ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4008/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1064 din 14 noiembrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și cu referire la art. 109 C. pen., a condamnat pe inculpatul B.S., la 3 ani închisoare. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 28 martie 2002, la 14 noiembrie 2002. În baza art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și cu art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.C. la 5 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 28 martie 2002, la 14 noiembrie 2002. În baza art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul J.M.A. la 5 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 28 martie 2002, la 14 noiembrie 2002. În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., a obligat pe inculpați în solidar, pe inculpatul B.S., în solidar cu partea responsabilă civilmente la 250.000 lei despăgubiri civile către partea civilă G.M.C.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul M.C. și pe inculpatul J.M.A. la câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare statului. A obligat inculpatul B.S., în solidar cu partea responsabilă civilmente la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 500.000 lei onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: În ziua de 25 martie 2002, cei trei inculpați se aflau în scara blocului P. 108 și au întâlnit partea vătămată pe care l-au întrebat dacă are bani asupra sa. La răspunsul negativ al acestuia, inculpații l-au blocat în peretele scării, l-au cercetat în buzunare, iar inculpatul B.S. i-a scos din buzunar un portofel cu 247.000 lei bani pe care i-a împărțit după ce au plecat din scara blocului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații J.M.A. și M.C. care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând, în principal, că nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii, care a fost comisă numai de inculpatul B.S., fără nici o înțelegere prealabilă cu ei de a o deposeda pe partea vătămată. În subsidiar, ambii inculpați solicită redozarea pedepselor aplicate. Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București invocă oral, în apelul declarat de inculpați și în favoarea acestora, un motiv de nelegalitate a hotărârii, pe care o apreciază lovită de nulitate absolută, întrucât din cuprinsul hotărârii rezultă că dezbaterile au avut loc în ședință nepublică, iar în condițiile în care în cauză erau implicați minori și majori ședința trebuia să fie publică.

Apelurile sunt nefondate. Curtea, analizând hotărârea primei instanțe, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., apreciază că acesta este legală și temeinică. Prin decizia penală nr. 102 din 25 februarie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins apelul declarat de inculpați. Referitor la critica formulată de parchet, Curtea constată că, într-adevăr, în preambulul hotărârii primei instanțe, se menționează: „ședința nepublică”. Această mențiune este vizibil corectată cu pastă albă, ceea ce face să existe îndoieli asupra conținutului său.

În condițiile în care, în practicaua aceleiași hotărâri se consemnează că apelul nominal al părților s-a făcut în ședință publică și nu apare nici o mențiune din care să rezulte că instanța a luat măsura judecării cauzei în ședință nepublică, prin derogare de la procedura obișnuită, Curtea apreciază critica parchetului ca neîntemeiată, nerezultând din dosar că soluționarea cauzei s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 486 C. proc. pen. și art. 290 C. proc. pen. În ceea ce privește critica susținută de ambii inculpați, în sensul că nu sunt participanți la săvârșirea infracțiunii, aceasta fiind comisă de inculpatul B.S., Curtea o apreciază, de asemenea, ca neîntemeiată. S-a reținut că, în cursul urmăririi penale și al judecății, inculpații au dat declarații contradictorii.

Astfel, inculpatul B.S. a recunoscut că a sustras portofelul părții vătămate, le-a arătat celorlalți conținutul portofelului și au împărțit apoi banii găsiți dar neagă agresiunea fizică asupra părții vătămate, iar în ultimele declarații a încercat să ia fapta numai asupra sa pentru a minimaliza contribuția inculpaților majori la săvârșirea tâlhăriei. Inculpatul M.C. recunoaște că a chemat partea vătămată în scara blocului pentru a-i cere bani și țigări, dar nu l-a amenințat și nu a intervenit la acțiunea inculpatului B.S. și nici nu a primit parte din bani de la acesta. Inculpatul J.M.A. susține și el că a fost cu ceilalți în scara blocului, dar nu l-a văzut pe inculpatul B.S. când a împins partea vătămată ci numai când acesta îi căuta portofelul în buzunar, în timp ce inculpatul M.C.

stătea la distanță de jumătate de metru de acesta. Nici acest inculpat nu recunoaște că ar fi primit parte din banii sustrași. Partea vătămată a recunoscut din grup pe cei trei inculpați declarând că nu a putut să se apere de frică și nici să fugă, întrucât fusese înconjurat de cei trei inculpați și de altă persoană care îi însoțea. Actul de inculpare se bazează pe plângerea și declarațiile părții vătămate, proces-verbal de conducere în teren, proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere din grup, planșe foto, proces-verbal de confruntare, referatul de anchetă socială pentru inculpatul minor, declarațiile inculpaților, fișele de cazier judiciar. În declarația din instanță, partea vătămată se constituie parte civilă cu 250.000 lei susținând că numai inculpatul B.S.

