ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1501/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 10 din 30 ianuarie 2004, Curtea de Apel București i-a condamnat pe inculpații: C.I., în baza art. 26 C. pen., combinat cu art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. M.M., în baza art. 254 alin. (2) C. pen., combinat cu art. 6 și art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Pentru ambii inculpați s-a dispus, în baza art. 86 1 C. pen., suspendarea executării pedepselor sub supraveghere pe termenul de încercare de 5 ani pentru C.I. și de 6 ani pentru M.M. Conform art. 86 2 C. pen., instanța a indicat măsurile de supraveghere la care trebuie să se supună inculpații pe durata termenului de încercare. S-a dispus punerea de îndată în libertate a celor doi inculpați, fiind dedusă prevenția de la 21 octombrie 2003. C.F., în baza art. 254 alin. (2) C. pen., combinat cu art. 6 și art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 64 – art. 71 C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și dedusă prevenția de la 6 noiembrie 2003 la zi.

S-a constatat că inculpatul M.M. a restituit lui L.Z. suma de 1000 dolari S.U.A. Inculpații au fost obligați, fiecare, la câte 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că la data de 4 decembrie 2001, inculpații, subcomisarul M.M. și inspectorul principal C.F., ambii din D.G.P.M.B., poliția sectorului 3, Serviciul economico-financiar, au efectuat un control la un magazin aparținând S.C. G.I.E. SRL, constatând unele nereguli. Constatările au fost prezentate asociaților firmei, respectiv martorului L.Z. și L.A., soți, cărora le-au comunicat că urmează să deschidă dosar penal, pentru evaziune fiscală, dându-le totodată de înțeles că situația se poate rezolva în schimbul remiterii unei sume de bani.

Pentru a fi practici, inculpatul C.F. a scris pe colțul unui ziar suma de 1000 dolari S.U.A. Nefiind de acord cu această sumă, martorul L.Z. l-a sunat pe inculpatul subcomisar C.I., adjunct al șefului secției 12 Poliție, căruia i-a relatat cele întâmplate și l-a rugat să ia legătura cu inculpații aflați în control. În adevăr, inculpatul C.I. a luat legătura cu inculpatul M.M., acesta din urmă confirmând că poate fi rezolvat cazul în schimbul sumei de 1000 dolari S.U.A. Urmare acestei discuții, inculpatul C.I. l-a sunat pe L.Z., comunicându-i din proprie inițiativă, că suma necesară pentru cei doi polițiști este 1500 dolari S.U.A. Convorbirile telefonice sus-menționate au fost înregistrate în baza autorizației dată de procuror pentru postul telefonic aparținând inculpatului C.I.

Martorul L.Z., auzind că inculpatul C.I. îi impune o sumă mai mare, a împrumutat sumele de 400 dolari S.U.A. și 10.000.000 lei și apoi, împreună cu soția sa L.A. s-a deplasat în zona Complexului M. unde, în parcare, s-a întâlnit cu inculpații C.F. și M.M., cărora le-a predat banii și a primit în schimb actele ridicate de la magazin. Inculpații C.I. și M.M. cu recunoscut săvârșirea faptelor, așa cum au fost reținute și întrucât aceștia au denunțat fapte de corupție ale unor ofițeri activi din cadrul D.G.P.M.B. formându-se dosarul de urmărire penală nr. 452/P/2003 al P.N.A., acestora li s-au aplicat dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002. Inculpatul C.F. nu a recunoscut săvârșirea faptei, negând însăși participarea la realizarea actului de control.

Împotriva hotărârii instanței inculpatul C.F. a declarat recurs, susținând, prin motive scrise și concluziile orale, prin apărător și personal, nelegalitatea și netemeinicia sentinței în sensul că: - s-a comis o eroare gravă de fapt, fiind contrazicere evidentă între ceea ce rezultă din actele dosarului și ceea ce a menționat instanța prin hotărâre. În acest context, s-a arătat că asociații L.Z. și L.A. nu puteau avea calitatea de martori ci pe aceea de inculpați, deoarece nu le sunt incidente dispozițiile art. 255 alin. (3) C. pen., privind cauza de nepedepsire urmare denunțului, în cauză organul de urmărire penală sesizându-se din oficiu, anterior datei de 30 septembrie 2003, când L.Z. a dat declarația-denunț.

S-a mai arătat că nici declarațiile martorilor J.M. și V.C., angajate la magazinul controlat, nu sunt concludente, întrucât procedura judiciară a recunoașterii inculpatului C.F. din album s-a realizat după ce cu câteva zile în urmă, acest inculpat le-a fost arătat martorelor chiar la parchet, cu prilejul unei alte audieri. În sfârșit, s-a susținut că, din constatarea potrivit căreia numărul de telefon al denunțătorului L.Z. aparține de fapt D.G.P.M.B., secția 12, fapt confirmat și prin adresă de CONNEX, nu se poate trage altă concluzie decât că fie în cauză este vorba de o provocare din motive oculte, fie mituitorul este șantajabil. - în cazul reținerii faptei, încadrarea juridică dată acesteia este greșită, fiind în realitate vorba de săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., inculpatul C.F.

doar ajutându-l pe inculpatul M.M., după ce acesta a pretins banii, să intre în posesia sumei. - individualizare judiciară a pedepsei este greșită, impunându-se, în raport cu situația personală și trecutul profesional ale inculpatului, precum și împrejurările și urmările faptei, reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. În drept, recursul este întemeiat de către inculpat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14, 17 și 18 C. proc. pen. Verificând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul este fondat numai cu privire la greșita individualizare a pedepsei. În cauză instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt, în concordanță cu aceea care rezultă din mijloacele de probă administrate atât în cursul urmării penale, cât și în cel al judecății.

