ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1015/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 113 din 11

februarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 5001/2002, Tribunalul București, secția

I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99

și următoarele C. pen. și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul

D.F.

la 3 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

A menținut starea de arest și

conform art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă prevenția de la 16 martie 2002,

la zi.

În baza art. 26, raportat la art. 211

alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art.

13 C. pen., a condamnat pe inculpata

M.E.

la

5 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

A menținut starea de arest a inculpatei

și conform prevederilor art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă prevenția de la 29

martie 2002, la 30 martie 2002.

A obligat pe inculpata M.E. în

solidar cu inculpatul D.F., care la rândul său a fost obligat în solidar cu

partea responsabilă civilmente D.N., la 585.000 lei cheltuieli judiciare către

partea civilă I.M.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de fond a reținut că la data de 14 ianuarie 2002, în jurul prânzului, în timp

ce se pregătea să achite produse de patiserie de la unitatea din apropierea

stației R.A.T.B. Fundeni, partea vătămată I.M., a fost înconjurat de mai mulți

indivizi, iar unul dintre aceștia, respectiv, inculpatul D.F. i-a smuls

portofelul din mână, după care a început, împreună cu D.N. să o bruscheze,

pentru a stopa orice încercare a acesteia de a-l recupera.

Fiind aruncat de la unul la altul,

portofelul a căzut, moment în care, inculpata M.E. s-a aplecat, l-a luat și a

dispărut cu el, fiind urmată de fiii săi.

Situația de fapt și vinovăția

inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză, respectiv declarațiile părții vătămate I.M., procesul-verbal de

recunoaștere după albumul foto a inculpaților D.F. și M.E., declarațiile

martorelor C.C. și C.D., declarațiile învinuitului V.Ș.M., declarațiile

inculpaților, procesul-verbal de confruntare dintre învinuitul V.Ș.M. și

inculpatul M.E., expertiza medico-legală psihiatrică a inculpatului D.F.

În faza de cercetare judecătorească

au fost audiați inculpații, care nu au recunoscut săvârșirea faptei.

Apelurile declarate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul București și de inculpații D.F. și M.E., împotriva

sentinței nr. 113/2003, au fost respinse ca nefondate de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, care prin decizia penală nr. 406/ A din 17

iulie 2003, a reținut că instanța de fond a stabilit corect, pe baza probelor

administrate, atât situația de fapt, cât și vinovăția inculpaților și a

individualizat corespunzător pedepsele aplicate.

Împotriva acestei decizii au

declarat apel inculpații D.F., solicitând redozarea pedepsei aplicate, în

principal, cu aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86

1

C. pen.,

iar în subsidiar, dându-se eficiență prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen.,

și inculpata M.E., solicitând, în principal achitarea în temeiul art. 11 alin.

(2) lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susținând că în ziua

comiterii infracțiunii, nu se afla la locul faptei, ci în comuna Pantelimon,

împreună cu alte persoane, la un Notariat, iar în subsidiar, redozarea pedepsei

aplicate, avându-se în vedere faptul că este bolnavă și mama a 9 copii.

Recursurile sunt nefondate.

Analizând hotărârile pronunțate, în

raport de probele dosarului, Înalta Curte constată că, situația de fapt a fost

corect reținută, iar vinovăția ambilor inculpați, pe deplin dovedită, fiind

susținută de ansamblul materialului probator administrat în cauză.

Apărarea inculpatei M.E. în sensul

că la momentul comiterii infracțiunii se afla în comuna Pantelimon, precum și

susținerile inculpatului D.F. că a comis singur infracțiunea, sunt infirmate de

toate probele dosarului, respectiv, declarațiile părții vătămate,

procesul-verbal din 29 ianuarie 2002 de prezentare a albumelor foto în care

aceasta a recunoscut-o pe inculpata M.E., declarațiile martorei oculare C.C.,

declarațiile martorei C.D., procesele-verbale de prezentare a albumelor foto în

care ambele martore i-au recunoscut pe inculpați, precum și procesele-verbale

de confruntare dintre învinuitul V.Ș.M. și aceștia.

Cât privește individualizarea

pedepsei, instanțele au avut în vedere pericolul social concret al faptei

săvârșite, atitudinea nesinceră a inculpatei, care nu a recunoscut fapta,

circumstanțele personale ale acesteia, faptul că nu este cunoscută cu

antecedente penale, că are mai mulți copii în îngrijire, precum și reținerea

circumstanței agravante, constând în aceea că a săvârșit fapta împreună cu un

minor.

Analizând decizia atacată prin

prisma motivului principal de recurs invocat de inculpatul D.F., respectiv

modalitatea de executare a pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art. 81 sau

art. 86

1

C. pen., se constată că din referatul de anchetă socială nr.

14229 din 4 aprilie 2002 al Primăriei sectorului 2 București, reiese ca acesta

provine dintr-o familie nelegal constituită, numeroasă, cu posibilități minime

de existență, ce prezintă carențe educative, este neșcolarizat, consumator de

heroină de aproximativ 3 ani, concluzii față de care Înalta Curte apreciază că

funcțiile și scopul prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen., nu ar putea fi

atins decât prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, cu executarea

acesteia în regim de detenție.

Sub aspectul redozării pedepsei, se

constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată,

avându-se în vedere prevederile art. 72 C. pen., lipsa antecedentelor penale,

modalitatea de săvârșire a faptei, atitudinea procesuală a inculpatului, dar și

pericolul social ridicat al faptei săvârșite, împrejurare care nu poate

determina recunoașterea unor circumstanțe atenuante.

Ca atare, după verificarea cauzei și

în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

recursurile fiind nefondate, Înalta Curte urmează a le respinge conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce timpul arestării

preventive de la 16 martie 2002, pentru inculpatul D.F. și de la 29 martie 2002,

pentru inculpata M.E., la 20 februarie 2004, pentru ambii inculpați.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații D.F. și M.E., împotriva deciziei penale nr. 406/ A din

17 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Compută din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul arestării preventive de la 16 martie 2002, pentru D.F. și

de la 29 martie 2002, pentru M.E., la 20 februarie 2004 pentru ambii inculpați.

Obligă recurenții inculpați să plătească

statului suma de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 februarie 2004.