ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4627/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4627/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 407 din 17 martie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul B.M., la 2 pedepse de câte 4 ani închisoare fiecare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) ale aceluiași cod. În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus executarea pedepsei cea mai grea, de 4 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., au fost dedusă din pedeapsa aplicată prevenția inculpatului de la 12 august 2004, la zi iar în baza art. 350 C. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.
Prin aceeași hotărâre a fost condamnat și inculpatul T.M., la două pedepse de câte 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. În baza art. 33 lit. b) au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus executarea pedepsei cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 110 C. pen., raportat la art. 81 și art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani. S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.; A fost dedusă prevenția inculpatului de la 12 august 2004 la zi. Totodată, în temeiul art. 350 alin. (3) C. proc.
pen., a fost dispusă punerea de îndată în libertate a inculpatului T.M., dacă nu este arestat în altă cauză. Sub aspectul laturii civile s-a luat act că părțile vătămate I.P. și F.F.D. nu s-au constituit părți civile. În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., inculpații au fost obligați în solidar cu partea responsabilă civilmente V.M. la plata sumei de 2.601.348 lei plus dobândă legală aferentă calculată la cursul B.N.R la data punerii în executare a hotărârii către Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarea situație de fapt: La data de 11 august 2004, în jurul orelor 23,45, în timp ce părțile vătămate I.P. și F.F.D. așteptau în taxi la intersecția str. Calea Călărași cu str. Delea Nouă trei indivizi s-au apropiat, unul dintre aceștia solicitând o țigară.
Întrucât nu au avut țigări cei trei au plecat, dar s-au întors după câteva minute. Inculpatul B.M. s-a apropiat având asupra sa un briceag care îl ținea la vedere și le-a solicitat câte 10.000 lei de fiecare. Întrucât au negat că ar avea bani asupra lor, inculpatul B.M. a căutat la buzunare pe partea vătămată I.P., timp în care s-a apropiat și inculpatul T.M. Între părțile vătămate și inculpatul B.M. a izbucnit o altercație verbală în urma căreia, acesta a încercat să lovească pe partea vătămată I.P., care s-a ferit dezechilibrându-se, iar inculpatul l-a înjunghiat în omoplat. Partea vătămată F.F.D. a intervenit când cei doi îl loveau pe I.P. care era căzut încercând să-l apere, fiind însă lovit și el de cei doi inculpați.
La aproprierea echipajului de poliție inculpații au fugit iar părțile vătămate i-au încunoștiințat că unul dintre ei fusese lovit cu un cuțit, de cei care au fugit. Inculpatul B.M. a fost prins și imobilizat de organele de poliție iar părțile vătămate au arătat că este cel care a folosit cuțitul. Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza declarațiilor părții vătămate, proceselor verbale de depistare și recunoaștere din grup, raportului de expertiză medico - legală depozițiilor martorului M.N., M.M., probe coroborate cu declarațiile inculpaților care au recunoscut infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată. Curtea de Apel București, secția II-a penală pentru cauze cu minori și familie, a respins apelul formulat de inculpatul B.M.
apel ce a vizat netemeinicia sentinței atacate. Împotriva hotărârii instanței de apel inculpatul în termen legal a declarat recurs, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., respectiv s-a aplicat pedeapsa greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Recursul declarat nu este fondat. Criticile generale de individualizare din Codul penal prevăd că la aplicarea pedepsei se țin seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșită, de persoana infractorului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte art. 52 C. pen., înscrie că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Raportând la cauza aceasta texte de lege se apreciază că orientându-se la pedeapsa de 4 ani închisoare instanța a considerat pericolul social concret al faptei, aceasta aducând atingere patrimoniului și integrității fizice a persoanei vătămate împrejurărilor în care fapta a fost comisă (cu un minor, noaptea în loc public, folosindu-se de un briceag, dar și persoana făptuitorului, necunoscut cu antecedente penale. Prin urmare, pedeapsa aplicată inculpatului orientată către minimul special, a fost bine proporționalizată, fiind de natură să contribuie la îndreptarea infractorului. În raport de considerentele expuse recursul, declarat nu este fondat și în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., va fi respins. Se va computa perioada arestării preventive, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat din care onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 391/ A din 12 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 august 2004 la 10 august 2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 august 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.