ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4580/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 49 din 17 martie 2004, pronunțată

de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în complet specializat pentru minori și

familie, în baza art. 174, raportat la art. 176 lit. b) și d) C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I. la o

pedeapsă de 25 ani închisoare.

În baza art. 211 alin. (2

1

) lit. a), b) și c) C. pen.,

cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la o pedeapsă

de 12 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost

contopite cele două pedepse, astfel că s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5

ani închisoare, în total să execute 30 ani închisoare., în condițiile art. 57

și art. 71 C. pen.

De asemenea, prin aceeași sentință, în baza art. 174,

combinat cu art. 176 lit. b) și d) C. pen. și art. 99 și urm. C. pen., a fost

condamnat inculpatul minor I.I.C. la o pedeapsă de 12 ani închisoare.

În baza art. 211 alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen.,

a mai fost condamnat inculpatul minor la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost

contopite cele două pedepse, astfel că s-a dispus ca inculpatul minor să

execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare.

În temeiul art. 53 pct. 2 lit. a) și art. 176 C. pen., s-a

aplicat inculpatului major B.I. pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 5

ani.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea

specială de la inculpatul B.I. a unui cuțit, corp delict.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, față

de actele și dovezile de la dosar, a arătat că reține următoarea situație de

fapt:

Inculpații B.I. și I.I.C. locuiau pe raza aceleiași comune,

Păușești - Măglași și se cunoșteau de mai multă vreme, reușind chiar să se

împrietenească, deși între aceștia există o diferență apreciabilă de vârstă,

unul având 26 de ani, iar altul 17 ani, însă atracția lor a fost aceea că aveau

o pasiune comună, plimbările.

În ziua de 23 octombrie 2003, aceștia s-au întâlnit și au

hotărât să meargă în municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru a face rost de bani prin

tâlhărirea unei persoane, iar cu suma obținută intenționau să cumpere un

autoturism și să se plimbe prin țară.

În realizarea activității infracționale, inculpații s-au

deplasat în Cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea și au mers la apartamentul

unei bătrâne, indicată de către inculpatul minor, care știa că ar avea bani

acasă, întrucât o împrumutase în mai multe rânduri pe mama sa.

Inițial, inculpații hotărâseră o altă variantă, aceea de

jefuire a B.P.P.M., la care au renunțat, considerând-o mult mai ușor de

realizat pe aceea propusă de inculpatul minor.

Negăsind-o acasă pe bătrână, cei doi s-au deplasat în

cartierul nord al municipiului Rm. Vâlcea, unde inculpatul B.I. o cunoștea pe

victima V.H.V., administratorul unei societăți de prospecțiuni geologice, unde

acesta lucrase ca zilier la săpat de gropi.

Ajunși la apartament, aceștia au sunat, însă nerăspunzându-le

nimeni, au coborât spre ieșire, însă în drumul lor s-au întâlnit cu V.H.V.,

care era însoțit de concubina sa I.M. și sub pretextul că are să-i restituie un

împrumut de 500.000 lei, i-a invitat în apartament.

Conform planului discutat anterior, inculpatul minor a rămas

în holul apartamentului, urmărind pe I.M., iar inculpatul major a intrat în

bucătărie cu V.H.V.

Inculpatul B.I. i-a comunicat victimei că nu are

posibilitatea să-i dea datoria și ca urmare a reacției victimei, inculpatul a

lovit-o peste față, scoțând totodată, și cuțitul din buzunar. Victima V.H.V. a

încercat să se apere, îmbrâncind și lovind pe inculpat, însă acesta a

înjunghiat-o în apropierea gâtului, fapt ce a făcut ca victima în momentele de

opunere a rezistenței să o strige pe concubina sa care, necunoscând intenția

celor doi, intrase în baie și auzind strigătul de ajutor a revenit în hol și a

încercat să intre în bucătărie, însă a fost împiedicată de inculpatul minor I.I.C.

Minorul, datorită constituției sale fizice nu a putut să o rețină pe I.M.,

astfel că, aceasta a reușit să deschidă ușa de la bucătărie și a văzut că V.H.V.

era atacat de inculpatul major. În aceste condiții, îndepărtată de minor care a

tras-o de păr și de mâini, târând-o în holul apartamentului, pentru ca, în acest

interval de timp, inculpatul major să aplice victimei V.H.V. mai multe lovituri

de cuțit pe partea anterioară a toracelui, cât și pe fața posterioară, astfel

că leziunile cauzate, la scurt timp au dus la decesul acestuia.

Între timp, I.M. și-a revenit încercând să scape de

inculpatul minor care o agresa, îndreptându-se spre ușa de la ieșirea din

apartament, însă acesta a început să o lovească cu pumnii, strigând către

inculpatul major să o omoare cât mai repede că altfel scapă.

