ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4588/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4588/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 113 din 29
ianuarie 2004, a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul
nr. 881/2003, în baza art. 334 C. proc. pen., au fost respinse cererile
inculpaților, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor, în art. 208 și
art. 209 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., ca nefondate.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b)
și c) și alin. (2
1
) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.
b) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.D., la pedeapsa de 7 ani și 6 luni
închisoare.
S-a aplicat art. 71 și art. 64 C.
pen.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen.,
au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.
pen., pe timp de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen., s-a redus
din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive de la 27 ianuarie 2003
la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a
menținut starea de arest a inculpatului.
Prin aceeași sentință, în baza art. 26,
raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2
1
) lit. a)
și b) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. final C. pen.,
respectiv art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata M.D.E.
la pedeapsa de 3 ani închisoare.
S-a aplicat art. 71 și art. 64 C.
pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus
din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive de la 28 ianuarie 2003,
la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a
menținut starea de arest a inculpatei.
În baza art. 14, raportat la art. 346
C. proc. pen., s-a luat act că prejudiciul a fost acoperit prin restituire.
În baza art. 118 lit. b) C. pen.,
s-a confiscat de la inculpatul P.D. cuțitul, corp delict.
A fost obligat fiecare inculpat la
câte 5.000.000 lei.
Pentru a pronunța această sentință,
tribunalul din analiza coroborată a întregului material probator administrat în
cauză a reținut următoarea situație de fapt.
În seara zilei de 1 noiembrie 2002,
în jurul orei 19,30, P.D. însoțit de inculpata M.D.E. și alte două persoane
rămase neidentificate până în prezent, au intrat în incinta SC G. SRL.
Magazinul sus-menționat era compus
din două raioane, respectiv raionul de dulciuri și raionul de mezeluri, astfel
că la raionul de dulciuri vânzarea se efectua de partea vătămată, iar la
raionul de mezeluri vânzarea se realiza de martora A.D.
Este de precizat că încasările de pe
marfa vândută în ziua respectivă erau depozitate la raionul de dulciuri, într-o
cutie de carton, amplasată pe un raft al tejghelei. Deoarece tejgheaua
raionului de dulciuri avea pe partea din față geam, era posibil pentru oricine
să vadă cutia cu bani.
Astfel, în vederea aducerii la
îndeplinire a rezoluției infracționale, inculpatul P.D. și M.D.E. s-au deplasat
la raionul de dulciuri, de unde au cumpărat mai multe produse pe care le-au achitat,
în timp ce celelalte două persoane care le însoțeau s-au deplasat la raionul de
mezeluri unde, după îndelungi discuții cu martora A.D., au plecat fără să
cumpere nimic.
Cu privire la acestea, se cuvine
precizarea că cele două peroane care făceau parte din grupul infracțional și
care au rămas neidentificate până în prezent, trebuiau să acționeze în așa
manieră încât să distragă atenția martorei A.D., pentru ca aceasta să nu poată
interveni în stoparea activității infracționale desfășurate de cei doi
inculpați.
Punerea în executare a rezoluției infracționale
a fost stopată însă de repetatele intrări/ ieșiri în magazin ale unor clienți.
La un moment dat, în contextul în
care în magazin nu se mai aflau alte persoane în afara grupului infracțional
(patru persoane) și a celor două vânzătoare, cei doi inculpați au revenit în
fața raionului de dulciuri.
În atare circumstanțe, inculpatul P.D.
și-a desfăcut geaca arătându-i părții vătămate C.A. un cuțit, pus într-unul din
buzunarele laterale ale gecii și determinând-o astfel pe aceasta să îl lase să
se aplece peste tejgheaua raionului, pentru a sustrage cutia cu bani.
Potrivit materialului probator
administrat în cauză, în tot acest timp inculpata M.D.E. a stat lângă inculpat,
mascând cu corpul său activitatea de amenințare și sustragere de bunuri de
către inculpatul P.D.
Celelalte două persoane rămase
neidentificate până în prezent, pe parcursul desfășurării activității
infracționale au staționat la raionul de mezeluri, ținând-o de vorbă pe martora
A.D. și părăsind magazinul imediat după ieșirea celor doi inculpați și în lipsa
achiziționării vreunui produs alimentar.
Cu toate acestea, potrivit
dispozițiilor martorei A.D., aceasta l-a observat pe inculpatul P.D. care, în
timp ce se afla în fața raionului de dulciuri, își tot închidea și deschidea
geaca cu care era îmbrăcat, moment în care a observat în buzunarul gecii un
obiect strălucitor, fără a-și putea da seama ce este.
Apărarea inculpaților în sensul că
la săvârșirea faptei inculpata M.D.E., nu a avut cunoștință că inculpatul P.D. avea
un cuțit asupra sa, aceasta fiind mai departe de locul unde se afla concubinul
său, a fost respinsă ca nefondată, în raport de declarațiile părții vătămate C.A.
și a martorei A.D., din care rezultă că inculpata se afla lângă concubin atunci
când acesta a deschis/ închis de mai multe ori geaca cu care era îmbrăcat,
arătându-i celeilalte vânzătoare cuțitul pe care îl purta inculpatul P.D. în
buzunarul interior al gecii. Tot astfel a fost respinsă și apărarea
inculpatului P.D., în sensul că nu a făcut nici o amenințare la adresa părții
vătămate C.A., fapta sa fiind încadrată juridic greșit ca tâlhărie în loc de
furt calificat, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.,
având în vedere declarațiile părții vătămate C.A. și martorei A.D., din care
rezultă că inculpatul avea asupra sa un cuțit în buzunarul interior al gecii,
cu care era îmbrăcat și arătându-l spre intimidarea părții vătămate, cu scopul
de a-și ușura operațiunea de luare a banilor de sub tejghea.
