ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4710/2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4710/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 25 ianuarie 2002,

contestatoarea B.A.C. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Justiției

anularea Ordinului nr. 2852/c din 30 noiembrie 2001 prin care i s-a imputat

suma de 49.292.074 lei ca fiind nelegal.

În subsidiar, în cazul respingerii

cererii, contestatoarea a solicitat obligarea Ministerului Justiției la

restituirea impozitelor și taxelor încasate și nedatorate, ce s-au calculat la

veniturile salariale majorate în perioada de referință.

Prin încheierea nr. 1238 din 26

martie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție procesul a fost strămutat

de la Tribunalul București la Tribunalul Prahova.

După trimiterea dosarului la

Tribunalul Prahova, contestatoarea a formulat o cerere completatoare prin care

a solicitat și anularea Ordinului nr. 2509/c din 15 octombrie 2002 emis de

Ministerul Justiției prin care i s-a imputat nelegal suma de 7.238.861 lei

pentru perioada octombrie 2001–decembrie 2001.

Prin sentința civilă nr. 7 din 8

ianuarie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost admisă contestația completată

și s-a dispus anularea deciziilor de imputare emise de Ministerul Justiției

prin Ordinele nr. 2852/c din 30 noiembrie 2001 și nr. 2509/c din 15 octombrie

2002 pentru sumele de 49.292.074 lei și 7.238.861 lei.

Totodată intimatul Ministerul

Justiției a fost obligat să restituie contestatoarei sumele reținute în temeiul

ordinelor și să-i plătească cheltuieli de judecată în sumă de 2.500.000 lei.

În pronunțarea acestei hotărâri,

tribunalul a reținut că B.A.C., magistrat în cadrul Tribunalului București a beneficiat

în temeiul Legii nr. 120/1997 de concediu pentru creșterea copilului până la 2

ani, începând cu luna ianuarie 2000 până în luna decembrie 2001.

Contestatoarea a primit în această

perioadă o indemnizație în cuantum de 85% din salariul de bază și alte drepturi

salariale, calculată conform art. 3 din Legea nr. 120/1997.

Ca urmare a intrării în vigoare a

O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind

salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești

contestatoarei i s-a stabilit un salariu superior.

În raport de acest salariu majorat

cu începere de la 1 noiembrie 2000 i s-a aplicat coeficientul de 85% la acest

nou salariu ce a determinat implicit și majorarea indemnizației de concediu.

Prin ordinele nr. 2852/c din 30

noiembrie 2001 și nr. 2509/c din 15 octombrie 2002 emise de intimatul

Ministerul Justiției i-au fost imputate contestatoarei sumele de 49.292.074 lei

(pe perioada noiembrie 2000–septembrie 2001) și 7.238.861 lei reprezentând indemnizații

de asigurări sociale încasate necuvenit.

Instanța de fond a reținut că

indemnizația încasată de contestatoare a fost legal stabilită și plătită

deoarece art. 3 din Legea nr. 120/1997 prevede că indemnizația pentru creșterea

copilului până la vârsta de 2 ani are ca bază de calcul salariul de bază și

alte drepturi salariale și nu cuprinde nici o mențiune pentru cazul măririi sau

diminuării salariului de bază.

Prin O.G. nr. 83 /2000 aplicabilă de

la 1 noiembrie 2000 s-a modificat sistemul de salarizare al magistraților și a

celuilalt personal și s-a stabilit o indemnizație de încadrare lunară

superioară.

Or, potrivit O.U.G. nr. 41/2000 în

vigoare până la data de 1 aprilie 2001, în calculul indemnizațiilor se ia în

considerare salariul de bază din luna anterioară majorării dacă aceasta a

intervenit într-una din lunile până la 1 aprilie 2001.

Luând în considerație că magistrații

beneficiază de o lege specială de salarizare iar majorarea indemnizației de

concediu pentru creșterea copilului s-a făcut ca urmare a majorării prin lege a

salariului acestora, tribunalul a apreciat că indemnizația de asigurări sociale

a fost corect calculată astfel că ordinele de imputare emise de Ministerul

Justiției sunt nelegale.

Această hotărâre a fost menținută ca

fiind legală și temeinică prin decizia nr. 819 din 5 martie 2003 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești care a respins ca nefondat recursul declarat de

intimatul Ministerul de Justiție.

S-a reținut că la calculul

drepturilor de asigurări sociale pe perioada îngrijirii copilului în vârstă de

până la 2 ani, nu se pot avea în vedere dispozițiile art. 21 din Hotărârea

Consiliului de Miniștri 860/1965 deoarece incidente cauzei sunt dispozițiile

art. 3 din Legea nr. 120/1997, lege specială în domeniu.

