ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1501/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1501/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 10 din 30
ianuarie 2004, Curtea de Apel București i-a condamnat pe inculpații:
C.I., în baza art. 26 C. pen.,
combinat cu art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 pct. 1 din
Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, la 3 ani
închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)
și c) C. pen.
M.M., în baza art. 254 alin. (2) C.
pen., combinat cu art. 6 și art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea
art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.
Pentru ambii inculpați s-a dispus,
în baza art. 86
1
C. pen., suspendarea executării pedepselor sub
supraveghere pe termenul de încercare de 5 ani pentru C.I. și de 6 ani pentru
M.M.
Conform art. 86
2
C. pen.,
instanța a indicat măsurile de supraveghere la care trebuie să se supună
inculpații pe durata termenului de încercare.
S-a dispus punerea de îndată în
libertate a celor doi inculpați, fiind dedusă prevenția de la 21 octombrie
2003.
C.F., în baza art. 254 alin. (2) C.
pen., combinat cu art. 6 și art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, la 4 ani
închisoare cu aplicarea art. 64 – art. 71 C. pen. și 2 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.
A fost menținută starea de arest a
inculpatului și dedusă prevenția de la 6 noiembrie 2003 la zi.
S-a constatat că inculpatul M.M. a
restituit lui L.Z. suma de 1000 dolari S.U.A.
Inculpații au fost obligați,
fiecare, la câte 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanța a reținut, în fapt, că la
data de 4 decembrie 2001, inculpații, subcomisarul M.M. și inspectorul
principal C.F., ambii din D.G.P.M.B., poliția sectorului 3, Serviciul
economico-financiar, au efectuat un control la un magazin aparținând S.C.
G.I.E. SRL, constatând unele nereguli.
Constatările au fost prezentate
asociaților firmei, respectiv martorului L.Z. și L.A., soți, cărora le-au
comunicat că urmează să deschidă dosar penal, pentru evaziune fiscală, dându-le
totodată de înțeles că situația se poate rezolva în schimbul remiterii unei
sume de bani.
Pentru a fi practici, inculpatul
C.F. a scris pe colțul unui ziar suma de 1000 dolari S.U.A.
Nefiind de acord cu această sumă,
martorul L.Z. l-a sunat pe inculpatul subcomisar C.I., adjunct al șefului
secției 12 Poliție, căruia i-a relatat cele întâmplate și l-a rugat să ia
legătura cu inculpații aflați în control.
În adevăr, inculpatul C.I. a luat
legătura cu inculpatul M.M., acesta din urmă confirmând că poate fi rezolvat
cazul în schimbul sumei de 1000 dolari S.U.A.
Urmare acestei discuții, inculpatul
C.I. l-a sunat pe L.Z., comunicându-i din proprie inițiativă, că suma necesară
pentru cei doi polițiști este 1500 dolari S.U.A.
Convorbirile telefonice
sus-menționate au fost înregistrate în baza autorizației dată de procuror
pentru postul telefonic aparținând inculpatului C.I.
Martorul L.Z., auzind că inculpatul
C.I. îi impune o sumă mai mare, a împrumutat sumele de 400 dolari S.U.A. și
10.000.000 lei și apoi, împreună cu soția sa L.A. s-a deplasat în zona
Complexului M. unde, în parcare, s-a întâlnit cu inculpații C.F. și M.M.,
cărora le-a predat banii și a primit în schimb actele ridicate de la magazin.
Inculpații C.I. și M.M. cu
recunoscut săvârșirea faptelor, așa cum au fost reținute și întrucât aceștia au
denunțat fapte de corupție ale unor ofițeri activi din cadrul D.G.P.M.B.
formându-se dosarul de urmărire penală nr. 452/P/2003 al P.N.A., acestora li
s-au aplicat dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.
Inculpatul C.F. nu a recunoscut
săvârșirea faptei, negând însăși participarea la realizarea actului de control.