Prin decizia nr. 275/ A din 14
aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-au respins ca
nefondate apelurile declarate de inculpații M.D.E. și P.D.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de apel a reținut că tribunalul a dat relevanță dispozițiilor art. 63 alin.
(2) C. proc. pen., referitoare al aprecierea probelor, stabilind că fapta
inculpatului P.D., de a deposeda partea vătămată de o sumă de bani, prin
amenințare cu un cuțit, în timp ce coinculpata M.D.E. a mascat cu corpul său
acțiunea de amenințare și sustragere, întrunește atât obiectiv cât și subiectiv
conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie, sub forma autoratului
pentru inculpatul P.D. și sub forma complicității la aceeași infracțiune,
pentru inculpata M.D.E.
A mai reținut că din probele
administrate rezultă vinovăția ambilor inculpați aflați în înțelegere în
săvârșirea infracțiunii menționate, aceștia având reprezentarea urmărilor
faptelor comise, urmărind și acceptând producerea rezultatelor lor.
Împotriva acestei decizii, în termen
legal, au declarat recurs inculpații, criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie, sub aspectul greșitei încadrări juridice date faptelor, precum și
pentru individualizarea judiciară a pedepselor aplicate.
În concret, s-a susținut că
încadrarea juridică dată faptelor este greșită, întrucât inculpatul P.D. a luat
banii fără să lovească sau să amenințe partea vătămată, astfel că încadrarea
juridică corectă este aceea de furt calificat, prevăzută de art. 208, raportat
la art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen. și, respectiv, complicitate la această
infracțiune, pentru inculpata M.D.E. Pe de altă parte, în raport de
împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de prejudiciul modic cauzat (de 6
milioane lei), precum și circumstanțele personale ale inculpaților se impune reținerea
circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen. și, pe cale de
consecință, reducerea pedepselor.
Examinând decizia recurată prin
prisma cazurilor de casare, prevăzute de art. 385
9
pct. 17 și 14 C.
proc. pen., Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
În ceea ce privește primul motiv de
recurs, se constată că din actele și lucrările dosarului, rezultă că cei doi
inculpați au acționat după un scenariu prestabilit, în colaborare și cu alți
doi făptuitori ce rămași neidentificați, în scopul distragerii atenției celei
de a doua vânzătoare și în vederea mascării activității infracționale de
deposedare efectivă, exercitată de către inculpatul P.D., prin interpunerea
coinculpatei M.D.E., între acesta și grupul format din făptuitori și cealaltă
vânzătoare. Constrângerea morală exercitată de inculpat asupra părții vătămate,
prin arătarea de mai multe ori a unui obiect ce era sau părea a fi un cuțit,
aflat în buzunarul interior al gecii, cu care era îmbrăcat, este de natură să
atragă încadrarea juridică de tâlhărie, prevăzut de art. 211 alin. (2) lit. b)
și c) și alin. (2
1
) lit. a) și b) C. pen., respectiv complicitate la
această infracțiune, iar nu aceea de furt calificat. Atitudinea oscilantă a
celor doi inculpați pe parcursul procesului penal, precum și declarația
notarială dată de partea vătămată în faza de cercetare judecătorească (prin
care aceasta încearcă să-și îndeplinească obligațiile procesuale, fără a veni
în fața instanței, omițând însă să arate dacă inculpatul avea sau nu un cuțit
asupra sa), nu sunt de natură să atragă schimbarea încadrării juridice, dată
faptelor în urma analizării întregului material probator aflat la dosarul
cauzei.
Nici critica referitoare la
individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților de instanța de
fond și menținute de instanța de apel, nu este întemeiată, deoarece pedeapsa de
7 ani și 6 luni al pedepsei aplicată inculpatului P.D., este doar cu puțin
orientat peste minimul de 7 ani prevăzut de lege, pentru infracțiunea reținută
în sarcina acestuia, în condițiile în care este recidivist. Pe de altă parte,
în ceea ce privește pe inculpata M.D.E., pedeapsa aplicată a fost coborâtă cu 4
ani sub minimul special prevăzut de lege, dându-se eficiență dispozițiilor art.
76 alin. (1) lit. b) C. pen., iar o nouă reducere nu se justifică față de
poziția procesuală oscilantă a inculpatei și periculozitatea faptei.
Pentru aceste considerente, având în
vedere și faptul că nu există motive de casare, care să fie luate în
considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385
9
alin. (3) C.
proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., va respinge recursurile formulate de inculpați, ca nefondate.
Conform dispozițiilor art. 385
16
alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar
în baza art. 192 alin. (2) din același cod recurenții, inculpați vor fi
obligați la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile
declarate de inculpații P.D. și M.D.E., împotriva deciziei nr. 275/ A din 14
aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondate.
Compută din pedepsele
aplicate ambilor inculpați durata reținerii și arestării preventive, pentru
inculpatul P.D. de la 27 ianuarie 2003 și pentru M.D.E. de la 28 ianuarie 2003,
la zi.
Obligă pe fiecare recurent
să plătească statului câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2004.