Cum art. 3 din Legea nr. 120/1997 nu

prevede în mod expres că la stabilirea indemnizației de asigurări sociale se

are în vedere salariul de bază de la data depunerii cererii, nimic nu se opune

ca la achitarea acestor drepturi bănești să se aibă în vedere salariul în

vigoare la data plății, unde sunt incluse și majorările acordate ulterior.

În conformitate cu art. 27 lit. f)

din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. coroborat cu art. II

alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva

hotărârilor pronunțate în cauză considerând că acestea au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond.

Se susțin, în esență, că potrivit

HCM nr. 880/1965 ce reprezintă reglementarea de drept comun în materia

ajutoarelor materiale ce completează dispozițiile Legii nr. 120/1997, lege

specială și în conformitate cu H.G. nr. 471/25 august 1997 privind unele măsuri

de protecție socială, posibilitatea recalculării cuantumului indemnizației de

asigurare pentru creșterea copilului se aplică numai când este vorba de o

indexare a salariului de bază, nu și când majorarea salariului este consecința

modificării sistemului de salarizare așa cum s-a produs în cauză prin O.G. nr.

83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.

Totodată, se menționează că în

perioada concediului pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani,

efectele raportului de muncă sunt suspendate, iar dreptul salariatului de a

încasa indemnizația decurge din raportul juridic de asigurare, născut în

temeiul legii.

Din această perspectivă atât prima

cât și indemnizația de asigurare sunt stabilite în funcție de salariul de bază

și celelalte venituri pe care salariatul le realizează până la producerea

riscului asigurat, iar asiguratorul este obligat să plătească, în principiu,

indemnizația din primele deja achitate.

Se mai specifică împrejurarea că, în

cadrul asigurărilor sociale de stat, se poate prevedea prin lege posibilitatea

recalculării indemnizației de asigurare dar în materia concediului pentru

îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, nu s-a prevăzut în mod expres

acest lucru.

În final, se solicită admiterea

recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și pe fond respingerea

contestației formulate de B.A.C.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

intimata B.A.C. a solicitat respingerea recursului în anulare precizând că prin

epuizarea căilor de atac ordinare, dreptul său a devenit un drept câștigat,

astfel cum este consacrat acest termen de Curtea Europeană a Drepturilor Omului

în interpretarea art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

care consideră încălcat dreptul de acces la justiție ori de câte ori o

procedură judiciară ce se finalizase printr-o hotărârea judecătorească

irevocabilă (intrată în puterea lucrului judecat) este anulată printr-o

procedură ulterioară.

Având în vedere prioritatea normelor

europene față de cele interne (art. 20 din Constituție) atunci când acestea din

urmă contravin celor dintâi, intimata apreciază că recursul în anulare încalcă

flagrant art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și se cuvine a fi

respins.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele de nelegalitate invocate, Curtea va respinge ca

nefondat recursul în anulare pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Este de observat că, prin ordinele

emise de Ministerul Justiției i s-au imputat intimatei B.A.C., magistrat în

cadrul Tribunalului București, sume încasate necuvenit în perioada noiembrie

2000–septembrie 2001 prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 5 și art. 21

din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 880/1965, Legea nr. 49/1992, art. 3

din Legea nr. 120/1997, art. 99, art. 121 și art. 125 din Legea nr. 19/2000

intrată în vigoare la data de 1 aprilie 2001, care nu permiteau recalcularea

indemnizației de asigurare acordată pentru îngrijirea copilului în vârstă de 2

ani în funcție de majorarea salariului de bază „așa cum s-a produs prin O.G.

nr. 83/2000 ce a modificat și completat Legea nr. 50/1996.

Din succesiunea actelor normative,

se constată că Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte

drepturi de asigurări sociale printre care și prevederile referitoare la

indemnizația pentru creșterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav

(capitolul V secțiunea a 4–a) a intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2001.

Actul normativ, în vigoare până la

data de 1 aprilie 2001, care a reglementat modul de calcul a indemnizației

pentru creșterea copilului, a fost Legea nr. 120/1997 privind concediul plătit

pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani, ce a fost abrogat expres

prin Legea nr. 19/2000.

Hotărârea Consiliului de Miniștri

nr. 880/1965 referitoare la acordarea de ajutoare materiale în cadrul

asigurărilor sociale de stat cu modificările și completările ulterioare, nu

cuprinde nici un fel de dispoziții privind concediul pentru îngrijirea

copilului până la îndeplinirea vârstei de 2 ani și, respectiv modul de

calculare a indemnizației în acest caz.

Astfel prin art. 1 și urm. din acest

act normativ erau stabilite condițiile de acordare a ajutoarelor materiale

(indemnizațiilor) pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea

îmbolnăvirilor, refacerea și întărirea sănătății, în caz de maternitate și în

caz de deces.