i-a sustras suma de bani din buzunar și doar el l-a împins în scara blocului în timp ce inculpații M.C. și J.M.A. au blocat ușa blocului. A mai declarat partea vătămată că nu a fost pus să recunoască din grup pe cei trei inculpați, iar declarațiile le-a scris personal după dictarea anchetatorului. Inculpatul B.S. recunoaște săvârșirea tâlhăriei la fel ca la urmărirea penală, dar menționează că ceilalți doi inculpați nu se aflau în preajma blocului și nici nu-i cunoștea. Mai declară că nu a îmbrâncit partea vătămată, doar l-a controlat în buzunare, a luat portofelul și a fugit și nu era nici o persoană de față la comiterea tâlhăriei. Inculpatul M.C. nu-și menține declarațiile date la urmărirea penală, întrucât după arestare a fost bătut și forțat să dea declarație scrisă personal și după ce a fost lăsat să plece acasă a chemat salvarea, i-a dat tratament medical și trimitere la spital, dorea să meargă a doua zi la I.M.L.

pentru certificatul medico-legal dar a fost arestat la 6 dimineața. Inculpatul nu recunoaște săvârșirea tâlhăriei, menționează că nici nu a fost de față la comiterea ei și, deși a avut apărător ales nu a formulat plângere împotriva anchetatorului. Inculpatul J.M.A. nu recunoaște săvârșirea infracțiunii, îi cunoștea din vedere pe partea vătămată și pe inculpatul M.C., i-a văzut în fața blocului și i-a salutat. Din declarația martorului C.C. rezultă că inculpatul B.S. a tâlhărit partea vătămată, l-a lovit cu un pumn în spate, i-a cerut o țigară și bani, apoi l-a controlat în buzunare și i-a luat portofelul. Mai arată că în acest timp ceilalți doi inculpați blocaseră ușa de la intrarea în bloc și asigurau paza lângă ușă, după care au plecat toți trei împreună.

S-a concluzionat că din toate probele administrate, a rezultat că toți inculpații au participat la săvârșirea faptei, banii fiind sustrași de inculpatul B.S. după ce a lovit partea vătămată, în timp ce inculpații M.C. și J.M.A. au blocat ușa de la scara blocului și au asigurat paza din interior, creându-i acestuia o stare de panică, neputându-se apăra și nici fugi. Că apărarea formulată de inculpatul M.C. nu poate fi primită, întrucât nu există dovada că a depus plângere împotriva anchetatorului care i-ar fi smuls prin violență declarațiile. Critica subsidiară formulată de apelanți, vizând individualizarea pedepsei s-a apreciat, de asemenea, ca neîntemeiată, întrucât instanța a avut, corect în vedere, circumstanțele personale ale fiecăruia, dar și pericolul faptei și modalitatea de săvârșire.

Lipsa antecedentelor penale a fost determinată în opțiunea instanței, care le-a aplicat celor doi inculpați apelanți majori câte o pedeapsă de 5 ani închisoare. Acest cuantum reprezintă minimul prevăzut de textul incriminator în condițiile reținerii art. 13 C. pen., iar o reducere a acestei pedepse ar presupune reținerea unor circumstanțe atenuante care în cauză nu se regăsesc. Împotriva deciziei penale au formulat recurs inculpații J.M.A. și M.C. care au criticat-o sub aspectul greșitei condamnări și au solicitat achitarea potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), coroborat cu dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepselor. Curtea examinând cauza în raport de motivele invocate, analizate prin prisma dispozițiilor art. 385 9 pct. 17 1 și 14 C. proc.

pen., constată că recursurile inculpaților sunt nefondate. Coroborat, întreg materialul probator administrat în cauză conduce la concluzia că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie reținută în sarcina lor, astfel cum corect au reținut și motivat instanțele. În timp ce inculpații M.C. și J.M.A. au blocat ușa de la scara blocului și au asigurat paza din interior, inculpatul B.S. a lovit partea vătămată după care i-a sustras bani. Nici motivul ce vizează redozarea pedepselor nu este întemeiat, pedepsele aplicate fiind la minimul special, iar aplicarea unor circumstanțe atenuante nu se impune în cauză. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpați.

Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de inculpații J.M.A. și M.C. împotriva deciziei penale nr. 102 din 25 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondate. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului J.M.A., perioada arestării preventive de la 24 noiembrie 2002, la 25 septembrie 2003, iar pentru inculpatul M.C., perioada arestării preventive de la 28 martie 2002, la 25 septembrie 2003. Obligă pe recurentul J.M.A. să plătească statului 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe inculpatul M.C. să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 septembrie 2003..