ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1501/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1501/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 10 din 30

ianuarie 2004, Curtea de Apel București i-a condamnat pe inculpații:

C.I., în baza art. 26 C. pen.,

combinat cu art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 pct. 1 din

Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, la 3 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și c) C. pen.

M.M., în baza art. 254 alin. (2) C.

pen., combinat cu art. 6 și art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Pentru ambii inculpați s-a dispus,

în baza art. 86

1

C. pen., suspendarea executării pedepselor sub

supraveghere pe termenul de încercare de 5 ani pentru C.I. și de 6 ani pentru

M.M.

Conform art. 86

2

C. pen.,

instanța a indicat măsurile de supraveghere la care trebuie să se supună

inculpații pe durata termenului de încercare.

S-a dispus punerea de îndată în

libertate a celor doi inculpați, fiind dedusă prevenția de la 21 octombrie

2003.

C.F., în baza art. 254 alin. (2) C.

pen., combinat cu art. 6 și art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, la 4 ani

închisoare cu aplicarea art. 64 – art. 71 C. pen. și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și dedusă prevenția de la 6 noiembrie 2003 la zi.

S-a constatat că inculpatul M.M. a

restituit lui L.Z. suma de 1000 dolari S.U.A.

Inculpații au fost obligați,

fiecare, la câte 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că la

data de 4 decembrie 2001, inculpații, subcomisarul M.M. și inspectorul

principal C.F., ambii din D.G.P.M.B., poliția sectorului 3, Serviciul

economico-financiar, au efectuat un control la un magazin aparținând S.C.

G.I.E. SRL, constatând unele nereguli.

Constatările au fost prezentate

asociaților firmei, respectiv martorului L.Z. și L.A., soți, cărora le-au

comunicat că urmează să deschidă dosar penal, pentru evaziune fiscală, dându-le

totodată de înțeles că situația se poate rezolva în schimbul remiterii unei

sume de bani.

Pentru a fi practici, inculpatul

C.F. a scris pe colțul unui ziar suma de 1000 dolari S.U.A.

Nefiind de acord cu această sumă,

martorul L.Z. l-a sunat pe inculpatul subcomisar C.I., adjunct al șefului

secției 12 Poliție, căruia i-a relatat cele întâmplate și l-a rugat să ia

legătura cu inculpații aflați în control.

În adevăr, inculpatul C.I. a luat

legătura cu inculpatul M.M., acesta din urmă confirmând că poate fi rezolvat

cazul în schimbul sumei de 1000 dolari S.U.A.

Urmare acestei discuții, inculpatul

C.I. l-a sunat pe L.Z., comunicându-i din proprie inițiativă, că suma necesară

pentru cei doi polițiști este 1500 dolari S.U.A.

Convorbirile telefonice

sus-menționate au fost înregistrate în baza autorizației dată de procuror

pentru postul telefonic aparținând inculpatului C.I.

Martorul L.Z., auzind că inculpatul

C.I. îi impune o sumă mai mare, a împrumutat sumele de 400 dolari S.U.A. și

10.000.000 lei și apoi, împreună cu soția sa L.A. s-a deplasat în zona

Complexului M. unde, în parcare, s-a întâlnit cu inculpații C.F. și M.M.,

cărora le-a predat banii și a primit în schimb actele ridicate de la magazin.

Inculpații C.I. și M.M. cu

recunoscut săvârșirea faptelor, așa cum au fost reținute și întrucât aceștia au

denunțat fapte de corupție ale unor ofițeri activi din cadrul D.G.P.M.B.

formându-se dosarul de urmărire penală nr. 452/P/2003 al P.N.A., acestora li

s-au aplicat dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

Inculpatul C.F. nu a recunoscut

săvârșirea faptei, negând însăși participarea la realizarea actului de control.

