ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4008/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1064 din 14

noiembrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus, în baza

art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și cu

referire la art. 109 C. pen., a condamnat pe inculpatul B.S., la 3 ani

închisoare.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la

28 martie 2002, la 14 noiembrie 2002.

În baza art. 211 alin. (2) lit. a)

și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și cu art. 13 C. pen., a

condamnat pe inculpatul M.C. la 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la

28 martie 2002, la 14 noiembrie 2002.

În baza art. 211 alin. (2) lit. a)

și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 13 C. pen., a

condamnat pe inculpatul J.M.A. la 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la

28 martie 2002, la 14 noiembrie 2002.

În baza art. 14, raportat la art.

346 C. proc. pen., a obligat pe inculpați în solidar, pe inculpatul B.S., în

solidar cu partea responsabilă civilmente la 250.000 lei despăgubiri civile

către partea civilă G.M.C.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

obligat inculpatul M.C. și pe inculpatul J.M.A. la câte 1.200.000 lei

cheltuieli judiciare statului.

A obligat inculpatul B.S., în

solidar cu partea responsabilă civilmente la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare

statului, din care 500.000 lei onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

În ziua de 25 martie 2002, cei trei

inculpați se aflau în scara blocului P. 108 și au întâlnit partea vătămată pe

care l-au întrebat dacă are bani asupra sa. La răspunsul negativ al acestuia,

inculpații l-au blocat în peretele scării, l-au cercetat în buzunare, iar

inculpatul B.S. i-a scos din buzunar un portofel cu 247.000 lei bani pe care

i-a împărțit după ce au plecat din scara blocului.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel inculpații J.M.A. și M.C. care au criticat-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, motivând, în principal, că nu se fac vinovați de săvârșirea

infracțiunii, care a fost comisă numai de inculpatul B.S., fără nici o

înțelegere prealabilă cu ei de a o deposeda pe partea vătămată.

În subsidiar, ambii inculpați

solicită redozarea pedepselor aplicate.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București invocă oral, în apelul declarat de inculpați și în

favoarea acestora, un motiv de nelegalitate a hotărârii, pe care o apreciază

lovită de nulitate absolută, întrucât din cuprinsul hotărârii rezultă că

dezbaterile au avut loc în ședință nepublică, iar în condițiile în care în

cauză erau implicați minori și majori ședința trebuia să fie publică.

Apelurile sunt nefondate.

Curtea, analizând hotărârea primei

instanțe, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen.,

apreciază că acesta este legală și temeinică.

Prin decizia penală nr. 102 din 25

februarie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins

apelul declarat de inculpați.

Referitor la critica formulată de

parchet, Curtea constată că, într-adevăr, în preambulul hotărârii primei

instanțe, se menționează: „ședința nepublică”. Această mențiune este vizibil

corectată cu pastă albă, ceea ce face să existe îndoieli asupra conținutului

său. În condițiile în care, în practicaua aceleiași hotărâri se consemnează că

apelul nominal al părților s-a făcut în ședință publică și nu apare nici o

mențiune din care să rezulte că instanța a luat măsura judecării cauzei în

ședință nepublică, prin derogare de la procedura obișnuită, Curtea apreciază

critica parchetului ca neîntemeiată, nerezultând din dosar că soluționarea

cauzei s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 486 C. proc. pen. și art. 290

C. proc. pen.

În ceea ce privește critica susținută

de ambii inculpați, în sensul că nu sunt participanți la săvârșirea

infracțiunii, aceasta fiind comisă de inculpatul B.S., Curtea o apreciază, de

asemenea, ca neîntemeiată.

S-a reținut că, în cursul urmăririi

penale și al judecății, inculpații au dat declarații contradictorii.

Astfel, inculpatul B.S. a recunoscut

că a sustras portofelul părții vătămate, le-a arătat celorlalți conținutul

portofelului și au împărțit apoi banii găsiți dar neagă agresiunea fizică

asupra părții vătămate, iar în ultimele declarații a încercat să ia fapta numai

asupra sa pentru a minimaliza contribuția inculpaților majori la săvârșirea

tâlhăriei.

Inculpatul M.C. recunoaște că a

chemat partea vătămată în scara blocului pentru a-i cere bani și țigări, dar nu

l-a amenințat și nu a intervenit la acțiunea inculpatului B.S. și nici nu a

primit parte din bani de la acesta.

Inculpatul J.M.A. susține și el că a

fost cu ceilalți în scara blocului, dar nu l-a văzut pe inculpatul B.S. când a

împins partea vătămată ci numai când acesta îi căuta portofelul în buzunar, în

timp ce inculpatul M.C. stătea la distanță de jumătate de metru de acesta. Nici

acest inculpat nu recunoaște că ar fi primit parte din banii sustrași.

Partea vătămată a recunoscut din

grup pe cei trei inculpați declarând că nu a putut să se apere de frică și nici

să fugă, întrucât fusese înconjurat de cei trei inculpați și de altă persoană

care îi însoțea.

Actul de inculpare se bazează pe

plângerea și declarațiile părții vătămate, proces-verbal de conducere în teren,

proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere din grup, planșe foto,

proces-verbal de confruntare, referatul de anchetă socială pentru inculpatul

minor, declarațiile inculpaților, fișele de cazier judiciar.