Deci, anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 19/2000, calcularea indemnizației acordate persoanelor asigurate în

cadrul sistemului de asigurări sociale de stat, pentru îngrijirea copilului

până la împlinirea vârstei de 2 ani, nu se putea face potrivit Hotărârii

Consiliului de Miniștri 880/1965 ci numai în temeiul Legii nr. 120/1997.

Desigur, nu trebuie confundat

dreptul la ajutor acordat angajatelor pentru îngrijirea copiilor în vârstă de

până la 2 ani, în caz de îmbolnăvire a acestora, art. 17 din Hotărârea

Consiliului de Miniștri nr. 880/1965, cu dreptul femeilor asigurate în cadrul

sistemului asigurărilor sociale de stat la un concediu plătit pentru îngrijirea

copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, reglementat de Legea nr.

120/1997, întrucât aceste drepturi au o natură juridică diferită și condiții de

acordare diferite.

Aceste concluzii rezultă și din

cuprinsul art. III alin. (2) din O.U.G. nr. 41/2000 (text care s-a aplicat

numai între  27 aprilie 2000 și până la 1 aprilie 2001, când a intrat în

vigoare Legea nr. 19/2000) potrivit căruia calcularea indemnizațiilor se face,

după caz, conform Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 880/1965, pentru

cazurile prevăzute în art. 1, și ale Legii nr. 120/1997 (pentru îngrijirea

copiilor în vârstă de până la 2 ani).

În cauza de față, Curtea reține că

sunt incidente dispozițiile Legii nr. 120/1997, care în art. 3 prevede că

indemnizația ce se acordă pentru îngrijirea copilului până la împlinirea

vârstei de 2 ani se calculează în raport de salariul de bază precum și de

celelalte venituri salariale pe baza cărora se stabilește contribuția de

asigurări sociale.

Este evident că, atâta timp cât

legiuitorul nu a impus că acest mod de calcul se aplică în raport de data depunerii

cererii de concediu, înseamnă că această indemnizație trebuie recalculată în

cazul măririi salariului de bază și a celorlalte drepturi salariale.

De fapt, pentru beneficiarii

drepturilor prevăzute de Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 880/1965 (art.

1) s-a consacrat expres acest principiu în art. 21 alin. (7) „Angajații care se

află în incapacitate temporară de muncă la data aplicării în unitățile din care

fac parte a unei majorări de salariu, stabilită prin hotărâre a Consiliului de

Miniștri, beneficiază de ajutoare recalculate pe baza salariilor tarifare

majorate”.

A adopta un alt punct de vedere în

procesul de față, are semnificația unui adaos la lege, ceea ce este de

neconceput, mai ales că trebuie aplicat în cauză și principiul de drept potrivit

căruia „este permis ceea ce nu este interzis expres de lege”.

Or, Legea nr. 120/1997 nu interzice

expres recalcularea indemnizației de asigurare în raport de mărirea salariului

de bază și a celorlalte drepturi salariale.

Mai mult, scopul indemnizației

privește îngrijirea copilului, ocrotirea interesului mamei și copilului în

vârstă de până la 2 ani, astfel că reglementarea nu poate și nu trebuie să fie

interpretată restrictiv.

Cum prin O.G. nr. 83/2000 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte

drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a fost

stabilit un nou sistem de remunerație ce a avut drept consecință majorarea

salariului de bază, în mod corect, s-a procedat la recalcularea indemnizației pentru

îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, astfel că drepturile

bănești nu au un caracter „necuvenit”.

Susținerea din recursul în anulare

că sunt aplicabile dispozițiile art. 99, art. 121 și art. 125 din Legea n5r.

19/2000 vor fi înlăturate întrucât suma imputată privește o perioadă anterioară

intrării în vigoare a acestei legi, ori prin aplicarea lor s-ar încălca

principiul neretroactivității legii civile.

Se va înlătura și susținerea că

Legea nr. 120/1997, lege specială, ar completa Hotărârea Consiliului de

Miniștri nr. 880/1965, fiind știut că nu se poate completa prin lege un act

normativ inferior, cum este o hotărâre de guvern.

De asemenea nu-și găsește temei

legal nici apărarea din recursul de anulare că în perioada concediului pentru

îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, contractul de muncă al

magistratului este suspendat.

Instanțele au procedat legal și în

conformitate cu principiul echității și al aplicării egale a legii față de

corpul personalului din autoritatea judecătorească când au stabilit că

majorarea salariului (indemnizației) de bază se aplică atât celor în funcție

cât și acelora aflați în concediul pentru îngrijirea copilului, pentru aceștia

din urmă existând consecința recalculării indemnizației de asigurare.

Ca urmare, Curtea va respinge ca

nefondat recursul în anulare, considerând legale hotărârile pronunțate în

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 7 din 8 ianuarie 2003 a

Tribunalului Prahova, secția civilă, și deciziei nr. 819 din 5 martie 2003 a

Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2004.