ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4701/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 4 septembrie 2001 s-a înregistrat

la Tribunalul Covasna cererea prin care A.M.C., judecător la aceeași instanță,

a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, anularea ordinului nr.

1602 din 1 august 2001, repunerea sa în situația anterioară privind plata integrală

a indemnizației cuvenite pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani,

obligarea lor la plata unor despăgubiri lunare de 4 milioane lei începând cu

luna iulie 2001.

S-a depus în copie ordinul atacat,

iar intimatul a depus actele care au stat la baza emiterii ordinului.

Prin sentința civilă nr. 369 din 25

octombrie 2001 Tribunalul Covasna a respins excepțiile necompetenței materiale

și teritoriale invocate de Ministerul Justiției și a admis contestația astfel

cum a fost formulată.

S-a reținut în motivarea soluției,

cu privire la excepții, că litigiul nu este unul de contencios administrativ,

ci unul de muncă, astfel încât din punct de vedere material revine în

competența de primă instanță a tribunalului, care este cel de la sediul

„unității” în sensul art. 72 din Legea nr. 168/1999.

Pe fondul cererii, s-a reținut că

după intrarea în vigoare a Ordonanței nr. 83/2000, valoarea de referință

sectorială constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului

indemnizației lunare a magistraților, ce trebuie să stea și la baza calculului

indemnizației cuvenite magistraților pentru creșterea copilului.

A motivat instanța soluția la care

s-a oprit și prin constatarea că nici H.C.M. nr. 880/1965 și nici Legea nr.

19/2000 nu sunt aplicabile în speță.

Ca

atare, considerând că legea în vigoare la data stabilirii dreptului, Legea nr.

120/1997, a fost respectată cu ocazia acordării drepturilor bănești, cererea a

fost admisă.

În urma strămutării, recursul

declarat de Ministerul Justiției a fost soluționat de Curtea de apel Ploiești,

care prin decizia nr. 1439 din 4 iunie 2002 l-a respins ca nefondat.

A reținut instanța de recurs că este

nefondată critica potrivit cu care contractul de muncă ar fi suspendat pe

durata concediului pentru îngrijirea copilului, iar H.C.M. nr. 880/1965

modificat, nu vizează această ipoteză.

În

temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul general a declarat recurs în

anulare împotriva celor două hotărâri judecătorești, susținând că au fost

pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

Astfel, sunt invocate dispozițiile

art. 2 și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 120/1997, coroborate cu dreptul comun

în materia ajutoarelor materiale, H.C.M. nr. 880/1965, modificată prin Legea

nr. 49/1992.

Cu privire la efectele O.G. nr.

83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea

și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a

susținut că instituind o modificare de principiu a sistemului de indemnizare a

magistraților, iar nu o simplă indexare determinată de inflație, nu produce

aceleași efecte cu alte acte normative, de pildă H.G. nr. 471/1997 privind

unele măsuri de protecție socială.

Sub un alt aspect s-a susținut că în

perioada concediului pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani

efectele raportului juridic de muncă sunt suspendate și prin aplicarea

principiilor generale în materie de asigurare, indemnizația trebuie să

corespundă primelor deja achitate.

În cauză nu s-a formulat de nici una

dintre părți întâmpinare.

Recursul în anulare este fondat, va

fi admis pentru considerentele ce se vor expune în cele ce urmează, cu

consecința casării celor două hotărâri atacate și pe fond a respingerii

acțiunii.

Din actul de control întocmit de

Inspecția generală și audit intern a Ministerului Justiției, depus de

intimatul-pârât rezultă că s-a verificat activitatea financiar contabilă a

Tribunalului Covasna desfășurată în intervalul 1 noiembrie 1999 – 1 iunie 2001

și s-au constatat mai multe nereguli. S-a reținut la pct. 10.8 din procesul

verbal întocmit la Sfântu Gheorghe la 2 iunie 2001 că mai multe persoane,

inclusiv contestatoarea A.C., au beneficiat de calcularea indemnizației pentru

concediul de îngrijire a copilului în vârstă mai mică de 2 ani, asupra

salariului majorat, deși corect ar fi fost calculul asupra salariului de bază

avut în luna depunerii cererii pentru concediu. Ca urmare, s-a imputat

contestatoarei suma plătită nelegal.

Astfel cum se susține prin recursul

în anulare, pe raportul de muncă și în temeiul legii, se grefează un raport de

asigurare, în baza căruia, în funcție de salariul său, fiecărui asigurat i se

reține lunar un procent ce reprezintă prima de asigurare pentru eventualitatea

intervenirii cazului asigurat: îmbolnăvire, nașterea unui copil etc.

În raport cu baza de calcul

existentă la data încheierii contractului de asigurare, respectiv cu data

producerii cazului asigurat, asiguratorul (în speță, bugetul asigurărilor

sociale de stat, potrivit art. 7 din Legea nr. 120/1997), plătește indemnizația

de asigurare.

Apare cu evidență că eventualele

majorări salariale acordate persoanelor care continuă să presteze muncă

salariată nu se pot acorda și celor aflați în concediu pentru îngrijirea

copilului pe timp de doi ani de la nașterea acestuia.

Cum corect se susține prin recursul

în anulare și contrar afirmației instanței de recurs, pe durata acestui

concediu, contractul de muncă este suspendat. Prin voința legiuitorului, în

timpul acestei suspendări, prin excepție, unele drepturi se conservă. Astfel,

perioada în discuție este considerată vechime în muncă (art. 4 din Legea nr.

120/1997) și în acest interval contractul de muncă nu poate fi desfăcut, pe

posturile persoanelor aflate în această situație putând fi angajate alte

persoane numai cu contract de muncă pe durată determinată (contractul colectiv

de muncă la nivel național).

Cum excepțiile sunt de strictă

interpretare, judecătorul este ținut să aplice legea în litera și spiritul său.

Or, până la intrarea în vigoare a

Legii nr. 19/2000, drepturile de asigurări sociale, altele decât pensiile, au

fost reglementate prin H.C.M. nr. 880/1965 privind acordarea de ajutoare

materiale în cadrul asigurărilor sociale de stat.

Potrivit principiilor acestui act

normativ special pentru materia în discuție, cuantumul indemnizației (pentru

incapacitate temporară de muncă, pentru refacerea sănătății, pentru

maternitate) se calculează în raport cu salariul de bază și alte venituri

salariale anterioare motivului care a determinat aceste plăți.

Principul este menținut și prin art.

99 din Legea pensiilor nr. 19/2000, în vigoare de la 1 aprilie 2001.

În consecință, concluzia care se

impune este aceea că indemnizațiile pentru concediul de îngrijire a copilului

în vârstă de până la 2 ani se impun a fi calculate în raport cu salariul de

bază și sporurile prevăzute de lege, existente la data depunerii cererii de

concediu.

Văzând că ambele instanțe au

pronunțat hotărârile cu încălcarea esențială a legii, recursul în anulare va fi

admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 1439 din 4 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, și a sentinței 369 din 25 octombrie

2001 a Tribunalului Covasna.

Casează hotărârile pronunțate și

rejudecând cauza, pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta

C.A.M. în contradictoriu cu

Ministerul Justiției, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2004.