ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4580/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 49 din 17 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în complet specializat pentru minori și familie, în baza art. 174, raportat la art. 176 lit. b) și d) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I. la o pedeapsă de 25 ani închisoare. În baza art. 211 alin. (2 1 ) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 12 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse, astfel că s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani închisoare, în total să execute 30 ani închisoare., în condițiile art. 57 și art. 71 C. pen.

De asemenea, prin aceeași sentință, în baza art. 174, combinat cu art. 176 lit. b) și d) C. pen. și art. 99 și urm. C. pen., a fost condamnat inculpatul minor I.I.C. la o pedeapsă de 12 ani închisoare. În baza art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul minor la o pedeapsă de 5 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse, astfel că s-a dispus ca inculpatul minor să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare. În temeiul art. 53 pct. 2 lit. a) și art. 176 C. pen., s-a aplicat inculpatului major B.I. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul B.I. a unui cuțit, corp delict. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, față de actele și dovezile de la dosar, a arătat că reține următoarea situație de fapt: Inculpații B.I. și I.I.C. locuiau pe raza aceleiași comune, Păușești - Măglași și se cunoșteau de mai multă vreme, reușind chiar să se împrietenească, deși între aceștia există o diferență apreciabilă de vârstă, unul având 26 de ani, iar altul 17 ani, însă atracția lor a fost aceea că aveau o pasiune comună, plimbările. În ziua de 23 octombrie 2003, aceștia s-au întâlnit și au hotărât să meargă în municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru a face rost de bani prin tâlhărirea unei persoane, iar cu suma obținută intenționau să cumpere un autoturism și să se plimbe prin țară.

În realizarea activității infracționale, inculpații s-au deplasat în Cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea și au mers la apartamentul unei bătrâne, indicată de către inculpatul minor, care știa că ar avea bani acasă, întrucât o împrumutase în mai multe rânduri pe mama sa. Inițial, inculpații hotărâseră o altă variantă, aceea de jefuire a B.P.P.M., la care au renunțat, considerând-o mult mai ușor de realizat pe aceea propusă de inculpatul minor. Negăsind-o acasă pe bătrână, cei doi s-au deplasat în cartierul nord al municipiului Rm. Vâlcea, unde inculpatul B.I. o cunoștea pe victima V.H.V., administratorul unei societăți de prospecțiuni geologice, unde acesta lucrase ca zilier la săpat de gropi.

Ajunși la apartament, aceștia au sunat, însă nerăspunzându-le nimeni, au coborât spre ieșire, însă în drumul lor s-au întâlnit cu V.H.V., care era însoțit de concubina sa I.M. și sub pretextul că are să-i restituie un împrumut de 500.000 lei, i-a invitat în apartament. Conform planului discutat anterior, inculpatul minor a rămas în holul apartamentului, urmărind pe I.M., iar inculpatul major a intrat în bucătărie cu V.H.V. Inculpatul B.I. i-a comunicat victimei că nu are posibilitatea să-i dea datoria și ca urmare a reacției victimei, inculpatul a lovit-o peste față, scoțând totodată, și cuțitul din buzunar. Victima V.H.V.

a încercat să se apere, îmbrâncind și lovind pe inculpat, însă acesta a înjunghiat-o în apropierea gâtului, fapt ce a făcut ca victima în momentele de opunere a rezistenței să o strige pe concubina sa care, necunoscând intenția celor doi, intrase în baie și auzind strigătul de ajutor a revenit în hol și a încercat să intre în bucătărie, însă a fost împiedicată de inculpatul minor I.I.C. Minorul, datorită constituției sale fizice nu a putut să o rețină pe I.M., astfel că, aceasta a reușit să deschidă ușa de la bucătărie și a văzut că V.H.V. era atacat de inculpatul major. În aceste condiții, îndepărtată de minor care a tras-o de păr și de mâini, târând-o în holul apartamentului, pentru ca, în acest interval de timp, inculpatul major să aplice victimei V.H.V.

mai multe lovituri de cuțit pe partea anterioară a toracelui, cât și pe fața posterioară, astfel că leziunile cauzate, la scurt timp au dus la decesul acestuia. Între timp, I.M. și-a revenit încercând să scape de inculpatul minor care o agresa, îndreptându-se spre ușa de la ieșirea din apartament, însă acesta a început să o lovească cu pumnii, strigând către inculpatul major să o omoare cât mai repede că altfel scapă. Inculpatul B.I. a ieșit pe hol și după ce a forțat închiderea ușii pe care I.M. reușise să o întredeschidă, a împins-o pe aceasta în hol în spațiul dintre frigider și zid și a lovit-o cu cuțitul în piept de două ori. Victima a căzut la pământ, după care inculpatul i-a aplicat și alte lovituri de cuțit și constatând că aceasta a decedat, cei doi au târât-o în sufragerie.

