzători, semnat de către predător și de către primitor) sumele de bani rezultate din vânzările zilnice. Apoi, inculpata înregistra monetarele în registrul de casă. Însă, menționând sume mai mici decât cele reale, în perioada decembrie 1998 – august 1999, inculpata și-a însușit suma de 700.833.458 lei. Prejudiciul nu a fost recuperat, dar societatea nu s-a constituit parte civilă pentru acoperirea acestuia.

Împotriva hotărârii, în termen legal, inculpata M.E. a declarat apel, motivând că este nevinovată, deoarece nu există un prejudiciu, nu era înregistrată ca administrator la Camera de Comerț, neprimind astfel calitatea de funcționar, în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., răspunderea penală aparține patronului societății, P.K., care a determinat-o pe inculpată să comită fapta penală fără vinovăție și nu există vreo infracțiune care să fie imputată acesteia, nu se putea dispune confiscarea sumei de bani, aceasta având componente care de drept aparțin statului, respectiv TVA, impozite, alte taxe, în condițiile în care, cauza este disjunsă cu privire la asociatul turc, sub aspectul infracțiunilor de evaziune fiscală, fals intelectual și uz de fals.

Prin decizia penală nr. 58 din 12 martie 2004, Curtea de Apel Constanța a admis apelul formulat de inculpată, a desființat hotărârea atacată și a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatei, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 1 alin. (1) C. pen., a înlăturat dispozițiile art. 4 și art. 7 din Legea nr. 543/2002, art. 118 C. pen. și art. 191 C. proc. pen. Pentru a pronunța astfel, s-a reținut că inculpata nu și-a însușit, nu a folosit vreo sumă de bani din sumele încasate și predate la societate, nu a produs vreo pagubă acesteia, așa încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 215 1 C. pen.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța care a criticat-o sub următoarele aspecte: - nelegalitatea și netemeinicia instanței de apel prin aceea că a procedat la judecarea apelului fără citarea părții civile; - greșita achitare a inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.; - în subsidiar, schimbarea încadrării juridice și condamnarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă. Examinând cauza, în raport de motivele invocate analizate prin prisma dispozițiilor art. 385 9 pct. 17, 17 1 , 21 C. proc. pen., cât și din oficiu, constată că recursul este nefondat. Așa cum corect a reținut și instanța de apel, pe baza probelor administrate în cauză, s-a stabilit că, începând din decembrie 1998, împuternicită de către unul dintre patroni, dl. P.K.

al SC T.S. SRL, inculpata M.E. ridica sumele de bani rezultate din vânzările zilnice de la angajații celor patru unități comerciale ale societății, le înregistra în registrul de casă, predându-le patronului, fratelui acestuia sau îi administra direct. Însă, din înscrisurile depuse la dosar (rapoartele de expertiză grafoscopică, procese-verbale de constatare ale organelor financiare și poliție) și din declarațiile martorilor I.A., Z.S., C.S., Z.R., rezultă că inculpata M.E. venea însoțită de patronul firmei sau de către fratele acestuia la magazine, ridica sumele de bani de la vânzători pe bază de monetar și chiar le număra împreună cu însoțitorul; monetarele erau semnate de către predătorul-vânzător, iar la primitor, de către inculpată.

Martora S.P. a precizat că uneori, sumele de bani erau ridicate de către patron sau de către martora C.S. Expertizele contabile efectuate și rapoartele întocmite de către experții D.C., I.D., M.Z., G.Z., au concluzionat că nu au putut constata vreun prejudiciu produs SC T.S. SRL, vreo sumă certă care să fi fost însușită de către inculpată. Raportul de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale evidențiază nerespectarea legii cu privire la declararea și înregistrarea veniturilor înscrise în monetar, la evidența contabilă, dar nu relevă producerea vreunui prejudiciu în patrimoniul SC T.S. SRL. Totodată, actul Gărzii Financiare privind diferența de 700.000.000 lei dintre încasările din vânzările de mărfuri și sumele înregistrate ca venituri în contabilitate a fost contestat de către martora N.V., contabila societății și anulat de către organele competente.

De asemenea, patronul societății P.K. a precizat că inculpata nu a provocat vreo pagubă societății, predându-i sumele de bani încasate de la vânzători. Declarația acestuia se coroborează cu declarațiile martorilor I.A., C.S. și a celorlalți vânzători (audiați ca martori), care au precizat constant că inculpata era însoțită adeseori de patron sau de fratele acestuia la predarea-primirea banilor. În consecință, în raport de situația de fapt reținută potrivit probelor administrate în cauză, latura obiectivă a infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215 1 C. pen., nu este îndeplinită, nerezultând însușirea, folosirea sau traficarea de către inculpată, în interesul său ori pentru altul de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestiona sau administra.

Nu sunt îndeplinite nici elementele constitutive ale infracțiunii de gestiune frauduloasă, știut fiind că sub aspectul laturii obiective infracțiunea se realizează prin săvârșirea unor acțiuni sau inacțiuni păgubitoare pentru proprietarul bunurilor administrate sau conservate, inculpata nu poate să răspundă pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă atâta timp cât nu s-a constatat nici o pagubă în patrimoniul societății. În fine, nici motivul de recurs ce viza nelegalitatea hotărârii de apel dat fiind lipsa de procedură cu partea civilă la soluționarea cauzei, nu poate fi primit în raport de dispozițiile art. 197 C. proc. pen., potrivit cărora încălcările legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

Ori, în cauză, astfel cum s-a arătat, inculpata a fost achitată, nu s-a constatat vreun prejudiciu în patrimoniul părții civile, așa încât nu i s-a adus vreo vătămare acesteia. Cum, examinând din oficiu cauza, nu se constată aspecte care să conducă la casarea hotărârilor urmează, ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat recursul declarat de parchet.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 58 din 12 martie 2004 a Curții de Apel Constanța, privind pe inculpata M.E. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 octombrie 2004.