ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1015/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 113 din 11 februarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 5001/2002, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul D.F. la 3 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. A menținut starea de arest și conform art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă prevenția de la 16 martie 2002, la zi. În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpata M.E. la 5 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. A menținut starea de arest a inculpatei și conform prevederilor art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă prevenția de la 29 martie 2002, la 30 martie 2002. A obligat pe inculpata M.E. în solidar cu inculpatul D.F., care la rândul său a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente D.N., la 585.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă I.M. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data de 14 ianuarie 2002, în jurul prânzului, în timp ce se pregătea să achite produse de patiserie de la unitatea din apropierea stației R.A.T.B. Fundeni, partea vătămată I.M., a fost înconjurat de mai mulți indivizi, iar unul dintre aceștia, respectiv, inculpatul D.F.

i-a smuls portofelul din mână, după care a început, împreună cu D.N. să o bruscheze, pentru a stopa orice încercare a acesteia de a-l recupera. Fiind aruncat de la unul la altul, portofelul a căzut, moment în care, inculpata M.E. s-a aplecat, l-a luat și a dispărut cu el, fiind urmată de fiii săi. Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate I.M., procesul-verbal de recunoaștere după albumul foto a inculpaților D.F. și M.E., declarațiile martorelor C.C. și C.D., declarațiile învinuitului V.Ș.M., declarațiile inculpaților, procesul-verbal de confruntare dintre învinuitul V.Ș.M. și inculpatul M.E., expertiza medico-legală psihiatrică a inculpatului D.F.

În faza de cercetare judecătorească au fost audiați inculpații, care nu au recunoscut săvârșirea faptei. Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații D.F. și M.E., împotriva sentinței nr. 113/2003, au fost respinse ca nefondate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, care prin decizia penală nr. 406/ A din 17 iulie 2003, a reținut că instanța de fond a stabilit corect, pe baza probelor administrate, atât situația de fapt, cât și vinovăția inculpaților și a individualizat corespunzător pedepsele aplicate. Împotriva acestei decizii au declarat apel inculpații D.F., solicitând redozarea pedepsei aplicate, în principal, cu aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86 1 C. pen., iar în subsidiar, dându-se eficiență prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen., și inculpata M.E., solicitând, în principal achitarea în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., susținând că în ziua comiterii infracțiunii, nu se afla la locul faptei, ci în comuna Pantelimon, împreună cu alte persoane, la un Notariat, iar în subsidiar, redozarea pedepsei aplicate, avându-se în vedere faptul că este bolnavă și mama a 9 copii. Recursurile sunt nefondate. Analizând hotărârile pronunțate, în raport de probele dosarului, Înalta Curte constată că, situația de fapt a fost corect reținută, iar vinovăția ambilor inculpați, pe deplin dovedită, fiind susținută de ansamblul materialului probator administrat în cauză. Apărarea inculpatei M.E. în sensul că la momentul comiterii infracțiunii se afla în comuna Pantelimon, precum și susținerile inculpatului D.F.

că a comis singur infracțiunea, sunt infirmate de toate probele dosarului, respectiv, declarațiile părții vătămate, procesul-verbal din 29 ianuarie 2002 de prezentare a albumelor foto în care aceasta a recunoscut-o pe inculpata M.E., declarațiile martorei oculare C.C., declarațiile martorei C.D., procesele-verbale de prezentare a albumelor foto în care ambele martore i-au recunoscut pe inculpați, precum și procesele-verbale de confruntare dintre învinuitul V.Ș.M. și aceștia. Cât privește individualizarea pedepsei, instanțele au avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, atitudinea nesinceră a inculpatei, care nu a recunoscut fapta, circumstanțele personale ale acesteia, faptul că nu este cunoscută cu antecedente penale, că are mai mulți copii în îngrijire, precum și reținerea circumstanței agravante, constând în aceea că a săvârșit fapta împreună cu un minor.

Analizând decizia atacată prin prisma motivului principal de recurs invocat de inculpatul D.F., respectiv modalitatea de executare a pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86 1 C. pen., se constată că din referatul de anchetă socială nr. 14229 din 4 aprilie 2002 al Primăriei sectorului 2 București, reiese ca acesta provine dintr-o familie nelegal constituită, numeroasă, cu posibilități minime de existență, ce prezintă carențe educative, este neșcolarizat, consumator de heroină de aproximativ 3 ani, concluzii față de care Înalta Curte apreciază că funcțiile și scopul prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen., nu ar putea fi atins decât prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, cu executarea acesteia în regim de detenție.

Sub aspectul redozării pedepsei, se constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată, avându-se în vedere prevederile art. 72 C. pen., lipsa antecedentelor penale, modalitatea de săvârșire a faptei, atitudinea procesuală a inculpatului, dar și pericolul social ridicat al faptei săvârșite, împrejurare care nu poate determina recunoașterea unor circumstanțe atenuante. Ca atare, după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recursurile fiind nefondate, Înalta Curte urmează a le respinge conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce timpul arestării preventive de la 16 martie 2002, pentru inculpatul D.F. și de la 29 martie 2002, pentru inculpata M.E., la 20 februarie 2004, pentru ambii inculpați.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.F. și M.E., împotriva deciziei penale nr. 406/ A din 17 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Compută din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 16 martie 2002, pentru D.F. și de la 29 martie 2002, pentru M.E., la 20 februarie 2004 pentru ambii inculpați. Obligă recurenții inculpați să plătească statului suma de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2004.