ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4710/2004

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 ianuarie 2002, contestatoarea B.A.C. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Justiției anularea Ordinului nr. 2852/c din 30 noiembrie 2001 prin care i s-a imputat suma de 49.292.074 lei ca fiind nelegal. În subsidiar, în cazul respingerii cererii, contestatoarea a solicitat obligarea Ministerului Justiției la restituirea impozitelor și taxelor încasate și nedatorate, ce s-au calculat la veniturile salariale majorate în perioada de referință. Prin încheierea nr. 1238 din 26 martie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție procesul a fost strămutat de la Tribunalul București la Tribunalul Prahova.

După trimiterea dosarului la Tribunalul Prahova, contestatoarea a formulat o cerere completatoare prin care a solicitat și anularea Ordinului nr. 2509/c din 15 octombrie 2002 emis de Ministerul Justiției prin care i s-a imputat nelegal suma de 7.238.861 lei pentru perioada octombrie 2001–decembrie 2001. Prin sentința civilă nr. 7 din 8 ianuarie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost admisă contestația completată și s-a dispus anularea deciziilor de imputare emise de Ministerul Justiției prin Ordinele nr. 2852/c din 30 noiembrie 2001 și nr. 2509/c din 15 octombrie 2002 pentru sumele de 49.292.074 lei și 7.238.861 lei. Totodată intimatul Ministerul Justiției a fost obligat să restituie contestatoarei sumele reținute în temeiul ordinelor și să-i plătească cheltuieli de judecată în sumă de 2.500.000 lei.

În pronunțarea acestei hotărâri, tribunalul a reținut că B.A.C., magistrat în cadrul Tribunalului București a beneficiat în temeiul Legii nr. 120/1997 de concediu pentru creșterea copilului până la 2 ani, începând cu luna ianuarie 2000 până în luna decembrie 2001. Contestatoarea a primit în această perioadă o indemnizație în cuantum de 85% din salariul de bază și alte drepturi salariale, calculată conform art. 3 din Legea nr. 120/1997. Ca urmare a intrării în vigoare a O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești contestatoarei i s-a stabilit un salariu superior. În raport de acest salariu majorat cu începere de la 1 noiembrie 2000 i s-a aplicat coeficientul de 85% la acest nou salariu ce a determinat implicit și majorarea indemnizației de concediu.

Prin ordinele nr. 2852/c din 30 noiembrie 2001 și nr. 2509/c din 15 octombrie 2002 emise de intimatul Ministerul Justiției i-au fost imputate contestatoarei sumele de 49.292.074 lei (pe perioada noiembrie 2000–septembrie 2001) și 7.238.861 lei reprezentând indemnizații de asigurări sociale încasate necuvenit. Instanța de fond a reținut că indemnizația încasată de contestatoare a fost legal stabilită și plătită deoarece art. 3 din Legea nr. 120/1997 prevede că indemnizația pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani are ca bază de calcul salariul de bază și alte drepturi salariale și nu cuprinde nici o mențiune pentru cazul măririi sau diminuării salariului de bază. Prin O.G. nr. 83 /2000 aplicabilă de la 1 noiembrie 2000 s-a modificat sistemul de salarizare al magistraților și a celuilalt personal și s-a stabilit o indemnizație de încadrare lunară superioară.

Or, potrivit O.U.G. nr. 41/2000 în vigoare până la data de 1 aprilie 2001, în calculul indemnizațiilor se ia în considerare salariul de bază din luna anterioară majorării dacă aceasta a intervenit într-una din lunile până la 1 aprilie 2001. Luând în considerație că magistrații beneficiază de o lege specială de salarizare iar majorarea indemnizației de concediu pentru creșterea copilului s-a făcut ca urmare a majorării prin lege a salariului acestora, tribunalul a apreciat că indemnizația de asigurări sociale a fost corect calculată astfel că ordinele de imputare emise de Ministerul Justiției sunt nelegale. Această hotărâre a fost menținută ca fiind legală și temeinică prin decizia nr. 819 din 5 martie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești care a respins ca nefondat recursul declarat de intimatul Ministerul de Justiție.