În declarația din instanță, partea

vătămată se constituie parte civilă cu 250.000 lei susținând că numai

inculpatul B.S. i-a sustras suma de bani din buzunar și doar el l-a împins în

scara blocului în timp ce inculpații M.C. și J.M.A. au blocat ușa blocului.

A mai declarat partea vătămată că nu

a fost pus să recunoască din grup pe cei trei inculpați, iar declarațiile le-a

scris personal după dictarea anchetatorului.

Inculpatul B.S. recunoaște

săvârșirea tâlhăriei la fel ca la urmărirea penală, dar menționează că ceilalți

doi inculpați nu se aflau în preajma blocului și nici nu-i cunoștea. Mai

declară că nu a îmbrâncit partea vătămată, doar l-a controlat în buzunare, a

luat portofelul și a fugit și nu era nici o persoană de față la comiterea

tâlhăriei.

Inculpatul M.C. nu-și menține

declarațiile date la urmărirea penală, întrucât după arestare a fost bătut și

forțat să dea declarație scrisă personal și după ce a fost lăsat să plece acasă

a chemat salvarea, i-a dat tratament medical și trimitere la spital, dorea să

meargă a doua zi la I.M.L. pentru certificatul medico-legal dar a fost arestat

la 6 dimineața. Inculpatul nu recunoaște săvârșirea tâlhăriei, menționează că

nici nu a fost de față la comiterea ei și, deși a avut apărător ales nu a

formulat plângere împotriva anchetatorului.

Inculpatul J.M.A. nu recunoaște

săvârșirea infracțiunii, îi cunoștea din vedere pe partea vătămată și pe

inculpatul M.C., i-a văzut în fața blocului și i-a salutat.

Din declarația martorului C.C.

rezultă că inculpatul B.S. a tâlhărit partea vătămată, l-a lovit cu un pumn în

spate, i-a cerut o țigară și bani, apoi l-a controlat în buzunare și i-a luat

portofelul. Mai arată că în acest timp ceilalți doi inculpați blocaseră ușa de

la intrarea în bloc și asigurau paza lângă ușă, după care au plecat toți trei

împreună.

S-a concluzionat că din toate

probele administrate, a rezultat că toți inculpații au participat la săvârșirea

faptei, banii fiind sustrași de inculpatul B.S. după ce a lovit partea

vătămată, în timp ce inculpații M.C. și J.M.A. au blocat ușa de la scara

blocului și au asigurat paza din interior, creându-i acestuia o stare de

panică, neputându-se apăra și nici fugi.

Că apărarea formulată de inculpatul

M.C. nu poate fi primită, întrucât nu există dovada că a depus plângere

împotriva anchetatorului care i-ar fi smuls prin violență declarațiile.

Critica subsidiară formulată de

apelanți, vizând individualizarea pedepsei s-a apreciat, de asemenea, ca

neîntemeiată, întrucât instanța a avut, corect în vedere, circumstanțele

personale ale fiecăruia, dar și pericolul faptei și modalitatea de săvârșire.

Lipsa antecedentelor penale a fost

determinată în opțiunea instanței, care le-a aplicat celor doi inculpați

apelanți majori câte o pedeapsă de 5 ani închisoare.

Acest cuantum reprezintă minimul

prevăzut de textul incriminator în condițiile reținerii art. 13 C. pen., iar o

reducere a acestei pedepse ar presupune reținerea unor circumstanțe atenuante

care în cauză nu se regăsesc.

Împotriva deciziei penale au

formulat recurs inculpații J.M.A. și M.C. care au criticat-o sub aspectul

greșitei condamnări și au solicitat achitarea potrivit dispozițiilor art. 11

pct. 2 lit. a), coroborat cu dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., iar în subsidiar reducerea pedepselor.

Curtea examinând cauza în raport de

motivele invocate, analizate prin prisma dispozițiilor art. 385

9

pct. 17

1

și 14 C. proc. pen., constată că recursurile inculpaților

sunt nefondate.

Coroborat, întreg materialul

probator administrat în cauză conduce la concluzia că inculpații se fac

vinovați de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie reținută în sarcina lor, astfel

cum corect au reținut și motivat instanțele.

În timp ce inculpații M.C. și J.M.A.

au blocat ușa de la scara blocului și au asigurat paza din interior, inculpatul

B.S. a lovit partea vătămată după care i-a sustras bani.

Nici motivul ce vizează redozarea

pedepselor nu este întemeiat, pedepsele aplicate fiind la minimul special, iar

aplicarea unor circumstanțe atenuante nu se impune în cauză.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat, recursul declarat de

inculpați.

Văzând și dispozițiile art. 192 C.

proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

inculpații J.M.A. și M.C. împotriva deciziei penale nr. 102 din 25 februarie 2003

a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondate.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului J.M.A., perioada arestării preventive de la 24 noiembrie 2002, la

25 septembrie 2003, iar pentru inculpatul M.C., perioada arestării preventive de

la 28 martie 2002, la 25 septembrie 2003.

Obligă pe recurentul J.M.A. să

plătească statului 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției, iar pe inculpatul M.C. să plătească statului 1.100.000

lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 septembrie 2003..