Împotriva hotărârii instanței
inculpatul C.F. a declarat recurs, susținând, prin motive scrise și concluziile
orale, prin apărător și personal, nelegalitatea și netemeinicia sentinței în
sensul că:
- s-a comis o eroare gravă de fapt,
fiind contrazicere evidentă între ceea ce rezultă din actele dosarului și ceea
ce a menționat instanța prin hotărâre. În acest context, s-a arătat că
asociații L.Z. și L.A. nu puteau avea calitatea de martori ci pe aceea de
inculpați, deoarece nu le sunt incidente dispozițiile art. 255 alin. (3) C.
pen., privind cauza de nepedepsire urmare denunțului, în cauză organul de
urmărire penală sesizându-se din oficiu, anterior datei de 30 septembrie 2003,
când L.Z. a dat declarația-denunț.
S-a mai arătat că nici declarațiile
martorilor J.M. și V.C., angajate la magazinul controlat, nu sunt concludente,
întrucât procedura judiciară a recunoașterii inculpatului C.F. din album s-a
realizat după ce cu câteva zile în urmă, acest inculpat le-a fost arătat
martorelor chiar la parchet, cu prilejul unei alte audieri.
În sfârșit, s-a susținut că, din
constatarea potrivit căreia numărul de telefon al denunțătorului L.Z. aparține
de fapt D.G.P.M.B., secția 12, fapt confirmat și prin adresă de CONNEX, nu se
poate trage altă concluzie decât că fie în cauză este vorba de o provocare din
motive oculte, fie mituitorul este șantajabil.
- în cazul reținerii faptei,
încadrarea juridică dată acesteia este greșită, fiind în realitate vorba de
săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C.
pen., inculpatul C.F. doar ajutându-l pe inculpatul M.M., după ce acesta a
pretins banii, să intre în posesia sumei.
- individualizare judiciară a
pedepsei este greșită, impunându-se, în raport cu situația personală și
trecutul profesional ale inculpatului, precum și împrejurările și urmările
faptei, reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.
În drept, recursul este întemeiat de
către inculpat pe dispozițiile art. 385
9
alin. (1) pct. 14, 17 și 18
C. proc. pen.
Verificând hotărârea atacată, Înalta
Curte constată că recursul este fondat numai cu privire la greșita
individualizare a pedepsei.
În cauză instanța de fond a reținut
o corectă situație de fapt, în concordanță cu aceea care rezultă din mijloacele
de probă administrate atât în cursul urmării penale, cât și în cel al
judecății.
Mijloacele de probă esențiale prin
care s-au constatat elementele de fapt, care atestă participarea inculpatului
C.F. la efectuarea controlului din data de 4 decembrie 2001, la pretinderea și
primirea sumei de 1000 dolari S.U.A. în scopul de a nu valorifica pe cale
legală constatările, sunt înregistrările audio privind convorbirile telefonice
de la postul telefonic al inculpatului C.I. cu inculpatul M.M. și numitul L.Z.,
redate în formă scrisă și aflate la dosar, declarațiile martorilor L.Z., L.A.,
J.M., V.C., L.F.A. și P.M., coroborate cu declarațiile inculpaților C.I. și
M.M.
Astfel, în cronologia faptelor, sunt
relevante declarațiile martorilor J.M. și V.C., vânzătoare și, respectiv,
casieră, care confirmă că la control s-au prezentat două persoane, prima
martoră precizând că a doua zi a aflat de la patroană și cum îi cheamă pe
polițiști.
Martorul L.F.A., fiul asociaților,
i-a găsit pe inculpații M.M. și C.F. în biroul părinților, recunoscându-l pe
acesta din urmă și în fața instanței.
Din nota privind conținutul
convorbirii telefonice între inculpații C.I. și M.M., rezultă fără echivoc că
acest din urmă inculpat a fost însoțit la control de către „F.” cu care urma să
împartă banii.
Soții L.Z. și L.A. susțin fără
echivoc identitatea inculpaților și toate acestea se coroborează cu
declarațiile constante ale inculpaților C.I. și M.M., care îl indică pe
inculpatul C.F. ca participant la control și la săvârșirea infracțiunii, fiind
persoana identificată prin pronumele „F.” din convorbirea telefonică
interceptată, sus-menționată.
Conform adresei nr. 120869 din 21
octombrie 2003 a D.G.P.M.B., inculpații M.M. și C.F. erau încadrați la data
faptei, ofițeri operativi I la sectorul 3 poliție, Serviciul poliției
economico-financiare, mai existând un ofițer, S.F., sublocotenent, însă la
Biroul judiciar al secției 11 din cadrul poliției sectorului 3.