Mijloacele de probă esențiale prin care s-au constatat elementele de fapt, care atestă participarea inculpatului C.F. la efectuarea controlului din data de 4 decembrie 2001, la pretinderea și primirea sumei de 1000 dolari S.U.A. în scopul de a nu valorifica pe cale legală constatările, sunt înregistrările audio privind convorbirile telefonice de la postul telefonic al inculpatului C.I. cu inculpatul M.M. și numitul L.Z., redate în formă scrisă și aflate la dosar, declarațiile martorilor L.Z., L.A., J.M., V.C., L.F.A. și P.M., coroborate cu declarațiile inculpaților C.I. și M.M. Astfel, în cronologia faptelor, sunt relevante declarațiile martorilor J.M. și V.C., vânzătoare și, respectiv, casieră, care confirmă că la control s-au prezentat două persoane, prima martoră precizând că a doua zi a aflat de la patroană și cum îi cheamă pe polițiști.

Martorul L.F.A., fiul asociaților, i-a găsit pe inculpații M.M. și C.F. în biroul părinților, recunoscându-l pe acesta din urmă și în fața instanței. Din nota privind conținutul convorbirii telefonice între inculpații C.I. și M.M., rezultă fără echivoc că acest din urmă inculpat a fost însoțit la control de către „F.” cu care urma să împartă banii. Soții L.Z. și L.A. susțin fără echivoc identitatea inculpaților și toate acestea se coroborează cu declarațiile constante ale inculpaților C.I. și M.M., care îl indică pe inculpatul C.F. ca participant la control și la săvârșirea infracțiunii, fiind persoana identificată prin pronumele „F.” din convorbirea telefonică interceptată, sus-menționată. Conform adresei nr. 120869 din 21 octombrie 2003 a D.G.P.M.B., inculpații M.M.

și C.F. erau încadrați la data faptei, ofițeri operativi I la sectorul 3 poliție, Serviciul poliției economico-financiare, mai existând un ofițer, S.F., sublocotenent, însă la Biroul judiciar al secției 11 din cadrul poliției sectorului 3. Criticile formulate prin recurs procedurii judiciare a recunoașterii inculpatului din planșa foto sunt întemeiate, acesta, fiind văzut anterior de martorele J.M. și V.C. la sediul parchetului, însă nu afectează probațiunea avută în vedere la reținerea infracțiunii. Speculațiile privind apartenența numărului telefonului numitului L.Z. la D.G.P.M.B. sunt neconcludente, întrucât acest număr, a aparținut secției 12 poliție, a fost deconectat de CONNEX încă din data de 13 iulie 2001, fiind ulterior atribuit în Sistem CONNEX Go, cu cartelă.

În sfârșit, critica privind nepromovarea acțiunii penale, față de soții L.Z. și L.A., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, invocată în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., respectiv al erorii grave de fapt, nu este pertinentă declarațiile acestora având valoare probantă chiar și în ipoteza inculpării lor, conform art. 69 C. proc. pen. În realitate însă procurorul a motivat judicios neînceperea urmării penale față de L.Z., pentru cauza de nepedepsire prevăzută de art. 255 alin. (3) C. pen., în sensul că, fără declarația-denunț a acestuia, interceptarea convorbirilor telefonice nu ar fi avut eficiență sub aspectul tragerii la răspundere penală a inculpaților.

Încadrarea juridică dată faptei inculpatului C.F. este legală. Este pe deplin stabilit prin mijloacele de probă comentate anterior că inculpatul C.F. a participat și la control și la pretinderea și primirea sumei de 1000 dolari S.U.A. pentru a nu fi valorificate constatările. Fapta săvârșită în aceste împrejurări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, în încadrare juridică reținută de instanța de fond, astfel încât cererea de schimbare a încadrării juridice în prevederile art. 264 C. pen., este neîntemeiată. Recursul inculpatului va fi însă admis pentru greșita individualizare a pedepsei. Deci inculpatul C.F. nu a recunoscut participarea sa la săvârșirea infracțiunii, datele de caracterizare a persoanei acestuia, furnizată de conducerea unității de poliție în care a fost încadrat sunt în totalitate pozitive.

Se reține astfel, că inculpatul era încadrat în poliție de peste 17 ani, promovând de la subofițer la ofițer prin merite profesionale, fiind necompensat cu premii în bani, iar în ultimii 3 ani apreciat cu calificativul profesional „ foarte bun”. Aceste date referitoare la persoana inculpatului constituie unul dintre criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. În raport de aceste date și de celelalte criterii de individualizare, se apreciază că realizarea funcțiilor sancțiunii penale, de constrângere și reeducare, precum și a scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, pot fi atinse echilibrat prin aplicarea unei pedepse la limita minimului legal special, cu executare în regim de detenție.

Regimul diferit de executare a pedepsei de către inculpatul C.F. față de cel al celorlalți doi inculpați este justificat de conduita necooperantă a recurentului inculpat în cursul procesului. Față de cele de preced, recursul inculpatului C.F. va fi admis, iar hotărârea atacată va fi casată numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate. Conform art. 385 17 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată se va deduce timpul arestării preventive a inculpatului C.F. de la 6 noiembrie 2003 la 17 martie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul C.F. împotriva sentinței penale nr. 10 din 30 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează sentința atacată, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului C.F., pe care o reduce de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 6 noiembrie 2003 la 17 martie 2004. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2004.