Inculpatul B.I. a ieșit pe hol și după ce a forțat

închiderea ușii pe care I.M. reușise să o întredeschidă, a împins-o pe aceasta

în hol în spațiul dintre frigider și zid și a lovit-o cu cuțitul în piept de

două ori. Victima a căzut la pământ, după care inculpatul i-a aplicat și alte

lovituri de cuțit și constatând că aceasta a decedat, cei doi au târât-o în

sufragerie.

Constatând că cele două victime sunt decedate, inculpații au

căutat să-și realizeze scopul pentru care au venit, astfel că au căutat în

buzunarele victimei V.H.V., de unde inculpatul a luat suma de 600.000 lei,

precum și în poșeta lui I.M. de unde inculpatul minor a luat suma de 1.000.000

lei.

Întrucât telefonul din apartament a început să sune,

inculpații au ieșit în fugă, bănuind că vecinii au auzit zgomote, însă au fost

observați de martori, iar B.I. a pierdut cuțitul.

Prin decizia nr. 317 din 4 mai 2004 a Curții de Apel

Pitești, secția penală, s-au respins ca nefondate apelurile declarat de

inculpați.

Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat

recurs inculpatul I.I.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub

aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, pe

care nu a comis-o, precum și față de individualizarea judiciară

necorespunzătoare a pedepsei aplicate.

În motivarea recursului, inculpatul a arătat că nu poate fi

considerat coautor al infracțiunii de omor deosebit de grav, întrucât nu a

cunoscut că celălalt inculpat va acționa violent, în sensul suprimării vieții

părților vătămate, înțelegerea prealabilă constând doar în tâlhărirea acestor;

în subsidiar, față de circumstanțele sale personale, solicită reducerea

pedepsei pe care o consideră foarte aspră, în raport de faptele pe care le-a

săvârșit.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen., Curtea constată

că recursul este nefondat.

că din actele și lucrările dosarului reiese că inculpatul I.I.C. este coautor

la infracțiunea de omor deosebit de grav, susținerile acestuia, în sensul că nu

a cunoscut că celălalt inculpat va acționa în vederea suprimării vieții

victimelor și că nu a participat cu nimic la imobilizarea sau lovirea acestora,

fiind infirmate de materialul probator administrat în cauză. De altfel,

inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor astfel cum sunt descrise în actul

de inculpare, în faza de urmărire penală, dând declarații în care a descris

amănunțit modul de desfășurare a faptelor; de precizat că declarațiile au fost

date în prezența apărătorului și a mamei sale I.M. Revenirea inculpatului minor

asupra acestor declarații, în faza de cercetare judecătorească, nu poate fi

luată în considerare deoarece, pe de o parte, potrivit art. 63 alin. (2) C.

proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, iar, pe de altă

parte, nu se coroborează cu declarațiile celuilalt inculpat și cu constatările

cuprinse în actele medico-legale și procesul verbal de cercetare la fața

locului, din care rezultă multitudinea loviturilor și dispunerea victimelor în

imobil, ce presupune acțiunea cel mai probabil a două persoane. Încadrarea

juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului este corectă întrucât

acesta a săvârșit acte de coautorat, chiar dacă nu a aplicat loviturile ce au

condus la moartea victimelor, atâta vreme cât a împiedicat-o pe numita I.M. să

intervină în sprijinul celeilalte victime, iar apoi a pus-o în imposibilitate

de a ieși din apartament, pentru a-și asigura scăparea și a cere ajutor. Chiar

dacă am accepta apărarea recurentului, inculpat, cum că prezența sa la locul

faptei a fost singurul lucru care i se poate imputa, ne-am afla în situația

unei complicități la omor, deoarece simpla prezență a unui alt făptuitor la

locul faptei este de natură a întări și de a întreține hotărârea autorului de a

desfășura activitatea infracțională.

pedepsei aplicată inculpatului de instanța de fond și menținută de instanța de

apel, nu este întemeiată, deoarece cuantumul stabilit răspunde scopului cerut

de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în vedere criteriile de

individualizare, prevăzute de art. 72 din același cod. O reducere a pedepsei nu

se justifică, în raport de gravitatea sporită a faptelor, de concursul de

infracțiuni și reținerea a două dintre agravantele, prevăzute de art. 176 C.

pen., precum și față de atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului.

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu

există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul

formulat de inculpat, ca nefondat.

Conform dispozițiilor art. 385

16

alin. (2) C. proc.

pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin.

(2) din același cod recurentul, inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul I.I.C., împotriva deciziei nr. 120/ A din 4 mai 2004 a Curții de

Apel Pitești, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată durata

arestării preventive de la 27 octombrie 2003, la zi.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei ce va fi avansată din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16

septembrie 2004.