Criticile formulate prin recurs procedurii
judiciare a recunoașterii inculpatului din planșa foto sunt întemeiate, acesta,
fiind văzut anterior de martorele J.M. și V.C. la sediul parchetului, însă nu
afectează probațiunea avută în vedere la reținerea infracțiunii.
Speculațiile privind apartenența
numărului telefonului numitului L.Z. la D.G.P.M.B. sunt neconcludente, întrucât
acest număr, a aparținut secției 12 poliție, a fost deconectat de CONNEX încă
din data de 13 iulie 2001, fiind ulterior atribuit în Sistem CONNEX Go, cu
cartelă.
În sfârșit, critica privind
nepromovarea acțiunii penale, față de soții L.Z. și L.A., pentru săvârșirea
infracțiunii de dare de mită, invocată în susținerea cazului de casare prevăzut
de art. 385
9
alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., respectiv al erorii
grave de fapt, nu este pertinentă declarațiile acestora având valoare probantă
chiar și în ipoteza inculpării lor, conform art. 69 C. proc. pen.
În realitate însă procurorul a
motivat judicios neînceperea urmării penale față de L.Z., pentru cauza de
nepedepsire prevăzută de art. 255 alin. (3) C. pen., în sensul că, fără
declarația-denunț a acestuia, interceptarea convorbirilor telefonice nu ar fi
avut eficiență sub aspectul tragerii la răspundere penală a inculpaților.
Încadrarea juridică dată faptei
inculpatului C.F. este legală.
Este pe deplin stabilit prin
mijloacele de probă comentate anterior că inculpatul C.F. a participat și la
control și la pretinderea și primirea sumei de 1000 dolari S.U.A. pentru a nu
fi valorificate constatările.
Fapta săvârșită în aceste împrejurări,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, în
încadrare juridică reținută de instanța de fond, astfel încât cererea de
schimbare a încadrării juridice în prevederile art. 264 C. pen., este
neîntemeiată.
Recursul inculpatului va fi însă
admis pentru greșita individualizare a pedepsei.
Deci inculpatul C.F. nu a recunoscut
participarea sa la săvârșirea infracțiunii, datele de caracterizare a persoanei
acestuia, furnizată de conducerea unității de poliție în care a fost încadrat
sunt în totalitate pozitive. Se reține astfel, că inculpatul era încadrat în
poliție de peste 17 ani, promovând de la subofițer la ofițer prin merite
profesionale, fiind necompensat cu premii în bani, iar în ultimii 3 ani
apreciat cu calificativul profesional „ foarte bun”.
Aceste date referitoare la persoana
inculpatului constituie unul dintre criteriile de individualizare a pedepsei,
prevăzute de art. 72 C. pen.
În raport de aceste date și de
celelalte criterii de individualizare, se apreciază că realizarea funcțiilor
sancțiunii penale, de constrângere și reeducare, precum și a scopului
prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, pot fi atinse echilibrat prin
aplicarea unei pedepse la limita minimului legal special, cu executare în regim
de detenție.
Regimul diferit de executare a
pedepsei de către inculpatul C.F. față de cel al celorlalți doi inculpați este
justificat de conduita necooperantă a recurentului inculpat în cursul
procesului.
Față de cele de preced, recursul
inculpatului C.F. va fi admis, iar hotărârea atacată va fi casată numai cu
privire la cuantumul pedepsei aplicate.
Conform art. 385
17
alin.
(4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată se
va deduce timpul arestării preventive a inculpatului C.F. de la 6 noiembrie
2003 la 17 martie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
inculpatul C.F. împotriva sentinței penale nr. 10 din 30 ianuarie 2004 a Curții
de Apel București, secția a II-a penală.
Casează sentința atacată, numai cu
privire la pedeapsa aplicată inculpatului C.F., pe care o reduce de la 4 ani
închisoare la 3 ani închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale
hotărârii atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului, timpul arestării preventive de la 6 noiembrie 2003 la 17 martie
2004.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
17 martie 2004.