Împotriva hotărârii instanței

inculpatul C.F. a declarat recurs, susținând, prin motive scrise și concluziile

orale, prin apărător și personal, nelegalitatea și netemeinicia sentinței în

sensul că:

- s-a comis o eroare gravă de fapt,

fiind contrazicere evidentă între ceea ce rezultă din actele dosarului și ceea

ce a menționat instanța prin hotărâre. În acest context, s-a arătat că

asociații L.Z. și L.A. nu puteau avea calitatea de martori ci pe aceea de

inculpați, deoarece nu le sunt incidente dispozițiile art. 255 alin. (3) C.

pen., privind cauza de nepedepsire urmare denunțului, în cauză organul de

urmărire penală sesizându-se din oficiu, anterior datei de 30 septembrie 2003,

când L.Z. a dat declarația-denunț.

S-a mai arătat că nici declarațiile

martorilor J.M. și V.C., angajate la magazinul controlat, nu sunt concludente,

întrucât procedura judiciară a recunoașterii inculpatului C.F. din album s-a

realizat după ce cu câteva zile în urmă, acest inculpat le-a fost arătat

martorelor chiar la parchet, cu prilejul unei alte audieri.

În sfârșit, s-a susținut că, din

constatarea potrivit căreia numărul de telefon al denunțătorului L.Z. aparține

de fapt D.G.P.M.B., secția 12, fapt confirmat și prin adresă de CONNEX, nu se

poate trage altă concluzie decât că fie în cauză este vorba de o provocare din

motive oculte, fie mituitorul este șantajabil.

- în cazul reținerii faptei,

încadrarea juridică dată acesteia este greșită, fiind în realitate vorba de

săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C.

pen., inculpatul C.F. doar ajutându-l pe inculpatul M.M., după ce acesta a

pretins banii, să intre în posesia sumei.

- individualizare judiciară a

pedepsei este greșită, impunându-se, în raport cu situația personală și

trecutul profesional ale inculpatului, precum și împrejurările și urmările

faptei, reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

În drept, recursul este întemeiat de

către inculpat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14, 17 și 18

C. proc. pen.

Verificând hotărârea atacată, Înalta

Curte constată că recursul este fondat numai cu privire la greșita

individualizare a pedepsei.

În cauză instanța de fond a reținut

o corectă situație de fapt, în concordanță cu aceea care rezultă din mijloacele

de probă administrate atât în cursul urmării penale, cât și în cel al

judecății.

Mijloacele de probă esențiale prin

care s-au constatat elementele de fapt, care atestă participarea inculpatului

C.F. la efectuarea controlului din data de 4 decembrie 2001, la pretinderea și

primirea sumei de 1000 dolari S.U.A. în scopul de a nu valorifica pe cale

legală constatările, sunt înregistrările audio privind convorbirile telefonice

de la postul telefonic al inculpatului C.I. cu inculpatul M.M. și numitul L.Z.,

redate în formă scrisă și aflate la dosar, declarațiile martorilor L.Z., L.A.,

J.M., V.C., L.F.A. și P.M., coroborate cu declarațiile inculpaților C.I. și

M.M.

Astfel, în cronologia faptelor, sunt

relevante declarațiile martorilor J.M. și V.C., vânzătoare și, respectiv,

casieră, care confirmă că la control s-au prezentat două persoane, prima

martoră precizând că a doua zi a aflat de la patroană și cum îi cheamă pe

polițiști.

Martorul L.F.A., fiul asociaților,

i-a găsit pe inculpații M.M. și C.F. în biroul părinților, recunoscându-l pe

acesta din urmă și în fața instanței.

Din nota privind conținutul

convorbirii telefonice între inculpații C.I. și M.M., rezultă fără echivoc că

acest din urmă inculpat a fost însoțit la control de către „F.” cu care urma să

împartă banii.

Soții L.Z. și L.A. susțin fără

echivoc identitatea inculpaților și toate acestea se coroborează cu

declarațiile constante ale inculpaților C.I. și M.M., care îl indică pe

inculpatul C.F. ca participant la control și la săvârșirea infracțiunii, fiind

persoana identificată prin pronumele „F.” din convorbirea telefonică

interceptată, sus-menționată.