S-a reținut că la calculul drepturilor de asigurări sociale pe perioada îngrijirii copilului în vârstă de până la 2 ani, nu se pot avea în vedere dispozițiile art. 21 din Hotărârea Consiliului de Miniștri 860/1965 deoarece incidente cauzei sunt dispozițiile art. 3 din Legea nr. 120/1997, lege specială în domeniu. Cum art. 3 din Legea nr. 120/1997 nu prevede în mod expres că la stabilirea indemnizației de asigurări sociale se are în vedere salariul de bază de la data depunerii cererii, nimic nu se opune ca la achitarea acestor drepturi bănești să se aibă în vedere salariul în vigoare la data plății, unde sunt incluse și majorările acordate ulterior. În conformitate cu art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc.

civ. coroborat cu art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunțate în cauză considerând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Se susțin, în esență, că potrivit HCM nr. 880/1965 ce reprezintă reglementarea de drept comun în materia ajutoarelor materiale ce completează dispozițiile Legii nr. 120/1997, lege specială și în conformitate cu H.G. nr. 471/25 august 1997 privind unele măsuri de protecție socială, posibilitatea recalculării cuantumului indemnizației de asigurare pentru creșterea copilului se aplică numai când este vorba de o indexare a salariului de bază, nu și când majorarea salariului este consecința modificării sistemului de salarizare așa cum s-a produs în cauză prin O.G.

nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Totodată, se menționează că în perioada concediului pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, efectele raportului de muncă sunt suspendate, iar dreptul salariatului de a încasa indemnizația decurge din raportul juridic de asigurare, născut în temeiul legii. Din această perspectivă atât prima cât și indemnizația de asigurare sunt stabilite în funcție de salariul de bază și celelalte venituri pe care salariatul le realizează până la producerea riscului asigurat, iar asiguratorul este obligat să plătească, în principiu, indemnizația din primele deja achitate. Se mai specifică împrejurarea că, în cadrul asigurărilor sociale de stat, se poate prevedea prin lege posibilitatea recalculării indemnizației de asigurare dar în materia concediului pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, nu s-a prevăzut în mod expres acest lucru.

În final, se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și pe fond respingerea contestației formulate de B.A.C. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata B.A.C. a solicitat respingerea recursului în anulare precizând că prin epuizarea căilor de atac ordinare, dreptul său a devenit un drept câștigat, astfel cum este consacrat acest termen de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în interpretarea art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care consideră încălcat dreptul de acces la justiție ori de câte ori o procedură judiciară ce se finalizase printr-o hotărârea judecătorească irevocabilă (intrată în puterea lucrului judecat) este anulată printr-o procedură ulterioară.

Având în vedere prioritatea normelor europene față de cele interne (art. 20 din Constituție) atunci când acestea din urmă contravin celor dintâi, intimata apreciază că recursul în anulare încalcă flagrant art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și se cuvine a fi respins. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de nelegalitate invocate, Curtea va respinge ca nefondat recursul în anulare pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Este de observat că, prin ordinele emise de Ministerul Justiției i s-au imputat intimatei B.A.C., magistrat în cadrul Tribunalului București, sume încasate necuvenit în perioada noiembrie 2000–septembrie 2001 prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 5 și art. 21 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 880/1965, Legea nr. 49/1992, art. 3 din Legea nr. 120/1997, art. 99, art. 121 și art. 125 din Legea nr. 19/2000 intrată în vigoare la data de 1 aprilie 2001, care nu permiteau recalcularea indemnizației de asigurare acordată pentru îngrijirea copilului în vârstă de 2 ani în funcție de majorarea salariului de bază „așa cum s-a produs prin O.G. nr. 83/2000 ce a modificat și completat Legea nr. 50/1996.

Din succesiunea actelor normative, se constată că Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale printre care și prevederile referitoare la indemnizația pentru creșterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav (capitolul V secțiunea a 4–a) a intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2001. Actul normativ, în vigoare până la data de 1 aprilie 2001, care a reglementat modul de calcul a indemnizației pentru creșterea copilului, a fost Legea nr. 120/1997 privind concediul plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani, ce a fost abrogat expres prin Legea nr. 19/2000.

Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 880/1965 referitoare la acordarea de ajutoare materiale în cadrul asigurărilor sociale de stat cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde nici un fel de dispoziții privind concediul pentru îngrijirea copilului până la îndeplinirea vârstei de 2 ani și, respectiv modul de calculare a indemnizației în acest caz. Astfel prin art. 1 și urm. din acest act normativ erau stabilite condițiile de acordare a ajutoarelor materiale (indemnizațiilor) pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea și întărirea sănătății, în caz de maternitate și în caz de deces. Deci, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, calcularea indemnizației acordate persoanelor asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de stat, pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, nu se putea face potrivit Hotărârii Consiliului de Miniștri 880/1965 ci numai în temeiul Legii nr. 120/1997.

Desigur, nu trebuie confundat dreptul la ajutor acordat angajatelor pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani, în caz de îmbolnăvire a acestora, art. 17 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 880/1965, cu dreptul femeilor asigurate în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat la un concediu plătit pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, reglementat de Legea nr. 120/1997, întrucât aceste drepturi au o natură juridică diferită și condiții de acordare diferite. Aceste concluzii rezultă și din cuprinsul art. III alin. (2) din O.U.G. nr. 41/2000 (text care s-a aplicat numai între 27 aprilie 2000 și până la 1 aprilie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000) potrivit căruia calcularea indemnizațiilor se face, după caz, conform Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 880/1965, pentru cazurile prevăzute în art. 1, și ale Legii nr. 120/1997 (pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani).

În cauza de față, Curtea reține că sunt incidente dispozițiile Legii nr. 120/1997, care în art. 3 prevede că indemnizația ce se acordă pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani se calculează în raport de salariul de bază precum și de celelalte venituri salariale pe baza cărora se stabilește contribuția de asigurări sociale. Este evident că, atâta timp cât legiuitorul nu a impus că acest mod de calcul se aplică în raport de data depunerii cererii de concediu, înseamnă că această indemnizație trebuie recalculată în cazul măririi salariului de bază și a celorlalte drepturi salariale.

De fapt, pentru beneficiarii drepturilor prevăzute de Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 880/1965 (art. 1) s-a consacrat expres acest principiu în art. 21 alin. (7) „Angajații care se află în incapacitate temporară de muncă la data aplicării în unitățile din care fac parte a unei majorări de salariu, stabilită prin hotărâre a Consiliului de Miniștri, beneficiază de ajutoare recalculate pe baza salariilor tarifare majorate”. A adopta un alt punct de vedere în procesul de față, are semnificația unui adaos la lege, ceea ce este de neconceput, mai ales că trebuie aplicat în cauză și principiul de drept potrivit căruia „este permis ceea ce nu este interzis expres de lege”. Or, Legea nr. 120/1997 nu interzice expres recalcularea indemnizației de asigurare în raport de mărirea salariului de bază și a celorlalte drepturi salariale.

Mai mult, scopul indemnizației privește îngrijirea copilului, ocrotirea interesului mamei și copilului în vârstă de până la 2 ani, astfel că reglementarea nu poate și nu trebuie să fie interpretată restrictiv. Cum prin O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a fost stabilit un nou sistem de remunerație ce a avut drept consecință majorarea salariului de bază, în mod corect, s-a procedat la recalcularea indemnizației pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, astfel că drepturile bănești nu au un caracter „necuvenit”. Susținerea din recursul în anulare că sunt aplicabile dispozițiile art. 99, art. 121 și art. 125 din Legea n5r.

19/2000 vor fi înlăturate întrucât suma imputată privește o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestei legi, ori prin aplicarea lor s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile. Se va înlătura și susținerea că Legea nr. 120/1997, lege specială, ar completa Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 880/1965, fiind știut că nu se poate completa prin lege un act normativ inferior, cum este o hotărâre de guvern. De asemenea nu-și găsește temei legal nici apărarea din recursul de anulare că în perioada concediului pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, contractul de muncă al magistratului este suspendat.

Instanțele au procedat legal și în conformitate cu principiul echității și al aplicării egale a legii față de corpul personalului din autoritatea judecătorească când au stabilit că majorarea salariului (indemnizației) de bază se aplică atât celor în funcție cât și acelora aflați în concediul pentru îngrijirea copilului, pentru aceștia din urmă existând consecința recalculării indemnizației de asigurare. Ca urmare, Curtea va respinge ca nefondat recursul în anulare, considerând legale hotărârile pronunțate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 7 din 8 ianuarie 2003 a Tribunalului Prahova, secția civilă, și deciziei nr. 819 din 5 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2004.