Constatând că cele două victime sunt decedate, inculpații au căutat să-și realizeze scopul pentru care au venit, astfel că au căutat în buzunarele victimei V.H.V., de unde inculpatul a luat suma de 600.000 lei, precum și în poșeta lui I.M. de unde inculpatul minor a luat suma de 1.000.000 lei. Întrucât telefonul din apartament a început să sune, inculpații au ieșit în fugă, bănuind că vecinii au auzit zgomote, însă au fost observați de martori, iar B.I. a pierdut cuțitul. Prin decizia nr. 317 din 4 mai 2004 a Curții de Apel Pitești, secția penală, s-au respins ca nefondate apelurile declarat de inculpați. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.I.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, pe care nu a comis-o, precum și față de individualizarea judiciară necorespunzătoare a pedepsei aplicate.

În motivarea recursului, inculpatul a arătat că nu poate fi considerat coautor al infracțiunii de omor deosebit de grav, întrucât nu a cunoscut că celălalt inculpat va acționa violent, în sensul suprimării vieții părților vătămate, înțelegerea prealabilă constând doar în tâlhărirea acestor; în subsidiar, față de circumstanțele sale personale, solicită reducerea pedepsei pe care o consideră foarte aspră, în raport de faptele pe care le-a săvârșit. Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat. 1. În ceea ce privește primul motiv de recurs, se constată că din actele și lucrările dosarului reiese că inculpatul I.I.C.

este coautor la infracțiunea de omor deosebit de grav, susținerile acestuia, în sensul că nu a cunoscut că celălalt inculpat va acționa în vederea suprimării vieții victimelor și că nu a participat cu nimic la imobilizarea sau lovirea acestora, fiind infirmate de materialul probator administrat în cauză. De altfel, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor astfel cum sunt descrise în actul de inculpare, în faza de urmărire penală, dând declarații în care a descris amănunțit modul de desfășurare a faptelor; de precizat că declarațiile au fost date în prezența apărătorului și a mamei sale I.M. Revenirea inculpatului minor asupra acestor declarații, în faza de cercetare judecătorească, nu poate fi luată în considerare deoarece, pe de o parte, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, iar, pe de altă parte, nu se coroborează cu declarațiile celuilalt inculpat și cu constatările cuprinse în actele medico-legale și procesul verbal de cercetare la fața locului, din care rezultă multitudinea loviturilor și dispunerea victimelor în imobil, ce presupune acțiunea cel mai probabil a două persoane. Încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului este corectă întrucât acesta a săvârșit acte de coautorat, chiar dacă nu a aplicat loviturile ce au condus la moartea victimelor, atâta vreme cât a împiedicat-o pe numita I.M. să intervină în sprijinul celeilalte victime, iar apoi a pus-o în imposibilitate de a ieși din apartament, pentru a-și asigura scăparea și a cere ajutor.

Chiar dacă am accepta apărarea recurentului, inculpat, cum că prezența sa la locul faptei a fost singurul lucru care i se poate imputa, ne-am afla în situația unei complicități la omor, deoarece simpla prezență a unui alt făptuitor la locul faptei este de natură a întări și de a întreține hotărârea autorului de a desfășura activitatea infracțională. 2. Nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului de instanța de fond și menținută de instanța de apel, nu este întemeiată, deoarece cuantumul stabilit răspunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în vedere criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 din același cod. O reducere a pedepsei nu se justifică, în raport de gravitatea sporită a faptelor, de concursul de infracțiuni și reținerea a două dintre agravantele, prevăzute de art. 176 C. pen., precum și față de atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului.

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat. Conform dispozițiilor art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod recurentul, inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul I.I.C., împotriva deciziei nr. 120/ A din 4 mai 2004 a Curții de Apel Pitești, ca nefondat. Compută din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 27 octombrie 2003, la zi. Obligă pe recurent să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei ce va fi avansată din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2004.