Conform adresei nr. 120869 din 21

octombrie 2003 a D.G.P.M.B., inculpații M.M. și C.F. erau încadrați la data

faptei, ofițeri operativi I la sectorul 3 poliție, Serviciul poliției

economico-financiare, mai existând un ofițer, S.F., sublocotenent, însă la

Biroul judiciar al secției 11 din cadrul poliției sectorului 3.

Criticile formulate prin recurs procedurii

judiciare a recunoașterii inculpatului din planșa foto sunt întemeiate, acesta,

fiind văzut anterior de martorele J.M. și V.C. la sediul parchetului, însă nu

afectează probațiunea avută în vedere la reținerea infracțiunii.

Speculațiile privind apartenența

numărului telefonului numitului L.Z. la D.G.P.M.B. sunt neconcludente, întrucât

acest număr, a aparținut secției 12 poliție, a fost deconectat de CONNEX încă

din data de 13 iulie 2001, fiind ulterior atribuit în Sistem CONNEX Go, cu

cartelă.

În sfârșit, critica privind

nepromovarea acțiunii penale, față de soții L.Z. și L.A., pentru săvârșirea

infracțiunii de dare de mită, invocată în susținerea cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., respectiv al erorii

grave de fapt, nu este pertinentă declarațiile acestora având valoare probantă

chiar și în ipoteza inculpării lor, conform art. 69 C. proc. pen.

În realitate însă procurorul a

motivat judicios neînceperea urmării penale față de L.Z., pentru cauza de

nepedepsire prevăzută de art. 255 alin. (3) C. pen., în sensul că, fără

declarația-denunț a acestuia, interceptarea convorbirilor telefonice nu ar fi

avut eficiență sub aspectul tragerii la răspundere penală a inculpaților.

Încadrarea juridică dată faptei

inculpatului C.F. este legală.

Este pe deplin stabilit prin

mijloacele de probă comentate anterior că inculpatul C.F. a participat și la

control și la pretinderea și primirea sumei de 1000 dolari S.U.A. pentru a nu

fi valorificate constatările.

Fapta săvârșită în aceste împrejurări,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, în

încadrare juridică reținută de instanța de fond, astfel încât cererea de

schimbare a încadrării juridice în prevederile art. 264 C. pen., este

neîntemeiată.

Recursul inculpatului va fi însă

admis pentru greșita individualizare a pedepsei.

Deci inculpatul C.F. nu a recunoscut

participarea sa la săvârșirea infracțiunii, datele de caracterizare a persoanei

acestuia, furnizată de conducerea unității de poliție în care a fost încadrat

sunt în totalitate pozitive. Se reține astfel, că inculpatul era încadrat în

poliție de peste 17 ani, promovând de la subofițer la ofițer prin merite

profesionale, fiind necompensat cu premii în bani, iar în ultimii 3 ani

apreciat cu calificativul profesional „ foarte bun”.

Aceste date referitoare la persoana

inculpatului constituie unul dintre criteriile de individualizare a pedepsei,

prevăzute de art. 72 C. pen.

În raport de aceste date și de

celelalte criterii de individualizare, se apreciază că realizarea funcțiilor

sancțiunii penale, de constrângere și reeducare, precum și a scopului

prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, pot fi atinse echilibrat prin

aplicarea unei pedepse la limita minimului legal special, cu executare în regim

de detenție.

Regimul diferit de executare a

pedepsei de către inculpatul C.F. față de cel al celorlalți doi inculpați este

justificat de conduita necooperantă a recurentului inculpat în cursul

procesului.

Față de cele de preced, recursul

inculpatului C.F. va fi admis, iar hotărârea atacată va fi casată numai cu

privire la cuantumul pedepsei aplicate.

Conform art. 385

17

alin.

(4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată se

va deduce timpul arestării preventive a inculpatului C.F. de la 6 noiembrie

2003 la 17 martie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul C.F. împotriva sentinței penale nr. 10 din 30 ianuarie 2004 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală.

Casează sentința atacată, numai cu

privire la pedeapsa aplicată inculpatului C.F., pe care o reduce de la 4 ani

închisoare la 3 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 6 noiembrie 2003 la 17 martie

2004.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 martie 2004.